Fidel Castro: biografia secreta

Fidel Castro: biografia secreta

Fidel Castro este astazi o legenda vie. Ultimul dintre dinozauri, a rezistat la putere peste jumatate de secol, supravietuind multor tentative de asasinare si comploturi internationale, ba chiar si prabusirii comunismului. S-au scris despre el mii de carti, au fost avansate sute de ipoteze si de teorii menite sa explice acest destin cu totul iesit din comun. Timp de decenii, americanii l-au prezentat drept pionul rusilor din America latina, un "cap de pod" al comunismului la poarta Statelor Unite. Mai putin cunoscut este, insa, faptul ca Moscova nu a fost deloc convinsa de "sinceritatea" convingerilor "marxiste" ale lui Castro. KGB-ul l-a suspectat, chiar, pe liderul de la Havana ca este, in realitate, o "cartita" a americanilor.

Fidel Castro, anchetat de KGB

In noiembrie 1959, la Havana sosea corespondentul TASS (agentia sovietica de informatii) Aleksandr Ivanovici Alexeev. Era la mai putin de un an de la cucerirea puterii in Cuba de catre Fidel Castro si oamenii sai (decembrie 1958). Corespondentul TASS nu era, insa, un personaj obisnuit. Pe numele sau adevarat Aleksandr I. Sitov, jurnalistul avea o indelungata si plina de succese cariera in KGB. Ca ofiter sovietic de influenta, Sitov (alias Alexeev) utilizase mai multe identitati false in misiunile secrete din Franta (1946-1951), Olanda (1951-1954) si Argentina (1954-1958), dupa cum sustine John Barron in "KGB" (Corgi, Londra, 1974). Sitov, care vorbea perfect sp 11311d312l aniola, fusese trimis in Cuba in 1959 cu o misiune speciala: colectarea de informatii secrete privind biografia noului lider cubanez, Fidel Castro, pe care sovieticii il considerau atunci un fel de "cal troian" al americanilor, si a carui "Miscare" venise la putere in Cuba in urma unei operatiuni a CIA. In 1959, KGB-ul avea mai multe motive sa-l considere pe Fidel Castro un "agent de penetrare" sau o "cartita": un agent de influenta plantat cu abilitate de americani in blocul sovietic. Termenul "cartita" fusese introdus in romanele de spionaj de John Le Carre, apoi adoptat rapid de serviciile secrete. Spre sfarsitul lui 1959, sovieticii aveau informatii disparate despre Fidel Castro, pe care doreau sa le verifice in Cuba. Directoratul 2 din KGB il considera pe Fidel Castro o "super-cartita", infiltrata cu abilitate de CIA in lagarul comunist (vezi si Thomas Powers, "The Man who kept the Secrets", New York, Pocket Books, 1979). Vadim Lestov, corespondentul "Pravda" la Havana si ofiter KGB - expulzat din Cuba in 1968 pentru participarea la o tentativa de rasturnare de la putere a lui Fidel Castro - relata ca in Cuba circula un banc politic: la televiziunea americana era anuntata aparitia unui foarte important lider politic; la ora anuntata apare Fidel Castro, care le spune telespectatorilor americani "Hai sa va povestesc despre experienta mea de agent CIA in Cuba". Lestov sustinea ca Fidel Castro era un "experiment" al CIA, care incerca sa discrediteze astfel comunismul in America Latina. In romanul lui Juan Archocha, "Operation Viceversa" (Barcelona, Arcos Vergara, 1983), apare un agent CIA care incearca sa-i salveze lui Fidel Castro viata, urmarit de asasinii din KGB. Iar Carlos Franqui, un apropiat al lui Fidel Castro, scrie in "Family Portrait with Fidel" (New York, Random House, 1984): "CIA, care apare public drept inamicul lui Fidel, i-a fost in realitate intotdeauna un aliat", comentand debarcarea nereusita a emigrantilor cubanezi de la Playa Giron ("Golful Porcilor"). Teroristul de dreapta Orlando Bosh, care a luptat impotriva lui Fidel Castro la mijlocul anilor '60, a avertizat mediile emigrantilor cubanezi din Florida sa nu se increada in afirmatiile CIA daca vor sa lupte contra lui Castro (vezi Taylor Branch, John Rothchild, "The Incident", din "Squire", martie 1977). Mai multi autori care au cercetat atent biografia lui Fidel Castro sustin insa ca liderul cubanez ar fi fost recrutat inca de la varsta adolescentei de un ofiter de informatii sovietice aflat la Havana, G.V. Basirov. Ipoteza este sustinuta de Nathaniel Weyl in "Red Star over Cuba" (New York, Hillman/MacFadden, 1961). Cartea lui Weyl a fost inspirata de un articol semnat de ziaristul cubanez Salvador Diaz-Versons, in "El mundo in exil", 19 octombrie 1960: "Fidel Castro lucreaza pentru rusi de 17 ani". Articolul nu poate fi, totusi, considerat decat o simpla ipoteza de lucru. Un alt aspect care a atras atentia KGB-ului a fost modul profesionist in care Castro - odata ajuns la putere - s-a apropiat de sovietici: Castro si-a oferit serviciile, dar a pus si conditii. In plus, el s-a "imprietenit" cu ofiterii KGB din Cuba, organizand betii si "partide cu femei" care au starnit, insa, mari suspiciuni la Moscova (Arkadi Sevcenko, "Breaking with Moscow", New York, Ballantine, 1985). Era oare Fidel un "cal troian" al CIA, infiltrat in blocul sovietic? A devenit el, oare, un "cal troian" al KGB-ului? Sau era un "cal troian" al iezuitilor, cei care l-au format in adolescenta pentru misiuni secrete? Intamplator sau nu, in Cuba lui Fidel Castro i se mai spune si "El Caballo" ("Calul"), dupa cum aminteste Georgie Anne Geyer in "Guerilla Prince" (Boston, Little, Brown&Company, 1991).

