DMITRI sOSTAKOVICI
TRIO NR. 1 PENTRU VIOARĂ, VIOLONCEL sI PIAN, OP. 8
Dmitri sostakovici, compozitor rus al secolului XX s-a nascut la 5 septembrie 1906, la Sankt-Petersburg într-o familie de mari admiratori ai muzicii.
La vârsta de noua ani a primit cele dintâi lectii de pian de la mama sa, (care înainte de casatorie urmase Conservatorul din Petersburg), iar apoi cu I. Glassev, sub îndrumarea caruia începe sa compuna.
La vârsta de 13 ani, pe perioada studiilor de la Conservatorul din Petersburg, se va bucura de îndrumarea marilor maestrii L. Nicolaev (pian), N. Sokolov (contrapunct si fuga) si M. Steinberg si Glazunov (compozitie, orchestratie, forme).
În timpul studiilor scrie primele lucrari, printre care Dansuri fantastice pentru pian (1922) si mai ales Simfonia I (1925), o lucrare remarcabila, de anvergura, plina de vitalitate care începând din 1926, când a avut loc premiera se bucura de o apreciere deosebita, fiind cântata regulat, ramânând în repertoriu pâna în prezent.
Dupa terminarea studiilor la Conservatorul din Petersburg, îsi începe activitatea pedagogica, pe care o va continua de-a lungul întregii sale vieti, mai întâi ca profesor de instrumentatie (1937) si de compozitie (1939), la aceelasi conservator, iar apoi va preda la Moscova unde se muta începând cu anul 1943.
Continuându-si importanta activitate creatoare, sostakovici a lasat în urma o opera monumentala (147 opusuri), devenind unul din cei mai de seama compozitori rus 333j922d i. A fost Presedinte al Uniunii Compozitorilor din U.R.S.S., membru al Academiei Regale de Muzica din Suedia si a fost distins cu numeroase titluri pentru meritele sale, printre care cel de Artist al poporului.
A murit la Moscova, la 9 august 1975, lasându-ne noua drept mostenire, minunata sa creatie, exprimata prin intermediul sunetelor, în care reuseste sa redea un bogat continut de viata.
Pianist remarcabil, sostakovici a aparut multa vreme ca interpret al propriilor lui compozitii, dar activitatea sa principala o constituie creatia. A abordat toate genurile muzicale, de la miniatura vocala si instrumentala, la opere si lucrari vocal simfonice, de la muzica de camera la simfonii, de la muzica de scena la muzica de film, toate realizate prin propria sa conceptie si viziune.
Creatia simfonica si concertanta
Debutul sau simfonic este marcat de o Tema cu variatiuni pentru orchestra op. 3, Doua fabule de Crâlov pentru voce si orchestra op. 4 si Scherzo pentru orchestra op. 7. Acestea sunt realizate în perioada studiilor de la Conservator si sunt lucrari premergatoare sirului lung de simfonii pe care avea sa le compuna.
sostakovici a fost recunoscut drept cel mai mare simfonist al secolului XX, cele 15 simfonii ale sale, facând dovada acestui adevar incontestabil.
Simfoniile sale sunt de o mare varietate si au la baza multiple cautari stilistice înca din timpul "lucrarii de diploma" scrisa în perioada studiilor, pe care le-a finalizat cu Simfonia I în Fa major op. 10.
Marii dirijori, contemporani lui o vor adopta în repertoriul dirijoral pentru melodiile expresive, verva, dinamismul si simtul dramatic sonor.
În afara celor cincisprezece simfonii, creatia lui sostakovici cuprinde si sase concerte: doua pentru vioara, doua pentru violoncel, doua pentru pian, dintre care unul cu trompeta.
Muzica vocala, instrumentala si de camera
În creatia lui sostakovici, muzica de camera are aceeasi pondere ca si muzica simfonica. Impresioneaza, la el, numarul mare de lucrari pe care le creeaza, de la miniatura vocala si instrumentala, la sonata pentru pian, pentru vioara si pian, triouri, cvartete, cvintete si alte ansambluri, realizate într-o viziune proprie, într-o maniera moderna, zugravind o lume infinita de emotii, idei si sentimente umane.
