ACTIVITATEA SI MUNCA DE CERCETARE CONCRETA

ACTIVITATEA sI MUNCA DE CERCETARE CONCRETĂ

Practica cercetarii

Conditii preliminare pentru ca studentul sa înceapa munca de cercetare

Având în vedere ca cercetarea implica în general doua aspecte majore, teoria cercetarii si practica cercetarii, studentul este nevoit ca înainte de a începe munca de cercetare propriu-zisa (experimentul, experientialul) sa îndeplineasca anumite conditii care asigura adaptarea si integrarea în practica cercetarii.

Aceste conditii preliminare ar fi:

. competenta teoretica, ce implica

1.   &nbs 616c26g p; Nivel corespunzator de însusire a teoriei domeniului în care efectueaza cercetarile.

2.   &nbs 616c26g p; Însusirea fundamentarii teoretice a domeniului referitoare la continutul gnoseologic si epistemologic al acestuia.

3.   &nbs 616c26g p; Însusirea fundamentelor metodologice ale cercetarii, cuprinzând regulile, principiile» "canoanele" logice ale cercetarii stiintifice.

4.   &nbs 616c26g p; Documentare si informare permanenta în domeniul profesional.

. competenta practica, ce presupune:

1.   &nbs 616c26g p; Cunoasterea directa, nemijlocita a activitatii de educatie fizica si sportiva, cu masurarea si înregistrarea aspectelor acestora.

2.   &nbs 616c26g p; Lucrul în echipa, daca se poate, multidisciplinara, care presupune colaborarea cu diferiti specialisti.

3.   &nbs 616c26g p; Participare la cât mai multe congrese, simpozioane, conferinte, sesiuni de comunicari stiintifice.

4.   &nbs 616c26g p; Dobândirea unei specializari, în interiorul careia sa efectueze cercetari, având teme specifice acesteia.

5.   &nbs 616c26g p; Însusirea metodelor de lucru cum ar fi: observatia, experimentul, ancheta etc.;

6.   &nbs 616c26g p; Însusirea procedeelor si tehnicilor de tip biomecanic antropometric sau de înregistrare a actelor, actiunilor motrice (magnetoscop - "video" s.a.m.d.).

7.   &nbs 616c26g p; Învatarea si, utilizarea tehnicilor de clasificare si ordonare a datelor recoltate si a metodelor statistice.

8.   &nbs 616c26g p; Obisnuinta de a redacta lucrarile stiintifice într-un limbaj clar, sobru obiectiv etc.

9.   &nbs 616c26g p; Obisnuinta de a vorbi în public si de a comunica în timp limitat rezultatele si concluziile cercetarii.

Se observa ca formarea unui cercetator competent presupune un proces îndelungat (cca. 8-1O ani) si destul de dificil, întrucât însusirea teoretica a cunostintelor, a principiilor si regulilor din carti si manuale, nu este decât o parte din procesul dobândirii competentei. La aceasta contribuie faimosul circuit "teorie - practica - teorie", care are caracter de permanenta în întreaga cariera de cercetator.

Alegerea temei de cercetare

Cercetatorul prin excelenta este avid de informatie, simte nevoia sa cunoasca, îi place noul si implementarea lui în viata obisnuita. De aici apare necesitatea alegerii unei teme din multitudinea problemelor ridicare de un domeniu de activitate sau altul, stabilind o anumita problema asupra careia va efectua investigatii, masuratori si experimente.

Criterii în alegerea temei (adaptat dupa J.R. Thomas si J.K. Nelson,

1. Se poate lucra? Cercetatorul are capacitatea, timpul, resursele, subiectii si conditiile de lucru pentru a duce la capat studiul temei propuse?

2. Merita efortul? În ce masura problema este destul de importanta, pentru a satisface motivatia alegerii.

3. Interesul. Este interesat cercetatorul în domeniul si tematica specifica? _Se poate învata ceva din realizarile acestei teme?

4. Valoarea teoretica. Aduce contributii evidente la progresul domeniului?

5. Valoarea practica. Solutiile si concluziile cercetarii amelioreaza practica educatiei fizice-si sportului? (1, 2, 3, 4, 5 dupa J. R. Thomas si J. K. Nelson, 1985).

6. Tema sa raspunda intereselor cercetatorului (studentului, profesorului), sa fie legata de pregatirea acestuia, de examenele date, de lecturile sale, de lumea sa culturala, politica sau religioasa.

7. Sursele bibliografice la care se recurge sa fie reperabile, adica accesibile material cercetatorului.

8. Sursele la care se recurge sa fie manevrabile, adica accesibile teoretic - cultural cercetatorului.

9.Metodologia necesara cercetarii respective sa fie accesibila
experientei studentului, cercetatorului.

Exprimate astfel aceste criterii si reguli pot fi rezumate într-o singura regula si anume: "cine doreste sa faca o cercetare stiintifica trebuie sa faca o lucrare pe care este capabil sa o faca". Altfel pot exista cazuri de cercetari abandonate în mod dramatic, tocmai fiindca nu s-a stiut sa se puna problema initiala în acesti termeni foarte evidenti.

Daca ne referim la temele de cercetare ale studentilor (sesiuni de comunicari, licenta etc.) sau ale profesorilor (grad, doctorat etc.) atunci amintim ca aceste teme trebuie sa exprime "concordanta dintre cele trei niveluri de abordare a cercetarii practice: ce trebuie cercetat, ce poate fi cercetat, ce se cere a fi cercetat": (A Gagea, 1999).

Dupa stabilirea temei de cercetare, aceasta trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte (conform A Gagea, 1999):

- atât realizarea, cât si aplicarea ei sa nu fie nocive, invazive, riscante pentru sanatate, echilibru psihic si cel de mediu;

- sa nu încalce principii morale, religioase, etice, ecologice etc.;

- sa reprezinte o problema înca nerezolvata (fie ca proportie, fie ca nivel);

- sa fie interesanta nu numai pentru cercetator, dar pe cât posibil si pentru un grup larg de utilizatori, disciplina, domeniu, stiinta;

- sa fie fezabila în general, iar în particular realizabila la nivelul dotarii, experientei si competentei cercetatorului (sustinuta de argumente si garantii convingatoare);

- solutia preconizata sa fie nu numai noua, dar sa si reprezinte un progres evident;

- sa aiba o arie extinsa ca potential de utilizare, implementare, valorificare etc.

- aplicarea sa "fie ori benefica, ori profitabila stiintific (de preferinta ambele); concret, sa fie-importanta atât din punct de vedere economic, cât si didactic, eventual
social etc.;

- sa reprezinte un câstig de prestigiu, atât pentru cercetator, cât si pentru cei pe care-i reprezinta, sau sa continue o traditie, o suprematie etc.