Fidel Castro a fost educat de ordinul Iezuitilor pentru "misiuni confidentiale"

Pe numele sau complet Fidel Alejandro Castro Ruz, s-a nascut la 13 august 1926 la Biran, o mica asezare fondata de "United Fruit Company" langa Mayari, aproape de Nipe Bay, pe coasta de nord a provinciei Oriente. Primii cinci ani Castro i-a petrecut la Manacas Estate, proprietatea tatalui sau. Intr-un amplu interviu acordat preotului brazilian Frei Betto in 1985, Fidel Castro a dat multe detalii interesante privind copilaria sa. El afirma ca a fost fructul legaturii extraconjugale dintre tatal sau - Angel Castro - si o servitoare de la mosia lor din Biran, Lina Ruz. Fidel Castro nu a fost singurul copil al celor doi. Mai multi ani a fost nevoit sa locuiasca in casuta construita de Angel Castro metresei sale. Astfel, sustine Castro, tatal sau a avut, ani de zile, doua familii si doua locuinte. Abia dupa moartea sotiei legitime, Angel Castro s-a insurat cu mama lui Fidel. Faptul ca era un bastard, subliniaza Castro, nu era cea mai grea problema. Cuba era plina de bastarzi, in prima jumatate a secolului. Problema dramatica era ca provenea dintr-o "relatie bigama", sustine Castro in cartea calugarului Frei Betto, ceea ce atat societatea cubaneza cat si Biserica Catolica condamnau ferm. De aici a decurs un alt mare necaz si traumatism care i-a marcat copilaria: pana la sapte ani, cand trebuia sa mearga la scoala, Castro nu a avut nume. Nu a fost botezat! Acest fapt l-a marcat ani de zile. Deoarece nu fusese botezat, prietenii de joaca il strigau "Evreul", desi ambii parinti erau catolici. (Frei Betto, "Fidel and Religion", New York, Simon&Schuster, 1987).

Cand Castro a ajuns la varsta scolarizarii, parintii l-au trimis la Santiago de Cuba, capitala provinciei Oriente, la "La Salle School", scoala organizata si condusa de misiunea "Fratilor Crestini". Mai tarziu, Fidel a fost transferat la "Dolores School", scoala care apartinea ordinului iezuit. Un ordin care reprezinta in fapt, de cateva secole, serviciul secret al Vaticanului. In 1942, Fidel Castro se inscrie la "Belen High School", liceu condus tot de iezuiti. Adolescent, Fidel Castro se remarca prin tinuta sa atletica, prin memoria fotografica si prin logoreea cu care isi exaspera colegii. La "Belen High School", Fidel il are drept mentor spiritual pe parintele iezuit Alberto de Castro (nici o legatura de rudenie). Un preot, mare admirator al "Falangei" dictatorului spaniol Francisco Franco, si care nutrea totodata puternice resentimente anti-americane (Jules Dubois, "Fidel Castro", New York, Bobbs-Merrill, 1959). La "Belen High School", parintele Alberto de Castro intemeiase o societate de tip elitist, numita "Convivio", in care a atras adolescentii care menifestau "talente politice". "Convivio" reprezinta un moment important pentru formarea intelectuala si politica a adolescentului Fidel Castro. "Convivio" milita pentru o America Latina hispanica, unita, opusa imperialismului anglo-saxon. In 1943, discipolii al caror mentor spiritual era parintele iezuit Alberto De Castro semneaza un "pact secret" in acest sens, prin care se angajeaza sa lupte toata viata pentru idealurile lui "Convivio". Este usor de observat ca in spatele hispanismului se ascundea catolicismul, iar in spatele anglo-americanilor religia protestanta, impotriva careia luptau iezuitii, ca serviciu secret al Vaticanului. Fidel Castro absolva "Belen High School" in 1945. Un alt parinte iezuit al facultatii, Armando Llorente, profesor de spaniola si retorica, a spus cu acea ocazie despre tanar: "Fidel Castro este un om al destinului. In spatele lui se afla mana lui Dumnezeu. El are o misiune de indeplinit, si o va indeplini impotriva oricaror obstacole". Cuvinte profetice, care s-au adeverit in urmatorii 50 de ani din viata lui Fidel Castro. Care era, oare, acea misiune pe care iezuitii i-au incredintat-o si pentru care l-au format la "Belen High School" si in randurile societatii secrete "Convivio"? Un raspuns la aceasta intrebare ar putea da, probabil, doar Vaticanul. Fidel Castro se inscrie la "Catolic University of Havana", la Facultatea de Drept.

