Milton Friedman
Milton Friedman (31 iulie 1912 - 16 noiembrie 2006) a fost cel mai vizibil sustinator al libertatii în spatiul public american. Un economist eminent, cu importante contributii teoretice si practice, laureat al premiului Nobel pentru Economie si captivant orator, Friedman a reusit sa comunice cu publicul larg, cu sinceritate si convingere, despre cele mai importante teme, de fiecare data când libertatea individuala si prosperitatea economiei de piata au fost în primejdie. Mesajul lui Milton Friedman a fost mereu lipsit de tehnicalitati economice, însa argumentele sale au fost întotdeauna fundamentate pe o eruditie si expertiza stiintifica greu de egalat.
Principalul risc azi, când evaluam contributia lu 848g63i i Milton Friedman la gândirea economica, este sa vedem munca sa ca o serie de banalitati. Cu siguranta aceasta poate fi o prima impresie a unui student care si-a însusit modele predate astazi. Însa nu putem uita ca ceea ce azi ni se par idei evidente, de bun simt, cu o solida baza teoretica si empirica, erau la mijlocul secolului trecut nimic mai mult decât ipoteze scandaloase ce puneau sub semnul întrebarii un consens larg, al economiei keynesiene.
Începând cu a doua jumatate a anilor '50, Milton Friedman publica principalele sale studii si ipoteze, munca pentru care e cunoscut în mediile academice. Desi începuturile carierei sale academice au fost în principal legate de teorii microeconomice ale functionarii pietelor, contributiile cu impactul cel mai mare le are în zona macroeconomiei, unde economistii keynesieni cautau "microfundatii" pentru comportamentul seriilor de timp de agregate ce faceau obiectul modelelor lor.
În 1956 publica Studies in the Quantity Theory of Money, în care reconstruieste teoria clasica a relatiei dintre bani si inflatie, prefigurând dezbaterile acerbe ce vor marca macroeconomia urmatoarelor doua decenii.
În 1957 publica A Theory of the Consumption Function, ocazie cu care introduce ipoteza venitului permanent si distinctia dintre o schimbare permanenta în venit si una trecatoare. Implicatiile pentru consum sunt net diferite. Un consumator care vrea sa-si "netezeasca" consumul de-a lungul timpului va economisi mare parte din acele cresteri de venit temporare, economii care vor fi folosite pentru a compensa perioadele cu venit scazut. Aceasta stabilitate intertemporala a consumului a infirmat notiunea keynesiana, predominanta anterior, conform careia consumul actual depinde de venitul actual, si ca atare, o masura fiscala temporara poate influenta semnificativ comportamentul cererii. De atunci si pâna azi o serie de cazuri de scaderi temporare de taxe au confirmat esenta ideii lui Friedman. Consumatorii privesc catre viitor, ceea ce reduce considerabil puterea politicii fiscale de a directiona economia.
În 1963 publica A Monetary History of the United States, 1867-1960, în colaborare cu Anna Schwartz. Un veritabil magna opus ce a schimbat pentru totdeauna rolul acordat de economisti politicii monetare si puterii Bancii Centrale. Cartea urmareste minutios evolutia economiei americane, mai ales a agregatelor monetare si a impactului lor, pentru a sustine teza conform careia "Inflatia este, oriunde si oricând, un fenomen monetar."
Toate aceste realizari considerabile sunt rasplatite, în 1976, cu acordarea premiului Nobel pentru Economie "pentru realizarile sale în analiza consumului, istoria si teoria monetara si demonstrarea complexitatii politicii de stabilizare". Ulterior, multi dintre colaboratorii si studentii sai vor fi onorati cu aceeasi distinctie, dovada a relevantei în timp a ideilor sale.
În 1977, Milton Friedman se pensioneaza oficial, parasind Universitatea de la Chicago, a carei nume ramâne si azi asociata cu tipul lui de abordare a problemelor economice si atitudinea pro-piete libere. Îsi continua totusi activitatea profesionala, cât si activitatea de intelectual public în slujba libertatii si a capitalismului, ca Senior Fellow la Hoover Institute.
