INCENDII INTENŢIONATE - FENOMENUL ARSON
DEFINIREA NOŢIUNII
Incendierea este considerata, din cele mai vechi timpuri, drept o fapta foarte grava, care provoaca distrugeri, tragedii omenesti, deseori infirmitate si moarte. Chiar daca initial nu a fost îndreptata împotriva unei vieti omenesti, prin evolutia sa aleatorie si violenta pune în pericol viata pompierilor si a persoanelor care iau parte la actiunea de stingere sau de salvare. Vechea lege romana pentru "incendium" (adica aprinderea proprietatii cuiva sau incendierea cetatii) prevedea pedeapsa cu arderea pe rug. In evul mediu, cât si mult dupa aceea, atât în Europa, cât si în S.U.A. legea prevedea pedeapsa cu moartea si confiscarea averii (Legea din 1652 din Massachusetts). Din 1784 în Irlanda, S.U.A, si alte tari s-a aplicat pedeapsa cu moartea doar pentru incendierea în timpul noptii. Astazi, pentru aceasta fapta, cunoscuta prin termenul de "arson" sunt prevazute pedepse grele, circumstante agravante fiind moartea unei persoane ca urmare a incendierii (20 ani închisoare) si incendierea în cursul noptii.
Termenul de arson, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxona si generalizat pe plan international, nu are echivalent în terminologia juridica româneasca. In Dictionarul enciclopedic român nu figureaza termenul "incendiere", iar în DEX figureaza o definitie simplista: "incendiere - actiunea de a incendia si rezultatul ei".
Se poate face o echivalenta între termenul arson si termenul incendiu intentionat, ce poate fi definit ca: aprinderea, cu intentie distructiva a unei cladiri, locuinte, dependinte sau a altei pr 14114i812o oprietati, inclusiv cea proprie.
Prin urmare, este absolut necesar elementul intentie, altfel incendiul este clasificat ca accidental. In aceasta din urma categorie pot fi incluse focuri obisnuite (gunoi, ierburi etc.), care pot scapa de sub control.
In Codul Penal Român, incendierea nu constituie infractiune, ci reprezinta un mijloc prin care pot fi comise alte infractiuni ce vizeaza, în principal, distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuintare a unor bunuri, perturbarea activitatii unei unitati sau vatamarea grava a integritatii corporale, a sanatati ori moartea unuia sau a mai multor persoane (art. 163 - diversiune, art. 164 - sabotaj, art.217 -219 - distrugere, art. 231-232 - distrugere în paguba avutului obstesc, art.249 - neglijenta în serviciu).
In toate aceste cazuri, se pedepseste si tentativa.
Se considera tentativa, dupa caz, producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum si luarea de masuri în vederea comiterii infractiunii (plasarea unui bidon de benzina în anumite locuri spre utilizare ulterioara, elaborarea unui plan de actiune s.a.). Tentativa nu se identifica pe deplin cu provocarea intentionata a unui pericol de incendiu, fiindca persoana care provoaca un pericol direct de incendiu nu este neaparat de acord cu efectul, considerând ca acesta va fi evitat.
Codul penal pedepseste atât autorul (sau autorii) - persoana care savârseste în mod nemijlocit actul de incendiere -, cât si instigatorul (persoana care, cu intentie, determina pe o alta persoana - chiar minori - sa savârseasca asemenea fapta) si complicii (persoana care, cu intentie, înlesneste sau ajuta, în orice mod, la savârsirea unei incendieri - prin sfaturi, informatii, furnizarea de mijloace s.a.).
Legea penala ia în considerare si concursul de infractiuni (furt, crima, delapidare).
Codul penal stabileste bunurile pentru a caror distrugere ori degradare faptuitorul va fi sanctionat cu o pedeapsa mai aspra: cabluri telefonice, telegrafice sau de înalta tensiune, conducte petroliere, bunuri care au o deosebita valoare stiintifica, artistica, arhivistica ori sociala.
Infractiunile amintite mai sus pot fi comise cu intentie sau din culpa.
Incendiul cu intentie poate fi comis numai în urma unei actiuni ce poate avea diferite forme: printr-o actiune directa a autorului sau indirect, prin introducerea intentionata a unor defecte în constructia sau functionarea unor aparate ori instalatii sau prin depozitarea, intentionat necorespunzatoare, a unor substante si materiale (autoaprindere, incompatibilitati chimice).
Se retine o agravanta prevazuta cu o pedeapsa de 1-5 ani închisoare daca prin folosirea incendiului a rezultat un pericol public. Pericolul public este definit ca o stare de primejdie iminenta ce poate periclita situatia unor bunuri, altele decât cele afectate direct de incendiu, sau vieti omenesti.
Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani daca distrugerea prin incendiu a avut ca rezultat un dezastru, definit ca distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de marfuri sau persoane, ori a unor instalatii sau lucrari si care a avut ca urmare moartea ori vatamarea grava a integritati corporale ori sanatatii mai multor persoane.
Art. 75 din Codul Penal - referitor la circumstantele agravante - nu prevede, ca atare, savârsirea actului de incendiere în conditii de noapte.
Infractiunea este savârsita din culpa, când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-1 accepta, socotind, fara temei, ca el nu se va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-1 prevada (de exemplu: aruncarea unui muc de tigara nestins într-un loc cu materiale usor aprinzibile, aprinderea focului lânga depozite de furaje etc.).
Obiectul juridic îl constituie relatiile sociale care ocrotesc proprietatea, viata si integritatea persoanelor fizice sau proprietatea persoanelor juridice, iar obiectul material însasi bunurile ori valorile asupra carora faptuitorul îsi exercita actiunea ori inactiunea (în acest ultim caz infractorul nu executa actiunea sau obligatia ce-i revenea din normele p.s.i. - de exemplu: înlaturare improvizatii electrice, necuratire cosuri s.a.).
Latura obiectiva consta deci, în aprinderea de bunuri, ca urmare a unor actiuni sau inactiuni ale persoanelor fizice,
Latura subiectiva - în cazul infractiunii cu intentie - consta în intentia directa a subiectului de a distruge ori degrada prin aprindere un bun, care, savârsind incendierea, doreste si accepta întrutotul urmarile faptei sale.