Fidel Castro, protejatul lui William Wieland, seful Biroului caraibian din Departamentul de Stat

La 12 octombrie 1948, pe cand mai era inca student la "Havana Catolic University", Fidel Castro se insoara cu Mirtha Diaz Balart, studenta la Filosofie. Alt punct "negru" in ochii KGB-ului, pentru ca atat tatal, cat si fratele Mirthei lucrau in Ministerul de Interne al presedintelui Carlos Prio Socarras (1948-1952). Acest detaliu a ramas secret pana la 17 iulie 1954, cand Fidel Castro se afla deportat pe Insula Pinilor, dupa asediul nereusit asupra garnizoanei Moncada (1953). "Radio Havana" a difuzat un comunicat scurt prin care se dezvaluia ca Mirtha Balart, sotia lui Fidel Castro - cel mai cunoscut "oponent" al regimului Batista - se afla pe statul de plata al Ministerului de Interne, si aceasta de ani de zile. La 21 iulie 1954, cateva zile dupa difuzarea comunicatului, sora lui Fidel Castro - Lidia - l-a vizitat pe Insula Pinilor, confirmandu-i stirea. Ca si cum Fidel nu stia unde lucrau socrul si cumnatul sau! Era oare Mirtha omul de legatura intre Castro si Ministerul de Interne cubanez? In 1948, cand se insoara cu Mirtha Balart, a devenit oare, Fidel Castro "oponentul de lux" al regimului? Cateva luni mai tarziu, Castro are un conflict violent cu un individ numit Camaid. Pentru a evita, chipurile, problemele cu autoritatile cubaneze, Castro si Mirtha se refugiaza pentru un an si jumatate in Statele Unite. Explicatia data este totusi putin probabila, daca tinem seama ca atat tatal, cat si fratele ei lucrau in Ministerul de Interne de la Havana. KGB-ul a fost intrigat in mare masura nu atat de faptul ca Fidel Castro si sotia sa au domiciliat, timp de peste un an, in SUA, ci pentru ca un individ cu temperamentul lui Fidel a disparut total in acest an si jumatate. Nimeni - nici macar prietenii sau rudele cele mai apropiate - nu stie ce a facut in tot acest timp. Pentru KGB aceasta "disparitie" a lui Fidel in SUA a ridicat mari semne de intrebare. Operatiunile CIA contra URSS se purtau mai ales prin agenti dubli, astfel ca Directoratul 2 din KGB trebuia sa aiba o "harta" precisa a miscarilor "obiectivului". KGB a devenit, de pilda, extrem de iritat cand a descoperit ca Hafizullah Amin - pe care il socotea omul sau la Kabul - rezidase ani de zile, ca student, in Statele Unite, iar serviciul sovietic nu stiuse nimic despre acest capitol.

Tot din aceasta perioada tulbure din viata lui Fidel Castro dateaza si relatiile pe care viitorul "El Lider Maximo" le intretinea cu diplomatul american William A. Wieland. Intr-un document oficial al Congresului SUA din cadrul audierilor privind inceputurile carierei diplomatice a lui William Wieland ("Comunist Threat" in "US Through the Carribbean", Senate Internal Subcommittee, 86th-87th Congress, Parts 1-2, pag. 736) se arata ca in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial diplomatul american William Wieland a rezidat la Havana, sub identitatea Arturo Montenegro. Mai multi apropiati ai lui Castro sustin ca cei doi s-au "imprietenit" inca de pe atunci. Motivele pot fi doua. Cum am aratat, Castro a fost initiat de iezuiti intr-o structura secreta de spionaj, "Convivio", inca din adolescenta. Este, asadar, posibil ca tanarul Castro (17 ani) sa se fi apropiat si "imprietenit" cu William Wieland ca parte a unei misiuni confidentiale incredintate de mentorul sau spiritual, parintele Alberto De Castro. O alta ipoteza pune "prietenia" brusca dintre tanarul Castro si diplomatul american William Wieland (alias Arturo Montenegro) pe seama schimburilor de informatii secrete dintre iezuiti si serviciile de spionaj americane din spatiul caraibian generate de razboi si in care Fidel era, probabil, folosit ca mesager. In 1948 William Wieland (membru in "Council on Foreign Relations") a fost promovat in Departamentul de Stat de nu mai putin de patru ori in doar noua luni, ajungand atasat de presa in Brazilia. Ambasadorul american William Pawley a semnalat la Departamentul de Stat ideile de stanga ale lui William Wieland, care a fost transferat curand in Columbia, ca viceconsul. In 1948, la Bogota s-a desfasurat o ampla rascoala-armata contra Conferintei Ministrilor de Externe din tarile latino-americane, rascoala la care a participat si tanarul Fidel Castro, care avea pe atunci 22 de ani.

