MIRCEA ELIADE
Mircea Eliade reprezinta pentru spiritualitatea româneasca una dintre cele mai remarcabile figuri, având o vasta creatie, atât în ceea ce priveste
lucrarile stiintifice, cât si pe tarâmul beletristicii.
S-a nascut la 9 martie 1907, ca al doilea fiu al capitanului Gheorghe Ieremia, care, din admiratie pentru Ion Heliade-Radulescu, îsi schimba
numele în Eliade; deci, dupa cum se vede, numele i-a fost oarecum predestinat lui Mircea Eliade, acesta ajungând un veritabil savant.
Opera s-a, creata de-a lungul a sase decenii, cuprinde nuvele, romane, piese de teatru, literatura memorialistica, lucrari de indianistica,
mitologie, folclor, etnografie, sociologie, antropologie, studii de istorie a religiilor.
Lucrarile stiintifice reprezinta o latura importanta a operei lui Mircea Eliade, impresionând mai ales prin varietatea problemelor abordate
si prin rigurozitatea cu care le-a tratat. Ca istoric al religiilor, Eliade a realizat una dintre cele mai cuprinzatoare sinteze ale experientei umane
a sacrului, din preisorie pâna în prezent. În acest domeniu reprezentative sunt lucrarile: "Tratat de istorie a religiilor" - Paris, (1949) si "Istoria
credintelor si ideilor religioase"" - (publicat în trei volume, în pragul vârstei de optzeci de ani). Tot din acest domeniu îsi sustine doctoratul în anul
1933 cu sinteza "Psihologia meditatiei indiene"" (studiu despre yoga), lucrare care la îndemnul comisiei, va fi publicata anul 1936, într-o noua forma,
sub titlul "Yoga, essai sur les origines de la mystique indienne". Studiile despre yoga sunt reluate în volumele: "Techniques du yoga" - (1948), "Le yoga",
"Immortalité et liberté" si "Patandjali et le yoga".
O alta zona a laturii stiintifice din opera lui Eliade, zona sistematic explorata de acesta, este cea a mitologiei, domeniu în care preocuparile
sale se interfereaza cu cele ale lui Lucian Blaga, autor care a adus un punct de vedere original în cercetarea mitologiei românesti. Reprezentative în
acest domeniu sunt cunoscutele lucrari: "Mitul eternei reîntoarceri", "Sacru si profan", "Aspecte ale mitului", "De la Zamolxis la Genghis-Han" etc..
Prin rigoare si eruditie, prin capacitatea de a pune în valoare esentialul din cercetarea unor documente din cele mai variate domenii, opera
stiintifica a lui Eliade s-a impus atât atentiei cercetatorilor, cât si publicului larg.
Cealalta componenta majora a creatiei lui Mircea Eliade este literatura beletristica, în acest domeniu scriitorul remarcându-se printr-o serie
de romane si nuvele remarcabile din punct de vedere valoric. Prin romanele lui Eliade literatura româna a cunoscut, totodata, o sincronizare cu cea europeana.
În mod firesc, în romane si nuvele se revarsa varietatea de subiecte insolite, de la problemele de orientalistica la Eros, moarte, moda, viata
sexuala, mitologie, totul bazat pe o traire autentica. Autorul pledeaza pentru o literatura a autenticitatii, generata de experienta traita, pentru o literatura
scrisa într-un stil direct, neînflorit, amintind oarecum atitudinile estetice ale lui Camil Petrescu.
Creatia beletristica a lui Mircea Eliade cunoaste mai multe etape. Primele sale romane sunt asezate sub semnul creatiei lui André Gide si au
ca decor India: "Isabelle si apele diavolului" - (1929), "Maitreyi"- (1933) si "Santier" - (subintitulat "Roman indirect"), romane care îl consacra definitiv
în literatura. În aceasta prima faza scriitorul experimenteaza "epicul pur", romanul indirect, în care eroul, de obicei un tânar de o extrema luciditate,
obsedat de cunoasterea de sine, încearca sa-si ordoneze experientele traite, consemnîndu-le fidel într-un jurnal. Pentru romanul "Maitreyi" autorul primeste
premiul "Tekirghiol-Eforie", din comisie facând parte Perpessicius, Cezar Petrescu, Mihail Ralea, G. Calinescu, Serban Cioculescu.