Titlul lucrarii

O data tema de cercetare aleasa, ea se concretizeaza într-un "titlu" al lucrarilor stiintifice, iar acest titlu trebuie sa îndeplineasca anumite cerinte, si anume:

- sa fie formulat clar, precis, sobru (distingându-se de titlurile gazetaresti, bombastice etc.);

- sa fie scurt, menit sa atraga atentia cititorului asupra celei mai importante si noi idei;

- sa fie exprimat, de preferinta printr-o singura, propozitie sau fraza;

- sa nu cuprinda paranteze, prescurtari sau cuvinte între ghilimele;

- titlul trebuie si vizeze problema pusa în atentie;

- dupa aceste criterii se formuleaza si subtitlurile dar si titlurile de parti, capitole, sectiuni, paragrafe etc.;

- ar fi bine daca cel ce citeste titlul poate anticipa problematica lucrarii sau destinatia concluziilor stiintifice si posibilitatea de aplicare a acestora în cazu! altor situatii;

- titlul trebuie sa reflecte legatura sau raportul autorului cu tema si de aceea se recomanda formele ca: "Aspecte ale ...", "Studiu privind ..,", "Cercetare privind ..." "Elemente ,de ....", "Studiu comparativ ...", "Eficacitatea ...", "Cresterea eficientei...", "Contributii privind ....", Un model al ..', "Unele mijloace ,..", "Dezvoltarea ..,""Posibilitati de ".",etc.

Temele de cercetare, din domeniul nostru, pot sa se refere mai ales în doua directii: educatie fizica si sportul de performanta.

În educatie fizica temele pot sa se adreseze la:

- densitatea motrica, pedagogica, functionala în cadrul lectiilor de educatie fizica;

- dezvoltare fizica; capacitate motrica generala; în cazul diferitelor cicluri de învatamânt;

- evaluarea profesorului si autoevaluarea elevilor;

- eficienta unor variante ale procedeelor metodice pentru dezvoltarea calitatilor motrice (viteza, forta, rezistenta, coordonare, suplete etc.);

- eficienta învatarii de tip "intensiv" st "extensiv" pentru deprinderile motrice specifice diferitelor cicluri de învatamânt;

- autonomia elevilor în lectia de educatie fizica;

- accesibilitatea probelor ROMFIT la nivelul diferitelor clase de elevi; eficienta unor proiecte de programe;

- eficienta problematizarii în învatarea motrica;
- eficienta ..întrecerii" în lectia de educatie fizica;

- comunicarea didactica în lectia de educatie fizica;

- situatii de învatare în activitatile extrascolare;

dezvoltarea echilibrului emotional la elevi prin mijloacele specifice ale educatiei fizice si sportive;

- eficacitatea exercitiilor din atletism, gimnastica, jocuri sportive pentru dezvoltarea calitatilor motrice;

- potentialul biomotric la elevi;

- optimizarea mijloacelor în cadrul lectiei;

- îmbogatirea continutului (mijloace) propriu educatiei fizice;

- contributii metodologice privind predarea în lectia de educatie fizica;

- aptitudinile psiho-motrice ale elevilor pe diferite trepte de vârsta; s.a.m.d.

În sportul de performanta temele se pot adresa la:

. factorul biologic {fiziologic, biochimic, hormonal);

- factorul psihologic si psihosocial (interrelatii):

- pregatirea sportiva: selectie, planificare, mijloace, valorificare în concursuri;

- conditiile materiale;

- planificare, structuri, dozari, pauze etc.;

- stare, forma sportiva;

- efortul, antrenament;

- verificari, probe de control;

-- refacerea, recuperarea dupa efort;

- conducerea antrenamente î or si efectuarea lor;

- metode de pregatire (intervale, repetari, de durata);

- capacitatea de efort;

- adaptare la efort; s.a.m.d.

Structurarea si formularea ipotezelor si a sarcinilor de cercetare

Aici evidentiem câteva aspecte practice ale cercetarii, întrucât la capitolul "experimentul" am aratat aspectele metodologice ale ipotezei.

În practica cercetarii apare evident faptul, ca dupa modul în care este formulata ipoteza depinde eficienta desfasurarii cercetarii efective. Ipotezele nu pot fi structurate si elaborate oricum, ci ele trebuie sa se refere la acele aspecte care sunt cele mai probabile si care au suportul logic si real cel mai adecvat. Când se organizeaza o cercetare stiintifica, imediat dupa conturarea problemei: se elaboreaza si se formuleaza ipotezele.

Stabilirea prezumtiva, provizorie a unei relatii între doua sau mai multe variabile si necesitatea verificarii acestei relatii, determina cercetatorul sa recurga la rationamente deductive, inductive, analogice etc. si în acelasi timp sa utilizeze datele bibliografice (teoretice).

În practica cercetarii, odata formulata ipoteza de lucru se trece apoi la stabilirea obiectivelor (sarcinilor) cercetarii respective. Sarcinile cercetarii sunt stabilite în concordanta cu conditiile materiale existente, dar în sensul satisfacerii exigentelor impuse de ipoteza de cercetare.

Organizarea unei cercetari ar presupune urmatoarele aspecte si sarcini:

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; stabilirea temei si purcederea la studiul literaturii referitoare temei cercetarii respective;

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; formularea ipotezei de lucru prin metodele cunoscute descrise, în capitolul "experimentul";

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; pregatirea metodelor de lucru, stabilirea variabilelor independente si dependente precum si modul concret de utilizare a acestora în scopul cercetarii;

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; determinarea, cu ajutorul metodelor cunoscute (metoda loteriei, metoda pasului statistic etc.) a grupelor de lucru, constituite din subiecti selectionati prin criterii stiintifice;

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; stabilirea etapelor de lucru cu subiectii (nr., durata etc.) si a locului unde se va face practic cercetarea;

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; definitivarea stabilirii sarcinilor, ce anume, cât si cum va lucra cercetatorul;

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; punerea la punct a metodelor de prelucrare si interpretare a datelor reiesite din experiment, sau în urma aplicarii oricarei metode de cercetare;

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; efectuarea unei repetitii generale (experiment pilot) în vederea verificarii eficientei tuturor procedurilor utilizate în timpul cercetarii;

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; desfasurarea propriu-zisa a cercetarii si culegerea datelor cu efectuarea prelucrarilor respective: grafice, calcularea unor coeficienti statistici etc.;

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; prelucrarea definitiva a datelor si interpretarea finala a acestora;

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; validarea sau invalidarea ipotezei cu ajutorul testelor statistice de semnificatie;

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; redactarea lucrarii respective;

-   &nbs 616c26g p;   &nbs 616c26g p; aplicarea în practica a rezultatelor cercetarii.

Redactarea si sustinerea publica a lucrarilor de cercetare stiintifica (licenta, disertatii, comunicari stiintifice)

Redactarea si sustinerea publica a lucrarii de cercetare reprezinta momente importante ale activitatii de cercetare stiintifica, menite sa arate valoarea acestei activitati. Aceste momente semnifica faptul de a comunica altora concluziile obtinute în cercetare si modul de lucru în etape, de Ia punerea problemei, a stabilirii ipotezei (ipotezelor), organizarea cercetarii, interpretarea datelor, concluzii etc.

