DIGESTIA
Poate veti fi tentati sa treceti cu vederea lectura acestui capitol crezând ca esentialul pe care doreati sa-l aflati din cartea de fata a fost prezentat în paginile anterioare.
Daca aceasta va este intentia, vreau sa va conving ca riscati sa pierdeti informatii extrem de interesante.
Nu numai ca veti descoperi, în sfârsit, motivul pentru care aveti unele probleme gastro-intestinale, dar veti sti mai ales cum sa le evitati în viitor.
Este adevarat ca digestia este un subiect de specialitate, ceea ce ar putea sa va îndeparteze de el a priori. Dar ma voi limita la o prezentare simplificata, respectând, totusi, esentialul pe care trebuie sa-l stiti pentru a întelege perfect mecanismele digestive.
ASPECTUL TEHNIC AL PROBLEMEI DIGESTIEI
Digestia este procesul fiziologic care duce la metabolizarea alimentelor. Acesta are un aspect fizic sau mecanic si, mai ales pentru ca aceasta ne intereseaza aici un aspect chimic. În digestie se disting patru etape principale, legate de:
gura
stomac
intestinul subtire
intestinul gros (colonul)
1. Gura
. Rolul mecanic
masticatia
deglutitia
. Rolul chimic
secretia salivara
Saliva contine o enzima[1] foarte importanta, numita ptialina, ce are proprietatea de a transforma amidonul în maltoza, adica într-un zahar complex, a carui digestie se va prelungi pâna în intestin.
De fapt, în cavitatea bucala, nu are loc nimic mai important decât formarea bolului alimentar.
Singurul care îsi începe transformarea aici, sub efectul ptialinei, este amidonul. De unde rezulta importanta unei masticatii suficiente si a unei dentitii sanatoase.
Stomacul
. Rolul mecanic
Ca si în cazul intestinului, acest rol este pur peristaltic. Adica stomacul este animat - în momentul digestiei de contractii musculare al caror scop este evacuarea continutului sau în intestin.
. Rolul chimic
Stomacul va secreta, mai întâi sucuri digestive (acid clorhidric, mucina) pentru a crea un mediu acid, permitând, astfel, pepsinei (enzima diastaza din stomac) sa-si îndeplineasca misiunea.
Pepsina va ataca proteinele (carnea si pestele) si va începe transformarea acestora.
Lipidele (grasimile) fac obiectul unui început de hidroliza care va continua în intestin.
Intestinul subtire
. Actiunea mecanica
peristaltica
. Actiunea chimica
Amidonul, devenit maltoza, se transforma multumita enzimelor din secretia pancreatica în glucoza (zahar simplu).
Lipidele sunt transformate în acizi grasi.
Proteinele sunt transformate în aminoacizi.
Daca totul s-a petrecut bine în intestinul subtire, substantele nutritive prelucrate vor putea fi direct asimilate de catre organism.
Glucoza (fosta glucida), aminoacizii (anterior proteine) si acizii grasi (anterior lipide) vor fi asimilati prin eliberare în sânge.
Intestinul gros (colonul drept, ascendent, transversal, stâng si descendent)
. Actiunea mecanica:
peristaltica
. Actiunea chimica
Bacteriile din intestinul gros au misiunea esentiala de a actiona prin intermediul fermentatiei, asupra resturilor de amidon si de celuloza, iar prin intermediul putrefactiei actioneaza asupra reziduurilor protidice. În acest stadiu, are loc absorbtia elementelor asimilabile si formarea materiilor fecale, cu o eventuala productie de gaze.
AMESTECURILE ALIMENTARE
Când omul cavernelor pleca la vânatoare, el se hranea toata ziua cu fructele salbatice pe care le culegea pe parcurs. Întors la adapostul lui, consuma carnea vânatului pe care îl ucisese. În perioadele dificile sau în cazul penuriei de carne, supravietuia mâncând anumite radacini. Daca veti observa modul în care se hranesc animalele în stare de libertate; din sânul naturii, veti putea remarca faptul ca nici ele nu amesteca niciodata diferitele alimente pe care le consuma. Pasarile, de exemplu, manânca râmele si insectele într-un moment al zilei, iar grauntele în altul. Omul este singura fiinta vie care consuma alimentele dupa ce le-a amestecat. Se pare ca acesta este unul dintre motivele esentiale pentru care sufera atât de des de tulburari intestinale.