In cazul infractiunilor din culpa ce se pot savârsi prin incendiu, si anume, distrugerea în paguba proprietatii persoanelor fizice si juridice, latura subiectiva consta în însasi vina subiectului, manifestata sub forma nesocotintei, imprudentei, neprevederii ori usurintei.
Latura obiectiva a acestei infractiuni o constituie actiunile ori inactiunile unor persoane fizice, altele decât functionarii, în legatura cu îndatoririle lor de serviciu, a caror caracteristica o reprezinta imprudenta, usurinta sau nesocotinta, manifestate în luarea unor masuri sau nerespectarea unor norme p.s.i.
In cazul când sunt afectate bunuri apartinând faptuitorului, existenta unei infractiuni este conditionata, la fel ca cele comise cu intentie, de prezenta pericolului public, ca urmare a incendierii bunurilor acestuia.
Producerea unui incendiu poate avea loc si ca urmare a neglijentei în serviciu - art. 249. In acest caz se cere calitatea speciala a subiectului, care trebuie sa fie functionar, iar fapta sa sa fie în legatura cu obligatiile sale de serviciu, prin neîndeplinirea lor sau îndeplinirea lor necorespunzatoare.
Responsabilitatea penala a autorului unui incendiu (adica daca actiunea sau inactiunea era sau nu conditionata de vointa autorului) este data prin lege penala, pe de o parte prin vârsta minima de 16 ani în momentul comiterii faptei, iar pe de alta parte de starea sanatatii mentale a autorului, stabilita prin expertize psihiatrice.
Instigatorii care incita, de exemplu la incendierea unui obiectiv, precum si complicii care îsi dau concursul informând despre cea mai eficace metoda de incendiere, raspund penal chiar si atunci când autorul delictului stabilit nu are responsabilitatea faptei sale.
SITUAŢIE STATISTICĂ
Pe plan mondial, numeroase studii statistice indica o crestere alarmanta a numarului de incendii intentionate, paralel cu cresterea generala a actelor criminale, cu tendinta tineretului spre vandalism si cu dificultatile economice. Totodata, cresc semnificativ pagubele provocate de acest tip de incendiu, apreciate ca duble fata de pagubele pricinuite în medie de un incendiu datorat oricarei alte cauze.
Ca o prima reactie, a fost creat în anul 1988 un institut european de prevenire si combatere a incendiilor intentionate - European Arson Prevention Institute, cu sediul la Vemon (Franta). Acesta are o activitate tot mai intensa, inclusiv prin organizarea de simpozioane pentru dezbaterea metodelor optime de lupta împotriva acestui fenomen. Asa cum s-a aratat cu aceste prilejuri, multe incendii sunt înca clasificate incorect, incendiile intentionate fiind neglijate. Este semnificativ exemplul unui incendiator, care, dupa arestare, s-a declarat responsabil de 29 incendii în 5 ani. Acestea figurau în evidente ca: 12 accidentale, 9 necunoscute, 5 neînregistrate si doar 3 intentionate.
Numarul incendiilor intentionate creste constant în toate tarile. In Marea Britanie, între '60 - '80 numarul incendiilor intentionate a crescut de 15 ori. Din marile incendii în 1963 - 5,9% erau intentionate, în 1973 - 17,5%, iar în 1983 - 41%.
In Olanda, incendiile intentionate cresc de la 106 cazuri în 1963 la 1600 în 1980, cresterea fiind strâns legata de cresterea fenomenului de vandalism; ponderea în numarul total de incendii creste de la 9,1% la 16%.
In Germania, excluzând incendiile cu cauza nedeterminata, incendiile intentionate constituie principala cauza de incendiu - peste 30%.
La fel, în Belgia - 30% din numarul total de incendii (în Bruxelles chiar 60%).
In Franta, între 1972-1982 se înregistreaza o crestere a incendiilor intentionate cu 119% pentru proprietatea publica si 143% pentru proprietatea privata, 40% din incendiile importante de cladiri industriale fiind de acest tip.
In Japonia, ponderea incendiilor intentionate este destul de mare - 16,0% (1989), specific fiind insa numarul ridicat de sinucideri prin incendiere (950 cazuri în 1988, 712 în 1989).
Doar în Finlanda se înregistreaza procente mai mici - doar 2,6% din daunele datorate incendiilor au drept cauza incendii intentionate.
In S.U.A., dupa anul de vârf 1977, când s-au înregistrat de 2,5 ori mai multe incendii intentionate decît în 1968, tendinta este de scadere continua, o explicatie posibila fiind inflatia mica si reducerea cazurilor de vandalism. Ponderea incendiilor intentionate reprezinta 24% din marile incendii în spatiile de depozitare.
In tarile est-europene tendinta de crestere este chiar mai accentuata. In Cehia si Slovacia, de la 199 cazuri în 1989 s-a ajuns la o dublare - 362 - în primele noua luni din 1990.
In România, pâna în 1989 nu pot fi luate pe deplin în considerare statisticile oficiale, incendiile intentionate nefiind acceptate decât în cazuri minore - pentru proprietati particulare si nu pentru obiective importante economice sau social-politice. Chiar si asa, ponderea incendiilor intentionate a cunoscut o crestere continua: de la 4,60% în 1982, la 7,48% în 1988 si 9,49% în 1989, înregistrând apoi un salt brusc la 16,01% în 1990 (626 cazuri) si 16,02% în 1991 (633 cazuri).
Coroborat si cu tendinta generala vest-europeana se poate estima ca numarul incendiilor intentionate va creste într-un ritm mai mare în perioada urmatoare atât în România, cât si în celelalte tari est-europene, având în vedere:
- situatia economica nefavorabila datorita perioadei de tranzitie spre economia de piata (numar mare de someri, preturi ridicate s.a.);
- dezvoltarea sistemelor de asigurari;
- amplificarea actelor de vandalism, îndeosebi în rândul tineretului cu forme originale sau imitatii ale unor miscari din occident (de tip skin-heads, football hooligan? s.a.);
- cresterea numarului de persoane fara adapost (vagabonzi, copii ai strazii etc.);
- existenta unor miscari protestatare cu diferite revendicari social-politice cu implicarea unor mase de oameni greu de stapânit;
- înmultirea cazurilor de piromani pe fondul dezechilibrelor psihice datorate dificultatilor de adaptare la noile conditii de viata.