Atât redactarea cat si sustinerea publica a lucrarii se prezinta ca modalitati firesti de comunicare stiintifica - redactarea fiind o forma de comunicare scrisa, iar sustinerea publica o forma orala. Aceste modalitatii de comunicare sunt forme de valorificare a rezultatelor obtinute în urma unei cercetari, devenind posibilitati de întemeiere a personalitatii stiintifice _a cercetatorului; de dezbateri tematice; de dialog cu specialistii si alti beneficiari.

Redactarea si sustinerea publica sunt forme ce includ o componenta stilistica de limbaj dar si un ansamblu de reguli si exigente de redactare sau de comunicare. Evident ca nu exista un model unic de redactare si de sustinere publica, dar putem arata unele norme, sau standarde recunoscute, ceea ce vom face în continuare.

Redactarea lucrarilor de cercetare stiintifica

Exigente generale privind redactarea

·   &nbs 616c26g p;    Trebuie stabilit ,,cui vorbeste lucrarea", care sunt destinatarii, beneficiarii carora se adreseaza lucrarea respectiva.

·   &nbs 616c26g p;    Trebuie stabilit "cum se vorbeste". Odata ce s-a decis cui i se scrie, trebuie decis cum se scrie. Aceasta nu este o problema usoara, pentru ca daca ar exista niste reguli desavârsite cu totii am fi mari scriitori. Oricum a scrie înseamna si o chestiune de antrenament, de aceea se recomanda câteva aspecte generale: "a nu se face fraze lungi', daca totusi survin le scriem, dar apoi, le scurtam; a nu efectua prescurtari; "scriem tot ceea ce ne trece prin cap, dar numai la pruna redactare, dupa aceea o luam de la capat".

·   &nbs 616c26g p;    Nu este obligatoriu, sa înceapa redactarea cu primul capitol conform sumarului stabilit al lucrarii. Daca suntem mai pregatiti si mai documentati pentru redactarea unui capitol urmator (al II-lea, al III-lea...) o putem face.

·   &nbs 616c26g p;    Definim totdeauna un termen atunci când îl introducem pentru prima oara.

·   &nbs 616c26g p;    Când folosim citate, tinem cont de zece reguli (dupa Umberto Eco 2000):

- datele obiect de analiza interpretativa sunt citate în amploarea lor;

- textele din literatura critica sunt citate numai când se coroboreaza, ori confirma o afirmatie de-a noastra;

- citatul presupune sa se împartaseasca ideea autorului citat, sau cel putin ca textul sa nu fie precedat si urmat de expresii critice;

- din orice citat trebuie sa reiasa limpede autorul si sursa tiparita;

- trimiterile de surse primare trebuie facute la editia cea mai acreditata;

- atunci când se studiaza un autor strain citatele trebuie sa fie în limita originala; (citatul sa fie urmat în paranteza de traducerea textului);

- trimiterea la autor si la opera trebuie sa fie clara în interiorul textului;

- atunci când un citat nu depaseste doua-trei rânduri se poate însira între ghilimele; daca nu, atunci se trece în subsolul paginii;

- citatele trebuie sa fie fidele; trebuie transcrise asa cum sunt;
. nu trebuie eliminate parti ale textului fara a marca acest lucru;

- referinta trebuie sa fie exacta si punctuala: nu se citeaza un autor fara a spunem ce carte si la ce pagina, referinta trebuind sa poata fi controlabila de catre rigurozitatea stiintifica presupune ca în redactare sa se utilizeze formulari corecte ale notiunilor, conceptelor, metodelor etc.

- originalitatea consta în asigurarea, pe parcursul elaborarii si a redactarii, a unui loc evident opiniilor personale ale autorului, sau utilizarea unor metode si tehnici noi de analiza, prelucrare si interpretare;

- stilul redactarii sa fie concentrat si directional pe ideea centrala a lucrarii; sa fie coerent, faca omisiuni, repetari inutile, reveniri nejustificate;

- sa fie prezenta acuratetea gramaticala si literara, dovedind o buna stapânire a limbii literare, dar si a limbajului de specialitate.

Reguli privind componentele lucrarii stiintifice

Mai întâi se face un plan de lucru care cuprinde titlul, sumarul si introducerea. Un titlu bun este deja un proiect. Un sumar bine structurat asiguri coerenta lucrarii si corporalitate. Introducerea face trecerea spre partea de baza a lucrarii.

Informarea documentara se realizeaza la începutul cercetarii, dar ea poate continua sa se completeze si pe parcurs. Datele obtinute prin informare documentara vor fi preluate critic, pentru a fi utilizate în lucrare, numai în masura în care sunt semnificative pentru sustinerea teoretici a temei, formularea ipotezelor, alegerea metodelor etc. Lipsa de documentare, privind tema aleasa, devine o importanta greseala metodologica.

Componentele unei lucrari stiintifice si continutul capitolelor acesteia

(model orientativ)

Orice lucrare stiintifica include mai multe componente infrastructurale utile, indispensabile pentru atingerea obiectivului urmarit.

Aceste componente pot fi structurate, având în vedere cerintele standard, de traditie stiintifica, economisire de timp, si tinând cont de principiile deontologiei, uzante, reguli, norme estetice.

Schema generala cea mai des utilizata în redactarea unei lucrari stiintifice si care vine urgent în orientarea tinerilor cercetatori (studenti) .se prezinta astfel:

1.   &nbs 616c26g p; Titlul lucrarii stiintifice;

2.   &nbs 616c26g p; Partea introductiva; consideratii generale; context general si context particular de punerea problemei (cu capitolele ei);

3.   &nbs 616c26g p; Partea teoretica tratarea teoretica sl bibliografica a temei (capitolele ei);

4.   &nbs 616c26g p; Partea practica sau a cercetarilor personale, de regula (empirice) experimentale;.

Contributii personale la elucidarea problemei puse în discutie:

Capitolul 4.1. - Ipotezele cercetarii

Capitolul 4.2 - Obiectivele sau sarcinile cercetarii

Capitolul 4.3 - Metodologia si organizarea cercetarii

·   &nbs 616c26g p;    Subcapitolul 4.3.1 - Principii metodologice utilizate pe baza carora a fost abordata cercetarea temei

·   &nbs 616c26g p;    Subcapitolul 4.3.2 - Subiectii cercetarii si esantioanele de lucru

·   &nbs 616c26g p;    Subcapitolul 4.3.3 - Metode si tehnici utilizate, inclusiv cele statistice de prelucrare a datelor

·   &nbs 616c26g p;    Subcapitolul 4.3.4 - Etapele de desfasurare a cercetarii si a culegerii datelor

·   &nbs 616c26g p;    Subcapitolul 4.3.5 -= Conditiile concrete, ambianta fizica si ambianta psiho-sociala în care s-a derulat cercetarea

·   &nbs 616c26g p;    Subcapitolul 4.3.6 - Implicatii metodologice în problematica specifica satisfacerii temei de cercetare, valoarea si limitele metodelor si tehnicilor utilizate în cercetarea respectiva

Capitolul 4.4 - Analiza datelor cercetarii si rezultatelor reiesite din studiul empiric

Capitolul 4.5 - Interpretarea datelor, concluzii partiale

Partea concluziv-creatoare si de final a lucrarii

Bibliografia
Anexe

Titlul lucrarii de cercetare stiintifica

Mai înainte am discutat cerintele pe care trebuie sa le îndeplineasca un titlu, când este formulat si stabilit, pentru o anumita lucrare de cercetare.

