Barbu, Ion (1895-1961)

Barbu, Ion

Viata:

numele sau adevarat era Dan Barbilian;

n. 19 martie 1895, Câmpulung - m. 11 august 1961, Bucuresti;

fiul unic al lui Constantin Barbilian, magistrat, si al Smarandei 12312b120m (n. soiculescu);

studii elementare si gimnaziale la Câmpulung, Daminesti, Stâlpeni, Pitesti si din nou Câmpulung (1902-1910), datorita deselor mutari ale tatalui sau, judecator de pace;

urmeaza liceul la Bucuresti ("Gh. Lazar", "Mihai Viteazul", 1910-1914)

demonstreaza de pe acum deosebite aptitudini de matematician, fiind remarcat de Gh. Ţiteica, cu ocaziaunui concurs al Gazetei matematice (1912)

din 1914, student la Facultatea de stiinte din Bucuresti, dar în perioada participarii României la razboi (1916-1918) abandoneaza temporar studiile, pentru a-si satisface stadiul militar;

dupa ce-si ia licenta (1921) obtine o bursa pentru doctorat în Germania;

tânarul care debutase deja în poezie, duce în "tara svaba" o existenta boema, plina de aventuri si experiente diverse (a carei amintire este pastrata într-un exceptional schimb de scrisori cu bunul sau prieten Tudor Vianu) si nu izbuteste sa-si ia doctoratul (revine în tara în 1924);

dupa un stagiu de un an petrecut ca prof. Suplinitor la Giurgiu (1925), ajunge asistentul lui Gh. Ţiteica (1926) sub conducerea caruia îsi ia doctoratul (1929) cu o teza despre Reprezentarea canonica a adunarii functiilor ipereliptice;

dupa 1930, activitatea stiintifica ocupa un loc central în preocuparile sale, materializându-se într-un mare numar de lucrari, apreciate de specialisti ca având o deosebita originalitate;

din 1932 este conf. univ., acest an fiind considerat de Barbu ca marcând o mai completa "aclimatizare matematica";

participa la Congresul International de Matematica de la Praga (1934), conferentiaza la Universitatatile din Hamburg si Göttingen (1936), Münster si Viena (1938), iar în 1942 ajunge profesor titular la catedra de algebra a Univ. din Bucuresti;

algebra si geometria sunt disciplinele în care continua sa publice si sa-si demonstreze stralucita vocatie de om de stiinta (cu numele sau sunt indicate asa-zisele "spatii Barbilian" în geometrie)

în 1950 i se decerneaza Premiul "Gh. Lazar" al Academiei (pentru matematica);

ramâne profesor universitar pâna în anul mortii (1961)

pleaca în lumea de dincolo, rapus fiind de o criza hepatica. A doua zi, salcia din fata casei (strada C. Davilla 8), cântata de poet ca un copac sfânt, se prabuseste la o furtuna.

Opera:

poetul debuteaza devreme, în 1918, cu poezia Fiinta, în Literatorul lui Al. Macedonski, dar începutul unei intense activitati de creatie este marcat de contactul cu cenaclul si revista Sburatorul;

Eugen Lovinescu, care îl si semnaleaza (1919) cititorilor ca pe un "poet nou", îi publica în revista mai multe poeme de factura parnasiana, de care Barbu se va dezice ulterior, neincluzându-le în vol. Joc secund (1930), singurul publicat de poet în timpul vietii (daca nu se considera volum nefericit ilustrata placheta Dupa melci, 1921);

pâna la data aparitiei volumului, Ion Barbu este cunoscut prin poeziile si articolele aparute în Sburatorul, în Contimporanul lui Vinea, în Viata Româneasca, Umanitatea, Hiena, Revista româna, Cugetul românesc, etc. si prin prezenta în Antologia poetilor de azi (1925), alcatuita de I. Pillat si Perpessicius;

dupa aparitia volumului care îl consacra drept unul dintre cei mai însemnati poeti moderni, încheie practic o activitate de creatie si publicistica relativ intensa, ce a marcat epoca prin caracterul ei adesea polemic (sunt celebre iesirile poetului împotriva lui E. Lovinescu si T. Arghezi, dar si atacurile la adresa lui Vl. Streinu, serban Cioculescu sau Eugen Jebeleanu, care nici ei nu l-au crutat în replicile lor);

în ultimii ani ai vietii, lucreaza la o traducere a tragediei shakespeariene, Richard a lII-lea, ramasa neterminata;

volume aparute post-mortem sunt Ochean (1966), Pagini de proza (1968);

caracterizat adesea drept obscur în poezie, Ion Barbu este de fapt un poet solar, iar ermetismul versurilor sale reprezinta o încercare neegalata pâna azi, de esentializare extrema a liricii. "Dificila libertate" a poeziei sale este astfel lectia poetica exemplara a unuia dintre cei mai mari scriitori români.

Bibliografie:   Dictionarul Scriitorilor Români (DSR), Editura Fundatiei Culturale Române