Romanta este unul din genurile frecvent întâlnite în creatia compozitorilor rusi, printre ei se remarca si sostakovici, care de-a lungul activitatii sale creatoare i-a acordat o importanta deosebita. Trebuie amintite aici primele Patru romante pentru voce (bas) si pian, op. 47 si cele sase romante pentru voce (bas) si pian, op. 62.
Continua traditia muzicii instrumentale camerale adresate pianului, într-un repertoriu format din Preludii, suite, sonate, aforisme: ultimul devine genul miniatural a carei paternitate - dupa muzicologia rusa - îi apartine lui sostakovici.
Pianist de exceptie, sostakovici nu a avut o cariera interpretativa intensa, asa cum au avut Rahmaninov sau Prokofiev, cu toate ca arta sa era remarcabila din punct de vedere tehnic, cizelând fiecare detaliu, reliefând cele mai subtile nuante. El scrie 24 Preludii si fugi, realizând o varianta moderna a Clavecinului bine temperat al lui Bach.
Creatia camerala a constituit o reala preocupare pentru sostakovici înca din anii Conservatorului, când a creat Trio nr. 1, op. 8, Trei piese pentru violoncel si pian op. 9, Doua piese pentru octet de coarde, op. 11. Mai târziu a creat Sonata pentru violoncel si pian, op. 40, Trio-ul nr. 2 în mi minor pentru vioara, violoncel si pian op. 67, 15 cvartete, un singur Cvintet în sol pentru 2 viori, viola, violoncel si pian op. 57.
Creatia de scena si vocal simfonica
sostakovici realizeaza 3 opere: Nos (Nasul), Lady Macbeth sau Katerina Ismailova si Jucatorii; o opereta: Moscova, cartierul Ceriomuski; 3 balete: Vârsta de aur, Bulonul, Pârâul limpede.
sostakovici mai creeaza muzica de scena la tragedia Hamlet de Shakespeare, op. 32, muzica la spectacolul Comedia umana dupa Balzac, op. 37.
A scris doua lucrari vocal simfonice: Cântarea padurilor, op. 81- oratoriu pentru solisti, cor mixt, cor de copii si orchestra si cantata Deasupra patriei noastre straluceste soarele, op. 90.
Aceste doua lucrari cât si întreaga sa opera, îl recomanda si îl impun pe sostakovici în rândul celor mai mari creatori moderni.
TRIO NR. 1 PENTRU VIOARĂ, VIOLONCEL sI PIAN, OPUS 8
Trioul nr. 1 pentru vioara, violoncel si pian, opus
8, în do minor, a fost scris în anul 1923, perioada în care
sostakovici urma cursurile Conservatorului din
Lucrarea este dedicata Tatianei I. Glivenko, care a devenit prietena apropiata a lui sostakovici în timpul sederii lui la Gaspra, în lunile iulie si august ale anului 1923.
Trioul este scris într-o singura parte si are forma de sonata.
Expozitia (masurile 1-60) debuteaza cu o introducere (masurile 1-13), care reprezinta motivul pe care se va construi întreg trioul, al carui început este intonat pentru prima data de violoncel, însotit de acompaniamentul discret al pianului, care executa optimi, ce au rolul de a stabili tempoul acestui început, care este notat a fi Andante.
Exemplu 1: 
prima masura de catre violoncel.
catre vioara. Chiar daca nuanta acestui început este mica - piano expressivo,
sunetul trebuie sa fie calitativ, legat si încalzit de un vibrato linistit.
Exemplu 3:
Începând cu masura 69, vioara i se alatura violoncelului si vor executa în octave fragmentul adus initial de violoncel. Pianul va aduce peste acompaniamentul în saisprezecimi al viorii si cel în triolete al violoncelului, aceeasi tema dinamica expusa anterior.
În continuare vioara, violoncelul si pianul vor aduce pe rând pasaje tehnice, intens cromatizate ce au un caracter de virtuozitate.
