Jean-Jacques Rousseau
1.Viata lui Jean-Jacques Rousseau
Nascut la 28 iunie 1712 la Geneva, Jean -Jacques Rousseau este botezat si
crescut in religia calvinista. Sub influenta Doamnei de Warens care a jucat
rolul de mama spirituala, abjureaza si adopta temporar religia catolica, dar in
1754, an in care este reprimit la Geneva,
se reintegreza voluntar religiei calviniste. Intre 1750 si 1757 scrie
"Discursul", "Al doilea Discurs" , "La Nouvelle Heloďse", "Emil", "Contractul
social" si "Scrisori catre d'Alembert". Inca de la aparitie, cartile sunt
confiscate sau interzise de catre autoritatile Republicii Geneva sau cele
franceze. Drept urmare, in 1763 renunta la cetatenia geneveza si dupa ce
urmeaza un periplu pentru a-si pierde urma, se casatoreste cu fosta sa
guvernanta, Thérčse Le Vasseur cu care avusese 5 copii, toti parasiti in camine
pentru copii. Redacteaza "Confesiunile", "Dialogurile" si "Reveriile". La 28
iulie 1778 moare la Ermenonville si in 1794 Conventia Revolutionara Franceza
transfera ramasitele pamantesti ale ilustrului filosof in Panteonul francez.
2. "Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni"
Adresat Republicii Geneveze, partea introductiva a discursului este o critica
care analizând ideea sanselor naturale de nastere intr-un anumit spatiu social
si politic, enumera trasaturile sublime ale unei veritabile democratii lipsite
de inegalitati. Raportarea este continua la societatea geneveza de la mijlocul
secolului al XVIII-lea.
Idealul identitatii dintre interesele autoritatilor si poporului, care, prin
convergenta, sa conduca la binele comun, idealul libertatii si egalitatii prin
si in fata legii (in masura sa justifice si sa sporeasca sentimentul patriotic,
devotiunea fata de patrie si solidaritatea intercetateneasca), drepturile
conferite de o legislatie corect stabilita prin mijlocirea magistratilor,
acestea sunt câteva dintre premizele disiparii inegalitatilor si reconstruirii
unei societati de egali. Chiar daca omul este ca natura fiinta cea mai avansata
si mai atotcuprinzatoare in cunostintele sale, insesi cunostintele despre
natura si fiinta umana ii par lui Rousseau a fi cele mai putin explorate de
ganditori. Evolutia si integrarea sociala nu-i mai permit omului sa vada practic
inexistenta diferentelor fata de semeni (pentru ca in mod natural, in momentul
nasterii fiziologice oamenii pleaca 959g64j teoretic cu sanse egale).
In omul natural, filosoful sesiseaza 3 aspecte esentiale : aspectul fizic
(organizarea si aspiratia de socializare a omului natural ca exponent suprem al
lumii animale pentru subjugarea si imblanzirea unui mediu ostil), aspectul
metafizic (diferenta fata de restul regnului animal nu e considerata a fi in
mod necesar inteligenta, cât calitatea omului de "agent liber" si
perfectibilitatea intergeneratii - adica transmiterea cunostintelor si
specializarea omului ca fiinta inteligenta, sociabila / sociala si capabila de
munca), aspectul moral (simtul autoconservarii naste un egocentrism - egoism
instictiv si inocent , iar mila fata de aproapele aflat in nevoie este un
sentiment ce devanseaza ratiunea).
Omul natural / primitiv este pur, bun si fericit, viata sa este echilibrata si
integrata mediului natural, iar existenta sa aflata la treapta inferioara a
socializarii. Declarând drept firesc buna natura umana, Rousseau considera ca
privarea omului de independenta sa naturala si trecerea la starea sociala a
declansat prin cultura si socializare o exacerbare regresiva a egocentrismului
prin interactiunea cu alte fiinte umane. Astfel, trecerea la faza
institutionalizarii proprietatii a distrus bunatatea nativa a omului si a
generat modelul impunerii fata de semeni prin forta si violenta. Institutia
proprietatii, desi permite la dezvoltarea sociala si motiveaza progresul tehnologic,
contribuie simultan la adâncirea profunda a inegalitatilor. Pentru stingerea
inegalitatilor, Rousseau propune realizarea unui Contract Social extins la
nivelul intregii societati, bazat pe un pact si o adeziune si participare
totala a cetatenilor exercitarea drepturilor democratice .
