BIOGRAFIE
Morihei Ueshiba
Privind din toate directiile viata sa, fondatorul a trait ca un adevarat samurai din stravechea si traditionala Japonie. El a intruchipat starea de unitate cu fortele cosmosului, care reprezinta ideea spirituala a artelor martiale de-a lungul istoriei japoneze.Ca unul care a dus acest ideal spre desavirsirea ultima si a luptat pentru binele omenirii, numele si viata sa stralucesc in istoria Budo-ului, Cala Luptatorului.
Pe 14 decembrie 1883, in districtul Motomachi, al orasului Tanabe, prefectura Wakayama, Japonia, s-a nascut Morihei Ueshiba, al 4-lea copil al lui Yoroku si Yuki Ueshiba. Un copil delicat si sensibil, a carui inceput de viata a fost umbrit de boli. Adesea visa cu ochii deschisi, identificindu-se cu vreo poveste miraculoasa spusa de marele invatator Buddhist, Kobo Daishi, din regiunea invecinata Kumano. La virsta de 7 ani a in 18518c211s ceput sa studieze bazele clasicilor chinezi la scoala particulara a sectei budhiste Shingon. A studiat profund pentru unul asa de tinar, si a avut un extraordinar interes fata de meditatiile, incantatiile si rugaciunile sectei esoterice.Ingrijorat ca tinarul Morihei se supraincarca mental in cautarile sale, tatal lui -un om puternic si viguros- l-a incurajat de asemenea sa-si disciplineze si intareasca corpul prin practica luptelor sumo si a inotului.
In anii ce au urmat, tinarul Ueshiba a primit o instruire excelenta la scoala elementara din Tanabe. Si-a dezvoltat un spirit fin, iar corpul sau a crecut sanatos si puternic. La scoala intermediara (pentru studenti intre 13-17 ani) el a luat lectii particulare privind utilizarea abacului.In mai putin de un an a progresat foarte mult devenind asistent al instructorului.
Ueshiba s-a mutat la Tokyo in primavara lui 1901 si a deschis un mic magazin care avea citiva angajati. In acest timp s-a trezit in el un puternic interes privitor la Budo. A studiat scoala Kito din stilul Koryu Jujutsu (lupta neinarmata) si scoala Shinkage din stilul Kenjutsu (tehnici de sabie). Totusi, boala pune din nou stapinire pe el, si dupa ce-si cedeaza afacerea angajatilor sai, se intoarce la Tanabe. Dupa recuperarea sa, Ueshiba se casatoreste cu Hatsu Iokawa, pe care o cunostea din copilarie. Constiinta responsabilitatilor sociale , implantata de catre tatal sau, devine mai puternica dupa asumarea reponsabilitatilor vietii de familie. Crezind ca schimbarile apar numai prin actiune, Ueshiba se implica in mai multe reforme sociale.
Cind s-a legiferat o noua lege a industriei pescuitului care favoriza flotele de pescuit mari, cele mici fiind neindreptatite, Ueshiba s-a opus acestei legi, inscriindu-se intr-o campanie pentru revizuirea ei, si participind la "incidentul Iso", o demonstratie de protest, tinuta intr-un mic sat de pescari din Iso. Cu ajutorul lui problema a fost rezolvata, iar el a devenit cunoscut pentru munca sa.
La virsta de 20 de ani, Ueshiba s-a inrolat in armata si a servit in regimentul 37 din Divizia a 4-a Osaka. Atitudinea sincera, munca grea de la care nu se dadea in laturi, precum si indeminarile sale au atras repede atentia superiorilor sai. Remarcindu-se ca cel mai bun la lupta cu baioneta, el prezenta tehnica asa de repede si de curat , incit chiar si cel mai apropiat observator al juriului nu putea detecta cum fiecare oponent era aruncat instantaneu.
In perioada razboiului Ruso-Japonez povestirile camarazilor sai despre curajul sau deosebit, l-au facut o legenda vie, fiind cunoscut printre soldati sub titlul de "soldatul Kami". Recunoscind talentul si capacitatile de conducator, superiorii lui l-au recomandat unei scoli de ofiteri, dar datorita situatiei de acasa, Ueshiba a parasit serviciul militar dupa 4 ani de inrolare. A luat cu el certificatul de la scoala Yaggyu de sabie, obtinut prin studiu si practica dupa orele de serviciu, precum si admiratia si respectul celor care au fost linga el. Dupa intoarcerea la Tanabe, el si-a canalizat energia spre serviciul social si a lucrat din greu pentru binele public. A cistigat popularitate printre oameni datorita devotamentului si onestitatii.