CLASIFICAREA
Incendiile intentionate pot fi clasificate, dupa motivele determinante, în urmatoarele categorii:
a. cu scop direct:
din razbunare
pentru acoperirea altei infractiuni
social-politice
fraude asigurari
b. instinctuale:
vandalism
piromanie
Incendii din razbunare
Incendiatorii din aceasta categorie actioneaza din ura, dusmanie sau cauta razbunare. Autorul este convins în sinea lui (desi supozitia poate fi falsa) ca a fost nedreptatit cu privire la avere, onoare s.a. si cel mai evident raspuns i se pare arderea proprietatii persecutorilor.
Statistici poloneze indica - pentru incendiile din razbunare - pâna la 40% din totalul incendiilor intentionate, ponderea fiind importanta si în alte tari.
Astfel de incendii au fost întâlnite cu deosebire în mediul rural, cu consecinte deseori importante.
Se pot deosebi incendii din razbunare pe fond de conflicte de familie, conflicte cu vecinii, adultere, proiecte matrimoniale nerealizate. Un loc aparte îl ocupa incendiile din razbunare pe teme de avere sau mosteniri. Au fost înregistrate si incendii ca reactie la persecutiile unor conducatori fata de membri, în fostele cooperative agricole de productie (inegalitati în distribuirea produselor).
In mediul urban, ponderea principala o detin incendiile din razbunare ale unor salariati pentru persecutii reale sau presupuse din partea conducerilor de întreprinderi (de regula concedieri, sanctiuni, omisiuni la premiere s.a.).
In Marea Britanie, Finlanda si alte tari s-a constatat o corelatie semnificativa între cresterea incendiilor intentionate si numarul de someri.
Incendierile de acest tip, având loc sub impulsuri emotionale si cu intentii clar destructive produc pagube foarte mari, deseori cu mijloace simple, improvizate.
Incendii pentru acoperirea altei infractiuni
Incendiile de acest tip au scopul de a sterge urmele unei alte infractiuni: crima, furt, delapidare.
In cazul incendiilor în care au fost descoperite cadavre, trebuie clarificata cauza decesului (asfixie, ardere) si mai ales timpul (înainte sau în timpul incendiului). Se poate dovedi prin metode ale medicinei legale ca provocarea incendiului a avut loc dupa înfaptuirea unei crime.
Daca se constata urme de fortare a usilor sau ferestrelor, disparitia unor bunuri de valoare exista posibilitatea unui incendiu initiat pentru acoperirea unui furt. De multe ori, în acest caz cercetarea este îngreunata de profesionalismul infractorilor. In alte cazuri de incendieri, comise în special de tineri, furtul este conceput ca o parte componenta a distrugerii.
O cauzistica mult mai bogata o reprezinta incendierile cu scopul de ascundere a unor delapidari. Procentul acestora în România este aproape dublu fata de alte tari (3% Suedia, 1,5% Polonia). Incendierile se produc asupra unor magazine, depozite si alte obiective asemanatoare, autorii fiind, de regula, gestionarii acestora, care se simt amenintati de un control financiar, inopinat sau nu, care ar descoperi lipsurile de marfuri sau bani. In aceste cazuri, cercetarea incendiilor, usurata de amatorismul celor ce pun focul, trebuie efectuata paralel cu continuarea inventarului sau a expertizei contabile.
Incendii din motive social-politice
O prima categorie o reprezinta incendierea unor obiective politice simbol, pentru exprimarea protestului fata de un lider, partid sau guvern. Aceste fapte necesita o foarte atenta si minutioasa pregatire, obiectivele vizate fiind, de regula, pazite. Deseori autorii folosesc metode si mijloace simple (cârpe îmbibate cu benzina), dar sigure, fara a cauta neaparat sa asigure aparentele unei cauze tehnice.
Incendiile cu caracter terorist au o periculozitate mare, fiind savârsite de profesionisti cu mijloace tehnice deosebite (explozivi, lichide incendiare, dispozitive speciale s.a.), efectele fiind grave, deseori fiind afectate si vecinatatile obiectivului vizat.
Pot fi mentionate si incendii cu caracter rasial, cum ar fi cele 1289 atacuri incendiare, în Anglia anilor '80, ale unor tineri criminali asupra unor oameni de afaceri si negustori asiatici, sau actiunile din Rostock (Germania), august 1992, împotriva emigrantilor.
In cursul unor tulburari de strada (demonstratii protestatare, ciocniri cu fortele de ordine), exemple fiind: mai 1968 - Paris, iunie 1990 - Bucuresti, mai 1992 - Los Angeles (peste 1200 incendii în câteva zile), incidente similare înregistrându-se în multe orase mari, manifestantii folosesc "cocteiluri Molotov" - deosebit de eficiente - pentru a incendia masini, magazine etc.
Tratatele de psihologia maselor analizeaza modalitatile de dirijare si antrenare a multimilor spre anumite scopuri, inclusiv destructive, fascinatia reala pe care o exercita focul, înca din vremuri stravechi, jucând rolul de amplificator al emotiilor umane. In aceste cazuri, depistarea incendiatorilor este o problema complexa.
Incendii pentru obtinerea despagubirilor de asigurare
Incendieri pentru obtinerea frauduloasa a despagubirilor de la societatile de asigurari apar îndeosebi la sate. Autorii pun foc la cladiri vechi, amortizate, în scopul de a obtine prime de asigurare si cu banii obtinuti sa construiasca o casa noua sau sa se mute la oras (fenomenul este mentionat si în Polonia, Rusia s.a.).
In mediul urban incendierea bunurilor personale este mai rar întâlnita în cazul apartamentelor de bloc, existând pericolul propagarii la proprietatile învecinate. Sunt cazuri semnalate de locuinte individuale sau masini. Ponderea acestui tip de incendiu este însa scazuta, comparativ cu alte tari, nici societatile de asigurare nefiind prea puternice.
