Dante Alighieri
( Viata si Opera )
Dante
Alighieri, unul dintre cele mai reprezentative spirite ale civilizatiei
europene si ale umanitatii în întregimea ei, s-a nascut
Dupa studii dirijate
de caurarul Brunetto Latini cu care a învatat teologie ,
filozofie , arta poetica , dupa primele afirmari literare în
tovarasia lui Guido Cavalcanti , Cino da Pistoia , Lapo Gianni ,
el a intrat în slujb 13313w227n a cetatii . În iunie
Din tinerete - marcata prin puternica dragoste pentru Beatrice Portinari care îi inspira prima opera , Vita nuova - Dante nutreste idealul nemuririi pe care vrea sa-l slaveasca într-o opera fara precedent . În acest proiect asociaza profunzime de gândire , talent - poetic , eruditie umanista , disciplina scolastica si tenacitate , calitati care fac din el nu numai autorul de-a pururi celebru al Divinei Comedii , dar si un înalt exemplu de realizare umana în slujba unei opere supraumane. Divina Comedie , opera sa de culme impresioneaza pâna astazi nu numai prin elevatia ideilor , bogatia stiintei , maestria alcatuirii , dar mai ales prin constatarea neverosimila ca monumentul este opera unui singur om care a creat în cele mai triste conditii de daruire - acelea ale proscrisului .
Optând între guelfii " negri " - partizani ai papii - si cei "albi" - partizani ai independentei Florentei - pentru cei din urma , Dante este comdamnat în 1302 la exil perpetuu si-si sfârseste zilele pribegind prin cetatile din nordul Italiei. Pâna la hotarul vietii sale el a crezut într-o întoarcere acasa ,
punându-si nadejdea în biruinta lui Henric al VII-lea de Luxemburg , împaratul German care aspira la tronul de împarat al vechii Rome si care
- credea Poetul - ar fi putut realiza visul lui de unitate si pacificare a Italiei.
Deceptionat , Dante
gaseste un ultim refugiu
Peregrinarile nu i-au împiedicat însa Poetului împlinirea vocatiei. Într-un inimitabil edificiu literar el a cladit nemuritoare trepte
- Operele minore - încununate cu opera majora , Divina Comedie , scrisa , probabil între 1307 si 1321.
Opera lui Dante a fost supusa celor mai diverse aprecieri , marturie a nesigurantei spiritului critic european în decurs de sapte secole. Voltaire l-a declarat " ilizibil " , iar Shelley " puntea azvârlita peste fluviul timpului , care uneste lumea moderna cu cea veche ". Doua judecati adevarate îl definesc pentru cititorul contemporan : " Un mare poet , cel mai înalt chip de poet care se înalta în Europa , între Vergiliu si Shakespeare "(Louis Gillet) si
" Mai mult decât oricare altul a slujit pentru întemeierea natiunii italiene" (Marc Monnier).
Operele minore ale lui Dante apar pentru prima oara în limba româna în anul 1971. Minore este denumirea prin care istoricii literari le-au deosebit de marele document , marea opera a Poetului , Divina Comedie. Considerate separat , ele ar fi fost însa capabile , chiar fara scrierea de încununare , sa-l asigure lui Dante un loc în istoria cugetarii si literor medievale. Literatura noastra s-a straduit mai întâi , cum era firesc , si cu eforturi mereu rasplatite la care s-au asociat poeti si carturari de seama , ca Ion Heliade Radulescu , Nicu Gane sau George Cosbuc , sa dobândeasca o versiune româneasca a Divinei Comedii cât mai aproape de întelesul si mâestria originalului ; exercitiu si ambitie rezervate fiecarei generatii literare si care justifica ultima , remarcabila talmacire a Etei Boeriu (Bucuresti , 1965). Între prima traducere integrala a poemului divin - aceea a lui George Cosbuc , tiparita în 1925 -1932 - si întregirea operei lui Dante în vestmânt românesc prin Scrierile minore - 1971 - au trebuit sa treaca aproape patru decenii.
Acum mai bine de un secol , proiectând un început de biblioteca universala , Ion Heliade Radulescu amintea pe Dante între " cei mai remarcabili autori antici si moderni ale caror scrieri au contribuit spre împlinirea faptei mari a civilizatiunii , spre formarea mintii si inimii umane , spre perfectia omului ".
Operele minore , fara a avea toate , frumusetea sau profunzimea Divinei Comedii , reprezinta , cum observa cândva Nicolae Iorga despre creatia lui Dante , " acelasi izvor al unei lieraturi care , daca nu e înteleasa întreaga de toti , are ceva pentru oricine si nu e straina de nimeni în ceea ce constituie adevarata ei esenta ". Aceasta opera dezvaluie trasaturi ignorate din Dante gânditorul , luptatorul , poetul , omul si reusesc sa ni-l apropie si mai mult pe acela care , cum îi placea batranului nostru carturar sa-l evoce , a fost " un suflet din sufletul epocii sale , cum a fost carne din carnea oamenilor de atunci ".
Amestecul de fictiune si realitate , stiinta si poezie , scolastica si lirism care ne poate stingheri în lectura primei opere a lui Dante constitue totusi cel mai bun exercitiu pentru introducerea în întreaga creatie a poetului , pentru întelegerea si pretuirea ei.
Preocuparile pe care nu le putea înca armonic exprima la douazeci si sapte de ani devin în Divina Comedie fatadele organice ale aceleiasi realitati supreme, careia Dante îi închinase înca din tinerete , superioare însusiri de reflectie filozofica , traire umana si creatie poetica.
|
