MIHAI VITEAZUL (1593-1601)

MIHAI VITEAZUL
(1593-1601)

Mare Ban al Craiovei
"domn al Tarii Romanesti si al Ardealului si a toata tara Moldovei"
realizatorul primei uniri a celor trei tari romane (1600-1601)

La 9 August 2001 s-au împlinit 400 de ani de la uciderea miseleasca a voievodului Mihai Viteazul, erou al luptei pentru independenta si neatârnare a românilor, cel care a reusit - chiar daca pentru scurta vreme - sa înfaptuiasca unirea celor trei Tari românesti, ramânând un simbol al neamului nostru pâna în zilele Regelui Ferdinand.
Era fiul Teodorei din Piua Petrii ialomitene, dupa unii fiu de domn. Stia turceste si greceste. În tinerete s-a îndeletnicit cu negustoria si a ajuns ban al Olteniei. Averea i-a sporit prin casatoria cu Stanca, nepoata altui ban oltean, Dragomir. In 1593, prigonit de Alexandru cel Rau, se refugiaza în Transilvania, apoi la Constantinopol si, cu ajutorul unchiului Iane Epirotul, capuchehaia tarii la Poarta, al Cantacuzinilor si al englezului Barton, este numit domn al Tarii Românesti, ajungând în tara în Octombrie 1593.
În acest timp, Papa Clement VIII si împaratul Rudolf II al Austriei vroiau o alianta crestina pentru alungarea turcilor din Europa, la care aderasera deja Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, si Aron Voda, domnul Moldovei. Fara sa fie invitat, voievodul Mihai se ofera sa participe la alianta, întelegându-se cu Sigismund si Aron sa înceapa rascoala în acelasi timp. La 13 Noiembrie cheama pe creditorii turci la visterie, precum si pe camatarii greci si armeni, si-i macelari. (C. C. Giurascu).Mihai ataca cetatea Giurgiului si a Brailei, supunându-1e. O armata turceasca fu învinsa la Rusciuc, mai înainte fiind batuti tatarii trimisi de turci - la Stanesti si Serpasesti. Banul Mihalcea batea o alta armata turceasca la Silistra. Balcanii se ridicau contra otomanilor.Poarta hotarî o mare expeditie de pedepsire a "hainului" care se ridica împotriva-i Mihai semna un tratat cu Sigismund, în Mai 1595, recunoscându-i suzeranitatea. Din delegatia trimisa la Alba Iulia faceau parte si mitropolitul Eftimie si episcopii Teofil al Râmnicului si Luca al Buzaului, care au introdus în tratat un articol prin care bisericile romanesti din Transilvania "vor fi sub jurisdictia sau ascultarea mitropolitului de la Târgoviste, dupa dispozitiunea dreptului bisericesc si a rânduielilor acelei Tari" (M. Pacurariu).Conducerea armatei turcersti o lua Sinan Pasa, care trecu Dunarea. La 13 August 1595, avu loc la Calugareni una dintre cele mai importante lupte ale românilor pentru independenta. Cei 100.000 de soldati turci au fost înv 17217o1414r insi de numai 16.000 de români, dintre care 3000 era ardelenii lui Albert Kiraly, plus micul detasament moldovean. Este "cea mai stralucita izbânda a lui Mihai" (P.P. Panaitescu) si "una din cele mai mari biruinte din istoria românilor" (V. Georgescu). Precaut, Mihai se retrage spre munti, asteptând oastea lui Sigismund. Turcii ocupa Bucurestii si Târgovistea.Mihai, Sigismund si Stefan Razvan al Moldovei reusesc sa-i alunge pe otomani, zdrobindu-i la Giurgiu (20 Octombrie 1595). Era jalnicul sfârsit al expeditiei lui Sinan Pasa contra lui Mihai.Domnul muntean reuseste sa anuleze clauzele nefavorabile ale tratatului cu Sigismund si sa încheie - dupa lupte purtate victorios pâna în Balcani -armistitiu (1596), apoi pace (1598) cu sultanul. El devenise factorul principal al coalitiei crestine anti-otomane, cum îi scria Dionisie Rally, mitropolitul grec de Târnovo: "Poate vreti sa va împacati cu pagânii, pentru Dumnezeu, te rugam Maria Ta sa nu crezi în vorbele turcului ... Aici toata crestinatatea este aplecata catre Maria Ta".În Iunie 1598, Mihai încheie, la Mânastirea Dealu, un tratat cu împaratul Rudolf al Austriei, recunoscând suzeranitatea acestuia, însa "fara plata vreunui tribut sau vreunei dari", obligându-se sa lupte "pentru îndepartarea turcilor sau a altor dusmani de la Transilvania, Tara Româneasca si partile Ungariei" (C. C. Giurascu).În 1598 Mihai a mai purtat lupte cu turcii, atacând cetatile de pe malul sudic al Dunarii si din Dobrogea si sprijinind rascoala bulgarilor din Târnovo, apoi si-a îndreptat atentia spre Transilvania si Moldova, ai caror domnitori doreau înlaturarea lui Mihai.La 18 octombrie 1599, armata lui Mihai - de 30.000 soldati - învinge la Selimber oastea cardinalului Andrei Bathory, noul Principe al Transilvaniei. Spre mirarea austriecilor, Mihai nu renunta la Transilvania. La 21 Octombrie 1599, Mihai Viteazul intra triumfator în Alba Iulia, primind cheile orasului de la episcopul Napragy.