Acum amintim câteva aspecte generale privind scrierea titlului si ordinea înscrierii autorilor.

Titlul trebuie sa fie formulat scurt (o propozitie sau fraza), sobru, clar si precis, sugerând cititorului problema pusa în discutie de lucrarea respectiva. Dupa aceleasi criterii se formuleaza si subtitlurile, dar si titlurile de parti, capitole, paragrafe etc.

Se recomanda ca titlul sa se scrie cu majuscule, el nu se subliniaza, iar dupa titlu nu se pune punct,

La câteva spatii mai jos, de obicei în partea dreapta a paginii se scrie ordinea autorilor, sau daca este unul numele si prenumele autorului.

Ordinea înscrierii autorilor se începe cu prenumele, sau initiala acestuia, .urmata de numele autorului (autorilor). Când sunt mai multi autori, ordinea se stabileste dupa criterii cum ar fi: gradul stiintific, contributia adusa în cercetare, ordinea alfabetica etc. De regula, responsabilul sau coordonatorul se înscrie primul.

Numele si prenumele primului autor, sau coordonator serveste drept criteriu de indexare în cataloagele si bibliografiile alfabetice organizate in biblioteci. Din mai multe motive, pentru autoare s-a instituit regula ca prenumele sa se scrie integral .

Introducerea sau consideratii generale (cuvânt înainte)

Aici se scoate m evidenta importanta problemei, a temei abordate, atât din punct de vedere practic, dar si teoretic. Se arata cauzele alegerii temei si de asemenea istoricul problemei cuprinsa în titlul lucrarii.

Se explica cuvintele cheie (descriptorii) cuprinsi în titlu, pentru a aduce precizari si a completa informational titlul lucrarii.

Se arata, stadiul în care se afla cunostintele privind tema sau problema pusa în discutie, se stipuleaza ce s-a realizat si la ce nivel, precum si ce nu s-a realizat înca. Se precizeaza locul temei în cadrul problematicii domeniului, reiesind o atitudine critica si revendicativa din partea autorului, în preluarea datelor literaturii de specialitate.

Se enunta obiectivele urmarite, se evidentiaza scopul cercetarii, se defineste cadrul general de studiu sau al problemei si, de asemenea, se mentioneaza limitele studiului întreprins etc.

Partea teoretica; tratarea teoretica si bibliografica a temei

Ea poate fi tratata pe mai multe subcapitole sau paragrafe, care ar trebui sa cuprinda abordarea teoretica bibliografica, metodologica, experimentala etc., a problemei. Literatura de specialitate, privind tema în discutii, devine sorgintea informatiilor acestei parti a lucrarii. Se va consulta carti, reviste, periodice, casete, dischete etc., si care vor fi trecute în lista bibliografica.

Studentii, în momentul redactarii lucrarilor de licenta, vor întocmi cu siguranta un astfel de capitol, în care sintetizeaza datele literaturii de specialitate, dovedind astfel stapânirea temei alese, a temeiurilor ei, din punct de vedere teoretic si metodologic

Partea practica sau a cercetarilor personale privind tema

Aceasta poate avea urmatoarea structura:

1.   &nbs 616c26g p; Ipotezele cercetarii

O parte din ipoteze, care pot fi uneori numite premise, au rolul sa precizeze conditiile de aplicare a teoriei. Asupra acestor ipoteze-conditii initiale, trebuie revenit permanent în toate etapele de constructii a modelului, care au rol în elaborarea si definitivarea ipotezei. Aceste ipoteze initiale reprezinta în fond, primul efori de abstractizare pe baza modelului construit, generator de ipoteze. Al doilea grup de ipoteze priveste comportamentul, sau reactiile mediului, subiectilor când se aplica o variabila independenta experimentala etc.

Ipoteza, pâna la validare sau invalidare, pâna ta confirmare sau infirmare, trebuie tratata cu mare circumspectie din moment ce ea este o deschidere posibila catre adevar, este un raspuns provizoriu la întrebarile puse, fiind, mai exact, doar un cap de pod catre necunoscut.

Este recomandabil ca ipotezele sa fie formulate în forma afirmativa si cât posibil sub forma rationamentului: daca "A", atunci ,B".

Ipotezele pot fi formulate si altfel dar ele trebuie sa reflecte asteptarile noastre, exprimate logic, în legatura cu experimentul întreprins.

Elaborarea ipotezelor este partea cea mai delicata si complicata. precedata de efortul cercetatorului de punere în relatie functionala (teoretica) a unor variabile: variabile instantanee (mediul, conditii etc.); endogene; exogene etc. Relatiile dintre variabile pot lua forme diferite: ecuatii de comportament: ecuatii de echilibru: ecuatii de definitie etc.

Obiectivele si sarcinile cercetarii

Acestea sunt stabilite în functie de cerintele ipotezelor si necesitatea confirmarii sau infirmarii acestora, în urma desfasurarii experimentului efectuat privind tema aleasa.

Pot fi aratate obiective de ordin teoretic, precum si obiective considerate practice, care trebuie îndeplinite de cercetare. Aici pot fi trecute conditiile de derulare a cercetarii, subordonate ipotezei de cercetare sau a premiselor teoretice,

Metodologia si organizarea cercetarii

Aici se arata aspectele teoretice si epistemologice care stau îs baza demersului practic ai cercetarii. Daca este nevoie, se enumera principiile metodologice utilizate si pe baza carora a fost abordata cercetarea temei. sau paradigmele, ca si cadrul general de cuprindere a fenomenelor din domeniul respectiv.

Apoi se prezinta subiectii cercetarii si esantioanele de lucru.

Se va arata: populatia din care fac parte; vârsta: sexul: sportul practicat; nivelul de pregatire; conditiile selectionarii pentru cercetare: modul de organizare a grupelor, pe categorii etc.

Se indica modul de organizare a experimentului, aratându-se daca s-a efectuat cercetare constatativa. de verificare longitudinala, transversala, în laborator sau în conditii naturale. Se precizeaza locui unde s-a facut cercetarea si contactul cu subiectii, durata, periodicitatea efectuarii masuratorilor asupra subiectilor.

Metode si tehnici utilizate

Acestea vor fi descrise succint, retinând aspectele importante ale acestora, scotând în evidenta atât conceptul care sta la baza metodei cât si procedeul, sau aplicarea concreta a metodei.

Daca metoda este originala, atunci se descriu operatiile practice în succesiunea lor, scotându-se în evidenta diferentele fata de metodele clasice. Aici vor fi prezente, tot pe scurt, metodele procedeele si tehnicile statistice care au facut posibila ordonarea, prelucrarea si analiza datelor obtinute prin cercetare.

