Adaptarea copilului la mediul scolar

ADAPTAREA COPILULUI LA MEDIUL SCOLAR

a. Varsta optima pentru inceperea scolii

Perioada scolara mica (6 – 12 ani), de la intrarea copilului in scoalasi pana la terminarea ciclului elementar, este apreciata de unii psihologica fiind etapa finala a copilariei. Problemele acestei etape sunt legate de adaptarea scolara si de invatare

In perioada scolara mica invatarea devine tipul fundamental de activitate a copilului. Aceasta inseamna ca activitatea scolara va solicita intens intelectul, avand loc un process gradat de achizitii de cunostinte si abilitati; in consecinta, la nivel cognitive se vor organiza si dezvolta noi strategii de invatare, se vor forma deprinderi noi precum scrisul, cititul si calculul.

Chiar daca au fost precatiti prin frecventarea gradinitei, primii patru ani de scoala modifica regimul, tensiuneasi planul evenimentelor dominantein viata copilului. Dupa unii autori, inceperea scolaritatii devine un “al doilea intarcat afectiv”: copilul trebuie sa fie capabil sa se concentreze cel 838g66i putin jumatate de ora la acelasi subiect; orarul este mai riguros, disciplina este mai sticta. Procesul de adaptare se intensifica si solicita centrarea atentiei pe un alt adult, universul lui relational nu se mai limiteaza doar la parinti. Acest adult (invatatorul / invatatoarea) incepe sa joace un rol de prim ordin in viata copilului. Pentru copil, el este reprezentantul marii societati si, in acelasi timp vegheaza la exercitarea regulilor societatii si scolii; el este si cel care antreneaza energia psihica, modeleaza activitatea intelectuala a copilului, organizeaza viata scolara si impune modele de a gandi si actiona.

Varsta de intrare in gradinita (3 – 4 ani), la scoala (6 – 7 ani) si liceu (14 ani) nu sunt fixate in mod arbitrar, ci corespund nivelurilor de maturizare psihologica a copilului.

Activitatea scolara reprezinta una din situatiile in care este testat nivelul de dezvoltare al copilului, atat din punct de vedere cognitiv (se constata esecuri scolare chiar si in cazul unei inteligente normale), cat si rational si afectiv, punand in evidenta probleme psihologice nesesizate pana atunci .

In intervalul de varsta cuprins intre 6 – 7 ani se produce un salt calitativ in dezvoltarea psihologica a copilului, dezvoltare intensa care este facilitata si de educatia primita pana in acest moment atat in familie cat si la gradinita.

Copilul proaspat intrat in scoala are in fata cel putin doua sarcini esentiale: sa stea cuminte in clasa, in banca, si sa dobandeasca de acum inainte cunostinte formale.

Dificultatile invatamantului scolar rezulta pentu multi copii din faptul ca majoritatea problemelor sunt abstracte, rupte de contex, cu un format nou si mai dificil – cel scris. Fata de invatarea anterioara, acum se modifica si interactiunea dintre copil si persoana de la care incearca sa acumuleze informatia. Celui mic nu i se mai ofera ghidaj, ajutor si feed – back imediat, specific.

Constrangerile comportamentale sunt si ele destul de mari: copilul trebuie sa stea jos, sa raspunda numai cand este intrebat, iar raspunsurile sa fie oficiale. Trebuie sa se supuna autoritatii si regulilor pe care aceasta autoritate le impune si trebuie sa se conformeze la maximum expectantelor adultilor.

Apare si cerinta unui efort sustinut, a unei munci constante, este imprimata nevoia de a intra in competitie si de a obtine performante.

In acelasi timp se modifica relatia copil – parinte, acesta din urma devenind brusc mai sever si mai atent la trasaturi precum hiperactivitatea.

b. Succesul, insuccesul si abandonul scolar

Inca de pe vremea pedagogului J.J. Rousseau se punea problema unor carente educative. Se vorbea despre ignorarea aspiratiilor, intereselor si posibilitatilor copilului.

Succesul scolar se refera la formarea in acord cu cerintele programelor scolare, la elevi, a cunostintelor, priceperilor, capacitatilor, abilitatilor, deprinderilor, atitudinilor, trasaturilor de vointa si de caracter necesare integrarii socio-profesionale.