Noblii unguri i se închina; sasii si secuii sunt de partea lui. A fost, însa, mare bucurie între românii ardeleni când au aflat ca un domn "de limba româneasca" venise în Transilvania. Mihai a luat unele masuri în favoarea satelor romiânesti, iar boierii munteni au început sa se aseze în Ardeal. Totusi, taranimea - elementul românesc local - n-a fost prea mult sprijinita de domn.Vechea noastra istoriografie - A. Bunea (unit), N. Iorga, P. P. Panaitescu - vorbeste de înfiintarea, de catre Mihai, a unei Mitropolii la Alba Iulia pentru românii ortodocsi din Ardeal si numirea în fruntea ei a staretului Ioan de la mânastirea Prislop.Studii si descoperiri istorice mai recente arata ca Mitropolia ortodoxa a Transilvaniei exista înca din sec. XIV, primul episcop atestat documentar fiind "Arhiepiscopul Ghelasie, 1376, la Râmet", iar în sec. XV ierarhii Ioan, stabilit la Hunedoara (1456), urmat de Ioanichie (1479), sau mitropolitii de la Feleac-Cluj, Daniil, Marcu, Danciu si Petru (1538). In sec. XVI avem stiri despre arhiereul Ioan din Pesteana (1553), Hristofor, la Geoagiu (1559), Eftimie la Alba Iulia (1571-74), Hristofor (1574-1579), Ghenadie (1579-1585) sau Ioan de la Prislop (1585-1605). Mihai a ridicat la Alba Iulia numai o noua biserica, ce trebuia sa serveasca drept catedrala mitropolitana în 1597, si resedinta pentru loan de Prislop (M. Pacurariu).În Mai 1600, Mihai intra în Moldova si înfrânge, la Bacau si Verbia, armata lui Ieremia Movila, domnul moldovean, vasal polonilor, devenind domnul unic al celor trei Tari Românesti :

"Io, Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Românesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei".Cuvântul sau era acum ascultat "de la Nistru pâna în Banat si din Maramures pâna la Dunare" (C.C. Giurascu).La Iasi instaleaza un Consiliu din patru dregatori,formeaza un nou Sinod bisericesc, în frunte cu mitropolitul Dionisie, sfetnicul sau. În plus, dieta de la Alba lulia, reunita dupa reîntoarcerea domnului înTransilvania, la cererea sa, ia masuri pentru îmbunatatirea starii iobagilor si a preotilor români.   

Sigiliul Unirii (1600-1601)