3. "Contractul social"
Pentru Rousseau omul la origine nu a fost o fiinta sociala, considerând ca
dependenta de social a fost dobândita in evolutia sa. Unirea familiilor si
gintilor intr-un sâmbure societal a fost dictata de necesitatea de
supravietuire a unei fiinte modest dotata fizic in jungla competitiei regnului
animal; treptat, fiinta umana si-a marit capacitatea craniana datorita graiului
articulat si al miracolului invatarii intensive (si al caracterului transmisibil
al cunostintelor) si si-a dezvoltat abilitati fizice de reproducere a hranei si
utilitatilor necesitatilor existentei prin munca dedusa din specializare
(adoptarea staturii verticale, eliberarea de sarcina deplasarii precum si
specializarea membrelor anterioare cu opozabilitatea degetului mare). Omul
devine astfel in evolutia sa un animal inteligent, social si sociabil, capabil
de munca, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea
naturii) si nu in ultimul rand egocentrist.
Hobbes spre exemplu considera natura umana ca fundamental egoista si rea,
considerând ca asocierea oamenilor nu se realizeaza decât datorita interesului
. Teama oamenilor unora fata de altii determina crearea societatilor si
instaurarea pactului social prin renuntarea voluntara la dorintele si
drepturile individuale. Locke insa considera natura umana ca fiind fundamental
sociala, iar societatea continuarea si intarirea legaturilor preexistente din
starea naturala .
Rousseau schiteaza sumar evolutia umana: dezvoltarea capacitatilor craniene si
a graiului articulat, specializarea in productia de produse necesare
subzistentei prin imblanzirea naturii, crearea unui areal individualizat si
constructia de utilitati pentru adapostirea gintei si a animalelor domesticite,
decelarea ideilor, reprezentarilor abstracte, notiunii de proprietate, evolutia
catre agricultura, metalurgie, revolutia gândirii si ideilor fundamentale
despre natura in societatile incipiente, adâncirea inegalitatilor si
multiplicarea societatilor prin cucerirea tinuturilor terestre si explorarea
marii prin intermediul ambarcatiunilor. Evolutia conduce implicit la adoptarea
de norme de convietuire, institutii de conducere, de represiune si de gestiune
a credintelor si fricii naturale. Pierderea libertatii in societate este un
fapt dobandit, la fel ca si inegalitatile. Aspiratia spre putere, proprietate
si conducere societala a generat complexul fenomen politic si diversitatea
regimurilor de putere atat in microsocietati (polisurile grecesti ca asezari
fortificate ale oamenilor marii prezentau o diversitate de organizari statale),
cât si in societatile complexe multietnice si intinse teritorial precum
imperiile antichitatii târzii si ale evului mediu timpuriu.
Un alt fundament pentru instaurarea inegalitatii sociale si consolidarea
institutiei proprietatii a fost generat de modelul autoritatii parentale si
prin extindere a sefului gintii, organizatiei tribale ori ulterior a sefului
statului .
Treptat, societatea tinde sa devina universul lui zoon politikon, iar puterea
statala, proprietatea si prestigiul social devin obiective fundamental
existentiale ale adultilor speciei umane. Multitudinea tipologiilor de regimuri
politice devine simultan nelimitata: aristocratii, monarhii, democratii.
Vorbind despre ereditatea conducerii in stat si in functiile publice, Rousseau
argumenteaza tarele sistemelor electiv (bineinteles si al celui ereditar) si
descrie societatea ca suma de microsocietati cu interese contrare, dar unite de
teluri comune si deasupra carora sta un bine comun si o vointa generala .
