Tudor Arghezi
Tudor Arghezi - Autoportret
Data
nasterii: 21 mai
Bucuresti
Data
decesului: 14 iulie
Bucuresti
Profesiune: poet, nuvelist, autor de povestiri scurte, jurnalist, eseist
Nationalitate: român
Perioada
activa
ca scriitor:
Genuri: poezie lirica, fictiune, satira, literatura pentru copii
Miscare literara: Simbolism
Poporanism
Influente: Charles Baudelaire, Alexandru Macedonski, Anton Pann
A influentat pe: Eugen Barbu, Benjamin Fondane, Gala Galaction, Tudor Vianu
Tudor Arghezi (n. 21 mai , Bucuresti - d. 14 iulie ) a fost un scriitor român cunoscut pentru contributia sa la dezvoltarea poeziei si a literaturii pentru copii. Numele sau adevarat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul sau, Arghezi, provine, explica însusi poetul, din Argesis - vechiul nume al Argesului. Ovid S. Crohmalniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele doua razboaie mondiale o alta explicatie, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie si Geza.
A debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxa, condusa de Alexandru Macedonski cu pseudonimul Ion Theo. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânarul poet:
"Acest tânar, la o vârsta când eu gângaveam versul, rupe cu o cutezanta fara margini, dar pâna astazi coronata de cel mai stralucit succes, cu toata tehnica versificarii, cu toate banalitatile de imagini si idei, ce multa vreme au fost socotite, la noi si in strainatate, ca o culme a poeticii si a artei."[1]
A început sa fie un admirator al simbolismului si a altor curente apartinatoare (cum ar fi Secesiunea vieneza) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urma privind Literatura modernista. La 19 ani a intrat la manastirea Cernica unde a stat patru ani, pâna în anul . În 1904, a publicat împreuna cu Vasile Demetrius o revista proprie, Linia Dreapta, care a încetat sa mai apara dupa doar cinci numere. Arghezi, Gala Galaction, si Demetrius au fost legati printr-o strânsa prietenie, din marturisirea fiicei lui Demetrius, artista si nuvelista Lucia Demetrius.
În romanele sale poetul a marturisit ca nu era foarte atras de cariera de calugar, caci autorul ciclului Psalmilor era un eretic si nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii sai fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahala.
În 1905 a început un sir de calatorii în strainatate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanta Zissu a dat nastere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoara, a fost nevoita sa-si ascunda maternitatea si sa-si lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotarât sa plece la Paris unde a stat putin timp, apoi s-a mutat la Fribourg unde a scris poezii si a participat la cursurile universitatii din localitate, dar nu a fost multumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universitatii si, ca sa-si câstige existenta, a lucrat într-un atelier al unui bijutier.
În acel timp, datorita criticismului sau referitor la represiunea miscarii taranesti, a fost tinut sub supraveghere de autoritatile elvetiene.
În 1909 a vizitat Italia.
Tudor Argezi, creion de Henri Mavrodin
S-a reîntors în România în 1910, si a publicat lucrari în Viata Româneasca, Teatru, Rampa, si în revistele lui N. D. Cocea Facla si Viata Sociala, dar si în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioada în care a avut o activitate literara prolifica, scriind versuri, pamflete politice si articole polemice cu care si-a câstigat notorietatea în cercurile teatrale, politice si literare ale vremii. Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Ruga de seara.
În aceasta perioada, Arghezi a devenit un critic de arta valoros si a luat apararea pictorului stefan Luchian care suferea de scleroza multipla si era acuzat de frauda (din cauza suspiciunii ca nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrarile altora sa fie semnate cu numele sau)
Era prezent cu regularitate la Kübler Café din Bucuresti unde s-a format un cerc de artisti si intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul si Corneliu Moldovanu, dar si pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, si pe colectionarul de arta Krikor Zambaccian. Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi vazut mai rar la celalalt loc de întâlnire, Casa Capsa. În acea perioada era si un asociat al omului politic si colectionarului de arta Alexandru Bogdan-Pitesti, si lua parte în mod regulat, împreuna cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu si alti artisti plastici, la cercul creat de Maniu de la stirbei-Voda, lânga Parcul Cismigiu. A scris si un poem dedicat lui Bogdan-Pitesti.
Dupa izbucnirea primului razboi mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de partidul national liberal si de grupul de sustinatori ai lui Take Ionescu, care doreau ca România sa intre în razboi alaturi de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un sustinator al unirii Basarabiei cu Vechiul Regat si detesta alianta implicita cu Rusia Imperiala.