Unirea celor trei tari românesti realizata de Mihai Viteazul în 1600 a fost de scurta durata, caderea domnului fiind urmarita de habsburgi, care nu acceptau pretentia sa de a pastra Transilvania, de movilesti, sprijiniti de Polonia, care nu voiau sa renunte la Moldova si de nobilii maghiari care nu s'au supus decât de nevoie unui domn muntean (V. Georgescu). Convergenta acestor interese a dus la caderea lui Mihai.
În Septembrie 1600, nobilii maghiari se rascoala si, aliatii cu trupele imperiale conduse de generalul Gheorghe Basta, înving pe Mihai la Miraslau (18 Septembrie 1600); tot în Septembrie, polonezii readuc pe Ieremia Movila la Suceava, iar turcii ataca Tara Româneasca. Parasit de boieri - pâna si Buzestii 1-au tradat -, cu familia zalog în Transilvania, viteazul domn ia calea amara a exilului - Debretin, Bratislava, Viena, Praga.Austriecii aveau nevoie acum de Mihai sa-l trimita din nou în Ardeal, unde nehotarîtul Sigismund Bathory revenise a treia oara. Aliat cu Basta, Mihai, în fruntea unei oaste de mercenari, îl învinge pe Sigismund la Goraslau (3 August 1601). Dar orgoliosul Basta nu-1 putea accepta pe Mihai alaturi de el. De aceea, cu acordul imperialilor, la 9 August 1601, o ceata de valoni navalesc în cortul lui Mihai, pe Câmpia Turzii, ucigându-l miseleste. "Si cazu trupul lui cel frumos ca un copac, pentru ca nu stiuse nici nu prilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea viteaza... Si ramasera crestinii, si mai vârtos Tara Româneasca, saraci de dânsul. Caci era ajutor crestinilor si sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât facuse pe turci de tremurau de frica lui..." scria Cronica Tarii Românesti.Ucigasii i-au taiat capul, adus de comisul Radu Florescu si depus la Mânastirea Dealu - unde odihneste si astazi - iar trupul eroului a fost îngropat în Câmpia Turzii.
Voievodul Mihai Viteazul a acordat o deosebita atentie vietii religioase. Asa cum am amintit mai sus, prin tratatul din Mai 1595 cu Sigismund Bathory a obtinut ca bisericile ortodoxe din Transilvania sa depinda canonic de Mitropolia Ungro-Vlahiei - atunci la Târgoviste - episcopii transilvaneni fiind sfintiti aici, ceea ce a creat o legatura în plus între cele doua Tari Românesti.În 1596 s'a tinut un Sinod la Târgoviste, la 13 Aprilie, convocat de Mihai, care a luat masuri pentru îndreptarea vietii mânastiresti (N. Iorga).Mihai Viteazul este si ctitor de biserici: amintim mânastirile Sf. Nicolae din Bucuresti, numita astazi "Mihai Voda", careia i-a daruit 14 sate, si Coclociov, Iânga Slatina. În Ardeal a ridicat trei biserici, una la Ocna Sibiului, alta în satul Lusardea si a treia în Fagaras. Amintim si faptul ca mama domnului, Teodora, s'a calugarit, devenind monahia Teofana, tunsa în monahism de episcopul Teofil I al Râmnicului (M. Pacurariu).Om al credintei, Mihai scria, în Iulie 1595, polonilor: "Ceea ce am facut, - toate le-am facut pentru credinta crestineasca, vazând eu ce se întâmpla în fiecare zi cu bietii crestini. M-am apucat sa ridic aceasta mare greutate cu aceasta tara saraca a noastra ca sa fac din ea un scut al întregii lumi crestine". Iata constiinta misiunii sale europene, stând alaturi de Mircea cel Batrân si de Stefan cel Mare, tripleta de aur a românilor.Personalitatea voievodului Mihai Viteazul este complexa. A fost, înainte de toate, un razboinic, cu hotarîre repede si nestramutata, încrezându-se numai în puterea armelor si în vitejia ostenilor sai. A dovedit lumii ca nu este supusul nimanui, decât al lui Dumnezeu. A gândit si actionat pe coordonatele generale ale politicii europene a epocii sale. Chiar daca unificarea celor trei Tari Românesti nu avea - în 1600 - înca baza nationala, care i-ar fi asigurat trainicia, iar interesele românilor erau în evidenta contrazicere cu cele ale imperialilor, maghiarilor si Polonilor, urmarile stralucitei domnii a lui Mihai Viteazul au fost imediate, atenuând considerabil regimul politic si economic al dominatiei Otomane.Erou de epopee, viteazul Mihai si-a înscris numele pe pagina cea mai de sus a istoriei noastre nationale.

Pr. Prof. Cezar Vasiliu

Harta Principatelor Romane - 1600 -

MIHAI VITEAZUL IN CULTURA

CEA DE PE URMA NOAPTE A LUI MIHAI VITEAZUL

Ca un glob de aur luna stralucea
Si pe-o vale verde ostile dormea ;
Dar pe-un vârf de munte sta Mihai la masa
Si pe dalba-i mâna fruntea lui se lasa.
Sta în capul mesei, între capitani,
Si recheama dulce tinerii sai ani.

Viata noastra trece ca suava roua
Când speranta dulce ne surâde noua
Astfel asta data viata lor cura ;
Cugetele triste nu-i mai tulbura;
Luna varsa raze dulci si argintoase
Austrul le sufla coamele pletoase

Capitanii toarna prin pahare vin
Si în sanatatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoala si le multumeste
Si, luând paharul, astfel le voreste :
- "Nu va urez viata, capitanii mei !
Dimpotriva, moarte, iata ce va cei !

