Milton Friedman
Milton Friedman (31 iulie 1912 - 16 noiembrie 2006) a fost cel mai vizibil sustinator al libertatii īn spatiul public american. Un economist eminent, cu importante contributii teoretice si practice, laureat al premiului Nobel pentru Economie si captivant orator, Friedman a reusit sa comunice cu publicul larg, cu sinceritate si convingere, despre cele mai importante teme, de fiecare data cānd libertatea individuala si prosperitatea economiei de piata au fost īn primejdie. Mesajul lui Milton Friedman a fost mereu lipsit de tehnicalitati economice, īnsa argumentele sale au fost īntotdeauna fundamentate pe o eruditie si expertiza stiintifica greu de egalat.
Principalul risc azi, cānd evaluam contributia lu 848g63i i Milton Friedman la gāndirea economica, este sa vedem munca sa ca o serie de banalitati. Cu siguranta aceasta poate fi o prima impresie a unui student care si-a īnsusit modele predate astazi. Īnsa nu putem uita ca ceea ce azi ni se par idei evidente, de bun simt, cu o solida baza teoretica si empirica, erau la mijlocul secolului trecut nimic mai mult decāt ipoteze scandaloase ce puneau sub semnul īntrebarii un consens larg, al economiei keynesiene.
Īncepānd cu a doua jumatate a anilor '50, Milton Friedman publica principalele sale studii si ipoteze, munca pentru care e cunoscut īn mediile academice. Desi īnceputurile carierei sale academice au fost īn principal legate de teorii microeconomice ale functionarii pietelor, contributiile cu impactul cel mai mare le are īn zona macroeconomiei, unde economistii keynesieni cautau "microfundatii" pentru comportamentul seriilor de timp de agregate ce faceau obiectul modelelor lor.
Īn 1956 publica Studies in the Quantity Theory of Money, īn care reconstruieste teoria clasica a relatiei dintre bani si inflatie, prefigurānd dezbaterile acerbe ce vor marca macroeconomia urmatoarelor doua decenii.
Īn 1957 publica A Theory of the Consumption Function, ocazie cu care introduce ipoteza venitului permanent si distinctia dintre o schimbare permanenta īn venit si una trecatoare. Implicatiile pentru consum sunt net diferite. Un consumator care vrea sa-si "netezeasca" consumul de-a lungul timpului va economisi mare parte din acele cresteri de venit temporare, economii care vor fi folosite pentru a compensa perioadele cu venit scazut. Aceasta stabilitate intertemporala a consumului a infirmat notiunea keynesiana, predominanta anterior, conform careia consumul actual depinde de venitul actual, si ca atare, o masura fiscala temporara poate influenta semnificativ comportamentul cererii. De atunci si pāna azi o serie de cazuri de scaderi temporare de taxe au confirmat esenta ideii lui Friedman. Consumatorii privesc catre viitor, ceea ce reduce considerabil puterea politicii fiscale de a directiona economia.
Īn 1963 publica A Monetary History of the United States, 1867-1960, īn colaborare cu Anna Schwartz. Un veritabil magna opus ce a schimbat pentru totdeauna rolul acordat de economisti politicii monetare si puterii Bancii Centrale. Cartea urmareste minutios evolutia economiei americane, mai ales a agregatelor monetare si a impactului lor, pentru a sustine teza conform careia "Inflatia este, oriunde si oricānd, un fenomen monetar."
Toate aceste realizari considerabile sunt rasplatite, īn 1976, cu acordarea premiului Nobel pentru Economie "pentru realizarile sale īn analiza consumului, istoria si teoria monetara si demonstrarea complexitatii politicii de stabilizare". Ulterior, multi dintre colaboratorii si studentii sai vor fi onorati cu aceeasi distinctie, dovada a relevantei īn timp a ideilor sale.
Īn 1977, Milton Friedman se pensioneaza oficial, parasind Universitatea de la Chicago, a carei nume ramāne si azi asociata cu tipul lui de abordare a problemelor economice si atitudinea pro-piete libere. Īsi continua totusi activitatea profesionala, cāt si activitatea de intelectual public īn slujba libertatii si a capitalismului, ca Senior Fellow la Hoover Institute.