Comparând corpul politic cu un organism viu asemanator omului , filosoful
asociaza : puterea suverana - capul ; legile si practicile - creierul,
principiile si juratii / magistratii sunt sistemul nervos; activitatile
comerciale, industriale si agricultura sunt sistemul digestiv; finantele
publice reprezinta fluxul sanguin, ansamblul economic este chiar inima
sistemului, cetatenii constituind poporul reprezinta insusi corpul si membrele
organismului, generand miscarea si dinamismul.
Ca vointa comuna sa coincida vointei generale si chiar mai mult decat atât,
este necesar ca poporul sa exercite direct suveranitatea, nicidecum prin
interpusi. Negând sistemul electiv cu imperfectiunile sale, filosoful accepta
ca acesta reprezinta o forma trunchiata de vointa populara, fara a considera
regimurile elective ca democratii autentice .
Ideea democratiei directe, irealizabila timp de 3 secole, reprezinta o idee
esentiala in proiectia democratiei viitorului. Ameliorarea conditiilor de viata
si era informatica va putea face posibila in anumite zone ale lumii o
participare largita la adoptarea legilor si structurarea lor ca vointa
generala, chiar daca initial "democratia forte" se va hibridiza cu formele
institutionale contemporane. Binele comun nu poate fi insa sustinut decat pe o
baza solida de legi care sa statueze egalitatea, sansele egale ca baza a
libertatii, etc. Elemente de democratie largita sau asumata pot fi regasite in
politicul unor tari precum Elvetia (care aplica referendumul ca forma de
decizie colectiva) si in Japonia contemporana, prin voluntarismul de supunere
si cooperare a populatiei la deciziile sociale, economice si politice si
corelarea initiativelor particulare in decizii globale.
Nu este intamplator faptul ca , neputand sa asigure buna functionarea a
localitatii pe care o conducea in urma unui cutremur, un cadru administrativ
local japonez a ales calea sinuciderii. Acest fapt demn de o stire jurnalistica
indica masura valorii existenta in constiinta responsabililor sociali dintr-o
tara dintr-o alta emisfera.
Contractul Social este contractul tuturor si intre toti, reprezentand vointa
generala , acest contract devenind baza legitimitatii guvernului (guvern
diferit de suveran - prin care se intelege popor). Suveran este poporul in
totalitatea sa prin exercitarea vointei generale. Libertatea se redobandeste
prin moralitate si virtuti, iar inegalitatea va fi substituita de o egalitate
formala . Vointa generala este totalitatea si mai mult decat atat a vointei
individuale, fiind caracterizata printr-o accentuata moralitate si virtute (in
sensul conceptelor de bine si adevar derivate din filosofia universala).
Individul trebuie sa se vada ca parte a intregului, punând ratiunea mai presus
decat pornirile instinctive.
Cele 4 caracteristici ale suveranitatii: inalienabilitatea, indivizibilitatea,
infailibilitatea si absolutul tin de caracterul exercitarii directe a
suveranitatii poporului, deci a democratiei (fara reprezentare electiva), prin
acceptarea legilor, prin realizarea binelui comun si absolutul drepturilor
omului (suveranitatea inceteaza acolo unde impieteaza drepturilor cetatenilor
luati ca individualitati).
Legea ca expresie a vointei generale genereaza libertatea de a se supune unor
legi juste (schitate de catre un legislator altruist care nu semnifica puterea
si acceptate si aprobate de catre popor).
Guvernarea apartine poporului in totalitatea sa prin acceptarea si aplicarea
legilor .
Contractul social ca pact nu devine realitate decat daca toata lumea i se
supune. Scopul Contractului il reprezinta in final realizarea libertatii
individuale prin "gasirea unei forme de asociere astfel incat individualitatile
reunindu-se sa nu se supuna decat vointei generale, care in mic reprezinta
vointa individuala, deci individul se supune propriei vointe, deci este complet
liber" (citat aproximativ) . Suveranitatea constituie deci o expresie a
libertatii individuale, iar libertatea individuala este rezultatul
suveranitatii poporului.
Revenind, pactul social se bazeaza pe adeziunea totala si voluntarismul absolut
in acceptarea si aplicarea regulilor stabilite. In Contractul Social aceste
principii sunt redate prin termenul de "alienare totala" , dar care aduce in
final beneficii in plan personal.