Tulburarile intestinale datorate unei digestii perturbate în mod constant stau de altfel - deseori la originea unui mare numar de boli, fara ca legatura clara dintre cauza si efect sa poata fi stabilita.
Nu voi prezenta aici o analiza detaliata a tuturor combinatiilor alimentare posibile si nici nu voi arata consecintele lor eventuale, pentru fiecare caz în parte, deoarece nu constituie obiectul cartii, asa ca las aceasta sarcina unor specialisti în fiziologie.
Ma voi limita, pur si simplu, sa va ajut, pentru ca sa va faceti o idee suficient de cuprinzatoare în privinta fenomenului si pentru ca sa întelegeti mai bine anumite efecte secundare pozitive pe care le veti constata dupa punerea în aplicare a metodei de gestiune alimentara propusa în cartea de fata.
Cu siguranta, va amintiti una dintre recomandarile mele (vezi Capitolul V): "în general, fructele nu trebuie combinate cu alt aliment".
Când sunt asociate cu o alta hrana, fructele perturba efectiv digestia întregului si, cu aceeasi ocazie, îsi pierd proprietatile benefice (vitamine etc.) pentru care au fost ingerate.
Dar pentru ca cele de mai sus sa nu ramâna o afirmatie gratuita din partea mea si pentru ca, de acum cunoasteti, în mod esential, procesul de digestie, va invit sa cititi în continuare.
Combinatia fructe-amidon
Fructul care contine fructoza (monozaharida sau zahar simplu), ramâne foarte putin în stomac, deoarece este digerat, aproape în întregime, în intestinul subtire.
În schimb, amidonul (faina, fainoase etc.) începe sa fie metabolizat înca din cavitatea bucala, unde, multumita actiunii ptialinei, enzima din saliva, se transforma m maltoza. Apoi, sta câtva timp în stomac, pentru a fi dupa aceea "digerat" complet în intestinul subtire. Se stie ca datorita maltazei (enzima din secretia pancreatica), maltoza se transforma în glucoza care este asimilata direct de sânge.
Daca fructul este mâncat o data cu amidonul, se produce fenomenul urmator: aciditatea fructului va distruge ptialina care, din aceasta cauza, nu-si va mai îndeplini rolul de catalizator pentru amidon. În loc de a trece direct în intestin, fructul va ramâne împreuna cu amidonul în stomac. Caldura si umiditatea de aici vor face ca fructul care contine un zahar simplu sa înceapa sa fermenteze. Aceasta fermentatie va continua în intestin, antrenând-o si pe cea a amidonului, care, în ciuda actiunii amilazei (alta enzima din secretia pancreatica), nu se va transforma decât foarte putin în maltoza (si apoi în glucoza). Amidonul neprelucrat va începe, la rândul sau, sa fermenteze pâna în colon.
Consecintele tuturor acestor fenomene:
balonare,
gaze,
iritatia intestinelor,
deteriorarea vitaminelor din fruct,
risc de constipatie etc.
Combinatia fructe-proteine (carne, peste)
Prima faza a digestiei proteinelor are loc în stomac, datorita rolului activ al enzimei numita pepsina, care se dezvolta în mediul acid creat de sucurile gastrice.
Ati fi îndreptatiti sa credeti ca, daca pepsina nu se dezvolta decât în mediul acid, atunci ingestia fructelor acide ar trebui sa fie în armonic cu proteinele. Ei bine, nu este deloc asa! Pentru ca, de, îndata ce aciditatea proprie fructului se dezvolta în cavitatea bucala, se petrece o perturbare a conditiilor de elaborare a pepsinei, a carei secretie este oprita.
În consecinta, daca fructele si proteinele sunt ingerate împreuna, fructul (ca si în primul exemplu) va fi imobilizat si mai mult timp decât cu amidonul în stomac, unde va fermenta. În absenta pepsinei, stomacul nu va începe digerarea proteinelor si, ca urmare a acestei insuficiente metabolizari, ele vor intra o data ajunse în intestinul gros într-o putrefactie anormala, ale carei reziduuri toxice vor trebui sa fie eliminate de catre organism.
Una dintre regulile de baza ale metodei de alimentatie expuse în cartea de fata (al carei obiectiv este pierderea kilogramelor excedentare si pastrarea pentru totdeauna a greutatii ideale) este aceasta: evitati sa mâncati glucidele rele împreuna cu carnea (proteine + lipide).