In S.U.A., incendiile din aceasta categorie ocupa primul loc în statistici, luând asemenea amploare încât societatile de asigurari au fondat un comitet special de lupta împotriva acestui fenomen: Insurance Committee for Arson Control.
Alte surse afirma ca doar 14% din totalul incendiilor intentionate îl reprezinta incendiile pentru obtinerea despagubirilor de asigurare, principala cauza (42%) fiind vandalismul. Incendiile de acest tip sunt considerate principala cauza de incendii intentionate în Spania, Olanda, Belgia.
Incendierea, în aceste cazuri, este mai bine calculata si executata, factorul emotional nefiind implicat, având trasaturi foarte asemanatoare cu spargerea sau jaful. Incendiatorii se considera mai putin criminali, justificându-si faptele prin situatia lor financiara grea, pe când, în conceptia lor, o societate de asigurari mare si bogata are de unde suporta mici pierderi.
De regula, amprenta incendiului, amplasarea focarelor în special, indica clar ca incendiatorul avea acces complet si familiar în incinta, focarele fiind pregatite cu grija si meticulozitate. Spre comparatie, incendiile din razbunare se limiteaza deseori la focuri exterioare sau la focuri interioare puse în graba, dupa fortarea usilor sau ferestrelor, fara a putea urmari o configuratie optima de dezvoltare a incendiului.
Incendii din vandalism
Majoritatea tarilor europene si unele statistici americane considera vandalismul ca principalul motiv de incendiere, cu pondere mare în rândul tinerilor (multe incendii de scoli si alte cladiri accesibile copiilor si tinerilor, îndeosebi în Anglia).
Incendiile de acest tip pot fi considerate incendii instinctuale, fara motivatie precisa, ci ca o reactie la o viata dezordonata, fara perspective, o criza acuta de personalitate sau sentimente de frustrare fata de societate, stat si întreaga lume înconjuratoare. De cele mai multe ori, aceste incendieri au caracter întâmplator si nu cu premeditare. Individul pune foc pentru o placere momentana sau pentru o razbunare generala împotriva societatii. Ca tipologie, incendiatorul este un tânar ce comite, cu usurinta si placere chiar, delicte minore - spargere felinare, agresare verbala a persoanelor sau chiar mai grave - furt masini, neavând o atractie patologica pentru foc si considerându-1 doar un mijloc potrivit pentru a crea probleme societatii prin distrugeri.
Fapta prezinta un pericol social la fel de mare ca si incendiile unor piromani - elementele agravante fiind comportarea incendiatorului neprevazuta, necontrolata si mai ales iresponsabilitatea sociala ce poate da nastere la evenimente grave. Investigatia acestor cazuri, inclusiv din punct de vedere psihic este foarte dificila.
In aceasta categorie pot fi mentionate si incendiile provocate în jurul stadioanelor sau marilor sali de spectacol de bandele de suporteri - football hooligans (Anglia, Olanda s.a.), ori de fani (S.U.A.- 1992).
Incendiile piromanilor
Termenul de piromanie, desi vechi de peste o suta de ani, nu a fost folosit mult timp de psihiatri, stârnind multe controverse. American Handbook for Psychiatrists da o definitie, în general acceptabila, a piromaniei, ce cuprinde cinci trasaturi caracteristice:
- impuls periodic de a pune foc;
- stare emotionala agitata înainte de a pune foc;
- placere intensa, satisfactie si usurare în timpul comiterii actului;
- nedepistarea vreunui fenomen anormal clinic (schizofrenie, comportament antisocial s.a.);
- cel mai important: lipsa completa a unui motiv rational - de ordin financiar, social, politic s.a.
Actul de incendiere înfaptuit repetat atrage dupa sine o întarire a acestui comportament.
Procesul psihic care duce la actul de incendiere este facilitat si stimulat de alcool.
Piromanul are o atractie patologica pentru foc si este fericit când asista la foc si efectele sale destructive. El poate fi usor de recunoscut fata de alti incendiatori din cauza ca, în cele mai multe cazuri, este prezent la scena incendiului, în pozitii caracteristice. Mai mult, el va tinde sa puna mai multe incendii succesive, asteptând fiecare eveniment cu o placere crescânda. Se considera de aceea, ca sporirea numarului de incendii intentionate se datoreaza unui numar limitat de incendiatori, fiind necesare eforturi pentru a fi identificati si internati în spitale sau închisori.
Cresterea cazurilor de incendiatori recidivisti se datoreaza si lipsei unor facilitati de tratament. 90% din piromani sunt trimisi o perioada de timp scurta - pâna la 2 ani - fie în închisoare, fie în spitale psihiatrice, dupa care sunt eliberati, devenind pericole publice. Tendinta, inclusiv pe plan international, de a închide marile spitale de psihiatrie - costisitoare si ineficiente - favorizeaza, de asemenea, libertatea de actiune a piromanilor. Un studiu american arata ca 14 din 26 recidivisti abia fusesera eliberati din spitale de psihiatrie.
Perturbarile functiilor psihice constatate la autorii incendierilor pot anihila total sau partial responsabilitatea autorului în momentul faptei. Este necesar avizul expertilor în psihiatrie în ce priveste pericolul public în cazul lasarii autorului în libertate, functie de gravitatea diagnosticului stabilit.
In literatura de specialitate nu exista un punct de vedere unitar asupra clasificarii incendiilor intentionate.
Astfel, unii autori indica vanitatea ca unul din aceste motive. Acesta reprezinta 4% din totalul cazurilor de incendii intentionate în Polonia. Sunt mentionate, în unele tari, cazuri de incendiere a unor obiective alese aleator, numai pentru a crea senzatie într-o localitate prea linistita si, la limita, de a justifica existenta si alocarea fondurilor pentru unitatea de pompieri. Se fac referiri la cazuri dese de incendiere provocate de pompieri, dar si de alte persoane, pentru a se remarca în cursul interventiilor de stingere fie pentru obtinerea unor premii sau distinctii, fie în interes personal. Autorii incendierilor din aceste motive, de regula, sunt primii care dau alarma si apoi manifesta o activitate intensa în stingerea incendiului. Dar explicarea acestui comportament doar prin dorinta de evidentiere este simplista. Un aspect nestudiat înca în lucrarile de psihiatrie este posibilitatea aparitiei unei înclinatii spre piromanie la stingatorii profesionisti. Fascinatia exercitata de catre foc asupra omului a fost tratata din punct de vedere psihanalitic, dar aparitia unor deviatii psihice într-o legatura de durata cu focul pune probleme înca nestudiate. Aici ar putea fi gasite explicatii plauzibile pentru cazurile, e drept rare, citate în literatura de specialitate, despre incendiatori proveniti chiar din rândul pompierilor. Exemplul cel mai cunoscut este John Orr, investigator sef pentru incendii intentionate (arson) si explozii din Glendale (Los Angeles) S.U.A. care a fost arestat de catre politie, suspectat de a fi unul din cei mai prolifici incendiatori din istoria Californiei: cel putin 12 incendii în perioada 1987-1989.