Ce e viata noastra în sclavie oare ?
Noapte fara stele, ziua fara soare.
Cei ce rabda jugul si-a trai mai vor
Merita sa-1 poarte spre rusine-a lor !
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge bratul, iau de martur cerul !

Dar românul nu va câmpuri fara flori,
Zile lungi si triste fara sarbatori.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboara :
Aripile taie-i, ca ar vrea sa moara !
Astfel e românul si român sunt eu
Si sub jugul barbar nu plec capul meu"

Dimitrie Bolintineanu

DIN CORESPONDENTA VREMII

"...se zice ca Romanul (Mihai Viteazul - n.n.) este foarte tare si ca planurile lui cresc potrivit cu izbanzile"
Henric al IV-lea, rege al Frantei (1593-1616)

"... un barbat vestit si ales prin nastere, cat si prin statura lui mandra. De asemenea era vrednic de lauda cea mai mare prin virtutile cele mai alese, prin marea sa evlavie catre Dumnezeu, prin iubirea de tara, prin bunavointa fata de cei deopotriva cu el, in sfarsit fata de toti, prin dreptate, adevar, statornicie, marinimie si deprinderea altor virtuti de acest fel. Pe langa acestea, era drag tuturor celor buni pentru darurile inalte ale sufletului lui nobil cu adevarat, pornit chiar prin fire sa savarseasca ispravi grele, ca si prin cuvantul sau, care, de cate ori era nevoie si chiar fara pregatire dinainte, ii iesea din gura bland si intelept."
Baltazar Walter Silezianul, "Scurta si adevarata descriere a faptelor savarsite de Io Mihai, Domnul Tarii Romanesti", aparuta la Gorlitz, 1599

"Este un lucru demn de cea mai mare consideratie si de glorie eterna, intrucat ceea ce nu au putut realiza atat de multi imparati, regi si principi a izbutit un Mihai, cel mai neinsemnat si mai sarac dintre duci, anume sa invinga ostile marelui Sultan."
Edward Barton, agent englez la Istanbul, 7 noiembrie 1595

"Nu pot sa nu va comunic ca din zi in zi creste teama atat in pieptul cat si in sufletul fiecaruia din cauza marii valori pe care o demonstreaza in aceste parti ale Europei acest nou Alexandru (cel Mare), caruia ii spune Mihai Voievodu."
Misionarul franciscan la Constantinopol Eustachio Fantena, 17 octombrie 1958

Fragmente preluate din lucrarea "Mihai Viteazul - Restitutor Daciae",
Editura AIUS 1995

CRONOLOGIE

S-a nascut Mihai Viteazul, fiu al lui Patrascu cel Bun (domnitor al Tarii Romanesti intre anii 1554-1557).
Dupa unii istorici, s-a nascut in 1557.

Ocupa in ierarhia administrativ-politica a tarii dregatoria de Ban Mic sau Banisor de Mehedinti.
1588 (sfarsitul anului)
Ocupa dregatoria de Mare Stolnic in domnia lui Mihnea Turcitul
1591
Mare Postelnic in domnia lui Stefan Surdul
1591
Zideste manastirea "Mihai Voda" din Bucuresti
1592
Ocupa dregatoria de Mare Aga, si chiar Ispravnic, in locul unchiului sau Iane, care locuia la Istambul
1593
Mare Ban al Craiovei in timpul domniei lui Alexandru cel Rau
1593 (septembrie)
Este numit Domn al Tarii Romanesti de catre Poarta Otomana. Intrarea in Bucuresti si ocuparea tronului au avut loc pe 11 octombrie.