Pentru multi, dincolo de activitatea sa politica, numele lui Milton Friedman ramāne fundamental legat de monetarism, scoala macroeconomica care a provocat si īnvins, īntr-o oarecare masura, "ortodoxia" keynesiana a anilor '50 si '60. Puterea relativa de a influenta economia politicii fiscale, īn comparatie cu cea monetara, gradul īn care politica monetara poate influenta evolutia economica pe termen lung, dezirabilitatea tintirii agregatelor monetare. toate sunt teme ce tin de dezbaterile provocate de Friedman īn anii '60.
Succesul monetarismului si īnfrāngerea suferita de keynesianismul de pāna atunci se datoreaza, īn mare parte, cercetarilor pe tema Curbei Phillips si evenimentelor dezastruoase de la īnceputul anilor '70, care au confirmat esenta perspectivei monetariste.
Anterior, keynesienii credeau, īncurajati de datele din anii '60, ca exista un "meniu" stabil de combinatii de inflatie si somaj, din care guvernul poate alege o combinatie preferabila politic, prin intermediul politicii monetare, ca o inflatie relativ mare dar constanta poate fi pretul pentru un somaj relativ mic.
Īn schimb, Friedman si Phelps (Nobel, 2006) propun un model riguros microeconomic, al unei Curbe Phillips Expectationale, īn care sectorul privat nu poate fi "pacalit" decāt pe termen scurt, iar mentinerea somajului la un nivel diferit de "rata naturala" a acestuia necesita o inflatie accelerata-mai mult sau mai putin tocmai ceea ce s-a si īntāmplat la īnceputul anilor '70, un episod de stagflatie (inflatie si stagnare economica, simultan), o combinatie posibila īn modele keynesiene doar prin introducerea ad hoc a altor ipoteze favorabile; o "metoda" keynesiana criticata cu succes de economistii scolii de la Chicago.
Īn anii '70 Friedman propunea o regula a ofertei de bani, o crestere constanta a masei monetare, īn acelasi ritm cu cresterea pe termen lung a productiei, īn scopul de a reduce inflatia la minim si de a atenua fluctuatiile agregate ale economiei. Un experiment de scurta durata, īn spiritul acestei propuneri, a fost īntreprins īn '80-'82 īn US, cu rezultate neconcludente. Ulterior, spre sfārsitul anilor '90, Milton Friedman propune "īnghetarea" bazei monetare si permiterea determinantilor privati din multiplicatorul monetar sa raspunda anticiclic. Friedman nu a fost convins de argumentele īn favoarea tintirii (directe) a inflatiei, politica implementata cu succes, pāna īn prezent, de majoritatea tarilor dezvoltate. Viitorul ne va spune daca intuitia sa a fost justificata, īnsa atāt timp cāt Banca Centrala Europeana va tinti si monitoriza agregatele monetare, ideile lui Friedman contribuie īn mod evident la succesul politicii monetare īn Europa.
Ca orice cercetator īmplinit, Milton Friedman aloca o parte din timpul sau si dimensiunii metodologice a economiei. Publica īn 1953 The Methodology of Positive Economics, un text de referinta pentru metoda īn economie. Friedman sustine un demers pragmatic, compararea frecventa si sistematica a teoriei cu datele, testarea de ipoteze cantitative explicite. Scrierile lui din acest volum au fost de o importanta deosebita īn procesul de transformare a economiei dintr-o extensie a doctrinei politice īntr-o veritabila stiinta.
Am īnceput spunānd ca Milton Friedman a devenit interesat de economie odata cu evenimentele dezastruoase din anii '30. Odata cu publicarea īn 1963 a A Monetary History of the United States, 1867-1960, Friedman lanseaza o ipoteza care atribuia vina pentru acele recesiuni nu sistemului capitalist ci sistemului bancar etatist, Rezerva Federala, care a permis o scadere brusca a cantitatii de bani.
Aceasta ipoteza, scandaloasa la vremea ei, contrazicea ideile keynesiene, explicatia minutios construita de lordul Keynes īn persoana, care a permis unei generatii de intelectuali americani "progresisti" sa distruga fara remuscari economia laissez-faire a Americii īn favoarea unui dirijism tehnocratic esuat.
Patruzeci de ani mai tārziu īnsa, Fed-ul american īsi recunoaste greselile si afirma public meritele lui Milton Friedman. La īmplinirea a 90 de ani, Friedman a fost omagiat de colegii sai, ocazie cu care actualul presedinte al board-ului federal, Ben Bernanke, a declarat: "You're right. We did it. And we're very sorry. [.] But, thanks to you, we won't do it again." ("Ai dreptate. Noi am facut-o. si ne pare foarte rau. [.] Dar multumita tie, nu o vom repeta.")