In 1912, guvernul Japonez a anuntat inceperea Proiectului Hokkaido, incurajind oamenii sa se aseze in partea de nord, nedezvoltata a insulei. Spatiul de locuit , precum si fermele erau necesare pentru bunastarea natiunii.Aventura unei vieti noi si devotamentul pentru Japonia l-au provocat din nou pe Ueshiba. Astfel incit la virsta de 29 de ani, el a organizat 80 de oameni din 44 familii, si impreuna s-au mutat intr-un sat din districtul Shirataki, Hokaido.
Pamintul ingetat era aspru si neprimitor, in ciuda eforturilor noilor colonisti. Ei au fost blocati de furtuni si zapezi mari, care au facut ca planurile lor forestiere sa fie imposibile. Au incercat sa curete pamintul pentru culturi, dar o ploaie cu gheata i-a trimis inapoi in adaposturile lor construite in graba. Progresau foarte incet, iar pretul platit in timp si suferinta era mare. Primii 2 ani au fost saraci in alimente si au avut multe lipsuri. Spiritele erau la pamint, dar Ueshiba incuraja oamenii, dindu-le ca exemplu optimismul sau, muncind fara incetare pentru dezvoltare.
Doi ani mai tirziu, pamintul a inceput sa produca mult asteptatele recolte, iar oamenii au inceput sa simta ca proiectul la care participau era fezabil. Fiecare proiect pe care il aveau: culturile de menta, prelucrarea lemnului, cresterea cailor, productia de lapte- au fost facute dupa planurile lui Ueshiba si s-au dovedit un important factor in dezvoltarea districtului Shirataki. Oamenii au inceput sa-l numeasca pe Ueshiba "Rege al Shirataki", iar cind aveau o problema veneau la el pentru sfat si ajutor. El a servit ca membru al consiliului satesc, si asistent in explorarile de excavatie pentru cautarea resurselor minerale.In 1915 l-a intilnit pe Sogaku Takeda, maestru al scolii Daito Jujutsu, care trecea pe acolo. Ueshiba a fost foarte impresionat de tehnicile lui Takeda si a continuat in cautarea Budo-ului cu studiul Dayto Ryu.
In noiembrie, in al 36-lea an de viata, Ueshiba a primit vestea ca tatal sau se afla in stare critica. Parasind Hokkaido, el si-a lasat intreaga avere maestrului Takeda in semn de consideratie pentru tot ce l-a invatat. In drumul de intoarcere spre Tanabe, a auzit niste povestiri despre un om numit Onisaburo Deguchi, din noua secta Shinto, cunoscuta ca Omoto-kyo. Deguchi era maestru al practicii spirituale numita "chin kon kishin", o Cale de comunicare cu Spiritul Divin Kami printr-o meditatie concentrata. Cu speranta unui miracol, Ueshiba a sosit la Ayabe, linga Kyoto, sa se roage pentru imbunatatirea starii tatalui sau.
Cind s-a intors in Tanabe, a aflat ca tatal sau a murit in pace, ultimele cuvinte ale tatalui sau pentru el au fost: "Nimic sa nu te lege - traieste dupa cum doresti". Supararea lui a fost imensa, si a inceput sa petreaca foarte mult timp in rugaciuni si meditatie. Curind gindurile lui Ueshiba sau intors la bunatatea lui Deguchi si revolutionara apropiere de invataturile spirituale traditionale. S-a mutat cu familia la Ayabe si a intrat in viata religioasa a Omote-kyo. Deguchi il indragea si respecta pe Ueshiba si l-a investit cu autoritate si resposabilitati. Deguchi i-a spus: "Ar trebui sa faci din Budo viata ta. Ai puterea sa muti muntii. Fa-o!"
Actionind conform acelui sfat, Fondatorul si-a deschis "Scoala Ueshiba" de arte martiale. el ii invata mai ales pe cei care aveau legaturi cu Omote-kyo, dar faima sa ca luptator s-a imprastiat printre oameni. A curatat si cultivat pamint aproape de templul principal al Omote-kyo, ducind viata unui fermier si punind in practica ideea sa de unitate dintre Budo si agricultura. Studiile despre kotodama, functia spirituala a vibratiei sunetelor , a devenit un aspect cheie in cautarile lui despre adevaratul spirit al Budo-ului, si treptat a inceput sa se produca uniunea dintre spirit , minte si corp. In 1923, fondatorul si-a numit oficial arta sa Aiki Bujutsu. Aiki Bujutsu reprezinta combinarea spiritului bazat pe miscarile clasice martiale. Jutsu reprezinta tehnica, in opozitie cu do, care este calea.