Etapele de desfasurare a cercetarii si de culegere a datelor

Se consemneaza etapele sau fazele prevazute de lucru cu subiectii. esalonate in timp, momente când s-au strâns si datele experimente respective.

Conditiile concrete. ambianta fizica (ambientala) si ambianta psihosociala în care s-a derulat cercetarea

Aici se arata cadrul in care s-a derulat întreaga cercetare; locul, conditiile concrete, neajunsurile, aspectele pozitive, învataminte pentru organizarea unor cercetari viitoare, precum si implicatii metodologice, valoarea si limitele metodelor utilizate.

Analiza datelor, prelucrarea ,interpretarea lor si rezultatele obtinute.

Acesta este capitolul cel mat consistent de baza, care da corporalitate lucrarii.

De felul în care sunt analizate, prelucrate si interpretate datele culese, depind rezultatele lucrarii dar mai ales natura concluziilor.

Aici se vor redacta atâtea subcapitole sau paragrafe, câte feluri de date am obtinut. Rezultatele concrete se prezinta centralizat în tabele. Tabelele sunt un instrument utilizat frecvent pentru a reda date brute sau date prelucrate, calcule care arata diferite faze ale analizei Ele sunt comentate mai mult sau mai putin, dupa caz, în textul lucrarii.

Graficele sunt utilizate pentru a reda sintetic o legatura între variabile, o teza, o idee. Daca tabelele sau grafice sunt voluminoase si îngreuneaza fluiditatea lecturii, ele sunt prezentate în anexe, iar in text simt retinute cifre, sau mici tabele cu dalele cele mai relevante.

Discutarea si interpretarea datelor: concluzii partiale

În redactarea acestui subcapitol, autorul este bine sa prezinte datele care conduc la validarea ipotezelor, sau invalidarea lor si sa sustina concluziile la care au ajuns.

Interpretarea datelor se face pe categorii de probleme; prin etichetarea rezultatelor cu ele însele sau comparând rezultatele unele cu altele, între ele).

La baza acestor comparatii sunt prelucrarile statistice a datelor, coeficienti, parametrii, corelatii etc. Calculele diferitilor coeficienti statistici pot fi semnificative sau nesemnificative. Vom lua în seama. pentru interpretare, numai diferentele semnificative reiesite pe seama unor teste de semnificatie statistica.

Concluziile finale ale lucrarii (cercetarii)

Sintetizând concluziile partiale, corespunzatoare subcapitolelor analizei, prelucrarii, interpretarii datelor si rezultatelor, apar concluziile finale ale cercetarii.

Concluziile vor prezenta doua aspecte: teoretic si practic. Fundamentarea teoretica a problemei si aplicabilitatea practica sunt împletite, referindu-se atât la partea teoretica, cât si la aspectele teoretice ale experimentului. Concluziile reiesite din experiment se vor referi la ipoteze de cercetare, la validarea sau invalidarea acesteia, precum si la datele recente ale stiintei.

Verificarea ipotezelor si fundamentarea concluziilor reprezinta cea din urma componenta (parte) a cercetarii stiintifice propriu-zisa.

Rezultatele teoretice, adica implicatiile si consecintele ipotezei în confruntarea cu (aptele observate, reprezinta punctul de plecare a procesului de verificare a ipotezei si a concluziilor. Daca din aceasta confruntare rezultatele arata compatibilitatea cu teoria rezultata din ipoteza, atunci ajungem la concluzia ca ipoteza este acceptata, deci confirmata.

Daca apar dezacorduri semnificative între teorie (ceea ce sustine ipoteza) si faptele observate în experiment, atunci ajungem la concluzia infirmarii ipotezei, neacceptarii ei.

Valoarea concluziei este identica in arabele cazuri: când se confirma sau se infirma ipoteza întrucât concluzia invalidarii ipotezei avertizeaza asupra drumurilor ."închise" în cercetare.

Daca nu este vorba de un drum "închis" atunci se trece la modificarea, reformularea ipotezei, ceea ce implica reluarea procesului de cercetare de la început, pâna când ipoteza se structureaza în asa fel încât dezvolta o noua teorie, în concordanta cu realitatea.

Fundamentarea concluziilor presupune:

- evidentierea consecintelor ipotezelor, care urmeaza sa devina principii, legi, teorii sau solutii practice;

- confruntarea confirmarii sau infirmarii ipotezelor cu faptele empirice;

- stabilirea relatiilor dintre ipoteze si faptele empirice ca expresie a realitatii practice.

Concluzia stiintifica a lucrarii este rezultatul ultim, final al cercetarii unui fenomen sau altul.

Fundamentarea concluziei, veracitatea ei, trebuie sa satisfaca exigente de ordin logic, practic, eficienta.

Orice concluzie trebuie sa fie coerenta întregului demers al cercetarii efectuate. Cercetatorul va trebui sa foca observatii si critici vizând cercetarea întreprinsa.

Important este si aspectul valorificarii concluziilor si rezultatelor care de obicei cade în sarcina cercetatorului, care a efectuat lucrarea respectiva. Acesta trebuie sa faca si unele propuneri privind aplicarea rezultatelor cercetarii, dar si explicarea modalitatilor concrete de implementare a acestora în viata practica.

Bibliografia

Enumerarea publicatiilor consultate, studiate si care se regasesc în text constituie, de regula continutul bibliografiei. Dar, aceasta lista mai poate fi completata si cu lucrari fundamentale care au devenit între timp surse generale de informare (monografii pe teme, manuale, tratate, dictionare sau surse tertiare de documentare).

Bibliografia se scrie, de obicei, în ordine alfabetica începând cu numele autorului. Numerotarea secventei bibliografice devine utila, în momentul când in text se fac trimiteri la origine si sursa de provenienta.

Redactarea unei referinte bibliografice

Lista publicatiilor citite si studiate pentru o anumita lucrare de cercetare stiintifica se face în mod frecvent în ordine alfabetica. (Sunt unele lucrari care nu respecta aceasta regula si scrierea publicatiilor în bibliografie are loc în ordinea aparitiei lor în textul lucrarii).

Pot exista mai multe modalitati de redactare a unei bibliografii, dar acestea nu difera în mod esential, prezentând reguli generale comune.

Sursele bibliografice utilizate ca "documentare" pentru o anumita lucrare, trebuie scrisa exact în vederea regasirii lor oricând si de catre alti specialisti, care sunt preocupati de tema pusa în discutie.

Nu de putine ori gasim la sfârsitul revistelor cu caracter stiintific si anumite recomandari destinate autorilor privind modalitatea de redactare a listei bibliografice. Publicatiile straine pot avea reguli mai mult sau mai putin diferite comparativ cu noi si de aceea daca trimitem o lucrare, este bine sa ne interesam de exigentele respective si sa le respectam.

Principalele elemente ale unei referinte bibliografice sunt:

. Autorul sau autorii. În mod firesc se scrie în primul rând numele, urmat de virgula si apoi prenumele, care poate fi prescurtat, întreg sau numai initiala. Daca se scrie initiala prenumelui, atunci dupa aceasta se pune punct dupa care se pune virgula, dupa care urmeaza "titlul". Este recomandabil pentru autoare a se scrie prenumele complet si nu numai initiala (prenumelui) asa cum se poate proceda pentru autori.