Mihai Viteazul adera la "Liga Sfanta", ce reprezenta alianta puterilor crestine impotriva turcilor. A incheiat si un tratat de alianta cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, si cu Aron Voda (Tiranul), domnul Moldovei.
1594 (toamna) - 1595 (primavara)
Campania militara impotriva turcilor.
1594 (3 noiembrie)
Incepe actiunea de lichidare a creditorilor straini si a detasamentelor turcesti care-l supravegheau pe domn.
Concomitent a inceput aceeasi actiune la Iasi, condusa de Aron Voda.
1594 (noiembrie - decembrie)
Restabilirea hotarului Tarii Romanesti pe Dunare. Ostile Tarii Romanesti au atacat Giurgiu, au distrus Cetatea de Floci, Harsova si Silistra.
1595 (ianuarie)
1 ianuarie - Au fost eliberate cetatile Harsova si Braila.
8 ianuarie - Au fost atacate localitatile de la sud de Dunare: Silistra, Macin, Sistov, Nicopole, Rahova.
10 ianuarie - Au fost infrante ostile otomane care asediasera Cetatea de Floci.
14-16 ianuarie - Luptele cu tatarii, care sunt infranti la Putinei si Stanesti. La Serpatesti sunt infrante ostile unite otomane si tataresti. Mihai Viteazul a trecut Dunarea, infrangand la Rusciuk ostirea pasalelor Hasan si Mustafa, care primisera ordin sa-l inscauneze pe tronul Tarii Romanesti pe Bogdan, fiul lui Iancu Voda.
1595 (ianuarie - martie)
Ostile Tarii Romanesti au atacat Silistra, Harsova, infrangand si garnizoana otomana condusa de Cara Caves din Cetatea Brailei. Au fost atacate cetatile Cervena, Turtucaia si Nicopole pentru a-i impiedica pe turci sa-l alunge pe Aron Tiranul de pe tronul Moldovei.
1595 (10/20 mai, Alba Iulia)
Reprezentantii lui Mihai Viteazul (boieri si prelati) si cei ai lui Sigismund Bathory incheie un tratat de alianta prin care Tara Romaneasca devine vasala Transilvaniei, iar Mihai Viteazul o va conduce in calitate de Locotenent Domnesc. Inclusiv principele Transilvaniei fagaduieste ajutor militar impotriva turcilor.
1595 (13/23 august)
Batalia de la Calugareni pe apa Neajlovului unde ostirea otomana, condusa de Sinan Pasa, a fost infranta si zdrobita de ostirea Romana.
1595 (6 octombrie)
Mihai Viteazul, cu ajutorul primit din partea lui Sigismund Bathory, al arhiducelui Maximilian, al domnului Moldovei, Stefan Razvan, si al marelui duce de Toscana, a silit ostirea otomana sa se retraga, eliberand Targovistea. La 12 octombrie a fost eliberat Bucurestiul, iar la 20 octombrie a fost eliberat Giurgiu. Hotarul Tarii Romanesti se stabileste pe Dunare, fiind eliberata si Braila.

Polonii impun ca domn al Moldovei pe Ieremia Movila.

Actiuni de lupta si armistitiu cu Imperiul Otoman. Oastea Tarii Romanesti a intreprins o serie de incursiuni in sudul Dunarii, ducand lupte cu turcii la Vidin, Plevna si Nicopole, la Turnu si la Babadag. A fost nimicita garnizoana turceasca din Cetatea Cladovei si recucerita Braila. Au fost infrante ostile tataresti ce au atacat Buzaul, Gheorghita si Bucurestiul.
1596 (9/19 decembrie)
Mihai Viteazul se intalneste cu Sigismund Bathory la Alba Iulia, propunandu-i acestuia o intelegere hotarata impotriva turcilor. Sigismund Bathory oscileaza intre sprijinul acordat Tarii Romanesti si incheierea pacii cu turcii.

Mihai Viteazul a ridicat la Alba-Iulia, in afara zidurilor cetatii, o noua catedrala si resedinta mitropolitana.
1597 (ianuarie)
Sultanul otoman a trimis steag de domnie lui Mihai Viteazul, recunoscand independenta Tarii Romanesti.
1597 (12 februarie)
Solii lui Mihai Viteazul solicita imparatului Rudolf al II-lea sa ia sub protectia sa Tara Romaneasca si sa li se asigure mijloace materiale pentru intretinerea unei armate.
1598 (30 mai / 9 iunie)
Tratatul de la Targoviste (Manastirea Dealu). Imparatul Rudolf al II-lea se angajeaza sa-i asigure lui Mihai Viteazul, lunar, plata a 5000 de soldati si la nevoie "tunuri, praf de pusca si alte instrumente de razboi, iar Mihai Viteazul sa se straduiasca sa indeparteze ostile otomane de Transilvania, Tara Romaneasca si din partile Ungariei. Imperiul recunoaste domnia lui Mihai si a urmasilor sai asupra intregii tari.
1598 (2/12 iunie, Targoviste)
Incheierea Tratatului de Pace cu Gazi Ghirai, hanul tatarilor.
1598 (septembrie)
Reluarea ostilitatilor cu Imperiul Otoman. Oastea Tarii Romanesti, organizata si condusa de Mihai Viteazul, a purtat o serie de lupte cu turcii in sudul Dunarii la Nicopole, Vidin, Rahova, Plevna. La 6 octombrie au continuat ostilitatile cu Imperiul Otoman, dupa infrangerea ostilor turcesti de la Oblucita (Isaccea).
1598 (16 octombrie)
Poarta otomana este nevoita sa incheie din nou pacea cu Mihai Viteazul, recunoscandu-l ca domn al Tarii Romanesti si pe fiul sau Nicolae Patrascu mostenitor al tronului.