In urmatorul an el l-a insotit pe Deguchi in Manciuria, in cautarea unui loc care sa serveasca ca centru spiritual pentru "lumea cooperanta a oamenilor din 5 rase si culori", o viziune a omote-kyo bazata pe ideea originii comune a tuturor lucrurilor. Aceasta cale i-a condus la multe intilnire tensionate cu banditi inarmati si cu soldati. Dar in acest timp, Fondatorul a atins un nivel avansat de constiinta, astfel incit atunci cind se tragea asupra lui, el putea percepe agresiunea sub forma unui mic punct de lumina care era urmat de glonte.El descrie experienta sa : "Inainte ca oponentul sa apese pe tragaci, intentia sa de a ucide se transforma intr-o bila de lumina spirituala si zboara spre mine. Daca pot sa o evit, nici un glonte nu ma poate atinge."
Dupa reintoarcerea in Japonia in 1925, Fondatorul a inceput sa se antreneze in arta sulitei. El practica zi si noapte, utilizind metodele lui unice de antrenament fizic si purificari spirituale, indeminarile lui martiale luind aproape calitati superumane. In culmea acestei perioade de intens antrenament, in timpul unei practici de meditatie/purificare, a realizat ceea ce a cautat intreaga viata. In acel moment, spiritul universului i-a invaluit corpul cu o lumina galbena stralucitoare, el a realizat esenta ki-ului, a inteles procesul universului, si a cunoscut ca sursa budo-ului este spiritul protectiei tuturor lucrurilor. "Budo nu este infringerea oponentului cu forta noastra," spunea; "nici un instrument de condus lumea spre distrugere cu bratele. Budo adevarat este sa accepti spiritul universului, sa pastrezi pacea lumii, si sa produci corect, sa protejezi, si sa cultivi toate lucrurile in natura."
In timp ce s-a devotat in continuare studiului si stabilirii noii Caii a Budo-ului, numele lui Morihei Ueshiba si cuvintele despre puterile lui incredibile s-au raspindit in toata Japonia. Oameni de pretutindeni mergeau si-i cereau sfatul.
Cu ajutorul a mai multi suporteri, in 1930 s-au pus bazele fundatiei pentru un dojo mai mare. Acest loc de antrenament a fost numit Kobukan dojo si era in districtul Wakamatsu(Kobukan indica cautarea adevarului prin transcederea constiintei umane obisnuite). In acel an, Jigaro Kano, fondatorul Kodokan Judo, a venit in vizita la dojo. Dupa ce a vazut indeminarea maestrului Ueshiba, a spus: "Acesta este idealul meu in Budo", si a trimis 2 dintre studentii sai sa studieze. Multi tineri judoka au venit sa studieze la scoala Ueshiba. Unul dintre acestia a fost Kenji Tomiki, lider al clubului Judo, de la universitatea Waseda. Tomiki a dezvoltat mai tirziu stilul aiki-jutsu o ramura a Aikido, care include competitii. In acelasi timp, Gozo Shioda, acum director de scoala la Yoshinkan Aikido, a studiat ca ucenic la Fondator.
Nu era usor sa te inscrii in dojo. Numai cei care aveau recomandari de la 2 sponsori de incredere puteau deveni studenti. Practica era asa de intensa si de riguroasa,incit dojo a primit porecla de "Dojo iadului". Multi oameni faimosi, conducatori militari, din guvern, educatie si arte au intrat in scoala Ueshiba, si prin acesti oameni, Fondatorul preda fortelor din politie si celor cu legaturi la Curtea Imperiala. Anul 1932 l-a gasit pe Morihei Ueshiba foarte ocupat predind si tinind demonstratii. Si-a mai deschis dojo-uri in alte parti din Tokyo, Osaka si Kyoto. Aikido s-a inprastiat curind in toata tara.
In 1942, cind eforturile de razboi s-au intensificat, Ueshiba a fost deranjat profund de disparitia ideii sale de cooperare, si de actuala stare de relatii in lume. Insotit de sotia sa, Hatsu, el a plecat in orasul Iwama, prefectura Ibaraki, si inca o data a inceput sa curete teren pentru cultivare. Acolo a construit un dojo in aer liber si un altar Aiki, pentru a servi ca retragere spirituala. Fondatorul relata ce a spus el in acel timp: "Au inceput sa se inmulteasca acei militari care sunt nepasatori si folosesc fara alegere forta. Ei au uitat importanta ajutarii oamenilor, alinarea suferintelor. O adunatura de prosti, ei sprijina folosirea fortei, au mintea ingusta si doresc distrugerea vietii.Ce idioti sa mearga impotriva naturii, impotriva vointei lui Kami !"
"Calea Budo-ului este sa puna viata noua in forta vietii a universului original care da nastere tuturor lucrurilor. Armonia, dragosta si politetea sint esentiale pentru adevaratul Budo, dar oamenii care sunt la putere in aceste zile sint interesati numai sa se joce cu armele. Ei inteleg gresit Budo ca o arma de lupta a fortei, violentei si distrugeii, si vor sa ma utilizeze catre sfirsit. Sint obosit de atita stupiditate. Nu am nici o intentie de a deveni unealta lor. Nu vad alta cale decit sa ma retrag."
