Maiorescu, Titu Liviu

Maiorescu, Titu Liviu

Date biografice: 15.02.1840, Craiova – 18.06.1917, Bucuresti.

Studii superioare: Absolveste Academia Theresianum, urmeaza cursurile de Drept si filosofie de la Berlin (1858) si isi sustine doctoratul in filosofie la Giessen. Urmeaza in 1859 Facultatea de Drept de la Paris si isi sustine licenta in drept in 1861.

Lucrari principale :

“Contra Scoalei Barnutiu”, Iasi, 1897;

“Jus Romanum. De jure dotium. Droit français. Du régime total, thèse pour le license”, Paris, 1861;

“Despre scrierea limbei rumane”, Iasi, 1866;

“Poesia rumana, Iasi, 1867;

“Asupra brosurei Germania, Romania si principele Carol de Hohenzollern”, Iasi, 1875;

“Discurs rostit in sedinta Camerei de la 10 septembrie 1879”, Bucuresti, 1888; “Discurs asupra Reformei instructiunei publice rostit in Senat de T. Maiorescu, Ministrul Cultelor si al Instructiunei Publice”, Bucuresti, 1891;

“Critice” (1867-1892), vol. I “Poesia Romana”(1892), vol. II “Betia de cuvinte” (1892), vol. III “Literatura Romana si strainatatea” (1893), Bucuresti;

“Precedente constitutionale si partide politice”, Bucuresti, 1886;

“Discursuri parlamentare cu privire asupra dezvoltarii politice a Romaniei sub Domnia lui Carol I”, Bucuresti, 1886-1915;

“Istoria contimporana a Romaniei 1866-1900”, Bucuresti, 1925;

“Jurnal si epistolar”, Bucuresti, 1975;

“Opere”, Bucuresti, vol. I-II, 1978, vol. III, 1984.

Contributii majore: Profesor de istorie universala la Universitatea din Iasi (1862), la 23 de ani este ales decan al Facultatii de Filosofie din Iasi; devine membru, apoi presedinte al Comitetului de Inspectie Scolara Moldova; rector al Universitatii din Iasi (1863) si totodata director al Institutului “Vasile Lupu”; intemeiaza impreuna cu Th. Rosetti si Iacob Negruzii societatea literara “Junimea”; este ales membru al Societatii Academice Romane (1867); devine deputat in 1871, cariera parlamentara se intinde apoi pe o perioada de 45 de ani, in acest timp a fost ministru al cultelor si instructiunii publice (1874 – 1876, 1888-1889, 1890-1891), ministru de justitie (1900 – 1901), ministru de externe (1910 – 1912), prim-ministru si ministru de externe (1912-1913); are o contributie esentiala la fixarea noului regulament ortografic si ortoepic al Academiei (1903-1904); presedinte al Conferintei de Pace de la Bucuresti si presedinte al Partidului Conservator.