Daca Bernanke are dreptate atunci lumea īi datoreaza lui Friedman foarte mult, certitudinea ca pe viitor vom putea evita dezastre ca acelea care au schimbat lumea īn 1932.
Īncepānd cu anii '80, Milton Friedman īsi petrece din ce īn ce mai mult din timpul sau militānd pentru cauza libertatii de asociere, a comertului liber, a responsabilitatii individuale, cu alte cuvinte, pentru capitalism.
Īnca din 1954, cānd publica Income and Independent Professional Practice, cu Simon Kuznetz, se arata preocupat de beneficiile oneroase obtinute de diferite grupuri prin intermediul procesului politic. Studiaza efectele perverse ale licentierii obligatorii īn profesiile liberale, modul īn care organizatiile profesionale, ca adevarate ghilde medievale, apeleaza la puterea coercitiva a statului pentru a elimina competitia, a stabili preturi mari si a reduce inovatia.
Īn anii '70, Milton Friedman īncepe o serie de aparitii televizate de
succes, interviuri si dezbateri, īn care īncearca sa
combata vaditele porniri centraliste, colectiviste, chiar totalitare,
ale intelectualitatii americane. Īncurajat de succesul mediatic de
care se bucura, īncepe si publica. īntāi Capitalism and Freedom, īn care
deschide dezbaterea asupra unor teme arhicunoscute liberalilor si libertarienilor de azi: armata de voluntari, rate de schimb
libere, eliminarea licentierii obligatorii pentru profesiile liberale,
īnlocuirea sistemului fiscal cu o singura taxa negativa pe venit,
finantarea educatiei printr-un sistem de vouchere
care sa permite un mai mare grad de autonomie si alegere
individuala etc.
Īn 1980 pregateste o serie de documentare, Free
to Choose, īn care
abordeaza direct si fara retineri principalele teme
ale economiei de piata, de la considerente legate de echitate si
protectie sociala pāna la esenta filosofica a
liberalismului clasic, sub forma ideilor lui Adam Smith
īn economie si Thomas Jefferson
īn politica. Friedman expune convingator,
de-a lungul a 10 episoade īnsotite de dezbateri cu specialisti
si antreprenori obisnuiti, o viziune a unui stat minimal, redus
la prerogative legate de protectia vietii si a
proprietatii. Documentarele, reluate īn '90 īn contextul imploziei
comunismului, sunt transformate īntr-o carte, care a devenit un best-seller īn
1980.
Friedman a
contribuit la promovarea capitalismului si-n afara Statelor Unite, prin
intermediul unei generatii de studenti sud-americani, ulterior
porecliti "the Chicago Boys",
care au studiat cu el si alti economisti eminenti precum
George J. Stigler si restul catedrei de la
Chicago. Acesti studenti au stat īn spatele reformelor de succes din
Chile si alte state sud-americane.
Īn mod absurd, Friedman a fost intens criticat,
īnfierat, de stānga americana pentru disponibilitatea sa de a tine
conferinte inclusiv īn tarile care aveau nevoie de ele cel mai
mult, tari care īnca se aflau sub dictaturi violente (Chile,
China etc.). Īnsa, īntr-un final, ipoteza lui conform careia
piata libera duce si la libertate sociala si
politica a fost confirmata de experienta chileana.
Un succes politic rapid, dar important, a fost eliminarea serviciului militar obligatoriu, īn anii '70, adoptarea de catre armata americana a unui sistem pe baza de voluntariat. Milton Friedman aduce cu succes o serie de argumente economice (costul de oportunitate al specialistilor recrutati) si morale (autonomia individuala, libertatea de constiinta. ceea ce el numea "being free to choose", libertatea de alegere).
Īn 1996, Milton si Rose Friedman deschid Fundatia Friedman, pentru a continua eforturile lor legate de introducerea unui sistem pe baza de vouchere īn sistemul american public de educatie. Din nou, preocuparea centrala e libertatea de alegere a parintilor, care duce la concurenta īntre scoli si rezultate mai bune, care injecteaza o doza necesara de eficienta īn decrepitul sistem public american, anchilozat de "political correctness", profesori dezinteresati si puternic sindicalizati (deci aproape invulnerabili la orice īncercare de concediere pe temeiuri de performanta). Numarul īn crestere de state americane care recunosc importanta libertatii de alegere este dovada importantei acestui demers.
|