Fondatorul tinea cu putere la crezul sau si preda tuturor celor care il ascultau: "Calea Budo-ului este gasita in uniunea dintre Budo si agricultura. Este esential sa pui in practica producerea fortei vietii prin Takemusu Aiki" (Take are aceeasi semnificatie cu bu, insemnind valoare martiala; Morihei considera ca ceea ce protejeaza si dezvolta toate lucrurile este intelepciunea, curajul, compasiunea si iubirea exprimate prin Musu)
In timpul si dupa al 2-lea Razboi Mondial, fondatorul s-a dedicat agriculturii si cautarii perfectiunii idealului de Takemusu Aiki. Adinc in inima sa, statea credinta ca acea cale a Budo-ului este calea compasiunii; si treaba unui adevarat samurai este sa faca lumea fertila pentru pace si sa protejeze toata viata. In supararea lui datorata suferintelor si distrugerilor cauzate de razboi, el a petrecut multe ore in rugaciune. Maestrul Ueshiba a atins un nivel de constiinta spirituala realizat de foarte putini, dar el a continuat cercetarile sale despre puterea adevarului. Teoretic neavind nici un venit, el a trait in extrema saracie, antrenindu-si corpul si spiritul si lucrind pamintul.
In 1948, Japonia a inceput sa se puna pe picioare dupa haosul din razboi. In acest timp, Cartierul General al Ocupatiei americane, a interzis toate invataturile despre Budo. Dar din cauza dorintei sale de pace si cautarii adevarului, Aikido a primit permisiunea de a continua activitatea in societate. Numele dojo-ului a fost schimbat din Kobukan in Fundatia Aikikai., si era condusa de fiul Fondatorului, Kisshomaru Ueshiba. Inca o data activitatea a inceput, si invataturile Aikido-ului s-au raspindit publicului larg. Fondatorul, numit cu respect O Sensei (Marele Invatator), era inca in Iwama dedicindu-si viata Budo-ului si agriculturii, continuindu-si antrenamentele si rugaciunile pentru pacea lumii. Din cind in cind el venea la Tokyo la cererea studentilor sai predicind invataturile Aikido-ului si predind tehnici.
In 1959 ca recunoastere publica a aikido-ului, faima lui O Sensei s-a raspindit in intreaga Japonie si inafara ei. A fost o crestere a numarului de oameni care veneau la dojo cautind instruire, iar citiva dintre studentii de frunte au inceput sa ia parte activ in raspindirea lui, invatind pe altii. Toti cei care erau atinsi de O Sensei, chiar si pentru scurt timp, si-au simtit inima plina de puterea sa spirituala, puritatea radianta a compasiunii si preocuparea de a-i face sa se rusineze de agresiunea egoista ce o gaseau in ei.
In timp ce Japonia era in cautarea politicii de economie accelerata si crestere materiala, au fost multi oameni care se luptau sa aduca la public Aikido lui O Sensei, o rugaciune vie pentru armonie, pace si dragoste pe o scara inegalata in istoria Budo-ului. Printre acestia se numara: Kisaburo Osawa, Shigenobu Okumura, Hiroshi Tada, si Sadateru Arikawa, care sunt acum shihani, maestri iinstructori in Aikido. Ei s-au dedicat muncii, in spatele scenei , la pricipalul dojo din Tokyo, ajutindu-l pe Kisshomaru Ueshiba. Trebuie mentionat in mod special Seigo Yamguchi, care a abandonat o cariera promitatoare si a trait in lipsuri pentru a ajuta la expansiunea Aikido-ului. Alt shihan, Morihiro Saito, a avut o functie importanta, avind grija de O Sensei la Iwama.Deasemenea, Koichi Tohei care a introdus primul tehnicile de Aikido in statele Unite. Multi shihani au petrecut mult timp si bani pentru a deschide dojo-uri prin toata Japonia. Au fost de asemenea multi oameni faimosi si influenti din inalta societate care au contribuit la dezvoltarea Aikido-ului si ajutorul lor a fost valoros. Dar nu trebuie sa uitam persoanele care s-au dedicat raspindirii luminii.au fost mii de studenti anonimi, impresionati de invataturile lui O Sensei, care au adus baza vie si suportul pentru cresterea constiintei Aikido-ului. De aceea O Sensei trata pe toti studentii sai egal.
Pe 26 aprilie 1969, Marele Maestru si-a terminat viata paminteasca. In aceeasi zi guvernul Japonez i-a conferit medalia Ordinul Comorii Sacre, pentru fondarea si dezvoltarea Aikido-ului.
|
