Walter Bonatti - Premiera Peretelui Nordic al Matterhornului
Retragere
in plina glorie
Walter Bonatti a reusit ca numai in 15 ani de activitate alpina sa devina o
legenda vie. Lovitura de gratie finala a dat-o prin solo-ul hivernal mitic prin
peretele nordic al Matterhorn-ului.
Text: Stephan Kern,
Traducere: Frank Schobel, dupa un material aparut in Klettern, Februarie 05.
" Peretele pe care tocmai l-am
cucerit, reprezinta poate ultimul episod onorabil al alpin 545u2017f ismului eroic".
In 1964, dupa ascensiunea reusita a Pilierului Wymper din Grandes Jorasses
impreuna cu Michel Vaucher, cu furtuna, patru bivuacuri si satul caderi de
pietre, Bonatti decide la numai 34 de ani sa-si termine cariera alpina extrema.
I se parea ca nu mai erau resurse relativ la extinderea limitelor a ceea ce
este posibil, cu echipament minimalist si fara folosirea pitoanelor de
expansiune, in stilul reusitelor de pe Grand Capucin, Petit Dru, Grand
Pilier d'Aigle sau de pe Gasherbrum IV din anii precedenti. O alta forma de alpinism
nu intra pentru Bonatti in discutie, la fel cum nu se poate multumii sa bata
pasul pe loc, sa repete ce au facul altii sau chiar el.
Cu
consegventa-i specifica, Bonatti renunta la alpinismul extrem . cu exceptia
acestei recidive care ii va cosnfintii definitiv alpinistului nascut in 1930 la
Bergamo statutul de icoana: deschiderea solo a unui traseu in Peretele Nordic
al Matterhornului, in cinci zile, in Februarie 1965. "Ceea ce a reusit singur
acest barbat in acest perete, este ceva fantastic si incredibil", zicea in 1974
Reinhold Messner, dupa o tentativa esuata de repetare.
Recidiva
La inceputul lui 1965, an in care urma sa se celebreze centenarul premierei
Matterhornului, chinuit de simtomele abtinentei alpine, lui Bonatti ii revine
in gand un proiect mai vechi: o rut directa prin partea dreapta Peretelui
Nordic al Matterhornului, acolo unde deja in 1928 Kaspar Mooser si Viktor
Imboden reusisera deja sa ajunga pana pe la mijlocul peretelui. Zis si
facut. Impreuna cu amicii lui italieini Gigi Panei si Alberto Tassoni,
domiciliati ca si el la Chamonix, trec al treaba.
Pe 10 Febreuarie intra in perete. Dupa trei zile de la plecarea din Zermatt
depasesc "Traversarea ingerilor", zona de unde Mooser si Imboden se retrasesera
cu aproape patru zeci de ani in urma. Noaptea ce avea sa urmeze le aduce o
furtuna ce nu se va opri 24 de ore. In seara zilei urmatoare sunt tot in
acelasi bivuac incomod, dar intensitatea furtunii creste, iar sacul de bivuac
care-i proteja pe Tassoni si Bonatti este intr-un final sfasiat. Sunt acum o
expusi direct la frig si furtuna. Noapte nu pare sa se sfarseasca. Trioul,
aflat la capatul puterilor, incepe dimineata retragerea. Barometrul este inca
in continua scadere.
Reintors la civilizatie, Bonatti se simte din nou nedreptatit de medii. Ziarele
fac disectia "esuarii lui Bonatti", presa europeana realimenteaza competitia
din jurul acestei ultime mari probleme alpine si anunta in scurt timp aspiranti
din mai multe tari care vor aborda peretele.
Bonatti este in priza. O noua tentativa cu Panei si Tassoni nu este posibila,
cei doi avand obligatii profesionale. "Atunci ma duc singur!" striga mai intai
in receptor cand Panei ii comunica refuzul final, expresie incrancenata a
dezamagirii acumulate. Mai apoi gandurile i se concentreaza tot mai mult spre
un proiect concret. In scurt timp, cel care cu zece ani in urma facea furori cu
premiera solo a pilierului sudvestic al Petit Dru, fascinat de ideea de asi
finaliza definitiv cariera cu "ceva-ce-n-a-mai-fost", ia decizia finala: va face
solo peretele de 1000 de metri, iarna, pe o ruta noua.