Raportul Congresului american "Communist Threat to the US" documenteaza la pag. 725, 756 si 806 asupra activitatilor comune de la Bogota ale lui William Wieland, Fidel Castro, precum si ale altui diplomat american, Roy Rubbotom, asistent al secretarului de stat si sef direct al lui Wieland din perioada aceea. Dupa 1952 - cand Fidel a devenit "oponentul" regimului Batista - William Wieland a ajuns seful Biroului Caraibian din Departamentul de Stat si "protectorul" lui Fidel Castro. Legaturile lui Castro cu Wieland au atras atentia KGB-ului si din alt punct de vedere. Fulgencio Batista s-a refugiat din Cuba la Miami la 1 ianuarie 1959. In mod normal, Statele Unite recunosc un nou guvern din spatiul latino-american dupa o perioada de timp, pentru a observa cum isi indeplineste noul regim obligatiile internationale. De regula, Washingtonul asteapta mai intai recunoasterea noului regim de catre alte state latino-americane. In cazul regimului Castro a fost insa exact invers. La 7 ianuarie 1959, sase zile dupa refugierea lui Batista la Miami, Statele Unite recunosteau regimul Castro. O zi doar dupa intrarea lui Fidel si a oamenilor sai in Havana! ("Communist Threat", pag. 683). Practic, Guvernul SUA credita guvernul lui Fidel Castro inainte inca de formarea sa.

Castro, "protejat" de "Council on Foreign Relations"