În timpul realizarii României Mari mai exact în perioada 1918 - e închis doi ani, împreuna cu 11 ziaristi si scriitori (între care si Ioan Slavici), la penitenciarul Vacaresti, acuzat de tradare, pentru ca colaborase cu autoritatile germane de ocupatie. In apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub directia sa, apare ziarul "Bilete de papagal". În anul îi apare volumul de versuri - cu titlu semnificativ - Cuvinte potrivite. Dupa aceasta data, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumarate articole. Va impune în literatura româna ca specie literara tableta. În publica prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". În va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legata, ca si "Poarta neagra", de anii de detentie. Tot acum, pentru copii, publica volumul în proza "Cartea cu jucarii", inaugurând o directie secundara în creatia scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele stiute de scolari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Martisoare", "Prisaca", "Zdreanta" s.a. Manualele scolare cuprind multe creatii ale sale destinate copiilor. În publica romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principala fiind dragostea materna si devotamentul filial. Continua sa scrie poeme si în publica volumul "Versuri de seara". În apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poarta subtitlul "poem". În vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proza. În , sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informatia zilei") publica îndeosebi pamflete usturatoare, pentru care e cercetat de politie. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl ataca pe ambasadorul german von Kilinger. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la Bucuresti si în lagarul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.
În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia putrefactiei sau putrefactia poeziei", în care, printre altele, acuzînd pestilentialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sanctionează un "urât mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o veritabila amenintare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat dupa publicarea acestuia si se retrage din viata publica în casuta lui de la Martisor unde supravietuieste din vânzarea cireselor!
Tudor Arghezi în ultimii ani ai vietii
În perioada 1952 - poetul va fi "reabilitat" treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, este distins cu premii si titluri, ales membru al Academiei Române, sarbatorit ca poet national la 80 si 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca si Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritatile si scriind poezii sociale pe placul acestora. Publica poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestrite", "Poeme noi", "Cu bastonul prin Bucuresti". În , poetul moare, fiind înmormântat, alaturi de Paraschiva, sotia sa, în gradina casei din Str. Martisor. Funeralii nationale. Casa a ramas pâna astazi muzeu, fiind mentinut de fiica sa, Mitzura Arghezi.
La vârsta de 16 ani debuteaza în "Liga ortodoxa" a lui Alexandru Macedonski, sub semanatura Ion Theo. Pâna în -când a început sa conduca sau sa editeze el însusi reviste si ziare cum sunt: "Cronica", "Cuget romanesc", "Natiunea", "Bilete de papagal"- publica la mai multe periodice ale vremii: "Revista moderna", "Viata noua", "Facla", "Viata romaneasca", etc..
Pentru activitatea sa remarcabila în literatura primeste prima oara în 1936, ex aequo cu George Bacovia si a doua oara în anul 1946, Premiul National de poezie. În anul este ales membru al Academiei Române, e distins cu numeroase titluri si premii, în anul primeste Premiul International Johann Gottfried von Herder (a se vedea premiul Herder); este sarbatorit cu prilejul zilelor de nastere la 80 si, respectiv, 85 de ani ca poet national
ro Dumitru Hâncu, "Tudor Arghezi. Scrisori din închisoare (II)", în Ziarul Financiar, 30 octombrie,
ro Alexandra Olivotto, "Cele mai nocive carti din cultura româneasca", în Cotidianul, 18 octombrie,
ro Ion Simut, "Putea fi Arghezi legionar?", în România Literara, nr. 5, 9 februarie, 2007; disponibil prin România Culturala, "Polemici"
ro Constantin Ţoiu, "Amintiri cu poeti", la Memoria.ro; din 16 iulie,
ro Gheorghe Zbuchea, Despre problema basarabeana în politica externa a României în anii 1912-1916, la Universitatea din Bucuresti; din 16 iulie,
ro Krikor Zambaccian, Însemnarile unui amator de arta, publicata si gazduita de LiterNet; din 16 iulie,
ro C. D. Zeletin, "Cu George Emil Palade, la San Diego, despre boala lui Tudor Arghezi", la Memoria.ro; din 16 iulie,
Note
Macedonski, 1896, în Vianu, p.477
Arghezi, Vers si poezie, 1904, în Din presa... (1900-1918), p.125-139
Vianu, p.478; Zalis, p.VII
Zalis, p.VII
Willhardt et al., p.15
Vianu, p.479-482
Vianu, p.479-480
Arghezi, Din zilele lui Luchian, în Scrieri, p.617, 620-621
Zambaccian, Capitolul VII
Zambaccian, Capitolul VII
|
