Farkas Ferenc
Farkas Ferenc s-a nascut în Nagykanizsa(Ungaria) pe data de 15 decembrie 1905, si a încetat din viata în Budapesta, pe data de 10 octombrie 2000.
A studiat compozitia cu Leo Weiner si Albert Likos, la Academia de Muzica din Budape 22522d321w sta. si-a continuat studiile cu Ottorino Respighi la Academia ,,Santa Cecilia" din Roma. În anii 1041-1944 a fost profesor de compozitie la conservatorul din Kolosvar, în ultimul an(1943)fiind chiar directorul institutiei. Din 1944 a fost numit profesor de compozitie la Academia de Muzica din Budape 22522d321w sta, post pe care la detinut pâna în anul 1975.
A scris peste 700 de lucrari, ce îsi au originile în traditiile muzicale ungare si italiene, precum si în dodecafonism. A abordat o varietate foarte mare de genuri: opere, balete, muzica de film, lucrari orchestrale, concerte, cantate, oratorii, lieduri, coruri, muzica de camera, etc.
"Serenada" pentru cvintet de suflatori
Partea I, Allegro, este în tonalitatea Sol Major si este lied tripartit cu dubla expozitie(AABA), cu elemente de sonata.
În cadrul primei sectiuni, A(m1-44), grupul tematic principal - a1(m1-8) este expusa prima oara de oboi, iar apoi este reluat la octava superioara si de flaut. Celelalte instrumente, clarinetul în si bemol, cornul si fagotul, sugereaza relatii armonice de afirmare a tonalitatiide baza - Sol Major.
Începând din masura 9 observam o perioada cu rol tranzitiv(punte) catre grupul tematic secundar(a2). Acesta este alcatuit din trei idei muzicale, simetrice(trei perioade a câte 8 masuri) în tonalitatea dominantei(Re Major) dupa cum urmeaza:
a2 (m21-28): flautul expune o tema contrastanta, suava, ce va fi reluata si usor variata; fagotul si cornul asigura un acompaniament printr-o pedala usor figurata.
a2''(m29-36): motivul tematic este preluat de clarinet si fagot, tema principala fiind la clarinet, fagotul completând cu o contra-melodie si celelalte instrumente având doar rol de acompaniament.
a2'''(m37-44): o perioada concluziva, cadentiala de subliniere a tonalitatii dominante(Re Major), în care apar si elemente cromatice(trepte alterate) cu un colorit specific(sexta napolitana).
Sectiunea a doua, B(m45-73) poate fi considerata ca o dezvoltare de dimensiuni reduse. Subsectiunile B-ului sunt construite asimetric(din punctul de vedere al numarului de masuri), si se prezinta astfel:
b1(m45-57), în mi minor, este compus din trei fraze: b1'de patru masuri, b1 de cinci masuri, b1 de patru masuri.
b2(m58-64) este format din doua fraze: b2' de patru masuri, b2' de trei masuri. Fraza a doua realizeaza o tranzlatie catre contradominanta(La Major) pentru a ajunge brusc la omonima sa(la minor).
b3(m65-73) este alcatuit tot din doua fraze: b3 are cinci masuri iar b3 are patru masuri; în planul evolutiei armonice sunt folosite mai multe tonalitati: Do Major, la minor, pentru a ajunge mai târziu la Re Major, cu rol de dominanta pentru Sol Major.
În Repriza, a1 este identic cu cel din expozitie, puntea fiind organizata tot printr-o perioada asimetrica de trei fraze.
Schematic, forma partii întâi se prezinta astfel:
Expozitie - A(m1-44)
grup tematic principal - a1(m1-8) - Sol Major
punte(m9-20) - Sol Major, La Major
grup tematic secundar - a2(m21-44) - Re Major: a2'(m21-28), a2''(m29-36), a2'''(m37-44)
Dezvoltare - B(m45-73)
b1(m45-57) - mi minor: b1(m45-48), b1'(m49-53), b1'''(m54-57)
b2(m58-64) - La Major-la minor: b2'(m58-61), b2''(m62-64)
b3(m65-73) - Do Major-la minor, Re major: b3'(m65-69), b3''(m70-73)
Reexpozitie - A(m74-81)
- grup tematic principal - a1(m74-81) - Sol Major
- punte(m83-93) - Sol Major, La Major
- grup tematic secundar - a2(m94-117) - Re Major: a2'(m94-101), a2''(m102-109), a2'''(m110-117)
Partea a II-a, Andante espressivo, este structurata pe o forma de lied tripartit ABA, cu caracter contemplativ. Aceasta parte, este o sectiune contrastanta atât în privinta miscarii cât si a elaborarii liniei melodice principale, extrem de cantabile, redata timbral într-un mod deosebit de sugestiv de catre oboi(sectiunea A) si prin complexitate acompaniamentala de celelalte instrumente. Pentru obtinerea timbrului dulce, total contranstant fata de timbrul luminos al partii întâi, aceasta parte a doua utilizeaza mult îndragitul clarinet în La, iar scriitura pentru acompaniamentul clarinetului fiind în registrul grav.
Schema partii a doua se prezinta astfel:
A(m1-17) - mi minor, format din doua perioade:
a1(m2-10) tema adusa de oboi este precedata de o masura introductiva(executata de clarinet).
a2(m11-17) tema este prezentata de flaut.
B(m18-30) - si minor, format din trei fraze:
b1(m18-21)
b2(m22-26)
b3(m27-30
A(m31-52) - mi minor, format din trei fraze:
a1(m31-40)
a2(m41-46)
a3(m47-52), finalul este pe un acord de Mi Major - final picardian.
Partea a III-a, Saltarello, are forma de Rondo si este scrisa în Sol Major, asadar revine la tonalitatea "initiala" a partii întâi.
Alcatuirea schematizata a acestei parti se prezinta astfel:
A(m1-32) - Sol Major, format din doua perioade:
a1(m1-16),o prima perioada cu rol tematic, împartita în doua subsectiuni: a1'(m1-7), tema este expusa de fagot, si reluata la octave diferite de flaut si oboi în a1''(m8-15)
a2(m16-32), formata tot din doua subsectiuni: a2'(m16-23), în Re Major(tonalitatea dominantei), a2 (m24-32) tonalitatea de baza.
B(m33-60) - Do Major, format din patru fraze:
b1(m33-38)
b2(m39-44)
b3(m45-54)
b4(m55-61)
A(m61-76) - Sol Major
C(m77-101) - sectiune foarte instabila în plan armonic, formata don trei perioade simetrice, iar în finalul celei de-a treia fraze, fiind atasat un complement cadential la nivel de o masura:
c1(m77-84)
c2(m85-92)
c3(m93-101)
A(m102-139)- Sol Major, apare usor dezvoltat, fiind format din patru perioade:
a1(m102-109),în RE Major.
a2(m110-117), în Sol Major, tema fiind prezentata în dublaj de octave de catre clarinet si oboi.
a3(m118-133), este constituita dintr-o prezentare variationala a unei celule tematice; ea asigura contrastul pentru aparitia ultimei perioade cu rol concluziv.
a4(m134-139), fraza cu caracter concluziv, sau altfel spus o scurta Coda.
|