Elocinta cu care exprima ideile sale filosofice si gradul ridicat de
generalitate, desprins de reprezentarea reala la care Jean-Jacques Rousseau se
raporta ca referinta : Republica Geneveza, fac din conceptele pure exprimate in
scrierile sale o sursa de inspiratie pentru toate orientarile spectrului
politic (in contextul contemporan al evolutiei economice, al concentrarii si
regruparii factorilor economici, al revolutiei informationale si democratizarii
structurilor si institutiilor statale).
"Contractul social" este o scriere structurata in patru parti. Ar fi utila o
enumerare sumara a continutului celor patru parti .
In cartea I, Rousseau argumenteaza logic ca intre drept si inegalitate nu
exista o corespondenta reala. Prin nastere, omul are atributele libertatii
naturale si egalitatii practice, diferentierile si inegalitatile sunt generate
de social, deci dobândite. Forta nu justifica dreptul si dreptul derivat din
forta nu legitimeaza forta. De asemenea, sclavia ca rezultat al razboaielor nu
are justificare sub nici o forma; in fapt daca anticii foloseau sclavia
domestica din motive economice, in epoca colonizarilor sclavia a alimentat cu
forta de munca ieftina agricultura latifundiara coloniala, ceea ce a generat
imperiilor coloniale avantajate de iesirea la Atlantic o prosperitate
"metropolitana" fara precedent. S-au gasit nenumarati ideologi care sa
justifice sclavia ca factor economic, initial prin negarea "umanitatii
inferiorilor" - caracterului uman al sclaviilor, ulterior prin superioritatea
europenilor si rasei albe fata de alte rase (prejudecata aberanta si
nejustificata nici de antropologie, nici de sociologie).
In concluzie , suveranitatea poporului devine ideea centrala a cartii a II-a in
care gânditorul vorbeste despre "inalienabilitatea", indivizibilitatea,
infaibilitatea, limitele (absolutul) puterii suverane, despre legi ca mijloc de
statuare a libertatii civile si a egalitatii de sanse, despre acceptul si
vointa de supunere a poporului acestei conventii.
Cartea a III-a trece in revista formele de guvernamant (democratia, aristocratia,
monarhia), caracteristicile unui bun guvernamant, caracteristicile si limitele
sistemului reprezentativ. Daca binele poporului o cere orice lege poate fi
revocata.
In partea a IV-a Rousseau realizeaza o critica a religiei crestine sub forma ei
traditionala, explicitând ca vede in teoria supunerii neconditionate un factor
de justificare a exploatarii. Din acest punct de vedere, prin principiile
progresiste si cu tenta egalitar democratica, protestantismul genereaza
dezvoltare si dinamica sociala (economica, politica, religioasa).
Un punct de vedere interesant este relevat prin distinctia intre religia omului
si cea a cetateanului (individul fiind privit prin prisma dublului status: om
ca fiinta impregnata de frica fata de necunoscut, neant si nedefinit, iar
cetateanul ca individ activ social si politic, care controleaza mediul in care
traieste si gestioneaza interactiunile interumane).
Departe de a fi vazut in putere legitimitatea divina, a fortei cuceritorului
sau a unui esafodaj de legi, Rousseau considera puterea ca o suma de interese
derivate din proprietate ca produs al istoriei umane, dar suntem liberi sa ne
supunem doar puterilor legitime. "Convenons donc que force ne fait pas droit,
et qu'on n'est obligé d'obéir qu'aux puissances légitimes. ". Considerând ca
puterea este legitimata de catre popor (conform preceptelor scolii dreptului
natural), Rousseau reconstruieste un demers teoretic idealist, dar nu absolut
utopic, bazat pe definirea esentei suveranitatii ca vointa generala, dar nu ca
suma a vointelor individuale.
Pentru Rousseau, suveranitatea este inalienabila, unica si indivizibila,
infailibila si absoluta. Societatea civila ca suma de microsocietati, ca
asociatie de oameni liberi trebuie sa se constituie astfel incat sa nu
prejudicieze partile.