Numele si prenumele se scriu cu majuscule. Daca sunt doi autori se scriu în ordine unul dupa altul aplicând aceleasi reguli descrise mai sus, dar între ei se pune conjunctia "si".

. Dupa numele si prenumele autorului sau autorilor urmeaza Titlul, reproducându-se fidel asa cum exista în publicatia citata. Daca este cazul se efectueaza traducerea titlului, introducându-se între paranteze, imediat dupa titlul original.

·   &nbs 616c26g p;    Daca este cazul, dupa "titlul", urmeaza editia sau volumul ("a doua"; voi. 3; s.a.m.d.).

·   &nbs 616c26g p;    Editura - si se înscrie denumirea editurii care a editat publicatia respectiva.

·   &nbs 616c26g p;    Locul publicarii (orasul, tara, provincia etc.)

·   &nbs 616c26g p;    Anul publicarii

Între elementele referintei bibliografice se pune virgula.

Sustinerea publica a lucrarii de cercetare stiintifica

Sustinerea presupune pe de o parte o prezentare a ideilor lucrarii în mod coerent si succint, având o derulare logica si persuasiva, iar pe de alta parte raspunsuri corecte la întrebarile comisiei sau auditoriului, întrebari legate de tema lucrarii pusa în discutie.

Practic toate formele de comunicare stiintifica se efectueaza în scris, dar o parte dintre ele pot fi prezentate si oral, adica sustinute public. (lucrari de licenta, disertatie, doctorat, comunicari stiintifice etc.).

Importanta comunicarilor stiintifice efectuate oral s-ar rezuma în felul urmator:

- posibilitatea cunoasterii unor idei, teze, teorii noi dintr-un domeniu stiintific sau altul;

- afirmarea tinerilor cercetatori si confirmarea înca o data a celor consacrati;

- accentuarea vietii stiintifice si a schimbului direct de informatii între cercetatori;

- cunoasterea noilor directii de investigare, precum si corelatiile posibil de facut între cunostintele depasite si teoriile stiintifice acceptate.

Partile componente ale sustinerii publice

Orice sustinere publica trebuie sa se bazeze pe pregatire speciala, având în vedere continutul, forma prezentarii, ceea ce în general, solicita cognitiv si afectiv în mod real, pe cel ce efectueaza aceste lucruri.

1. Introducerea, care de fapt este o scurta introducere, în care vorbitorul enunta in linii mari problema care face obiectul sustinerii publice, relateaza premisele teoretice eventual ipoteza de lucru, în scopul de a informa auditoriul si de a stârni acestuia cât mai mult interes.

Tot aici pe scurt pot fi prezentati subiectii, metodele utilizate, conditiile în care s-a efectuat cercetarea precum si sarcinile cercetarii.

Continutul expunerii sau rezultatele obtinute

Aici se face o prezentare a ideilor de baza, analizei, discutarii si interpretarii rezultatelor la care s-a ajuns.

Concluziile lucrarii

Acestea e bine, pe de o parte sa contina o recapitulare asupra ideilor principale, iar pe de alta parte a convinge auditoriul asupra validitatii concluziilor.

4. Bibliografia secvente importante.

Calitatea sustinerii publice este dependenta de mai multe aspecte printre care amintim

- utilizarea unei exprimari corecte, sobra, clara, sugestiva, reusind o sustinere logica a rezultatelor cercetarii respective;

- durata sustinerii este limitata Ia 7-10-15 minute, în functie de caracterul organizatoric al întrunirii (sustinere ia "licenta"; în sesiuni de comunicari stiintifice, congrese, simpozioane etc.).

- cercetatorul, va pregati din timp expunerea, atât în ceea ce priveste continutul, modalitatea de prezentare, cât si a timpului necesar, cronometrându-se anticipat în conditii cât mai fidele. Pregatirea expunerii mai presupune: elaborarea planului expunerii; cunoasterea auditoriului; pregatirea personala speciala
pentru expunere.

Planul prezentarii include ideile principale ale cercetarii întreprinse. Aici se expun ideile personale contributiile personale, avantajele sau limitele solutiilor propuse.

Pregatirea personala speciala are în vedere o stare normala de sanatate si odihna care permit un control adecvat al atitudinii, mimicii. gesturilor, cu evitarea întreruperilor prelungite sau un exces de aderare spre o problema sau alta a expunerii,

Pregatirea materialelor ajutatoare cum ar fi: folii, scheme, planse, grafice, benzi înregistrate etc. Materialele audio-vizuale faciliteaza expunerea permitând încadrarea în timpul minim pus la dispozitie.

Expunerea în public a rezultatelor cercetarii trebuie sa se întemeieze pe reproducerea textului scris, chiar daca se face o expunere libera, sau partial libera.

Cercetatorul poate citi textul (3-5 pag) în locul expunerii libere fara a periclita aprecierea prezentarii.

Pentru ca expunerea sa nu fie monotona, cercetatorul trebuie sa efectueze anumite pauze, sa faca unele schimbari de ritm al vorbirii, al tonului etc.

În caz de întârziere neprevazute sau aparitia unor factori perturbatori vorbitorul este bine sa-si rezerve 1-2 minute, sau sa-si faca o lista a ideilor la care se poate renunta.

Tipuri de manifestari stiintifice în care pot fi facute expuneri

·   &nbs 616c26g p;    Simpozioane, congrese, consfatuiri stiintifice, sesiuni de comunicari stiintifice. Acestea difera prin dimensiune sau amploare dar toate sunt de fapt dezbateri în legatura cu una sau mai multe teme stiintifice, în astfel de întruniri specialistii fac scurte expuneri, participantii (auditoriul) pun întrebari, dezbat si expun puncte de vedere proprii.

·   &nbs 616c26g p;    Discutia "panel este un gen de conferinta în care auditoriul pune întrebari unui grup de specialisti aflati în fata, la pupitru (catedra, scena etc.) care raspund la întrebarile puse.

·   &nbs 616c26g p;    Grupul de lucru (workshop) în care se fac prezentari, expuneri, dezbateri în grupuri mai restrânse (în cadrul unei conferinte, congres etc.).

·   &nbs 616c26g p;    Piata cercetarii (Research Market) - unde se fac prezentari de postere, video-proiectie, demonstratii cu aparate,. tehnici, instalatii, dispozitive etc.

Totodata se difuzeaza prospecte de aparate, instalatii etc, facându-se schimb de adrese si se initiaza tranzactii.

Documentarea. Tipuri de informatii

Deosebim mai multe tipuri de informatie:

. informatii orale:

un specialist catre alt specialist, un specialist catre mai multi specialisti, un specialist în fata publicului larg, mai multi specialisti catre mai multi specialisti;

. informatii scrise:

persoanele - de ex. corespondenta;

- publicate: reviste, carti ,brosuri, cataloage, colectii de date etc.;

- nepublicate.