Intr-un sens opus, cazurile de incendiere pentru a demonstra incapacitatea unitatii de pompieri trebuie clasificate în categoria incendiilor din razbunare, autorul fiind, de regula, concediat din unitatea respectiva, fapt pe care-1 simte ca o frustare. Uneori astfel de persoane devin incendiatori recidivisti.
Pot fi mentionate si incendieri pentru satisfacerea instinctului sexual pervertit. Este cazul unor incendieri repetate, între 1975-1976, ale vagoanelor de cale ferata pe unele linii de acces spre Varsovia. Incendiatorul - un tânar în vârsta de 26 ani - a marturisit ca a obtinut prima data satisfactia sexuala urmarind un incendiu într-o padure, încercarile de a duce o viata sexuala normala soldându-se, pâna atunci, cu esecuri.
Studii recente considera improbabila prejudecata referitoare la atingerea satisfactiei sexuale de catre incendiator, inclusiv prin masturbare, în timpul admirarii incendiului realizat.
La fel în cazul incendiatorilor cu alte tulburari mentale (debili mintali s.a.) uneori inclusi în categorii separate, având în vedere comportamentul si modul de actiune, acestia pot fi inclusi în categoria piromanilor.
Alcoolismul este considerat deseori ca unul din motivele ce determina incendii intentionate. Se poate considera, chiar în cazul alcoolismului cronic, ca acesta reprezinta doar un factor favorizant fie pentru fapte de vandalism, fie pentru intensificarea trairilor psihice anormale ce dirijeaza comportamentul unui piroman.
Un loc aparte îl ocupa categoria incendiatorilor profesionisti, platiti pentru a incendia un anumit obiectiv. Cu solide cunostinte în domeniu (chimie, fizica, constructii), actionând fara impulsuri emotive, sunt cel mai greu de depistat, însasi obtinerea unor dovezi în vederea condamnarii lor fiind o problema extrem de dificila.
METODE UTILIZATE
Incendiile intentionate pot fi clasificate, dupa tehnica de realizare, în doua categorii:
incendii cu aprindere imediata;
incendii cu aprindere întârziata.
Incendii cu aprindere imediata
In urma acestor incendii, ramân mai putine urme la locul faptei, dar infractorul are putin timp pentru a se îndeparta de la locul incendiului.
Aceste incendii sunt întâlnite fie în cazul unor acte de razbunare - când infractorul reactioneaza impulsiv, fara a-si fi organizat temeinic actiunea -, fie în locuri favorabile acestei modalitati de incendiere: nepazite, putin circulate, eventual cu mai multe iesiri, fapt ce asigura îndepartarea infractorului fara a fi vazut.
Incendii cu aprindere întârziata
Aceste incendii sunt mai des întâlnite, infractorul putând evita astfel identificarea sa la locul incendiului. Pentru obtinerea efectului întârzietor sunt folosite mijloace speciale, cum ar fi:
a) artizanale:
- lumânari amplasate într-un vas continând un lichid inflamabil sau pe o gramada de hârtie, rumegus s.a., îmbibata cu benzina;
- jar, carbuni incandescenti pusi în cârpe;
- fitil de bumbac impregnat cu materiale ce întretin focul, care transporta focul spre punctul de concentrare al materialelor combustibile;
- pozarea unei sârme de nichelina sub tensiune printre materiale usor aprinzibile;
- acoperirea unui bec incandescent cu textile sau straturi de hârtie;
- resouri electrice, fiare de calcat lasate în priza, cu defectiuni intentionate;
- instalatii de încalzit (îndeosebi sobe cu combustibil lichid) lasate intentionat fara supraveghere, dupa deteriorarea intentionata;
- baloane de plastic umplute cu lichide inflamabile prinse de o sârma de nichelina pusa sub tensiune.
b) chimice:
- fosfor dizolvat în bisulfura de carbon (când bisulfura este evaporata, fosforul începe sa arda);
- acid sulfuric ce intra în contact dupa un timp (dop dizolvabil) cu clorat de potasiu si zahar pudra;
- substante piroforice: sodiu metalic, potasiu metalic, fosfura de calciu;
- termit - amestec de aluminiu si oxid de fier, care aprins produce o caldura locala intensa.
c) dispozitive speciale:
- mecanisme cronometrice, acele ceasului fiind legate de conductoare electrice, circuitul închizându-se la o anumita ora si producând o scânteie suficient de puternica pentru a aprinde un amestec inflamabil (contactul într-o canistra de benzina) sau un exploziv;
- mecanism cu lentila - care concentreaza razele soarelui într-un anumit moment al zilei catre un material usor aprinzibil - cu o probabilitate mai scazuta de realizare.
Cei mai multi incendiatori aleg fie mijloace si materiale gasite pe loc, improvizate (când nu exista premeditare), fie mijloace cu actiune sigura si care sa le asigure timpul si circumstantele pentru a se îndeparta de locul incendiului si nu mijloace de aprindere neobisnuite. Aceasta si datorita lipsei unei pregatiri deosebite în cazul majoritatii incendiatorilor.