Cu ocazia atacului turco-tatar asupra Oradei, Mihai Viteazu, fidel aliantelor, trimite un ajutor de 1500 de osteni comandati de aga Lecca.
1599 (29 martie)
Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, renunta la tron in favoarea varului sau, cardinalul Andrei Bathory. Noul principe era protejatul polonilor, care erau in relatii bune cu Poarta otomana.
1599 (16/26 iunie)
Mihai Viteazul incheie la Targoviste un tratat cu trimisii lui Andrei Bathory, acceptand sa fie inclus in pacea cu otomanii, pentru a castiga timpul necesar in vederea finalizarii pregatirilor pentru a neutraliza ostilitatile Portii.
1599 (august)
Mihai Viteazul primeste "Steagul de la Istanbul", semn al confirmarii domniei.
1599 (toamna)
Ieremia Movila, domnul Moldovei, ii cere lui Mihai Viteazul, printr-un trimis special, sa paraseasca Tara Romaneasca, al carei tron urma sa fie ocupat de Simion Movila, fratele acestuia, sustinut de Polonia si de boierii fugiti din Tara Romaneasca in Moldova. Andrei Bathory trimite si el soli la Mihai Viteazul, cerandu-i sa inceteze lupta impotriva turcilor si sa-i cedeze lui Tara Romaneasca.
1599 (18/28 octombrie)
Are loc batalia de la Selimbar. Mihai Viteazul obtine o victorie decisiva asupra cardinalului Andrei Bathory.
1599 (1 noiembrie)
Mihai Viteazul intra triumfal, cu un alai impresionant, in Alba Iulia, primind cheile cetatii aduse de episcopul Napragy.

Dupa unirea Transilvaniei cu Tara Romaneasca, Mihai il numeste pe Ioan de Prislop mitropolit al romanilor din Transilvania, instalandu-l in manastirea ridicata in 1595-1597.
1599 (noiembrie)
Recunoasterea unirii de catre Poarta. Sultanul ii trimite lui Mihai Viteazul steag de domnie ca stapan al Transilvaniei si lui Nicolae Patrascu pentru Tara Romaneasca.
1600 (1/11 februarie, Pilsen)
Tratat de inchinare si credinta incheiat de Mihai Viteazul cu Rudolf al II-lea, imparat al Germaniei si rege al Poloniei si Ungariei. In schimbul recunoasterii suveranitatii sale, in calitate de rege al Ungariei, Rudolf al II-lea fagaduieste lui Mihai Viteazul ajutor si ocrotire, domnie ereditara in linie barbateasca.
1600 (8-9 mai)
Ostirea romana, condusa de voievod, infrange ostile lui Ieremia Movila si cele poloneze la Bacau.
1600 (27 mai)
Mihai Viteazul emite un hrisov din Iasi in care se intitula "Io Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Tarii Romanesti si al Ardealului si al Moldovei".
1600 (10 septembrie)
Batalia de la Miraslau. Mihai Viteazul a fost infrant de catre ostile lui Gh. Basta, unite cu cele unguresti.
1600 (octombrie)
Mihai Viteazul zdrobeste ostirea otomana care trecuse Dunarea in Oltenia.
1600 (octombrie)
In urma negocierilor cu Poarta, Mihai Viteazul obtine neutralitatea acesteia.
1600 (19-20 octombrie)
Mihai Viteazul pierde batalia de la Bucov (langa Ploiesti) cu ostile poloneze, conduse de Jan Zamoiski.
1601 (1 si 5 martie)
Mihai Viteazul s-a intalnit cu Rudolf al II-lea la Praga. Stabilesc o actiune conjugata impotriva lui Sigismund Bathory, care ocupa Transilvania.
1601 (3 august)
Batalia de la Guraslau. Ostirea lui Mihai Viteazu si cea a lui Gh. Basta il infrang pe Sigismund Bathory.
1601 (9/19 august)
Mihai Viteazul a fost ucis pe Campia Turzii din ordinul lui Gh. Basta.