. informatii audiovizuale:

- expozitii,, târguri;

- demonstratii;

- observatii individuale.

Toate formele de informare pot fi cuprinse în doua categorii mari:

- Canale formale, care au statut propriu;

- Canale neformale, care nu au statut propriu de functionare.
Canalele formale sau indirecte constituie întregul sistem al surselor documentare (literatura de specialitate), plus reteaua ramificata de materiale informationale si sisteme automatizate de regasire a informatiilor

Canalele neformale sau directe includ comunicatiile directe, neoficiale, fara caracter permanent în care roiul preponderent revine specialistilor însisi. Aici amintim: colegiile invizibile, discutiile în cadrul congreselor si conferintelor, anchetele printre specialisti etc.

În ceea ce priveste documentul, acesta este format din datele si informatiile pertinente referitoare la un anumit subiect tema, ordonate rational si fixate pe un anumit suport material (banda magnetica, film. hârtie etc.) în vederea transmiterii si utilizarii lor.

Surse de informare

1. Surse de informare prin canale directe

a. Contracte directe între specialisti: expunerile specialistilor în fata unui auditoriu si discutiile pe marginea lor, deplasarile si vizitele de lucra, comunicarile întâmplatoare etc.

b. Manifestari stiintifice interne si internationale: congrese, conferinte, consfatuiri, simpozioane etc.

c. Expozitii si târguiri.

d. Colegiile invizibile. Acestea sunt constituite, pe plan national sau international (sub influenta ideilor lui Fr. Bacon), din specialisti, care de cele mai multe ori nu se cunosc personal, cu scopul de a se informa reciproc asupra noilor realizari, cu mult înainte de
aparitia acestora în literatura.

Se disting trei categorii de colegii invizibile orientate în urmatoarele directii:

- schimbul de informatii;

- urmarirea unui program stiintific comun;

- colaborarea cu sisteme informationale de conducere.
Colegiile invizibile actuale au aparut în conditiile "stiintei mari", cu imensul numar de specialisti, explozia de publicatii, multitudinea formelor organizatorice ale activitatii stiintifice si tehnice.

e. Anchete printre specialisti.

Aici formularea întrebarilor depinde de modul în care se vor procura informatiile. Exista doua procedee posibile:

- completarea formularului de catre cel anchetat;

-- completarea formularului de persoana care face ancheta

Aceste surse de informare, discutate pâna acum. se mai numesc si canale neformale si au urmatoarele avantaje:

- rapiditatea informarii;

- feed back-uri care au loc în scurt timp;

- cuprinde foarte bine detaliile;

- selectivitate mare si adresarea precisa catre beneficiar.
2. Surse de informare formale

În activitatea stiintifica, tehnica, economica, sportiva, principalele surse de informare sunt documentele scrise, acestea fund cel mai important mijloc de transmitere a informatiilor în spatiu si timp.

Varietatea mare a categoriilor de documente face ca ele sa nu poata fi introduse într-un sistem tipologic unic si rigid.

Din punct de vedere al extinderii sferei de difuzare se disting documente publicate si documente nepublicate. Daca se pleaca de la criterii bibliografice, distingem documente primare, documente secundare si tertiare.

Documente primare

Acestea reprezinta lucrari originale, publicate sau nepublicate. care contin rezultatele experientei sau cercetarii într-un anumit domeniu de activitate. Documentele primare reprezinta publicatii sub forma de seriale editoriale, ziare, reviste, carti, brosuri, filme, diapozitive etc.

Documentele primare sunt:

a. publicatii primare periodice;

b. publicatii primare neperiodice,
a) Publicatii primare periodice

Din aceasta categorie fac parte publicatiile care se editeaza la intervale de timp egale, ritmice, sub forma de fascicule separate, cum sunt ziarele si revistele, precum si publicatiile continue cum ar fi serialele editoriale, care ocupa locul intermediar între carti si reviste.

Serialele editoriale sunt culegeri de lucrari stiintifice elaborate de diferite institutii si de obicei au acelasi titlu, acelasi format, aceeasi prezentare.

Ziarele, sunt publicatii periodice care apar de obicei zilnic cuprind informatii diverse.

Revistele stiintifice si tehnice sunt cel mai vechi tip de publicatie periodica.

Distingem reviste:

- stiintifice;
- tehnice:

- de popularizare, care pot avea periodicitate saptamânala (hebdomadar), lunara (mensual), trimestrial, semestrial (bianual), anuala, sau bienala.

b) Publicatii primare neperiodice

Acestea se împart în doua feluri:

- neperiodice traditionale;

- neperiodice speciale.

Publicatii primare neperiodice traditionale

Carti brosuri. Carte - cu mai mult de 80 de pagini la noi în tara si cu mai mult de 48 de pagini pe international.

Brosura (sub 80 de pagini pentru tara noastra si sub 48 de pagini pe plan international)

Monografii . Prin monografie se întelege o publicatie primara care trateaza o problema sau un anumit subiect dintr-un domeniu al stiintei, tehnicii sau artei si sportului din toate punctele de vedere, adica exhaustiv.

Tratate, manuale, cursuri

Acestea sunt publicatii, care reprezinta lucrari, ce trateaza principiile de baza ale unui domeniu. Ele expun m mod sintetic totalitatea cunostintelor dobândite într-un anumit domeniu.

Dictionarele - cuprind cuvintele unei limbi, sau termenii unei anumite stiinte, asezati în ordine alfabetica.

Ele pot fi:

- dictionare terminologice;

- dictionare universale (toate domeniile);

- dictionare monolingve, bilingve, poliglote etc.

APLICAŢII PRACTICE, INTERPRETĂRI STATISTICE sI GRAFICE

Întocmirea fiselor de observatie la principalele discipline sportive practicate de elevi în procesul de învatamânt

FIsĂ DE OBSERVAŢIE fotbal masculin juniori

Jucatorul........nr:...

Echipa.......meciul.....

Data.......

FIsĂ DE OBSERVAŢIE handbal feminin juniori

Jucatoarea........nr:...

Echipa.......meciul.....

Data.......

FIsĂ DE OBSERVAŢIE volei feminin senioare

Jucatoarea........nr:...

Echipa.......meciul.....

Data.......

FIsĂ DE OBSERVAŢIE baschet feminin junioare

Jucatoarea........nr:...

Echipa.......meciul.....

Data.......

FIsĂ DE OBSERVAŢIE pentru specializarea kinetoterapie

Bolnavul.....

Afectiunea.......

Data.......

Interpretarea fiselor de observatii

FIsĂ DE OBSERVAŢIE fotbal masculin juniori

Jucatorul........nr:...

Echipa.......meciul.....

Data.......

FIsĂ DE OBSERVAŢIE volei feminin senioare

Jucatoarea........nr:...

Echipa.......meciul.....

Data.......

FIsĂ DE OBSERVAŢIE pentru specializarea kinetoterapie

Bolnavul.....

Afectiunea.......

Data.......

Parametrii valorilor centrale

se noteaza cu x si reprezinta centrul de greutate al unui sir de date. Media aritmetica este principalul indicator al valorilor centrale de la care se pleaca în calcularea celorlalti coeficienti statistici.

