Ernest Chausson (1855-1899)

Compozitorul francez Ernest Chausson s-a nascut la Paris în anul 1855.

Printre îndrumatorii sai se numara compozitorul Jules Massenet si Cesar Franck, aceste doua mari 14114i812o personalitati fiind cele care si-au pus amprenta în creatia sa.

În linii generale, muzica lui Chausson este dominata de melodii de o mare plasticitate si o patrunzatoare expresie lirica. Armonia sa este bogata iar constructiile sale muzicale sunt strabatute de principiul franckist al ciclicismului, adica al revenirii ciclice a unor teme sau motive.

Melodica sa pastreaza pe alocuri pecetea tonului meditative, elegiac al muzicii maestrului sau.

Ernest Chausson a lasat un numar relativ mic de lucrari. Din creatia sa simfonica amintim Simfonia în Si bemol major, "poemul dragostei si al Marii", pentru voce si orchestra, poemul pentru vioara compus în 1896. Din lucrarile sale camerale se remarca un concert pentru pian, vioara si cvartet de coarde si un cvartet de coarte care însa a fost terminat dupa moartea autorului. De asemenea, a scris cicluri de lieduri pe texturi de Verlaine, Maeterlinck.

Poemul pentru vioara si orchestra

A fost compus în anul 1896 cu trei ani înaintea mortii autorului, si este fara îndoiala cea mai apreciata si cunoscuta pagina din creatia lui Chausson. Însasi titlul lucrarii, corespunzator continutului, a impus compozitorului folosirea unei forme concertante libere. Poemul op. 25, este scris în forma libera a unui Rondo. Pastrând succesiune tripentapartita (A-B-A-B-A), include si sectiuni ca punte, dezvoltare, concluzie si coda. Principiul ciclic se afirma în revenirea temei principale si a unor fragmente tematice cu caracter motivic, de fiecare data cu o alta semnificatie.

Poemul este dedicat violonistului belgian Eugene Ysaye, un artist cu totul remarcabil prin profunzimea gândirii.

Poemul se desfasoara fara întrerupere, ca o povestire muzicala în care distingem episoade misterioase, altele dramatice si dureroase si în sfârsit momente luminoase, ca acel al finalului. Instrumentul solist ne apare ca un partener elegant al orchestrei, ambele elemente, cel solistic si cel simfonic participând la expunerea dezvoltarea si reexpunerea materialului tematic.

Poemul începe cu acordurile misterioase, soptite ale orchestrei (pianului), care prezinta un preludiu ce pregateste atmosfera pentru apropiata povestire. Aceasta introducere Lento e misterioso, este structurata în 4 segmente. Primul segment degaja o atmosfera grava si sumbra în valori mari, al doilea fragment este o secventare a motivului initial, al treilea este caracterizat de o miscare continua si rapida la mâna stânga (tremolo) peste care se suprapune motivul variat intonat, descendent în formule ritmice sincopate. Ultimul segment al introducerii (cel mai redus ca dimensiuni) este o reluare a primului segment într-o forma variata.

În acesta introducere, recunoastem tema principala pe care o va intona vioara solista:

    A-ul debuteaza cu o melodie a viorii solo, compusa din doua fraze. În continuare, pianul preia în întregime reexpunerea temei, cu un caracter de coral presarat de cromatisme care dramatizeaza întreaga atmosfera.

B-ul are un caracter pregnant, pianul fiind personajul principal al acestui fragment caruia i se alatura si vioara curând. Animato, ne prezinta vioara care pe fondul nelinistit al orchestrei (formule de acompaniament în triolete de saisprezecimi pentru pian), aduce o noua melodie, larga, cantabila, înrudita cu ideea principala:

În punte sunt prezentati cei doi parteneri (vioara si pianul) care formeaza împreuna un tot unitar. Aici întâlnim elemente din introducere, în ultimele doua masuri ale puntii remarcam mersul descendent cromatic al basului la pian.

A-ul, Poco lento (cea de-a doua aparitie din cadrul Rondo-ului), debuteaza cu tema interpretata la pian, sub forma unui coral. Tonalitatea în care ne este prezentat acest coral este Sol bemol major.

În continuare, Chausson încredinteaza expunerea tematica, viorii. Motivul este reluat si amplificat apoi, în octave de catre pian, pentru a îi reda în final, tot viorii ultima prezentare a temei.

Miscarea trece de la domol la însufletit, de la însufletit la agitat si apoi din nou tensiunea scade treptat pentru a reapare si a se stinge în final.

Aceasta sectiune se desfasoara pe lungimea a 18 masuri si debuteaza prin game grupate în formule exceptionale de 7, 11, 13 suntete la vioara. Totul culmineaza în coralul ff expus de pian, aceasta fiind ultima culminatie a întregii lucrari.

Momentul de maxima tensiune al dezvoltarii readuce tema principala combinata într-un expresiv dialog cu tema a doua.

Urmeaza vioara, intonând unul dintre motivele solo-ului sau de la început, într-un unison la octava cu sopranul pianului.

Concluzia linisteste întreaga atmosfera. Pe o pedala pe dominanta (sib) tremolo-urile pianului se rarefiaza treptat iar vioara reia firul melodiei de la început.

În coda, pianul prezinta de trei ori în secvente ascendente motivul principal iar vioara variaza ritmic motivul din începutul cadentei:

Conceptul acestui poem se realizeaza prin prezenta fluxului narativ al violinei soliste, dramatizat de acompaniamentul simfonic, mereu dinamic în care se dezvolta cele doua teme ale poemului. Astfel, poemul op.25, începe si se încheie într-o atmosfera de liniste si pace interioara.