Raportul din 1961 al lui "Senate Internal Security Subcommittee" - "Communist Threat to the US Through the Carribbean" - include numeroase marturii ale unor membri marcanti ai Guvernului Statelor Unite care au sustinut cu fermitate ideea ca Fidel Castro n-ar fi ajuns niciodata la putere in Cuba fara sprijinul "prietenilor" sai din Departamentul de Stat si fara "ajutorul" CIA. Intamplator sau nu, "prietenii" lui Fidel Castro de la Departamentul de Stat si CIA erau, in acelasi timp, si membri ai influentei organizatii "Council on Foreign Relations" (Consiliul pentru Relatii Externe), care sustinea diplomatic URSS si statele comuniste. La 24 ianuarie 1962, presedintele John Kennedy era intrebat de Sara McCledon, corespondenta ziarului "New York Times", despre "riscurile privind securitatea Departamentului de Stat" implicate de "cazul William A. Wieland", cel care il ajutase sa ajunga la putere pe Fidel Castro, potrivit marturiilor a cel putin trei ambasadori americani. Kennedy, vadit stingherit de intrebare, a negat ca Wieland ar fi constituit vreun risc pentru securitatea Deparamentului de Stat; totusi, lucrurile nu stateau deloc asa. Suspiciunile KGB-ului erau legate mai ales de atitudinea CIA fata de Fidel Castro. Cunoscutul editorialist Drew Pearson dezvaluia, la 23 mai 1961, ca in mediile diplomatice de la Washington persista zvonul potrivit caruia CIA il ajutase efectiv pe Castro sa ajunga la putere in Cuba. Primul argument: Fidel primise arme din SUA prin "International Armaments Corporation" (IAC), aceeasi companie care, la ordinul CIA, ii inarmase si pe pucistii din Guatemala in timpul loviturii de stat contra guvernului de stanga al lui Jacobo Arbenz. Patronul lui IAC era Samuel Cummings, fost ofiter operativ al CIA. Legaturile lui Cummings cu Castro si vanzarile de arme sunt bine documentate de Alexandra Obrenovich in "Who is responsible", New York, Carlton Press, 1962. Printre altele, in carte se afirma ca un ofiter CIA, Robert Chapman, a petrecut timp indelungat in muntii Sierra Maestra cu Fidel si Raul Castro, pe post de consilier pentru lupta de gherila. Al doilea argument: intre octombrie 1957 si mijlocul lui 1958, CIA l-a finantat in secret pe Fidel cu 50.000 de dolari, subventie trimisa la o banca din Santiago de Cuba. Despre finantarea lui Castro de catre CIA a strans documente reputatul ziarist Tad Szulc, prezentandu-le apoi in cartea "Fidel: A critical Portrait", New York, Morrow, 1986. Al treilea argument: campania de presa "pro-Fidel" din Statele Unite, dupa 1957. Astfel, la 24 februarie 1957, "New York Times" publica sub semnatura lui Herbert L. Matthews o serie de trei articole care urmau interviurilor luate in muntii Sierra Maestra lui Fidel Castro si oamenilor sai. Materialul din "New York Times" il descria pe Castro ca pe un "liberal" si un "erou popular" - un fel de Robin Hood al Americii Latine - luptand contra nedreptatilor si coruptiei puterii. Cele trei articole ale lui Matthews i-au creat, instantaneu, lui Fidel Castro o publicitate internationala. Cunoscand, insa, legaturile stranse intre "New York Times" si CIA, KGB-ul a tras concluziile sale. Bernstein afirma ca un ofiter CIA i-a dezvaluit ca "New York Times" a oferit "acoperire", intre 1955 si 1966, pentru cel putin zece operativi ai CIA. Acuzatia ca "NYT" lucreaza pentru CIA a documentat-o si Daniel Schorr in "Clearing the Air", New York, Houghton Miffin, 1977. Articolele lui Matthews din "NYT" nu au fost, insa, decat inceputul unui formidabil baraj de intoxicare pe tema Fidel Castro. La 4 februarie 1958, revista "Look" publica un amplu interviu cu rebelul cubanez. La 25 februarie 1958, continuand campania de presa in favoarea lui Castro, "New York Times" revine cu un nou interviu, semnat de Homer Bigart. Cateva saptamani mai tarziu, CBS prezinta documentarul intitulat semnificativ "The Story of Cuba's Jungle Fighters" ("Povestea luptatorilor din jungla Cubei"). Pe 27 mai 1958, "Life" publica si ea un interviu ilustrat, reluat de editia in limba spaniola a publicatiei. In fata acestei ofensive din mass-media, opinia publica din Statele Unite ii devine tot mai favorabila lui Fidel si grupului sau. Castro si ai sai apareau americanilor ca niste "luptatori legendari", ai unui popor "oprimat". Astfel, drumul spre putere al lui Castro era deschis. La 30 august 1960 ambasadorul american la Havana, Earl T. Smith, a declarat in fata lui "Senate Internal Security Committee" ca seful sectiei CIA din Ambasada americana la Havana era "pro-Castro", iar nr. 2 al CIA din ambasada a incurajat chiar revolta ofiterilor din Marina militara cubaneza contra lui Batista, din septembrie 1957 (Earl T. Smith "The Fourth Floor", New York, Random House, 1962). "Castro nu a castigat nici o batalie militara", a declarat ambasadorul Smith, acuzat ca membrii ambasadei sale l-au ajutat pe Castro sa ajunga la putere. "Faptul ca Statele Unite au incetat sa-l mai sprijine (dupa 1957) pe Batista a avut un efect psihologic devastator in Cuba, asupra armatei si sindicatelor. Actiunile Guvernului Statelor Unite sunt singurele responsabile pentru accesul la putere al lui Castro", a declarat Smith.

In cursul vizitei sale in SUA din aprilie 1959, Castro a beneficiat de o mediatizare pozitiva absolut remarcabila. In aprilie 1959, la New York, a avut loc si un eveniment mai putin mediatizat: la sediul lui "Council on Foreign Relations" (CFR), Fidel a fost invitat sa sustina conferinta "Cuba si Statele Unite". Cum se stie, la conferintele CFR nu se iau notite. Lawrence Shoup si William Minter, in "Imperial Brain Trust", aparuta la New York, Monthly Review Press, relateaza acest moment. Este interesant ca vizita lui Castro la CFR este unul dintre secretele cel mai bine pastrate ale organizatiei si ale calatoriei lui "El Lider Maximo" in SUA din aprilie 1959. Un al doilea moment pastrat secret a fost intalnirea avuta cu acelasi prilej de Fidel cu un reprezentant al CIA. Timp de o ora, Castro si reprezentantul CIA au discutat "prieteneste", intr-o spaniola fluenta, iar reprezentantul CIA a descris apoi atitudinea lui Castro drept "receptiva, responsabila si intelegatoare". Subiectele convorbirii au ramas, insa, strict secrete.