Materiale combustibile utilizate de incendiatori
Materialele utilizate, sursa de aprindere si, mai ales mijlocul de incendiere corespund scopului urmarit: distrugere totala sau partiala, rapida sau lenta. De regula, se cauta ca în stadiul initial incendiul sa se propage încet si fara manifestari vizibile, astfel ca persoana care 1-a provocat sa se poata îndeparta fara a fi suspectata, iar în fazele urmatoare sa se dezvolte rapid pe o suprafata mare. De aceea, un incendiator cu experienta va alege zone în care va instala combustibilul initial si zone cu cantitate maxima de combustibil, între care, deseori, exista punti de combustibil. Focarele multiple reprezinta una din caracteristicile principale ale incendiilor intentionate (peste 1/3 din total). Pozarea combustibilului în mijlocul camerei denota amatorismul si lipsa de experienta a incendiatorului, probabilitatea de dezvoltare a incendiului fiind redusa.
Principalul material combustibil utilizat de incendiatori îl constituie lichidele inflamabile, de regula derivate petroliere, utilizate atât drept combustibil initial (circa 2/3 din cazuri), cât si ca accelerator. In primul caz, un punct de initiere a focului, des întâlnit la incendiatorii cu experienta este un perete combustibil sau tapetat (ipsosul diminuând propagarea). Urmând directia ascendenta pe elementul de constructie, incendiul ajunge sub tavan, unde are loc propagarea maxima si intensificarea arderii. In al doilea caz, lichidul inflamabil este utilizat drept accelerator pentru arderea unor materiale solide (de regula textile - cârpe, deseuri sau hârtie).
Desi pot produce incendii rapide în orice regiune, lichidele inflamabile prezinta si dezavantaje:
- asigura o ardere intensa locala, dar daca nu sunt distribuite corect în încapere, nu se asigura propagarea flacarii si în alte zone pentru generalizarea incendiului; sunt deci necesare, de regula, focare multiple;
- distribuirea lichidului pe o suprafata mare (focare multiple), mai ales în spatii închise, prezinta riscuri pentru incendiatori prin formarea unei atmosfere explozive. In momentul initierii incendiului cu flacara, poate surveni aprinderea hainelor infractorului (când exista scurgeri de combustibil), pârlirea parului de pe cap si brate, arsuri (semne clare de vinovatie în ancheta), aprinderea sau explozia recipientului cu combustibil, tinut, de regula, în mâna (bidon benzina s.a.). în cazul în care combustibilul este foarte volatil, pericolul depaseste avantajele initierii incendiului de la focare multiple;
- sunt usor de identificat ulterior fie prin urme ale fractiilor mai putin volatile, fie prin reziduuri scurse în podea prin metode cromatografice;
- posibilitati limitate de aprovizionare, fara a trezi banuieli ulterioare.
Dintre lichidele inflamabile, benzina apare în marea majoritate a actelor de incendiere. Desi este foarte volatila si prezinta dezavantajul formarii rapide a unei atmosfere explozive, este, în acest moment, lichidul cel mai usor de procurat si stocat.
Alte lichide inflamabile utilizate, dar în cazuri mult mai putin numeroase sunt: petrolul lampant (care e mai greu volatil si cu o temperatura de aprindere mai ridicata - riscul de explozie fiind mai mic, dar urmele nearse persista îndelung, putând fi usor identificate), tiner, alcool, chiar motorina s.a.
Dintre materialele combustibile solide, s-au utilizat, în circa 25% din cazuri materiale textile si celulozice în combinatie cu un accelerator. Diferite elemente de mobilier, chiar în aranjamente diverse, pot arde, dar nu propaga rapid si sigur incendiul la structurile de rezistenta. Unele studii statistice mentioneaza totusi utilizarea drept combustibil a mobilierului existent în 37% din cazuri.
Materialele care ard mocnit: rumegus, bumbac, saltele etc. ce pot da nastere în timp la incendii dezvoltate, nu sunt, de regula, utilizate, deoarece exista probabilitatea detectarii fumului înca din faza initiala.
Surse de aprindere
Sursele de aprindere sunt alese de incendiator, functie de tipul de combustibil utilizat, precum si de modalitatea gândita de evitare a oricarei suspiciuni.
Flacara (de chibrit, bricheta, lumânare, torta s.a.), reprezinta cea mai simpla si eficienta sursa de aprindere, usor de procurat si aplicat; folosirea este limitata la aprinderea imediata (cu exceptia lumânarii, care are utilizari restrânse în dispozitive întârzietoare).
Un chibrit are durata de ardere de circa 20 secunde si în timpul incendiului este distrus, neputând fi identificat. Utilizarea chibritelor prezinta riscuri în cazul unei atmosfere explozive.
O situatie deosebita o reprezinta "cocteilul Molotov", respectiv o sticla cu benzina cu fitil înauntru - utilizata, mai ales în incendii din razbunare sau vandalism - si care, prin aruncare si spargere, genereaza o flacara puternica si persistenta, permitând si retragerea rapida a infractorului. Incendierea, în acest caz, nu este greu de stabilit: sticla sparta, fereastra sparta, martori oculari. Resturile de sticla pot fi cercetate prin metode criminalistice (amprente) ce pot identifica incendiatorul.
Ţigara reprezinta o sursa de aprindere pentru incendii din neglijenta (cos hârtii etc.), dar uneori este utilizata pentru incendii intentionate, rezultatul fiind nesigur. Atât în cazul unor lichide inflamabile, cât si a unor materiale care ard mocnit, tigara este o slaba sursa de aprindere, cu exceptia contactului direct cu materialul combustibil, în conditii favorizante.
Scânteile sunt utilizate ca surse de aprindere de cele mai multe ori de catre incendiatori experimentati. Scânteile sunt produse, de regula, prin mijloace electrice (montaje ce reproduc un scurtcircuit, pornirea unui utilaj, simpla functionare a unui întrerupator) si initiaza aprinderea numai a anumitor tipuri de combustibil, amestecuri explozive, urme de pulbere (exploziv).
Este o metoda nesigura, în plus, ramân dupa incendiu resturi din montajele folosite care pot da indicii valoroase despre autor.
Corpuri incandescente utilizate în dispozitive artizanale.
Autoaprinderile chimice necesita cunostinte speciale, fiind o metoda folosita doar de incendiatori profesionisti. Substantele chimice ce pot fi folosite sunt, de regula, inaccesibile incendiatorilor obisnuiti si pot fi detectate pe baza reziduurilor prin metode curent folosite.