Pentru multi, dincolo de activitatea sa politica, numele lui Milton Friedman ramâne fundamental legat de monetarism, scoala macroeconomica care a provocat si învins, într-o oarecare masura, "ortodoxia" keynesiana a anilor '50 si '60. Puterea relativa de a influenta economia politicii fiscale, în comparatie cu cea monetara, gradul în care politica monetara poate influenta evolutia economica pe termen lung, dezirabilitatea tintirii agregatelor monetare. toate sunt teme ce tin de dezbaterile provocate de Friedman în anii '60.
Succesul monetarismului si înfrângerea suferita de keynesianismul de pâna atunci se datoreaza, în mare parte, cercetarilor pe tema Curbei Phillips si evenimentelor dezastruoase de la începutul anilor '70, care au confirmat esenta perspectivei monetariste.
Anterior, keynesienii credeau, încurajati de datele din anii '60, ca exista un "meniu" stabil de combinatii de inflatie si somaj, din care guvernul poate alege o combinatie preferabila politic, prin intermediul politicii monetare, ca o inflatie relativ mare dar constanta poate fi pretul pentru un somaj relativ mic.
În schimb, Friedman si Phelps (Nobel, 2006) propun un model riguros microeconomic, al unei Curbe Phillips Expectationale, în care sectorul privat nu poate fi "pacalit" decât pe termen scurt, iar mentinerea somajului la un nivel diferit de "rata naturala" a acestuia necesita o inflatie accelerata-mai mult sau mai putin tocmai ceea ce s-a si întâmplat la începutul anilor '70, un episod de stagflatie (inflatie si stagnare economica, simultan), o combinatie posibila în modele keynesiene doar prin introducerea ad hoc a altor ipoteze favorabile; o "metoda" keynesiana criticata cu succes de economistii scolii de la Chicago.
În anii '70 Friedman propunea o regula a ofertei de bani, o crestere constanta a masei monetare, în acelasi ritm cu cresterea pe termen lung a productiei, în scopul de a reduce inflatia la minim si de a atenua fluctuatiile agregate ale economiei. Un experiment de scurta durata, în spiritul acestei propuneri, a fost întreprins în '80-'82 în US, cu rezultate neconcludente. Ulterior, spre sfârsitul anilor '90, Milton Friedman propune "înghetarea" bazei monetare si permiterea determinantilor privati din multiplicatorul monetar sa raspunda anticiclic. Friedman nu a fost convins de argumentele în favoarea tintirii (directe) a inflatiei, politica implementata cu succes, pâna în prezent, de majoritatea tarilor dezvoltate. Viitorul ne va spune daca intuitia sa a fost justificata, însa atât timp cât Banca Centrala Europeana va tinti si monitoriza agregatele monetare, ideile lui Friedman contribuie în mod evident la succesul politicii monetare în Europa.
Ca orice cercetator împlinit, Milton Friedman aloca o parte din timpul sau si dimensiunii metodologice a economiei. Publica în 1953 The Methodology of Positive Economics, un text de referinta pentru metoda în economie. Friedman sustine un demers pragmatic, compararea frecventa si sistematica a teoriei cu datele, testarea de ipoteze cantitative explicite. Scrierile lui din acest volum au fost de o importanta deosebita în procesul de transformare a economiei dintr-o extensie a doctrinei politice într-o veritabila stiinta.
Am început spunând ca Milton Friedman a devenit interesat de economie odata cu evenimentele dezastruoase din anii '30. Odata cu publicarea în 1963 a A Monetary History of the United States, 1867-1960, Friedman lanseaza o ipoteza care atribuia vina pentru acele recesiuni nu sistemului capitalist ci sistemului bancar etatist, Rezerva Federala, care a permis o scadere brusca a cantitatii de bani.
Aceasta ipoteza, scandaloasa la vremea ei, contrazicea ideile keynesiene, explicatia minutios construita de lordul Keynes în persoana, care a permis unei generatii de intelectuali americani "progresisti" sa distruga fara remuscari economia laissez-faire a Americii în favoarea unui dirijism tehnocratic esuat.
Patruzeci de ani mai târziu însa, Fed-ul american îsi recunoaste greselile si afirma public meritele lui Milton Friedman. La împlinirea a 90 de ani, Friedman a fost omagiat de colegii sai, ocazie cu care actualul presedinte al board-ului federal, Ben Bernanke, a declarat: "You're right. We did it. And we're very sorry. [.] But, thanks to you, we won't do it again." ("Ai dreptate. Noi am facut-o. si ne pare foarte rau. [.] Dar multumita tie, nu o vom repeta.")