Suveranitatea este inalienabila, conchide filosoful. ".le bien commun: si
l'opposition des intéręts particuliers a rendu nécessaire l'établissement des
sociétés, c'est l'accord de ces męmes intéręts qui l'a rendu possible. Si donc
le peuple promet simplement d'obéir, il se dissout par cet acte, il perd sa
qualité de peuple; ŕ l'instant qu'il y a un maître il n'y a plus de souverain,
et dčs lors le corps politique est détruit. " - daca opozitia intereselor
particulare a facut necesara edificarea societatilor, este acordul acelorasi
interese care face posibil binele comun.Daca promite doar sa se supuna, poporul
se dizolva (disipeaza) prin acest act, pierde calitatea de popor, din moment ce
exista un stapân.". Daca puterea se poate transmite, nu este si cazul vointei
generale care nu se poate concentra intr-o vointa particulara, practic
cedându-si suveranitatea deci pierzând binele comun, un popor pierde calitatea
de popor, se autodizolva. De aici putem deduce caracterul inalienabil al
suveranitatii, nu putem vorbi ca despre un popor despre acea colectivitate
umana care a renuntat la exercitiul suveranitatii. Mandatatii poporului, de
orice tip sunt ei, nu sunt decât instrumentele de implementare si de aplicare a
vointei generale care nu poate fi instrainata astfel.
Principiul unicitatii si indivizibilitatii puterii suverane a poporului rezulta
din justetea unor legi voite de intregul popor si aplicate de intregul popor.
Esenta suveranitatii este vointa generala ca suma a vointelor individuale si
mai mult decât atât, iar suveranitatea se exprima prin legi, deci puterea
legislativa se circumscrie vointei suverane, iar toate celelalte puteri
derivând din puterea legislativa trebuie sa-i fie subordonate.
Binele comun ca echivalentul consecinta al vointei generale se exprima deci in
legi si aplicarea legii se realizeaza prin acordul si participarea intregului
popor. Caci despre o vointa generala se poate spune ca este generala sau nu
este deloc.
Imposibilitatea exprimarii indirecte prin reprezentanti rezulta si din
dificultatile ultimelor alegerii prezidentiale din SUA in care votul nu a putut
fi decis clar (nici prin majoritatea voturilor cumulate, Bush câstigând in fapt
printr-un numar mai mare de circumscriptii electorale, dar printr-un numar
total mai mic de alegatori). In fapt, SUA poate prin imensul sau potential
informational sa realizeze un sistem dublu : votul electronic dublat de votul
clasic. Acest sistem se poate extinde si la domeniul legislativ, de aici
decurgând exercitiul direct al suveranitatii combinat cu principiul
subsidiaritatii in cazul colectivitatilor locale, decurgând din vointa
populara. Negarea intereselor de moment si afirmarea intereselor fundamentale,
demontarea tacticilor de manipulare si eliberarea oamenilor de servitutile
nevoilor vor permite cel putin pe directii legislative fundamentale aplicarea
principiului suveranitatii directe, cu conditia "demondializarii si
deglobalizarii economice legat de fenomenul transnationalelor" si globalizarii
si mondializarii bunastarii relative pe axele N-S si V-E. ( N-V european bogat
si asezat contra S-E european . Aceasta ciocnire va genera puteri si convulsii
fara precedent).
Vointa generala este infailibila, caci poporul stie cel mai bine ce vrea, deci
nu se poate insela el insusi. Chiar daca fata de majoritate exista o
minoritate, aceasta va recunoaste ca s-a inselat, doar daca majoritatea nu a
fost manipulata sau automanipulat, spre exemplu vazând avantajul unui interes
imediat si conjunctural contra avantajului unui interes mai indepartat dar fundamental.
Aceasta presupune ca poporul sa treaca de la instinctul justitiei la ratiunea
justitiaritatii. Ca regula, Rousseau considera ca poporul nu poate gresi.
Suveranitatea este absoluta . Odata existenta, ea este valabila pentru toti din
dorinta tuturor, devenind cvasiuniversala.