FRAGMENTE DIN CORESPONDENTA POLITICA A LUI MIHAI VITEAZUL

Scrisoarea lui Mihai Viteazul catre Hatmanul polon Stanislav Zolkiawski, castelan de Liov, referitoare la batalia de la Calugareni (12 septembrie 1595)

"Ioan Mihai din mila lui Dumnezeu, palatin ereditar al Tarii Romanesti.

Stralucite si marite hatman de camp, prieten al nostru sincer iubit.
Ne-a scris Domnia voastra ca sa va instiintam mai sigur despre ostile turcilor. Deci sa stiti ca ne-am batut cu turcul, inainte de vreo trei saptamani in tara noastra la Calugareni, in care batalie bunul Dumnezeu ne-a ajutat noua crestinilor intr-un chip minunat. Au fost taiati mai intai trei pasi si mai multi ceausi, dintre care vreo cativa au fost prinsi chiar vii. Am inteles apoi de la prizonierii mai proaspeti ca in lupta aceea au cazut 7000 de turci, iar ceilalti ingroziti pana in suflet, printre care insusi Sinan Pasa, se pregateau sa-si intoarca pasii spre Dunare. Adevarat ca noi insine i-am lasat lui calea sloboda in tara noastra, si asta din pricina ca in vremea aceea ostirea noastra se imputinase peste socoteli.
Cand au cunoscut turcii acest lucru, au intins-o spre Bucuresti. Si trupele lor sunt acum astfel impartite: cu Mehmed Pasa la Bucuresti sunt 10000 ocupati cu construirea acolo a unei fortarete. Iar cu Sinan Pasa si Hasan Pasa sunt in jur de 30000 care in ziua aceasta au plecat spre Targoviste. Intreaga ostire nu trece de 40000. Luptatori abia sunt douasprezece mii, caci stim sigur ca ieniceri abia de sunt o mie doua sute, numarandu-i si pe recrutii agemoglani. De buna seama ca au fost adunati la noi inainte ca turcii sa ajunga la Targoviste patru prizonieri, printre care unul era basceaus. Acestia, punandu-i la chinuri au fost intrebati: cum se face si de ce s-a ridicat Sinan Pasa si ceilalti impotriva tinuturilor noastre cu trupe militare asa putine? Fiecare dintre ei dadea raspuns asemenator: fara indoiala de aceea sunt asa putine trupe, pentru ca se nadajduia pe curand pe ajutorul Hanului tatarilor, asa cum i-a fost trimisa porunca aspra de la Imparatul turcilor. Insa acesta lipseste pana acum. Care lucruri ii dau multa grija lui Sinan Pasa. Adeseori a cerut ajutoare de la Marele Imparat, insa nimic nu i s-a trimis. Caci oastea cea mare a trebuit sa fie trimisa impotriva persanilor, care ii dau de furca zdravan. Apoi o alta oaste mai mica, impotriva francilor, care tot asa ii macina cumplit fortele pe mare.
Acestea pe care le socotim sigure vi le instiintam Domniei Voastre si cat mai staruitor va rugam ca pe acestea sa le cantariti in inima voastra si sa ne trimiteti cat mai curand ajutoare, noua crestinilor, caci niciodata nu va fi mai usor decat de asta data sa putem sa-l zdrobim pe vicleanul dusman pana la capat, numai daca ati voi sa ne sprijiniti cu trupe auxiliare. Eu fireste, cu toate ca doresc peste masura sa ma napustesc iarasi asupra dusmanului, socotesc totusi ca trebuie asteptat ajutorul altor crestini. Iarasi si iarasi va rugam staruitor sa va indurati de treburile crestinesti si sa stingeti focul care arde paretele vecinului, inainte ca el sa va ajunga pe voi. Asta intr-adevar va rugam, inainte de toate, ca daca ati hotarat sa ne aduceti ajutoare, ca sa fim asigurati de asta cat mai tare si sa fie limpede pentru noi vointa Domniilor Voastre.

Dat in lagarul de la Dambovita la 12 septembrie 1959."

