NICHIFOR CRAINIC
Născut în satul Bulbucata, jud. Vlașca, la 22 Decembrie 1889. A studiat teologia la București și Viena.
Remarcat de Alexandru Vlahuță încă dinainte de primul război mondial, Nichifor Crainic s-a impus în câmpul literaturii românești ca unul din fruntașii ei cei mai de seamă. Poet, teolog, doctrinar și filozof, a condus revista Lamura, a întemeiat publicația enciclopedică Cartea Vremii și a fost Directorul celei mai prestigioase reviste românești apărute în perioada interbelică la noi în țară, Gândirea. Făuritorul curentului gândirist axat intrinsec pe autohtonism, neo-ortodoxism și naționalism disciplinat, Nich 454c27e ifor Crainic a fost unul dintre marii dascăli ai neamului nostru, mult apreciat și respectat de tânăra generație legionară drept unul din capii ei spirituali.
În prima parte a creației sale a colaborat cu poezii la diverse publicații tradiționaliste: Ramuri, VII (1912); VIII (1913); IX (1914), Luceafărul, XIII (1914); XIV (1919), Drum Drept, X (1915), Flacăra, V (1915-1916), Dacia (în care publica la 7 Iunie 1920 un studiu de mare importanță istorică intitulat Solemnitatea de la Sibiu), continuare a articolului omagial despre Alexandru Vlahuță Cel care nu mai e de la 6 Decembrie 1919, urmat de altfel în suplimentul literar de la 1 Februarie 1920 al revistei România Nouă sub titlul: Câteva amintiri despre Alexandru Vlahuță. Publică poezii în revistele: Transilvania (1920), Flacăra (1921-1922), Cuget Românesc I (1922), Gândirea I (1921-1922) și în continuare, după strămutarea acesteia de la Cluj la București, când preia conducerea revistei de la Cezar Petrescu. Tot aici, începe să publice articolele programatice care vor defini în viitor orientarea de căpătâi a revistei: Iisus în țara mea, II (serie nouă, 1922-1923); Politică și Ortodoxie, III (1923-1924); Parsifal, Cuibul cu barză, Ecouri ale unei polemici, Pacea balcanică și protectoratul ortodox, IV (1924-1925); Filarmonica, La un concert și toate celelalte apărute în continuare.
Fost profesor de mistică la Facultatea de Teologie din Chișinău și la Seminarul Teologic din București; laureat al premiului național de poezie în anul 1930; fost Secretar General la Ministerul Cultelor în timpul guvernării legionare. Directorul ziarului Calendarul apărut la București în 25 Ianuarie 1932 (suspendat la 24 Martie 1932 din ordinul guvernului de la conducerea țării, reapare la 9 Iunie același an, continuându-și activitatea până la finele anului 1933, 29-30 Decembrie, când este din nou suspendat pentru poziția sa manifestă legionară, iar Nichifor Crainic împreună cu mulți conducători legionari sunt arestați și internați la închisoarea Jilava).
A colaborat la diverse ziare și reviste literare: Revista critică, Ramuri, România Nouă, Sfarmă-Piatră, Buna Vestire, Cuvântul, Spicul și multe altele.
În 1940 este ales membru al Academiei Române, ocupând fotoliul rămas liber după moartea lui Octavian Goga. În anul 1941 este ministru în guvernul Antonescu, dar iese din guvern când fiica sa, Nina Crainic este arestată pentru activitate legionară.
După invazia comunistă, prof. Nichifor Crainic a fost arestat în 1947, în casa preotului român ortodox Gheorghe Samarghițan din jud. Sibiu unde se ascunsese din fața prigoanei comuniste și după lungi și istovitoare chinuri la care este supus de torționarii securității comuniste, este condamnat și întemnițat la închisoarea Aiud în care era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind supus unui regim de inaniție și teroare zilnică. Forțat să împărtășească ideile de reeducare ale criminalului regim de la închisoarea Aiud, Nichifor Crainic este constrâns să colaboreze încă din închisoare la ziarul de propaganda mincinoasă Glasul patriei (care urmarea să inducă în eroare pe refugiații și exilații români din Apus despre realitățile noului sistem comunist, încercând să-i atragă în țară) și unde multe din articolele semnate sub numele de Nichifor Crainic, nici măcar nu i-au aparținut, ele fiind întocmite de scribii partidului la adăpostul marelui său nume.
Eliberat din închisoare în anul 1964, slăbit, cu sănătatea zdruncinată și permanent sub ochiul "vigilent" al autorităților securității care îl constrâng la colaborare, Nichifor Crainic se stinge din viață în anul 1972, fiind condus la locul de veci de un mănunchi de prieteni care au ținut, cu toată represiunea care îi aștepta din partea autorităților comuniste, să cinstească așa cum se cuvine plecarea din viață a acestui mare cărturar și conducător spiritual.
OPERA:
Șesuri natale (versuri). Craiova, 1916.
Zâmbete în lacrimi (versuri). Biblioteca Scriitorilor Români, Nr. 22, București, 1916.
Belgia însângerată de Verhaeven (traducere). București, 1916.
Icoanele vremii (articole de atitudine). București, 1919.
Darurile pământului (poezii). Editura Cartea Românească, București, 1920.
Priveliști fugare (poezii). București, 1921.
Rabindranat Tagore - Sadhana, Calea desăvârșirii (traducere). București, 1922.
Rainer Maria Rilke (traducere). București, 1922.
Povestiri despre bunul Dumnezeu. București, 1927.
Țara de peste veac (poezii). București, 1931.
Puncte cardinale în haos. Editura Cugetarea, București, 1931.
Mărturisire de credință. București, 1934.
Eseuri:
Rasă și religiune; Sensul teologic al frumosului; Sensul tradiției; Estetica lui Nicolae Iorga.
Ortodoxie și Etnocrație. Editura Cugetarea, București, 1937.
Prefață la Pr. Dostoiewski și tineretul de Dobra D. Ștefan. Tipografia Fântâna Dorurilor, București, 1938.
Nostalgia paradisului. București, 1940.
Stat etnocratic. București, 194(?)
Iisus. Colecția Lucrătorului Creștin. Editura Frăția Ortodoxă, Wiesbaden, 1956.
Îndreptar Ortodox. Colecția Lucrătorului Creștin. Editura Frăția Ortodoxă, Wiesbaden, 1957.
În: Poezii din închisori, pag. 181-227. Editura Cuvântul Românesc, 1982, Canada.
Zile albe, zile negre (memorii). Editura Gândirea, București, 1991. (O mică paranteză: există numeroase dubii privitoare la autenticitatea multor afirmații pe care, se pare, le face Nichifor Crainic în acest volum apărut post-mortem. Cum este de notorietate cunoscut faptul că cei care aveau îndeletnicirea să-l urmărească îndeaproape pe Nichifor Crainic au avut acces la manuscrisul memoriilor sale (cu promisiunea că va fi publicat), se pare că influențarea, cenzurarea și sugestionarea au avut un rol primordial în orientarea acestor memorii).
Notă: Recuperarea operelor lui Nichifor Crainic după momentul 1989, s-a făcut de multe ori în mod trunchiat. Ca și în cazul lui Nae Ionescu, retipărirea volumelor s-a făcut după reeditările (cenzurate) din anii 1938-40 sau 1941-44, după ce în prealabil toate pasajele tangente legionarismului au fost eliminate din aceste lucrări. Cunoașterea adevărată a operei marelui cărturar impune retipărirea volumelor în concordanță cu prima lor ediție, fără adausurile sau eliminările de pasaje ulterioare determinate de cenzură.
|
