ALEXANDRU IOAN CUZA

Alexandru Ioan Cuza

Primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) si al statului national România (1862-1866). Sub domnia sa, s-au pus bazele dezvoltarii moderne a natiunii romane din punct de vedere economic, social, politic si cultural.

 Nãscut la 20 17417s181r martie 1820, la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza ºi-a petrecut o parte din copilãrie pe moºi tatãlui sãu, la Bãrboºi. A crescut astfel aproape de þãrani ºi printre ei. Poate cã ºi aceasta explicã, în parte, dragostea sa pentru oamenii satelor. Trimis la Iaºi, în pensionul deschis nu de mult la marginea oraºului de francezul Victor Cuenim (unul dintre ofiþerii rãmaºi pe aici din armata condusã de Napoleon în dezastruoasa campanie împotriva Rusiei), îi avu colegi de învãþãturã, printre alþii, pe Vasile Alecsandri ºi Mihail Kogãlniceanu, care, îi vor deveni, mai târziu, în epoca Unirii ºi a înfãptuirii statului naþional român, sfetnici apropiaþi ºi colaboratori direcþi. Matei Milo, viitorul mare actor, i-a fost, de asemenea, coleg.

În vara lui 1834, prin august, tânãrul Alexandru Cuza pleacã la Paris sã-ºi completeze învãþãtura. Împreunã cu el plecau ºi alþi fii de boieri, cam de aceeaºi vârstã, printrre care vãrul sãu Nicolae Docan ºi Vasile Alecsandri.

Alexandru Ioan Cuza îºi trecu în decembrie 1835 examenul de bacalaureat în litere. Ca ºi Vasile Alecsandri, vru apoi sã înveþe medicina, înscriindu-se la facultatea respectivã, dar pãrãsi repede gândul acesta, "neputând suferi disecþiile" ºi trecu la drept.

A participat la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova, iar dupa aceea la miscarea pentru Unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie si al Tarii Românesti, infaptuindu-se astfel unirea celor doua tari. Devenind domnitor, Cuza a obtinut, prin demersurile sale, recunoasterea unirii din partea marilor puteri. In domniei lui Cuza, a fost desavarsita Unirea Principatelor printr-o serie de acte de guvernamant, ca: contopirea adunatorilor de la Iasi si Bucuresti intr-un parlament unic, numirea unui singur guvern si fixarea capitalei noului stat la Bucuresti (1862).

Intimpinand rezistenta guvernului si a Adunarii legiuitoare, alcatuite din reprezentanti ai boierimii si marii burghezii, precum si a bisericii, in infaptuirea unor reforme burgheze, Cuza formeaza in 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, care realizeaza secularizarea averilor manastiresti (decembrie 1863) si dizolva Adunarea legiuitoare (2 mai 1864). In acelasi an, Cuza supune aprobarii poporului, prin plebiscit, o noua constitutie (statut) si o noua lege electorala, menita sa asigure parlamentului o baza mai larga, si decreteaza (14 august 1864) legea rurala conceputa de Kogalniceanu, care, cu toate limitele ei, a reprezentat un moment insemnat in dezvoltarea capitalismului, desfiintand iobagia multiseculara. In timpul domniei lui Cuza au fost eliberate eliberate codul civil si codul penal, legea pentru obligativitatea invatamantului primar s-au infiintat universitatiile de la Iasi (1860) care ii poarta azi numele si de la Bucuresti (1864), a fost dezvoltata armata nationala etc.

Infaptuirea celor doua mari reforme agrara si electorala, a indirjit pe reprezentantii boierimii conservatoare, ca si pe exponentii aripii de dreapta a burgheziei, care, uniti intr-o coalitie cunoscuta in istorie sub denumirea de monstruasa coalitie, l-au silit sa abdice (11 februarie 1866) si au adus in locul sau pe printul strain Carol de Hohenzollern. Expulzat, ex-domnitorul si-a petrecut restul vietii in Germania, unde a si murit (1873). A fost inmormintat la mosia sa de la Ruginoasa (reg. Iasi). Cuza a intrat in istorie ca o figura de domnitor progresist.

Au circulat multe istorisiri despre Cuza, în legãturã cu firea sa dreaptã. Unele au apãrut ºi în presã, sau adunate în diferite broºuri ºi cãrþi: amintiri, întâmplãri reale sau nãscocite, toate contribuind cu puterea legendei la întreþinerea acelei aureole create în jurul fostului domnitor. Atâþia dintre oamenii acelei vremi mãrturiseau cã l-au vãzut ºi au vorbit cu el, cã umbla pe drumuri în straie schimbate, cercetând ºi pedepsind nedreptãþile, ajutând ºi mângâind pe cei sãrmani ºi nãpãstuiþi.
În strãlucita-i limbã, a scris ºi Mihail Sadoveanu despre aceastã legendã, arãtând cu înþelepciune cã în necazurile ºi aspiraþiile lui nedesluºite, gata sã-i atribuie trãsãturi ºi lumini ideale, poporul întrupase în Cuza dorinþe de schimbãri ºi de dreptate, devenind în ochii norodului umilit "un fel de principiu al binelui".