Istoria coafurii
Coafurile Renasterii ( secolul al XV- lea)
Secolul al XV- lea in Italia a insemnat mai ales o schimbare in ceea ce priveste pozitua femeii in societate. In timp ce inainte femeile ramaneau pe plan secund, acum - cel putin in clasele inalte ale societatii - ele incep sa se bucure de mai multa libertate. Femeile incep sa se bucure acum de o mai buna educatie.
Omul a devenit mai constient de propriul sau corp, de acum frumusetea naturala a femeii a 919c28j inceput sa fie mai admirata.
In tablourile acestei perioade putem vedea femei gratioase, cu sani mici si fete expresive. Idealul feminin era femeia care arata ca o fata ( fetele se maritau la o varsta foarte frageda)
Cel mai important atribut al frumusetii era, inca, fruntea inalta, aceasta fiind deci marita in mod artificial. Nu e lipsit de ratiune nici faptul ca femeile Renasterii timpurii sunt aproape in exclusivitate pictate din profil, permitand sa se vada fruntea in toata perfectiunea ei.
Fruntea inalta nu era privita doarca semn al frumusetii, ci si ca un semn al inteligentei. Smulgerea sprancenelor si pensarea lor atunci cand cresteau din nou serveau la intensificarea efectului atat al admiratei frunti inalte.
In secolul al XV -lea incep sa dispara granitele rigide dintre nobilime si burghezie.
In contrast cu nordul - europenii, italienii au fost intotdeaunacapabili sa pastreze un anumit simt al proportiilor, evitand astfel excesul in moda : haine simple cu taieturi directe, mult mai potrivite cu un stil de viata burghez decat extravagantele modei in Burgundia, cu coafurile lor bizare. Frumusetea naturala a parului era cel mai important ornament pentru femei. Hainele femeilor erau simple si armonioase. Parul era strans in coc si decolteul accentua linia gatului.
La inceputul secolului, fruntea inalta era evidentiata si prin coafuri in forma de balon, in spatele capului, care erau tinute de niste panglici. Parul era pieptanat spre spate si stans intr-o constructie ca un cos, acoperita cu materialsau par artificial.
Ultimele relicveale coafurilor extravagante ale Evului Mediu tarziu au fost uitate. Coafura sipla creata de cozile impletite in jurul capului, o traditie care a supravietuit Evului Mediu, a ramas populara, mai ales in timpul zilei, si a fost predominanta printre femeile din clasele inferioare. Parul de pe frunte era uneori pieptanat pe spate si rasucit intr-o coada lejera, care era legata cu panglici si prinsa la sapate, al carei capat cadea intr-o parte sau pe spate.
Asa cum putem vedea in picturile contemporanilor, coafuri complexe - adevarate capodopere ale artei coafurii - au ajuns in voga in timpul celei de-a doua jumatati a secolului, fiind purtate de clasele inalte la ocazii speciale.
Parul era pieptanat pe spate de pe frunte, iar cozile false erau ipodobite cu panglici si prinse in aranjamente artistice la spatele capului. O parte a parului era intotdeauna lasata sa atarnepe spate, totusi de obicei el era prins in intregime, pentru avantaja linia gatului.
La ocazii festive, femeile din aristocratieprofitau de coafurile lor pentru a-si arata bijuteriile. Cozi adevarate sau false sau umplute cu randuri de perle sau erau tinute de o plasa plina de pietre pretioase.
Istoria aranjarii parului
Femeile venetiene preferau o coafura ce consta dintr-un fel de coc rotund situat pe crestet, parul din spate fiind pieptanat strans lipit pe gat. Parul din jurul fruntii si de pe tample era taiat scurt si incretit.
Ultima parte a secolului al XV - lea a adus un stil nepretios de coafura. Parul, cu carare pe mijloc,era pieptanat peste obraji, apoi dus pe spate, acoperind o buna parte din obraji si urechi, iar in spate forma un coc pe gat sau era lasat liber in jos. In spate, capul era ornat cu o plasa fina, prinsa cu o banda peste cap, adesea decorata cu pietre pretioase, care puteau veni chiar si peste frunte - acest tip de panglica a revenit in moda in perioada Biedermeiner. O suvita de par era adesea lasata pe sub barbie si prinsa deasupra urechii din partea cealalta, pentru a preveni formarea barbiei duble.