Mihai Viteazul vesteste comisarilor imperiali ai imparatului Rudolf al II-lea despre victoria de la Selimbar (4 noiembrie 1599, Balgrad - Alba Iulia)

"Si-a razbunat, in sfarsit, odata Maria Ta jignirile de atatea ori aduse, nu stiu de ardeleni sau de craii lor, Mariei Tale si intregii Case de Austria, prin mine, la 28 ale lunii trecute, cu fierul, caci cardinarul Bathory mi-a iesit inainte in padurile Sibiului in camp cu toate randurile tarii, mai ales cu oaste de stransura si taraneasca, neavand oaste cu plata. Si, pentru ca, dupa ce prea-luminatul domn nuntiu al papei a staruit indeajuns, si de prisos, pentru pace intre cele doua tabere acum gata de lupta, el n-a vrut cu nici un chip sa plece din tara, desi era print intrat fara drept, si sa se dea in laturi inaintea dreptului Mariei Tale, ci se lauda ca va cerca norocul cu armele. Ci eu, cu credinta in Dumnezeu, cel mai mare razbunator al calcarii de juramant, si razimat pe dreptatea Mariei Tale, m-am luat la lupta cu el.
Si acela, despoiat de toata tabara lui, a fost pus pe fuga de mine, cu toata oastea lui, nu fara mare durere a sufletului meu pentru risipa sangelui varsat de cateva mii de crestini, cazuti de amandoua partile. Astfel la 1-iu noiemvrie, in ziua Tuturor Sfintilor, am luat in stapanire ca biruitor Balgradul, Scaunul Crailor Ardealului.
Acestea am voit sa le dau de stire Mariei Tale prin chiar stafeta mea; celelalte le voi face cunoscut Mariei Tale mai pe larg cu supunere in curand, prin niste fruntasi ai Ardealului si Tarii Romanesti. Dumnezeu sa te tie multi ani pe Maria Ta biruitor in fericire.

       In Balgrad, 4 noiemvrie, anul Domnului 1599.
         Al Mariei Tale serb,
    Mihail Voevod"

Mihai Viteazul anunta comisarii imperiali privind alungarea lui Ieremia Movila de pe tronul Moldovei si motivele acestei actiuni (20 mai 1600, Hotin)

"Gonind din Scaun pe Ieremia-Voda si luand tara in stapanire, am crezut ca trebuie sa iau si ramasitele razboiului, si l-am urmarit pe Ieremia acela cu armele pana la hotarul Podoliei. Si, prinzandu-l din cale in fuga lui, am batut ostile cu omor mare. El insusi si-a cautat mantuire in fuga, impreuna cu Sigismund Bathory, trecand apa Nistrului. Acuma, deci indeplinind aceste lucruri cu noroc, cu ajutorul lui Dumnezeu, si savarsind cu ostenelile mele ce trebuia pentru mantuirea Crestinatatii, avem tara aceasta toata supt puterea Mariei Sale. Acuma numai de atata ne tinem ca, impartind pretutindeni ostile noastre sa silim pe locuitori la supunere. Si nu vom mai zabovi aici multa vreme, ci ne vom intoarce indata in Ardeal pentru a pune la cale celelalte lucruri, si ne si gasim pe drum. De aceea am voit sa va aduc la cunostinta acestea Domniilor Voastre, ca sa intelegeti ca nu lasam la o parte nimic din ce priveste mantuirea si inaintarea foloaselor Crestinatatii. Altfel dorim a fiti Domniile Voastre sanatosi.

Din lagarul nostru la hotarele Moldovei, langa cetatea Hotinului, pe apa Nistrului, 20 mai 1600".

Din memoriul lui Mihai Viteazul adresat ducelui Toscanei la 3 februarie 1601

"Acum oricine poate vedea cata munca si osteneala am indurat sapte ani de-a randul si cata slujba am facut crestinatatii, caci am luat de la turci 100 de tunuri si am ocarmuit trei tari: Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova; si am adus Mariei Sale Imparatului 200 de mii de oameni de lupta, pedestrasi si calari, cu care am fost totdeauna gata sa slujesc Mariei Sale. Acum am ajuns la acest sfarsit, pierzand tot ce castigasem din zilele tineretii pana la batranete, si tari, si averi, si sotie si copii, daca le-as fi pierdut din cauza dusmanilor sau daca mi-ar fi fost luate de dusman, nu m-ar durea atat cat ma doare, fiindca au fost faptuite de aceia de la care asteptam rezim si ajutor. Dar Dumnezeu le vede. In vremea aceasta, oricine poate vedea ca n-am crutat nici cheltuieli, nici osteneala, nici sange, nici propria-mi viata, ci am purtat razboiul foarte mult timp, cu sabia in mana insumi, fara sa am nici fortarete, nici castele, nici orase, nici cel putin o casa de piatra unde sa ma retrag, ci, abia una singura pentru locuinta. Nu am pregetat sa ma alatur cu puterile mele si cu cheltuieli uriase pentru crestinatate, nefiind cunoscute de nimeni, si nici nu le-am facut silit de cineva, ci ca sa am si eu un loc si un nume."