Cartea de capatai a lui Fidel Castro este "Mein Kampf"

Suspiciunile KGB-ului fata de Fidel Castro au fost alimentate si de eforturile speciale ale CIA de a-l prezenta lumii pe El Lider Maximo drept un "comunist". Conform informatiilor KGB, Fidel Castro nu a facut parte niciodata din Partidul Comunist Cubanez, si nici din vreo organizatie comunista de front. Castro nu era un cripto-comunist nici macar atunci cand - sub monitorizarea CIA - isi oferise serviciile URSS. Mai mult, cercetand trecutul lui Fidel Castro, KGB-ul a descoperit ca El Lider Maximo avea oarecari inclinatii fasciste. Dr. Jose Ignatio Rasco - coleg cu Fidel la "Belen High School" - istoriseste ca, in discutiile sale cu Castro, acesta apara intotdeauna teza dupa care Cuba nu avea nevoie de o democratie, ci de un "bun dictator". Mario Llerena, lider proeminent al "Miscarii 26 iulie", fondata de Fidel Castro, scrie in cartea "Unsuspected Revolution" ca apropiatii lui Castro stiau preferinta acestuia pentru "Mein Kampf", de Adolf Hitler. Lee Lockwood, in "Castro's Cuba, Cuba's Fidel" (New York, Macmillan, 1967), vorbeste despre acelasi lucru: admiratia lui Fidel pentru fascism si pentru Hitler. Lee Lockwood remarca faptul ca, daca Hitler era numit "Fuhrer" (Conducator), Castro a cerut sa fie numit "El Jefe" (Seful suprem) si "El Lider Maximo". Daca Hitler isi numea adversarii "paraziti", Castro ii descria drept "viermi" ("gusanos", in spaniola). Conform lui "Communist Threat Through the Carribbean", Fidel urmase in aprilie 1948, la Bogota (Columbia), un curs despre "tehnica loviturii de stat". Uniformele primelor militii cubaneze - formate din voluntari de la Universitatea Havana - semanau foarte bine cu uniformele naziste. Insusi Castro avea o preferinta speciala pentru uniformele militare, exact ca si Hitler. Fidel Castro era fascinat ca Gestapo-ul lui Hitler era alcatuit - in numar covarsitor - din muncitori germani, ca si de faptul ca partidul lui Hitler - Partidul National-Socialist Muncitoresc German - era un partid cu adevarat de masa. Faptul ca Hitler il aprecia pe Karl Marx, tiradele lui Hitler contra capitalismului, ideea ca fiecare om trebuie sa traiasca din munca sa si nu din exploatarea altora sau acuzatiile lui Hitler contra bancilor si sistemului bancar capitalist erau reluate de Fidel Castro, ca si anumite expresii oratorice. Astfel, la sfarsitul procesului care a urmat atacului garnizoanei Moncada, ultimele cuvinte ale lui Fidel Castro au fost "Condamnati-ma, nu-mi pasa, Istoria ma va absolvi!" Acest "Istoria ma va absolvi" sunt chiar cuvintele lui Hitler la sfarsitul procesului puciului din 1923, de la München.

KGB-ul a mai remarcat preferintele primelor militii cubaneze pentru parade cu torte, ca si pentru scandari "Fi-del! Fi-del!" care aminteau de "Sieg Heil! Sieg Heil!". Ca si Hitler, Castro isi termina discursurile apoteotic, ridicand tensiunea maselor, spre final, pe care il incheia intotdeauna cu un strigat: "Venceremos!" ("Vom invinge!'), pe care il repeta obsesiv, reluat de multimile in delir. Dupa atacul garnizoanei Moncada (1953), comunistii cubanezi au criticat grupul lui Castro, declarandu-i "pucisti iresponsabili" si "mic-burghezi de bani-gata", formula aplicata in general de comunisti fascistilor. Asemanarile frapante dintre nazism si castrism nu au scapat KGB-ului. Ca si articolul lui Trent Hatter din aprilie 1961, publicat de revista trotkista "The Militant" - intitulat "Danger signal in Cuba", in care autorul remarca tocmai asemanarile dintre Hitler si Castro. In acelasi sens pledeaza si Adam B. Ulam in "The Rivals", New York, Penguin, 1976. La 2 decembrie 1961, Fidel Castro a tinut un discurs televizat in care a declarat, brusc ca in sufletul sau a fost si a ramas un marxist. Pentru KGB, declaratia lui Castro a fost taxata ca parte a "legendei" construite cu migala de CIA. Profesorul Paul Seabury, in "The Rise and Decline of the Cold War" (New York, Basic Books, 1967), scrie urmatoarele: "In diferite circumstante ale conflictului international, o miscare cum este cea a lui Castro din Cuba poate sa fie foarte bine cea a unui fascist anti-american. Filosofia lui Castro, a activismului revolutionar si rolul liderului, apar mult mai apropiate de Mussolini decat de Lenin". Daca Fidel Castro ar fi fost comunist, de ce un ofiter CIA a depus marturie, intr-o comisie a Congresului SUA, ca existau numeroase probe care contraziceau aceasta ipoteza? ("Communist Threat", 86th Congress, 1st Sess, Part 3, noiembrie 5, 1959, pag.162-164).