Uneori incendiatorii simuleaza producerea incendiului datorita unor cauze tehnice: initierea incendiului în încaperi închise, unde e posibila aparitia fenomenelor de autoaprindere (hambare) sau în vecinatatea unei instalatii de încalzit (sobe) pentru ca incendiul sa fie atribuit unui defect de functionare.
Circumstante de timp si spatiu
Locurile alese de incendiator pentru a provoca incendiul sunt, de regula, fara paza, putin circulate si cu mai multe iesiri, fie în locuri mai dosnice, cu aglomerari de materiale (mobila veche, resturi, arhive, deseuri etc.), ce permit, în primele faze ale incendiului o dezvoltare lenta si fara manifestari vizibile. In acest scop, sunt des utilizate pivnitele si subsolurile în general. Dezvoltarea incendiului în sus este favorizata, întreaga structura a cladirii, deci cantitatea maxima de combustibil fiind deasupra flacarilor, iar probabilitatea descoperirii lui pâna sa ajunga la faza dezvoltata este minima.
Mansardele si podurile, desi prezinta deseori aglomerari de materiale combustibile se situeaza la polul opus în privinta eficientei incendierii, fiind alese de incendiatori fara experienta sau atunci când se urmareste producerea unor daune mai reduse.
Un pericol marit prin propagarea rapida ulterioara îl reprezinta ghenele de gunoi.
In marea majoritatea cazurilor, incendiatorul actioneaza asupra unor locuri cunoscute (zona unde locuieste, locul de munca, scoala) si îndeosebi asupra celor cu acces comod (capite de fân, soproane - în mediul rural, pivnite, intrari principale sau dosnice, dependinte - în mediul urban).
Peste 70% din incendii au loc toamna si iarna, peste 3/4 din total fiind savârsite noaptea (când nu exista posibilitatea observarii rapide a incendiului si a identificarii autorului), marea majoritate în noaptea de vineri spre sâmbata (când activitatea coboara la zero). In restul zilelor saptamânii, repartitia cazurilor este echilibrata.
Nu s-a putut stabili vreo relatie între actul incendierii si fazele lunii, procentul de 56% pentru luna plina sau noua fiind nesemnificativ.
Orele la care actioneaza cel mai frecvent incendiatorii sunt între 20-24 - pe timp de vara, între 18-22 - iarna, orele la care se întuneca.
In alegerea momentului prielnic, incendiatorul exploateaza orice aspect: un vânt puternic, furtuna cu descarcari electrice, seceta prelungita, absenta unei supravegheri tehnice (detectoare) sau umane (rond paznic de noapte), plecarea unitatii de pompieri la alt incendiu s.a.
Studiile întreprinse în unele tari releva ca nici o cladire nu este aparata perfect de un incendiator. Exista însa cladiri mai vulnerabile: cladiri izolate, fara public, cu securitate redusa, frecventata (inclusiv împrejurarile) de copii sau tineri. Dintre obiectivele vizate cu precadere de incendiatori se mentioneaza: locuinte (Olanda 30%, Franta, Suedia, Polonia, Pinlanda), masini (Olanda, Franta, Belgia), magazine (S.U.A., Anglia), fabrici (Spania, Belgia, Finlanda), scoli (Anglia, Suedia, S.U.A.), gospodarii agricole individuale (Polonia 6%, România), depozite furaje, grajduri, culturi agricole (România).
PROFILUL PSIHIC AL INCENDIATORULUI
In România, cercetarile si analizele statistice asupra psihologiei si modalitatii de actiune ale incendiatorilor, în particular a piromanului, sunt abia la început. Rezultate semnificative au fost însa obtinute în alte tari, putând fi mentionate studiul statistic publicat în revista "Interpol" nr. 344/1981 si mai ales studiul lui Rautaheimo (1989), reprodus, pe larg, în toate lucrarile de specialitate.
Trasaturile caracteristice ale incendiatorului estimate pe baza acestor analize statistice sunt:
a) sexul: masculin (în proportie de 85%);
b) vârsta: 20-25 ani;
Rautaheimo stabileste vârsta medie 27,7 ani, vârsta maxima 59 ani. In România, estimari provizorii apreciaza vârsta medie la 40-45 ani, incendiatorismul în rândul tinerilor neatingând proportii semnificative.
c) educatie: majoritatea (peste 80%) au un nivel profesional redus (câteva clase elementare), în medie doar circa 5% au studii superioare;
d) profesii: peste 60% sunt someri, circa 10% având slujbe temporare; corelatia dintre cresterea numarului de someri si a numarului incendiilor intentionate a fost evidentiata de statistici în majoritatea tarilor; în unele tari, un procent important (chiar pâna la 20%) îl reprezinta studentii si elevii, obiectivele vizate fiind, în general, institutiile de învatamânt;
e) situatia familiala: peste 85% sunt fie singuri (56%), fie divortati, separati, vaduvi;
f) situatia sanatatii: circa 1/3 prezinta tulburari mentale (în Polonia 66%), iar 23% diferite boli fizice. Un aspect interesant este relevat de proportia mare a tulburarilor mentale la femei (72% din cazuri);
g) nivel de inteligenta; moderat în jumatate din numarul de cazuri, ponderea celor cu nivel scazut fiind totusi importanta (38%);
h) domiciliu: în majoritate incendiatorii au locuinte nesatisfacatoare sau nu au domiciliu stabil;
i) consumul de alcool: are rol important; peste 85% din incendiatori, în momentul savârsirii faptei consumasera alcool, în cantitati variate;
j) comportament la arestare: cu rare exceptii, incendiatorii marturisesc fapta comisa;
k) responsabilitate: în Finlanda, circa 2/3 au fost gasiti responsabili de faptele lor;
1) recidiva: în continua crestere; apreciat rar (1 la 10-15 cazuri) în studiul INTERPOL din 1981, este estimat la 19%, fenomenul prezentând si în perspectiva evolutii îngrijoratoare.
Pe baza acestor date, profilul psihic al unui incendiator este: barbat de 40-45 ani, cu nivel de pregatire scazut, alcoolic, temperament nervos, impulsiv, cu tendinte spre violenta, cu contacte umane dificile, având senzatia de frustrare în raport cu altii.
