Francisc SIRATO (Craiova, 1877 - Bucuresti, 1953)

Pictor si grafician roman. Debuteaza, ca elev, in orasul natal, cu afise si ilustratii de gazeta, preocupare care il face sa plece sa se specializeze la Dusseldorf intr-un atelier de litografie (1898). Urmeaza 757e48h Scoala de arte frumoase din Bucuresti (1900-1905), colaborand, in acelasi timp, la revistele 'Paravanul', 'Furnica', 'Cronica', cu desene in care se dovedeste un sever critic al realitatilor vremii. Din 1908, participa la manifestarile asociatiilor 'Tinerimea artistica', 'Arta romana', la saloanele oficiale, la expozitiile 'Grupului celor patru' (format, in 1925, de Sirato, Tonitza, Stefan Dimitrescu si Oscar Han). In 1917, devine custode la Muzeul national de arta populara, iar mai tarziu, in 1933, profesor la Academia de arte frumoase. Este distins, printre altele, cu Medalia de aur la Expozitia de arta romaneasca de la Bruxelles - 1935; Medalia de aur la Expozitia internationala de la Paris - 1937; Medalia de bronz la Expozitia internationala de la New York - 1939; Premoul de stat (impreuna cu Nicolae Darascu) - 1946. Colorist de rara vocatie, desenator cu darul observatiei si fixarii amanuntului, Sirato se alatura unei generatii de artisti care, in prima jumatate a acestui secol, au gasit expresii personale, pe deplin viabile, ale evolutiei artei moderne romanesti jalonate decisiv de geniul unor Andreescu si Luchian. Pictura sa se distinge prin lirismul pur, prezent in gama culorilor calde, in modul spontan de transcriere a impresiilor. Pictorul, interesat sa inregistreze realitatea prin puternicul sau filtru afectiv, urmareste aspectele lucrurilor si fiintelor sub incidentele luminii. Exista la Sirato un permanent atasament pentru subiectele abordate, o intensa traire a spectacolului lumii devenita astfel apropiata, familiara. In arta sa, lirismul, bucuria nedisimulata a descoperirii luminii si culorii, a principiilor vitale ale naturii se confunda cu o exigenta pe care temeinica sa cultura filosofica si plastica o incorporeaza organic in opera. 'Sirato - scrie Tonitza in 'Avantul' din 1921 - vibreaza adanc in fata realitatii, fiindca ochiul sau subtil nu se opreste numai la aparentele fizice ale oamenilor si ale lucrurilor, ci trece dincolo de ele, patrunzand in profunzimile lor spirituale si redandu-ne astfel sensul lor tuburator si adanc'. Abordand genuri diverse, creeaza o opera unitara ca problematica si formula stilistica. Remarcabile, intr-o creatie impresionanta prin amploare si prin intensitatea emotiei, sunt peisajele (Ulita la Tuzla, Cafeneaua mica, Geamie, Dealul alb, Podul de la Baneasa; Privelistile de la Sighisoara, Valea Tarnavei, Tekirghiol, Balcic), portretele individuale sau de grup (Fata lucrand filet, Femeie in halat rosu, Vanzator de covoare, Saltimbancii), naturile statice. A scris numeroase articole si cronici de arta (in revista 'Sburatorul' a lui Eugen Lovinescu, in 'Cugetul romanesc' etc.), a elaborat (1938) o monografie consacrata lui N. Grigorescu.