Fidel Castro si cercul homosexualilor

Printre altele, KGB-ul a descoperit si faptul ca multi dintre apropiatii lui Fidel Castro erau homosexuali. In perioada studentiei la "Catholic University of Havana", Castro facea parte dintr-un grup de homosexuali dintre care isi recrutase cei mai apropiati prieteni. Cel mai important dintre acestia a fost Alfredo Guevara (nici o legatura cu Che Guevara). Acesta a calatorit cu Fidel Castro in 1948, in Columbia, unde cei doi au luat parte la rascoala armata contra Conferintei Ministrilor de Externe din statele latino-americane. Ulterior, Castro l-a adus pe Alfredo Guevara in guvernul format dupa 1 ianuarie 1959. Fratele lui Fidel Castro - Raul Castro - a fost exmatriculat de la "Belen High School" imediat dupa ce fusese surprins in plin act homosexual. Printre asediatorii garnizoanei Moncada, ca si printre cei care l-au urmat pe Fidel Castro in muntii Sierra Maestra, erau mai multi homosexuali si lesbiene notorii: Celia Sanchez, Armando Hart, Melba Hernandez sau Jose Martinez Paez sustineau public ca provin din "masele exploatate", in timp ce KGB-ul a descoperit ca apartineau cu totii unui mic segment din societatea liberala cubaneza, a homosexualilor, erau cu totii bogati si vorbeau perfect engleza. Nici unul dintre ei nu a avut, insa, vreo legatura cu Partidul Comunist. Despre mediul homosexual din jurul lui Castro scrie si Llerena, op. cit, pag. 97-98. In 1960, doi tineri matematicieni americani care lucrau pentru "National Security Agency" - William H. Martin si Vernon F. Mitchell - s-au refugiat in URSS. Curand, s-a descoperit ca cei doi erau homosexuali. Devenita publica, relatia dintre cei doi a condus la demiterea directorului de personal al NSA si a inca 26 de functionari, acuzati de deviatii sexuale. KGB-ul a tras concluzia ca accesul la putere in Cuba a lui Fidel Castro a coincis cu existenta unui grup important de homosexuali in Departamentul de Stat si serviciile secrete americane. (Wise si Ross, "Invisible Government", pag. 221).

Suspiciunile sovietice legate de debarcarea esuata de la Playa Giron (Golful Porcilor)

Trei luni dupa instalarea Administratiei Kennedy la Washington si doar patru luni dupa zborul lui Iuri Gagarin in spatiu, in dimineata zilei de 7 aprilie 1961, 1400 de exilati cubanezi veniti din Miami au debarcat la Playa Giron ("Golful Porcilor"). In prima faza, debarcarea a fost un succes total. Conform planului aprobat de presedintele Kennedy, aviatia americana urma sa sustina invazia. In ultimul moment insa, Kennedy a anulat participarea lui "US Air Force" la operatiune. Astfel, aviatia militara a lui Fidel Castro a intrat in actiune fara sa intampine vreo rezistenta. Din acel moment, debarcarea s-a transformat intr-un adevarat dezastru. Circa 1100 de exilati cubanezi au fost luati prizonieri de fortele lui Castro. Acesta a atribuit victoria nu faptului ca "US Air Force" nu a participat la debarcare, conform planului, ci poporului cubanez "strans unit in jurul liderului de la Havana". Primele comentarii din presa sovietica reflectau consensul general ca banda de "aventurieri" a lui Fidel Castro isi traia ultimele clipe. Dupa esuarea debarcarii, o mica echipa KGB - formata din ofiteri de contrainformatii - a primit ordinul de a ancheta, in secret, cauzele esecului debarcarii. Sovieticii aveau mari suspiciuni, mai ales din momentul in care presedintele Kennedy interzisese participarea aviatiei americane la debarcarea de la "Golful Porcilor". Descoperirile echipei de ancheta a KGB-ului au fost deosebit de interesante. Le rezumam. Desi Eisenhower (in cursul mandatului caruia a fost conceput planul debarcarii) si Kennedy sustineau ca interventia din Cuba nu va fi decat o alta Guatemala, Fidel Castro a primit asigurari, inca din anul 1960, ca lucrurile nu vor sta asa. Mai intai, operatiunea s-a dovedit a fi cel mai prost pastrat secret din istoria militara a SUA (Szulc, Meyer, "The Cuban Invasion", New York, Praeger, 1962, pag. 74). Planul de invazie al CIA a fost pe larg prezentat in presa americana de "New York Times", "Time", agentiile UPI si AP, cu mult inaintea declansarii invaziei. Astfel, Fidel Castro si maiorul Felix Duque au inspectat plaja de la "Golful Porcilor" inca din noiembrie 1960, cu cinci luni inainte de invazie (Peter Wyden, "The Bay of Pigs", New York, Simon&Schuster, 1979, pag. 104). Cu doar o luna inaintea atacului, profesorul Ronald Hilton - editorul de la Stanford al lui "Hispanic American Report" - s-a ocupat de toate detaliile planului. Cu doua zile inaintea invaziei, doua avioane ale exilatilor au survolat Havana si Santiago de Cuba. Echipa KGB-ului a mai descoperit (Szulc, Meyer, "The Cuban Invasion", pag. 117) ca cea mai mare parte a munitiei si echipamentului de comunicatie al exilatilor fusese plasat pe un singur vas, "Houston", care s-a scufundat inca de la inceputul debarcarii, lasand exilatii fara mijloace de comunicare. Exista si alte "coincidente" nefericite descoperite de KGB - care a considerat intreaga debarcare o "intoxicare" a CIA -, dar un amanunt foarte interesant merita neaparat amintit aici: KGB-ul a descoperit ca, de mai multe ori in 1957, apoi in ianuarie 1958, Kennedy (de religie catolica) a vizitat, in secret, Cuba. L-a intalnit oare pe Fidel Castro? Intrebare legitima, pentru ca in "The Strategy of Peace" din 1960 JFK a comparat miscarea lui Castro cu revolutia americana si l-a declarat pe Fidel Castro un Simon Bolivar contemporan.