În romanele "Întoarcerea din rai" - (1934) si "Huliganii" - (1935) autorul este preocupat de destinul unei generatii dornice de transformare,
care cauta solutii pentru redobândirea "paradisului pierdut". Tot aici se înscrie si romanul "Nunta în cer" - (1939).
Trecerea într-o noua etapa în proza lui Mircea Eliade, proza de tip fantastic, o constituie romanul "Lumina ce se stinge", o carte despre care
Eliade însusi spunea ca a aparut "ca o reactie inconstienta împotriva Indiei, ca o tentativa de a ma apara chiar împotriva mea".
Cartile care vor aparea pâna la razboi si chiar dupa acesta deschid o noua etapa în creatia autorului, continuând o anumita directie deschisa
de Mihai Eminescu prin "Sarmanul Dionis"". În romanele "Domnisoara Christina" - (1936), "Sarpele" si nuvelele fantastice "Secretul doctorului Honigberger"
- (1940), "Nopti la Seranpore" - (1940), sunt dezvoltate mituri autohtone sau indice. Atmosfera este încarcata de mister, teama personajelor se îmbina
cu fascinatia. În "Domnisoara Christina" personajele traiesc un cosmar continuu. În "Sarpele" - (1937) eroii traiesc sub semnul unei vraji malefice, "o
infinita voluptate, amestecata cu teroarea mortii". Experientele yoga, levitatia, invizbilitatea, staau la baza unor aventuri fantastice povestite în "Secretul
doctorului Honigberger". În " Nopti la Seranpore" sunt relatate evenimente stranii, în care timpul si spatiul îsi pierd dimensiunile obisnuite.
Cu romanele si nuvelele de dupa razboi, fantasticul eliadesc intra într-o noua etapa. În "Încercarea labirintului" Eliade precizeaza premisa
imaginara a prozei fantastice din aceasta ultima etapa a creatiei sale beletristice.
Relatia "sacru-profan", expusa în numeroase studii, se regaseste în romanul "Noptea de Sânziene" - (1955 - versiune franceza si 1971 în limba
româna) si în volumele "Nuvele" - (1963), "Pe strada Mântuleasa" - (1969) si "Nouasprezece trandafiri" - (1980). Locul ales de Mircea Eliade drept cadru
pentru aceste întâmplari fantastice este Bucurestiul, un teritoriu mitic, încarcat de mister, în care se consuma întâmplari bizare.
"Noaptea de sânzâiene", cartea cea mai ampla a autorului, este totodata si o fresca realista a societati românesti dintre ani 1936-1948, în
structura acestui roman fiind inserate si întâmplari dintr-un proiect de roman abandonat de Eliade - "Apocalips". În aceasta carte, finalul echivaleaza
cu o initiere. Moartea eroilor sugereaza "o regenerare, un adevarat început de viata noua". Mitul regenerarii se regaseste si în nuvele ca: "Tinerete fara
tinerete" si "Curte la Dionis".
Asadar, în literatura româna, Mircea Eliade are meritul de a fi creatorul romanului exotic. El este, de asemenea, cel mai reprezentativ autor
de literatura fantastica.
Mircea Eliade a fost distins cu titlul de "Doctor honoris causa"al universitatilor La Plata (Argentina), Ripon College, Loyola (Chicago), Boston
etc
Prin varietatea creatiei sale beletristice, prin profunda semnificatie a activitatii stiintifice Mircea Eliade a marcat, orin prezenta sa, cultura
universala, el fiind cel mai cunoscut român de peste hotare.
EMANUEL BOBOIU
|