Eu însumi am suferit, mai multe zeci de ani, de tulburari gastrointestinale. Pentru asta, am mers la cei mai mari specialisti din tara. De fiecare data, am iesit din cabinetul lor cu o lista impresionanta de medicamente care nu numai ca nu-mi aduceau nici o ameliorare, dar unele îmi provocau efecte secundare mai rele decât boala de care sufeream.
Interlocutorii mei, la care îmi fixam cu multe luni înainte o consultatie, erau foarte încurcati când le explicam ca îmi cadea |parul de la optsprezece ani, în timp ce în familia mea nu avusese nimeni chelie, si mai ales ca, imediat cum începeam sa beau |sau sa manânc, transpiram din abundenta în cap.
În cele din urma, am renuntat sa mai gasesc o solutie, atât de enigmatica era problema mea pentru domnii de la Facultate. Cu putina vointa si multa filosofie ajungi sa te obisnuiesti cu toate. Dar apoi, ca prin farmec, simptomele acestea au disparut subit acum câtiva ani. stiti de ce?
De-abia mai târziu, atunci când am studiat în profunzime nutritia, spre marea mea uimire, am facut legatura dintre noile reguli de alimentatie pe care le adoptasem si disparitia totala a relelor de care suferisem.
Pe de alta parte, din cea mai frageda copilarie, sufeream de angina cronica. Cel mai mic curent, cea mai mica diferenta de temperatura erau invariabil urmate de o angina. Nu trecea nici o luna din an, fara ca gâtul sa nu-mi dea de lucru.
Fiind cam alergic la penicilina, recurgeam, în mod obligatoriu, la medicamente mai putin eficace si, în special, la leacurile babesti.
Trebuie sa fi avut vreo zece-doisprezece ani când, într-o minunata zi de vara, în timp ce zaceam în fundul patului, un batrân medic de tara mi-a spus, vârându-mi degetele lui groase în gura: "Cel mai bun leac al anginei este sa manânci brânza camembert bine facuta si sa-ti clatesti gâtul din abundenta cu Bordeaux vechi".
Am ciulit bine urechile la vorbele lui. Colegii mei din studentie îsi mai amintesc, cu siguranta, ca nu plecam la drum decât rareori fara brânza si sticla mea de vin rosu. Era un medicament cu adevarat eficace.[2] si, cu toate ca Asigurarile sociale nu mi l-au rambursat placerea tratamentului a fost, la urma urmei, o compensatie acceptabila.
La foarte scurta vreme dupa ce începusem sa aplic cu seriozitate principiile alimentare care fac obiectul acestei carti, cei din jur au observat ca nu mai avusesem de multa vreme angina. Dar era înca prea devreme ca sa fac o legatura între cauze si efect.
Însa, la câtiva ani dupa aceea, pentru mine devenise evident faptul ca angina cronica îmi disparuse complet, ceea ce nu înseamna - dupa cum ati înteles ca brânza camembert si vechiul Bordeaux au fost lasate pentru totdeauna în dulapul cu medicamente.
Abuzul de grasimi
Când mâncarea patrunde în stomac, orificul sau de iesire, pilorul, se închide pentru a-i lasa digestiei timp sa se desfasoare în liniste. Deschiderea pilorului va avea loc cu atât mai târziu, cu cât masa a fost mai bogata în lipide. Astfel, uneori va fi nevoie de 5-7 ore pentru ca o mâncare prea bogata în grasimi sa fie digerata, ceea ce poate genera o senzatie de greutate neplacuta.
Iata un motiv în plus pentru ca sa nu ne coplesim alimentatia cu grasimi inutile. De aceea, va trebui sa alegem cât mai des posibil modurile de preparare care nu necesita un aport de grasimi. Putem pregati alimentele fara a utiliza sistematic uleiul sau margarina. Cât despre unt, sa ne reamintim ca nu trebuie niciodata încins, deoarece se formeaza rapid acroleina, o substanta cancerigena.
A-ti alege glucidele nu înseamna sa le compensezi cu un consum excesiv de lipide; trebuie sa folositi alternativa pe care o constituie fibrele.
Este necesar sa fiti constienti ca multe alimente contin grasimi ascunse (pesmeti, prajituri, biscuiti etc.) care, asociate cu glucidele rele, nu cer altceva decât sa fie stocate.
|