Femeia la moda prefera parul blond, ocazional, culorile contrastante erau folosite pentru a crea un efect pestrit - de exemlpu maro pe varful capului, blond pe partile laterale sau viceversa. Pentru a obtine culoarea dorita, blonda - in cele mai variate nuante - parul natural negru al italiencelor suferea procedeuri complicate si indelungate.
Nici un altfel de coafura nu accentua mai mult tineretea decat cel cu bucle, in care parul era lasat drept pe crestet, dar jos era buclat de jur imprejurul capului, acoperind urechile. Catre sfarsitul secolului, barbatii mai tineri isi lasau parul sa cresca mai lung si il purtau usor valurit ( in timp ce barbatii mai in varsta continuau sa-l poarte drept ), fruntea era de obicei acoperita de un breton.
Coafurile Renasterii tarzii in Italia ( prima jumatate a secolului al XVI - lea)
Uomo universale ( omul universal), asa cum a fost el descris de Baldassare Castiglione in faimoasa-i capodopera " doi cortegioano", era vartos, avea maniere elegante,dar si aptitudini artistice si stiintifice. In ceea ce o priveste pe gentildonna, femeia manierata, care trbuia sa fie o imbinare a spiritului intelectual cu demnitate si plina de gratie.
Totusi, in clasele inferioare, femeile erau departe de educatie si moda.
Frumusetea feciorelnica a Renasterii timpurii era acum inlocuita de frumusetea femeii mature. Parul se cerea sa fie bogat si buclat, in ceea ce priveste culoarea lui, el aprecia inca tunorile blonde, dar avea totusi o predilectie pentru o nuanta maro. Frumuseea trebuia sa fie naturala si dezaproba orice ajutor artificial.
Tipic pentru Renasterea tarzie, e coafura in care parulavea o carare la mijloc, el fiind pieptanat in jos pe parti si apoi dus pe spate - o coafura care respecta cautarea simetriei si atat de stimata regularitatea clasica a fetei.
Coafurile sfarsitului de secol XIX
In timpul anilor 1850a aparut ceea ce a fost drept pieptanatura valurita si bufanta. Revista frantuzeasca "L'Iris" arata coafuri pentru mirese in care parul e ondulat inainte de a fi aranjat in rasuciri artificiale. Parul era prins in forma unui coc umflat, adesea acoperit cu o plasa perlata.
Nu doar acele de par mari erau populare, ci si decoratiunile de tot felul, cu flori, franjuri de auri argint, panglici de matase si catifea, plase din fir aurit si pudra aurita si argintata.
Voluminozitatea acestor coafuri dovedeste ca pentru a le crea erau folosite mese si cozi impletite din par artificial. Comertul cu par a inflorit in mod natural. Parul inchis la culoare era cautat in Franta si Italia, iar parul deschis la culoare in Scandinavia si Germania.
In anii 1850 si 1860 , burghezia in ascensiune dadea tonul modei de la curte, coafurile si hainele aveau un design elaborat si erau decorate extrevagant. Cu toata prosperitatea care a atins apogeul in anii 1870, coafurile sfarsitului de secol erau mai simple si mai modeste. Ideile extravagante se margineau la coafurile de societate.
In 1870 coafurile au devenit mai simple, mesele nu mai erau folosite atat de des, totusi oxigenarea parului era inca foarte populara.
Daca culoarea data de plante nu dureaza atat de mult ca substantele chimice ea trebuia sa fie inoita in fiecare dimineata.
Parul rosu era privit ca fiind vulgar.
Datorita faptului ca tot mai multe femei lucrau, in timpul anilor 80 s-a dezvoltat o preferinta pentru coafuri si haine practice. Usor ondulat, parul era dus de dupa urechi in spatele capului si prin intr-o legatura care era facuta din ce in ce mai sus pe cap. Carliontii de pe frunte si bretonul au devenit foarte populare.
Pentru o istorie a coafurilor este bine de stiut faptul ca o moda este expresia unei anumite stari de spirit revigorand trecutul, statornicind o legatura intre noi cei prezenti si epocile de la care preluam intocmai , plus ca adaugam creatiile noastre.
|