Puntea (masurile 95-102) catre tema a II-a a acestui trio este realizata la pian, începând cu masura 95, care în cele patru masuri în care este prezent aduce acompaniamentul pe care-l vom întâlni din masura 103.
si violoncelul are un rol în aceasta trecere, prin executarea unui pasaj solo, expresiv si cantabil, într-un tempo linistit Adagio. Schimbarea miscarii în care este adusa aici tema a doua a grupului tematic principal, sonoritatea calda a violoncelului, dar si acompaniamentul pianului sustin prezenta puntii în acest loc.
Compozitorul va recurge din nou la sunetul cald al violoncelului, pentru a aduce tema a II-a (masurile 103-125) a acestui trio, o tema lirica, linistita, de o mare expresivitate.
Exemplu 4:
Vioara va continua atmosfera impusa de catre violoncel, însotita fiind de pian, care puncteaza pe alocuri prin elemente melodice expuse anterior.
Dezvoltarea (masurile 126-150) debuteaza cu cea de-a doua tema a
grupului tematic I, executata de catre vioara într-un tempo moderato. În acest timp pianul acompaniaza, iar în masura 134 preia tema cântata anterior.
Exemplu 5:
Violoncelul are masuri de pauza, el intervenind doar pe parcursul a doua masuri (129-130). Începând cu masura 138 cu auftakt, pianul aduce tema a doua a triolui, preluata apoi de vioara si violoncel, la unison. Putem observa diferentele frecvente de tempo, la care apeleaza compozitorul, astfel: tema a doua a grupului tematic I era adusa în expozitie în Allegro, iar aici în Moderato; tema a II-a a acestui trio a fost adusa initial într-un tempo linistit - Andante, iar în dezvoltare o vom regasi în Allegro.
Motivul masurii 141, expus la vioara este preluat de pian, care la
rândul lui preda stafeta viorii începând cu masura 146.
Masura 150 realizeaza trecerea catre repriza (masurile 151-281), care debuteaza în Prestissimo fantastico, cu prima tema a grupului tematic principal expusa ca si în expozitie la pian, ceea ce difera sunt patrimile cântate de instrumentele de coarde, care aici în repriza sunt divizate în câte doua optimi. A doua tema din grupul tematic principal intervine la masura 172, la vioara, fiind preluata apoi de violoncel.
Masurile 203-221 aduc Andante-le initial, în alt cadru tonal. S-ar putea afirma ca repriza începe aici, însa grupul tematic principal expus anterior, într-un cadru tonal si melodic identic cu cel din expozitie contrazice acest lucru.
Tema a II-a a trioului este adusa la vioara, însotita de acompaniamentul în optimi al pianului, începând cu masura 222 cu auftakt.
Urmeaza Coda (masurile 240-281), unde tema a doua a grupului
tematic principal va fi auzita la toate instrumetele. Din masura 272, vioara si violoncelul aduc cantabila tema a II-a a acestui trio, executata în octave.
BIBLIOGRAFIE
- Larousse, Dictionar de mari muzicieni, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000
- Berger, Wilhelm Georg, Muzica simfonica - baroca - clasica, Ghid, Editura muzicala, Bucuresti, 1967
- Bughici, Dumitru, Formele si genurile muzicale, Editura muzicala, Bucuresti, 1962
- Iliut, Vasile, De la Wagner la contemporani, Vol IV, Culturi muzicale nationale omogene în prima jumatate a secolului al XX-lea, Editura muzicala, Bucuresti 1998
- Merisescu, Gheorghe, Istoria muzicii universale, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1968
- Schönberg, Harold C. - Vietile marilor compozitori, Editura Lider, Bucuresti.
- stefanescu, Ioana - O istorie a muzicii universale, Editura Fundatiei Culturale Române, Bucuresti, vol. I, II, III, (1995, 1996, 1998).
- Doljanski, A. - Mic dictionar muzical - Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., 1960.
- Weinberg, I. - Haydn - Editura muzicala a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., 1964.
- J. Ma Corredor - De vorba cu Pablo Casals - Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din R.P.R
- Constantinescu, Grigore - Romantismul în prima jumatate a secolului al XIX-lea - Conservatorul de Muzica Ciprian Porumbescu - Bucuresti, 1978.
- Dinicu, Dimitrie Gh. - Concerte pentru violoncel - Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din R.P.R, 1958.
|