Tentativele sovietice de a-l inlocui pe Fidel Castro

Kremlinul a vazut intotdeauna in Fidel Castro un individ volatil, nedisciplinat, un aventurier provenit din mica burghezie, cu ambitii fasciste. In plus, existau banuieli ca el ar putea fi un "cal troian" al CIA. Hrusciov s-a gandit sa-l inlocuiasca cu un "comunist ortodox", in care Kremlinul sa aiba incredere. Folosindu-se de ambasadorul URSS la Havana, un experimentat agent KGB - Serghei Mihailovici Kudriavtev -, Hrusciov a incercat mai intai o lovitura de stat prin care se urmarea inlocuirea lui Fidel cu comunistul Anibal Escalante. Castro a descoperit repede complotul pus la cale de Sectia Operatiuni a KGB la inceputul lui 1962, dar a preferat sa mai astepte, ca sa surprinda intreaga ramificatie a intrigii. A actionat abia in mai 1962, cu discretie, cand i-a arestat prin surprindere pe toti complotistii cubanezi, a anihilat elegant reteaua KGB-ului din Cuba si l-a expulzat pe ambasadorul Kudriavtev, sub pretextul formal al amestecului in treburile interne ale Cubei ("New York Times", 5 iunie 1962, pag. 3 si Lisa Howard "Castro's Ouverture" in "War/Peace Report", septembrie 1983). Pe 30 mai 1962, ambasadorul sovietic Serghei Kudriavtev a fost nevoit sa paraseasca Cuba. Hrusciov a incercat atunci ceva mult mai simplu: sa provoace o invazie americana care sa-l schimbe pe Castro, fara ca sovieticii sa fie cu ceva implicati. Potrivit "Memoriilor" sale, Hrusciov a avut ingenioasa idee a instalarii de rachete in Cuba in timpul unei vizite in Bulgaria, dupa esecul primului puci de la Havana, intre 14-20 mai 1962. Lui Castro i s-a spus ca rachertele sovietice aveau rolul sa-l "protejeze". Putin probabil, insa, ca aceasta teorie sa fi fost agreata de Fidel, care stia foarte bine ca sovieticii abia incercasera sa-l inlocuiasca cu Escalante. Prudent, Hrusciov nu a trimis insa in Cuba si focoase nucleare, pentru ca nu dorea, de fapt, un conflict de amploare cu Kennedy. Conform "mitologiei" serviciilor secrete, Kennedy ar fi actionat in "criza rachetelor" din Cuba pe baza informatiilor furnizate de colonelul Oleg Penkovsky, ofiter GRU recrutat de CIA. Hrusciov nu a luat in calcul, insa, faptul ca presedintele Kennedy nu va reactiona imediat la desfasurarea rachetelor din Cuba, iar CIA - prin traditie alarmista - nu s-a lasat de aceasta data impresionata. Cand presiunile din SUA au devenit suficient de puternice, Kennedy a reactionat decretand celebra blocada a Cubei, contra URSS. Hrusciov a inteles ca "gambitul" cubanez devenise un joc prea periculos si ca americanii nu aveau de gand sa debarce in Cuba, ci sa se confrunte cu sovieticii. Asa ca a ordonat retragerea rachetelor sovietice, dupa ce obtinuse, in prealabil, retragerea rachetelor americane, cu focoase nucleare, din Turcia. Aspect putin mediatizat in SUA.

Hrusciov nu a inteles, de fapt, ca presedintele Kennedy stia mai multe decat el despre Fidel Castro. De curand au fost date publicitatii documente privind tratativele secrete de la ONU si Havana, dintre mesagerii americani si cei cubanezi, privind o reglementare diplomatica a divergentelor. Format la scoala de spionaj a iezuitilor ("Convivio"), Castro si-a oferit serviciile mai intai CIA. Apoi le-a oferit sovieticilor. Fidel Castro ramane o enigma, dupa aproape jumatate de secol de conducere a Cubei.