Daca Bernanke are dreptate atunci lumea îi datoreaza lui Friedman foarte mult, certitudinea ca pe viitor vom putea evita dezastre ca acelea care au schimbat lumea în 1932.
Începând cu anii '80, Milton Friedman îsi petrece din ce în ce mai mult din timpul sau militând pentru cauza libertatii de asociere, a comertului liber, a responsabilitatii individuale, cu alte cuvinte, pentru capitalism.
Înca din 1954, când publica Income and Independent Professional Practice, cu Simon Kuznetz, se arata preocupat de beneficiile oneroase obtinute de diferite grupuri prin intermediul procesului politic. Studiaza efectele perverse ale licentierii obligatorii în profesiile liberale, modul în care organizatiile profesionale, ca adevarate ghilde medievale, apeleaza la puterea coercitiva a statului pentru a elimina competitia, a stabili preturi mari si a reduce inovatia.
În anii '70, Milton Friedman începe o serie de aparitii televizate de
succes, interviuri si dezbateri, în care încearca sa
combata vaditele porniri centraliste, colectiviste, chiar totalitare,
ale intelectualitatii americane. Încurajat de succesul mediatic de
care se bucura, începe si publica. întâi Capitalism and Freedom, în care
deschide dezbaterea asupra unor teme arhicunoscute liberalilor si libertarienilor de azi: armata de voluntari, rate de schimb
libere, eliminarea licentierii obligatorii pentru profesiile liberale,
înlocuirea sistemului fiscal cu o singura taxa negativa pe venit,
finantarea educatiei printr-un sistem de vouchere
care sa permite un mai mare grad de autonomie si alegere
individuala etc.
În 1980 pregateste o serie de documentare, Free
to Choose, în care
abordeaza direct si fara retineri principalele teme
ale economiei de piata, de la considerente legate de echitate si
protectie sociala pâna la esenta filosofica a
liberalismului clasic, sub forma ideilor lui Adam Smith
în economie si Thomas Jefferson
în politica. Friedman expune convingator,
de-a lungul a 10 episoade însotite de dezbateri cu specialisti
si antreprenori obisnuiti, o viziune a unui stat minimal, redus
la prerogative legate de protectia vietii si a
proprietatii. Documentarele, reluate în '90 în contextul imploziei
comunismului, sunt transformate într-o carte, care a devenit un best-seller în
1980.
Friedman a
contribuit la promovarea capitalismului si-n afara Statelor Unite, prin
intermediul unei generatii de studenti sud-americani, ulterior
porecliti "the Chicago Boys",
care au studiat cu el si alti economisti eminenti precum
George J. Stigler si restul catedrei de la
Chicago. Acesti studenti au stat în spatele reformelor de succes din
Chile si alte state sud-americane.
În mod absurd, Friedman a fost intens criticat,
înfierat, de stânga americana pentru disponibilitatea sa de a tine
conferinte inclusiv în tarile care aveau nevoie de ele cel mai
mult, tari care înca se aflau sub dictaturi violente (Chile,
China etc.). Însa, într-un final, ipoteza lui conform careia
piata libera duce si la libertate sociala si
politica a fost confirmata de experienta chileana.
Un succes politic rapid, dar important, a fost eliminarea serviciului militar obligatoriu, în anii '70, adoptarea de catre armata americana a unui sistem pe baza de voluntariat. Milton Friedman aduce cu succes o serie de argumente economice (costul de oportunitate al specialistilor recrutati) si morale (autonomia individuala, libertatea de constiinta. ceea ce el numea "being free to choose", libertatea de alegere).
În 1996, Milton si Rose Friedman deschid Fundatia Friedman, pentru a continua eforturile lor legate de introducerea unui sistem pe baza de vouchere în sistemul american public de educatie. Din nou, preocuparea centrala e libertatea de alegere a parintilor, care duce la concurenta între scoli si rezultate mai bune, care injecteaza o doza necesara de eficienta în decrepitul sistem public american, anchilozat de "political correctness", profesori dezinteresati si puternic sindicalizati (deci aproape invulnerabili la orice încercare de concediere pe temeiuri de performanta). Numarul în crestere de state americane care recunosc importanta libertatii de alegere este dovada importantei acestui demers.
|