4. Raportul libertate - egalitate
Echilibrul dintre libertate si egalitate isi gaseste de asemenea reflectarea in
filosofia lui Rousseau. Constituirea libertatii poporului suveran se realizeaza
prin "alienarea" indivizilor, instrainarea pulsiunilor contra libertatii
conventionale garantate prin noul contract social. Astfel, suveranitatea
poporului este cea mai sigura garantie a drepturilor individuale ( a
proprietatii drept contra proprietatii injuste si faptice anterioare). Dar ca
puterea suverana sa apartina comunitatii, ea presupune egala repartitie a
sarcinilor suverane. Drept urmare, egalitatea sustine libertatea.
Nu putem vorbi de sarcini de suveranitate egala decât pentru cetateni egali
dezvoltati moral, intelectual, etic, logic - deci nu putem vorbi decât despre
oameni noi - dincolo de conditia umana actuala, ceea ce se poate reduce la
egalitatea educatiei in sensul pe care-l evoca cu milenii inainte Platon in
"Republica". Baza educatiei si natura egala a aptitudinilor creeaza un "nou tip
uman", ce ramâne acum din ratiuni economice (economia invatamântului si
economia familiei contra economia statului) un ideal rafinat. Subscriu la ideea
ca diferentierile nu se pot echilibra decât treptat prin educatie, educatia generala
echilibrând in timp educatia familiala si educatia familiala reechilibrând
educatia generala prin tactica stingerii ecarturilor, cele doua devenind
componentele egale ale aceleiasi pârghii de suveranitate efectiva.
Rousseau considera ca ceea ce definea si defineste inca cuvântul democratie
este de fapt un sistem electiv coruptibil de puterea banilor. "Democratiile"
actuale sunt imaginea in oglinzi deformate ale idealului nostru uman, ele
perpetuând consumul material si cultural irational, individualismul, goana dupa
bani si bunuri materiale, concentrarea economica, manipularea in scopuri
politice ingemanate cu scopuri de consum, instrainarea, brutala si totala
alienare, intoxicatia si abuzul informational, violenta si compasiunea,
duritatea si solidaritatea, intoleranta si rasismul, elitismul /
intelectualismul contra umanismului, religiozitatea si ateismul, distrugerea /
combustia economica a naturii si manipularile genetice, apologia roboticii si
falsului biologic, imoralele tehnologii, etc.
5. Concluzii si presupozitii partizane
Jean-Jacques Rousseau a sintetizat esentele si aspiratiile filosofice ale
secolului sau si a ideologizat libertatea si egalitarismul cu o elocinta si o
conciziune nascatoare de pasiuni revolutionare.
Efectul in plan social si politic al scrierilor sale sunt determinante pentru
deceniile ce urmeaza, efectele sale resimtindu-se dincolo de anii 1789 si 1848.
Filosofia sa politica, desi repudiata, cenzurata, interzisa si proscrisa se
propaga instantaneu in intreaga Europa, deveniind stindardul ideologic al
revolutionarilor si democratilor de pretutindeni (dar nu numai).
Asemeni filosofiei si scolii lui Platon care au supravietuit peste 1000 de ani
si sunt referinte constante in istoria social - filosofica a omenirii, curentul
de gândire filosofica si politica deschis de Jean-Jacques Rousseau rezista
secolelor, dovedind ca plecand de la realitatea imediata, viziunea idealista
(si poate chiar utopica) a societatilor si valorilor pure si absolute are
caracteristici perene si poate chiar milenare.
Globalizarea / mondializarea bunastarii (contra globalizarii economice a
transantionalelor) si transformarile culturale, economice, informationale
fundamentale si tehnologice (legate de expansiunea omului in sistemul solar si
exploatarea posibil nelimitata a resurselor Lunii si planetelor invecinate) ne
apropie de clipa exercitarii directe si explicite a actului democratic, poate
la inceput in inima SUA - California, ori de ce nu chiar pe tarâm european.
Atunci, Jean-Jacques nu va mai apartine doar Genevei, doar Elvetiei si Frantei,
doar Europei , ci intregii lumi. Jean-Jacques c'est pour un toujours
millenaire.