Singuratate
Bonatti nu vrea sa alimenteze presa cu stiri de senzatie sau cu speculatii. Isi
mentine proiectul in secret, rugand trei prieteni sa-l insoteasca pana la baza
peretelui, ca la o tura obijnuita pe schiuri. Dupa amiaza tarziu, in spatele
refugiului Hörnli, Mario Biasi isi ia ramas bun de la amicul sau. Dupa o ultima
imbratisare, incapabil sa scoata un cuvant, Bonatti se intoarce fara sa se uite
inapoi. Nu vrea sa vada cum Biasi se indeparteaza tot mai mult, lasand-ul sa se
descurce singur cu izolarea si cu angoasele care-l chinuie. De grija ca in
refugiu va si mai chinuit de singuratate, decide sa faca bivuac la baza
peretelui. Petrece o noapte extem de rece, macinat de dubii. Poate este
mai intelept sa renunte. In zori se indreapta totusi spre perete. Chair de
la inceput peretele este dificil, toata zia va fi la fel. Se asigura mai to
timpul. Rucsacul il fixeaza de fiecare data in regrupare, merge o lungime
intreaga, face apoi rapel, recupereaza rucsacul si tot asa. In felul acesta
parcurge distantele de treri ori: in sus, in jos, in sus.
Tensiunea psihica este enorma,
Bonatti nu se gandeste nici la mancare. Seara este surprins de intunericul care
se lasa. Primul bivuac din perete este si mai nepalcut decat cel de la baza.
Datorita rafalelor crancen de reci si de puternice, renunta la topit zapada si
se baga direct in sac, fara sa bea nimic. A doua zi ajunge catre pranz la
"Traversarea ingerilor". Un strat subtire de zapada afanata acopera placile
lucii si foarte inclinate. Spre dezamagirea lui constata ca Panei a fost faorte
meticulas in ceea ce priveste recuperarea pitoanelor. Catararea este dificila,
asigurarea iluzorie. Merge numai distante scurte, dupa care isi recupereaza
rucsacul. Numai catre seara reuseste sa parcurga cei 120 de metri delicati ai
traversarii si ajunge in bivuacul unde impreuna cu Panei si Tassoni rezistase
furtunii timp de doua nopti. Vorbeste cu prieteni in gand in timp ce topeste zapada. Pe masura ce se lasa frigul, il cuprinde din nou singuratatea si
neincrederea de sine. Ca in fiecare seara receptioneaza la 19:30 semnale
luminoase de la Biassi din vale. Raspunde la ele cu o racheta alba urmata de
una verde, semn ca va continua ascensiuanea a doua zi. Zarurile au fost
aruncate!
Lumini care incalzesc
Ziua a treia demareaza cu un perete surplombant. Caratul rucsacului este o
corvoada chinuitoare. Decide sa mai rennunte la "balast": branza, cartuse cu
gaz, marmelada, carne uscata, lapte condensat se rostogolesc spre vale. Intre
timp se face simtita si epuizarea fizica, concentratia ii joaca feste, se
surprinde de cateva ori cu gandurile in alta parte.
Dupa amiaza este la baza unui perete impresionant de stanca prea putin
structurat si acoperit cu zapada. Inainte de lasarea intunericului depaseste
pasajul si gaseste un mic loc pentru un nou bivuac. Este epuizat, ii este sete,
mainile ii sunt crapate si sangerande. Incepe o noua noapte. Termometrul arata
-30°C de grade. Pe micul promotoriu de 30 de cm, fara ca sa doarma o clipa,
reuseste sa mai reziste inca o noapte. Biassi trimite la 6:30 semnalul luminos,
Bonatti raspunde precum au convenit. Contactul cu cineva de afara, cu o fiinta
umana, il fac asa se relaxeze. Incepe o noua zi de catarare, renunta iar
la ceva balast: alimente, ceva pitoane, scaritele. Altitudinea, frigul,
epuizare, se fac tot mai mult simtite.
Iesirea din Perete
Dupa aminaza, aproape ca o surpriza, vede crucea de pe varf stralucind la numia
50 de metrii deasupra lui. Avioanele din care este urmarit deja de ceva vreme,
se mentin la distanta, respectuoase, in timp ce Bonatti parcurge ultimii pasi
spre crucea de pe varful italian, spre lumina eliberatoare a soarelui, dupa
patru zile in umbra peretelui nordic. Aventura lui nu mai este intre timp
un secret, presa miroase senzatia si se inghesuie la relatere. Printre
jurnalisti si acei coioti care dupa expeditia pe K2 si dupa tragedia de pe
Pilierul Freney l-au umilit cu reprosuri si insinuari.
Bonatti mai face un ultim bivuac pe retragerea peste creasta Hörnli. Cariera
alpina de numai 15 ani este acum mai bogata cu o noua lovitura de gratie, poate
cea mai reusita, paote cea mai mare, mai importanta. Cu siguranta insa ultima.
Matterhornul a constituit singura "recidiva" extrema, pe langa alpinismul
"normal" pe care il mai practica si azi.
|