Acest model psihic va cunoaste modificari sensibile în viitor, pe masura evolutiei situatiei social-economice. Se poate estima astfel cresterea ponderii incendiilor comise de tineri.
PARTICULARITĂŢI IN CERCETAREA INCENDIILOR INTENŢIONATE
Incendiile intentionate au efecte grave, care rezulta din pregatirea minutioasa a autorului pentru savârsirea acestui act. Autorul actioneaza cu premeditare, alege conjunctura cea mai favorabila pentru realizarea proiectului sau, unul din scopurile principale fiind si acela de a sterge urmele compromitatoare. Pentru aceasta, el va alege astfel locul si mijloacele utilizate încât sa se distruga complet în incendiu, reducând astfel posibilitatea descoperirii lor în timpul cercetarii locului evenimentului.
Asa cum arata unii experti: "Investigatorul trebuie sa se plaseze în rolul criminalului pentru a avea succes". Un incendiator recidivist are experienta vasta în privinta focului si comportarii lui. Poate calcula bine evolutia incendiului pe care-1 initiaza. O atentie deosebita trebuie acordata deci, nu numai sursei de aprindere folosite de incendiator sau naturii combustibilului, ci si configuratiei încaperii, ventilatiei s.a.
In cercetarea acestui tip de incendiu se va tine seama si de urmatoarele aspecte:
a) observarea, notarea si fixarea, de la sosirea la fata locului, a eventualelor circumstante care pot sugera o infractiune în legatura cu incendiul:
fuga precipitata a unei persoane;
- urme de fortare la usi, ferestre;
- pozitia nefireasca a unor obiecte;
- existenta unor urme proaspete (om, mijloc de transport) în apropierea obiectivului incendiat;
- sugerarea insistenta a cauzei incendiului sau descrierea acestuia contrar evolutiei obisnuite;
- existenta unor urme de surse de aprindere ce nu se utilizau în obiectivul incendiat;
- prezenta la locul incendiului a unor produse chimice, lichide inflamabile, ce în mod normal nu se utilizau în acel loc;
- existenta unor fenomene ce împiedica strângerea sau transmiterea de informatii;
b) evidentierea unor particularitati ale incendiilor intentionate:
focare multiple simultane;
- punti de foc între aglomerari de materiale combustibile;
- evolutie rapida a incendiului în prima faza sau declansarea cu întârziere;
- regizare urme pentru a sugera o neglijenta sau cauza tehnica;
- amplasarea focarului initial într-un loc mai greu de observat sau în zone ce implica distrugeri esentiale;
- lipsa completa a urmelor vizibile din zona focarului;
- alegerea momentului incendierii în lipsa altor persoane;
- informarea asupra unui eventual mobil care ar putea determina provocarea incendiului (delapidare, lipsa în gestiune, razbunare, ura etc.), precum si despre prezenta în zona a unor persoane bolnave psihic (piromani);
c) identificarea altor urme, departate relativ de incendiu si care aparent nu au legatura cu acesta.
EXEMPLE DE INCENDII INTENŢIONATE
a) în anul 1974 a izbucnit un incendiu devastator la întreprinderea de Autocamioane Brasov, soldat cu 46 milioane de lei pagube. Dupa cercetari laborioase a fost identificat incendiatorul. Fost portar de noapte si concediat de un an, neprimind beneficiul anual ca alti salariati s-a simtit nedreptatit. Pentru a se razbuna a initiat un incendiu în mijlocul unei hale, turnând, într-o noapte, benzina peste o stiva de anvelope si dându-le foc.
b) în decembrie 1988 a luat foc "Arcada" din butaforie (carton, pânza s.a.) din fata Complexului Expozitional din actuala Piata a Presei Libere. Interpretarea oficiala a fost "incendiu datorat scurtcircuitului", desi investigatorii au gasit probe clare ale unui incendiu intentionat (cârpe îmbibate cu benzina), amprenta incendiului fiind si ea o dovada. Ulterior, dupa revolutia din 1989, incendiul a fost revendicat de autor si popularizat în presa.
c) în anul 1981 a izbucnit un incendiu la Spitalul de boli nervoase din Erlanger (Germania). Un pacient, în vârsta de 18 ani, internat pentru piromanie, a dat foc cu o bricheta la boxa pentru gunoi. Arderea s-a propagat rapid la deschiderea usii de la boxa, generând fum dens care a îngreunat evacuarea bolnavilor.
d) în aprilie 1980 a avut loc un incendiu la metroul din Hamburg, datorita aprinderii tapiteriei unei banchete (combustibile, din spuma de poliester), probabil cu ajutorul unei brichete de catre un grup de tineri neidentificati. Propagarea s-a produs rapid, prin acoperisul vagoanelor.
e) în anul 1987 a avut loc un incendiu la baza furajera din comuna Apele (Dolj). Focarul a fost stabilit lânga gardul depozitului - la o gramada de resturi furajere. Propagarea a fost rapida datorita circumstantelor favorabile: vânt puternic (140 km/h), umiditate redusa.
RECOMANDARI PREVENTIVE
- Asigurarea securitatii întreprinderii sau cladirii, îndeosebi noaptea si în zilele libere - posturi fixe si mobile de paza, reglementare stricta a accesului, supravegherea întregului perimetru, inclusiv a intrarilor dosnice;
- Asigurarea supravegherii electronice: centrale de semnalizare a incendiilor si efractiilor, instalatii automate de stingere (sprinklere);
- Inlaturarea imediata a unor situatii suspecte: rezervoare cu lichide inflamabile, aglomerari de materiale combustibile, în locuri unde nu se justifica prezenta lor;
- Evitarea aglomerarilor de materiale combustibile (inclusiv arhive pastrate în conditii necorespunzatoare) în subsoluri, poduri s.a.;
- Inlaturarea imediata a unor defectiuni (fisuri la aparate de încalzit, conductori electrici neprotejati s.a.), ce pot favoriza incendii;
- Cunoasterea si luarea în considerare a starii de spirit a personalului din subordine; notificarea catre unitatea de politie apropiata a amenintarilor din partea unor nemultumiti sau proaspat concediati.
|
