Galileo Galilei
Galileo Galilei este figura centrala care se reliefeaza ca un gigant la sfarsitul Renasterii si inceputul epocii manufacturiere. Luptator neinfricat impotriva conceptilor invechite si realizator de epocale descoperiri in multe domenii ale stiintei, Galileo Galilei a fost unul dintre cei mai mari si mai multilaterali invatati ai Italiei. 23523f515x
Cariera
sa de astronom, Galilei o incepe ca profesor de
astronomie si de geometrie la
Activitatea de cercetare in astronomie a lui Galilei se intensifica in 1609, o data cu intuitia lui geniala de a folosi luneta ca un instrument al observatiei si cercetarii obiective stiintifice a corpurilor ceresti; sub influenta acestei idei, Galilei incepe constructia unor lunete perfectionate atat ca putere de marire, cat si de posibilitate de a deplasa obiectivul fata de ocular, care ii aduc numirea de profesor pe viata la Universitatea din Padova. La 7 ianuarie 1610 el foloseste pentru prima data in lume luneta in cercetarea astronomica.
Printre primele descoperiri, la 25 iulie 1610, Galilei identifica, la nivelul posibilitatilor telescopului sau, inelul lui Saturn, stabilind ca aceasta planeta are o "tripla structura". Facand observatii asupra Lunii, Galilei demonstreaza ca Luna nu este un corp neted, omogen, de forma strict sferica, construit dintr-o substanta absolut pura, ci ca suprafata Lunii este neomogena, rugoasa, acoperita de munti si cratere. In felul acesta el darama conceptia adanc inradacinata asupra existentei unei deosebiri principale intre "ceresc" si "pamantesc", precum si legenda religioasa asupra naturii speciale a cerului, naturii Pamantului si a Lunii, confera Pamantului caracter planetar. De asemenea, el stabileste o metoda pentru determinarea inaltimii muntilor din Luna cu ajutorul umbrei lasate de ei si, asociindu-se la o parere mai veche a lui Leonardo da Vinci, arata ca lumina Lunii este lumina reflectata de Soare, considerati pe care le insereaza ulterior in lucrarea Sul candore lunare (Asupra stralucirii lunare) (1640).
Doua din primele
telescoape ale lui Galilei din Muzeul Stiintei din Florenta.
Una dintre cele mai importante descoperiri astronomice o relizeaza la 7 ianuarie 1610: existenta unor sateliti care se rotesc in jurul lui Jupiter. Concluzia directa trasa de Galilei si de admiratorii sai care ii urmareau activitatea stiintifica era ca Pamantul nu este unicul centru de miscare o data ce si in jurul altui astru se rotesc corpuri ceresti si ca sistemul Jupiter-sateliti reprezinta un model in mic al sistemului Soare-planete. Folosind rezultatele observatiilor sale, Galilei calculeaza timpul de revolutie a satelitilor in jurul lui Jupiter si demonstreaza mai departe posibilitatea determinarii longitudinii geografice in largul marii din pozitia satelitilor lui Jupiter, constatare care a prezentat o importanta practica pentru navigatia transoceanica. El isi insereaza descoperirile in lucrarea Sidereus nuncius (1610), pe care Kepler o retipareste la Praga, dar isi atrage si ura peripateticienilor.
In decembrie 1610 Galilei identifica fazele planetei Venus si demonstreaza miscarea planetei Venus in jurul Soarelui, aducand inca o dovada ca centrul orbitei acestei planete nu este Pamantul, ci Soarele. In mod analog a identificat, dupa deplasarea petelor negre de Soare si variatia intensitatii lor, rotatia Soarelui in jurul axei sale, confirmand astfel experimental presupunerea lui Kepler cu privire la miscarea de revolutie a planetelor in jurul Soarelui. Descoperirea ii da o mare satisfactie, pe care o exprima in scris lui Cesi: "Sunt convins ca aceasta noutate va constitui funerariile sau mai curand judecata din urma a pseudofilozofiei . . .".
In cercetarile sale, Galileo Galilei, a preluat critic tot ceea ce facusera inaintasii lui, iar pe de alta parte a comunicat imediat tuturor celor interesati rezultatele cercetarilor sale si a tinut seama de sugestiile lor.
Johannes Kepler
Bibliografie: Figuri ilustre din perioada renasterii, Editura Albatros,
|