X = ∑_x / N , suma valorilor variabilei x supra N, numarul de cazuri.

Mediana se noteaza cu Md si împreuna cu media aritmetica ne ofera date referitoare la centrul valoric al unui sir de date. Md_x (N+1) /2 , formula care indica locul în sirul de date unde se afla mediana , nu valoarea acesteia. Pentru a afla valoarea va trebui ca sirul de date sa fie ordonat în ordine crescatoare sau descrescatoare.

Modul se noteaza cu Mo si reprezinta valoarea cu frecventa cea mai mare. Un sir de date poate avea un modul, nai multe sau nici un modul. În interpretarea statistica a parametrilor valorilor centrale modul este des folosit atunci când media aritmetica si mediana a doua variabile x si y, sunt egale.

Amplitudinea este un parametru care ofera date referitoare la omogenitatea sirului de date. Se noteaza cu W = Xmax -Xmin, valoarea maxima minus cea minima. Amplitudinea altfel spus reprezinta "plaja" valorica pe care se desfasoara o variabila. Cu cât amplitudinea este mai mare cu atât omogenitatea este mai mica (raport de inversa proportionalitate).

Parametrii valorilor centrale masoara si interpreteaza variabile masurate cu aceeasi unitate de masura.

Interpretarea parametrilor valorilor centrale

Interpretarea se va face din doua puncte de vedere : 1. Din punct de vedere valoric când se va compara mediile aritmetice si medianele celor doua siruri de date, între ele. 2. Din punct de vedere al omogenitatii când se vor compara amplitudinile între ele.

Media aritmetica X=121,5  

Media aritmetica Y=121,75

Mediana X=9/2=4,5= valoarea dintre pozitia a patra si a cincia =120

Mediana Y=9/2=4,5= valoarea dintre pozitia a patra si a cincia =120

MoX =118(2)

MoY =115(3)

Wx =134-104 =20

Wy =143-94 =49

Interpretarea valorica si a omogenitatii

1. X mai mica ca Y , Mdx egala cu Mdy , rezulta ca X mai valoros ca y (masuratoare atipica)

2. Wx mai mica decât Wy , rezulta ca X are omogenitate mai mare ca Y

Graficul comparativ cu evolutia variabilelor x si y (grafic cu scala inversata)

Calcularea coeficientului de variabilitate (aflarea omogenitatii)

Pentru calcularea acestui coeficient va trebui mai întâi sa aflam valoarea abaterii standard care este notata cu "S" si având formula Sx = √∑d²_x/n-1. În continuare se afla valoarea coeficientului de variabilitate dupa formula Cvx = Sx/x(media aritmetica)*100.

dx - reprezinta diferenta fiecarei valoare fata de media aritmetica. dx = Xi-X

Coeficientului de variabilitate va fi exprimat în procente si va fi interpretat astfel:

- 0% - 10% variabilitate mica rezulta omogenitate mare;

- 10% - 20% variabilitate medie , omogenitate medie;

- peste 20% lipsa de omogenitate.

Ca exemplu calculam si comparam omogenitatea la 6 cazuri pentru o proba de saritura în lungime de pe loc (cm) si o proba de viteza (sec).

Interpretare. La ambele cazuri, x si y, rezultatele coeficientului de variabilitate se includ în prima situatie - 0% - 10% variabilitate mica rezulta omogenitate mare, dar la proba de saritura în lungime de pe loc(x), Cv este mai mic decât la proba y, fiind raport de inversa proportionalitate, rezulta ca proba x este mai omogena ca proba y.

Graficul liniar cu evolutia variabilelor x si y (grafic cu o scala inversata).

Calcularea coeficientilor de corelatie r1, r2, r3.

Calcularea acestor coeficienti ne vor oferi date referitoare la legatura sau interdependenta (corelatia) dintre doua variabile. Pentru masuratorile tipice se vor folosi coeficientii r1 si r2, iar pentru masuratorile atipice (în general de timp) se va folosi r3 denumita si metoda rangurilor în care fiecarui rezultat (variabila) i se va atribui un rang sau o clasare în ierarhia valorica a variabilei.

∑ (dx dy) ∑ (dx dy)

r2 =   r1 =

√ ∑d²_x ∑d²_y (n-1) S_x S_y

Fata de calculul coeficientului de variabilitate, aici mai apare o rubrica noua   ∑ (dx dy).

Interpretarea coeficientului de corelatie

Valorile acestui coeficient se afla între -1 si +1 ,primul caz fiind corelatie negativa perfecta iar la +1, corelatie pozitiva perfecta. În cazul când coeficientul se apropie de valoarea 0, atunci este lipsa de corelatie.

Pragul de semnificatie în care coeficientul devine semnificativ este +- 0,70. Între +-0,70 si +-0,80 se indica o corelatie semnificativa, între +-0,80 si 0,90 corelatie foarte semnificativa, între +-0,90 si +-1 corelatie înalta aproape perfecta.

Ca exemplu vom calcula corelatia dintre doua probe "x" saritura în lungime de pe loc, masurata în centimetrii si proba "y" forta membrelor inferioare, masurata în kilograme.

În acest caz avem o corelatie pozitiva foarte semnificativa.

Graficul comparativ cu evolutia valorica a celor doua probe

Atunci când avem o situatie de masuratoare atipica vom calcula corelatia cu ajutorul coeficientului r3 (metoda rangurilor). Aici avem o proba de viteza x si o proba de saritura în lungime y. Vom calcula rangul lui x, r x (locul ierarhic al fiecarui caz în parte la prima proba), apoi rangul lui y, r y pentru a doua proba. În continuare vom calcula diferenta dintre ranguri d r si în final calculam diferenta la patrat d²r.

1. Badiu T. - Metodologia cercetarii stiintifice, note de curs, partea a-11-a, FEFS

Galati,

2. Cârstea Gh. - Educatie fizica, fundamente teoretice si metodice, Casa de

editura Petru Maior,

3. Cârstea Gh.. - Teoria si metodica educatiei fizice, Ed. Universul, Bucuresti

Dragnea A. - Caracteristicile instrumentelor de masurare si ale tehnicilor de  

evaluare în antrenamentul sportiv, vol. Antrenament sportiv, Ed.

Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

5. Dragnea A. - Introducere în metodologia cercetarii stiintifice în educatie fizica

si sport, Bucuresti, IEFS, 1975.

6. Dragnea .A. Bota A. - Teoria activitatilor motrice, Ed. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti,

7 Epuran M. - Metodologia activitatilor corporale în educatie fizica si sport, vol.

1-2, Bucuresti,

Epuran M., Marolicaru M. - Metodologia cercetarii activitatilor corporale,

Ed. Risoprint, Cluj-Napoca,

Firea E. - Metodica educatiei fizice scolare, vol. I-II, IEFS, Bucuresti,

Marcu V., Maroti S. - Ghid pentru elaborarea lucrarii de diploma, Ed.

Institutul Biblic "Emanuel" Oradea 2000.