Insuccesul scolar se refera la ramanerea in urma la invatatura a elevilor care nu reusesc sa atinga un randament la nivelul programelor scolare. Esecul scolar reprezinta discrepanta dintre exigentele scolare, posibilitatile si rezultatele elevului.

Rezultatele anchetelor efectuate privind esecul scolar au scos la iveala accentuatele carente de comunicare intre elevi, parinti si profesori, carente adancite si de situatia materiala precara cu care se confrunta atat scoala cat si familia. La toate acestea se adauga si preocuparea sistemului de invatamat de a ridica standardele in conditiile in care nu exista resurse financiare si nici cadre didactice pregatite profesional sau motivate financiar la nivelul standardelor dorite.

Cauzele esecului scolar pot fi de ordin fizio-psihologic, socio-familial si pedagogic. Cauzele de ordin fizio-psihologic se refera la tulburari somatice, endocrine, legate de pubertate, inteligenta scolara sub limita, instabilitate neuromotorie, etc.

Cauzele de ordin social-familial se refera la familii monoparentale, neintelegeri si violenta intre parinti, nivelul cultural scazut al familiei, nivelul igienico-sanitar, situatii familiale

exceptionale, etc. Lipsa mijloacelor culturale din mediul familial si social provoaca intarzieri ale dezvoltarii intelectuale a copilului mai ales in plan verbal si cognitiv. Conform teoriei ,,codurilor lingvistice” a lui Berstein limbajul folosit in familie este factorul ce duce la diferentierea performantelor scolare ale elevilor.

Cauzele de ordin pedagogic se refera la evaluari injuste, autoritate sau democratie excesiva, cooperare precara cu familia elevului, pregatirea superficiala a lectiilor, etc.

De regula, la originea unui insucces scolar se afla mai multe cauze desi nu toate au aceeasi pondere si importanta. Unele cauze sunt predominante, altele pot fi secundare.

Insuccesul repetat este insotit de frustare si se inscrie intr-o spirala regresiva. Daca elevul nu reuseste sa raspunda cerintelor in mod repetat renunta la a mai depune efort, se resemneaza. Dar pe termen lung efectele esecului scolar se regasesc in esecul social.

Atitudinea fata de cunoastere si nivelul aspiratiilor elevului sunt importante; sensul pe care copilul il acorda reusitei scolare. Cercetarile statistice efectuate au aratat ca intre mediul socio-cultural al elevilor si performantele scolare ale acestora exista stranse legaturi.
Esecul scolar iti poate avea originea si in interiorul scolii datorita faptului ca profesorii tind sa raporteze fiecare elev la imaginea elevului ideal, evidentiindu-i pe aceia care se apropie cel mai mult de aceasta imagine si defavorizandu-i pe cei ce se indeparteaza de acesta, prin atitudinea de la catedra .

In ceea ce priveste abandonul scolar, ca rezultat al esecului scolar repetat datele publicate de Institutul National de Statistica indica faptul ca la nivelul sistemului de invatamant, se mentine la o valoare relativ constanta, insa cu unele scaderi sau cresteri, pe nivele de invatamant. In invatamantul liceal, abandonul a inregistrat o scadere, de la 3,5% la 2,4%. In schimb, la nivelul invatamantului primar si gimnazial, acesta a fost in crestere, de la 0,6% la 1,5%. Ponderea mai mare a abandonului in ciclurile primar si gimnazial a fost consemnata in mediul rural (1,7%, fata de 1,3% in mediul urban). Printre motivele abandonului in mediul rural, pe primul loc pare sa se situeze saracia, care-i determina pe multi parinti sa nu-si mai poata intretine copiii la scoala.

In fata esecului / insuccesului scolar, este bine ca parintii sa comunice cu copilul si sa-i impartaseasca din propria lor experienta, dar sa-l lase si pe acesta sa vorbeasca despre experienta traita, cum si ce simte. Daca parintii il vor demoraliza pe copil spunandu-i ca din cauza unui esec scolar si-a ratat viata si nu este bun de nimic acesta se va izola si va intra intr-o stare de depresie. In astfel de momente foarte importanti sunt prietenii care ii pot fi alaturi asa ca, parintele nu trebuie sa-l priveze pe copil de acestia pe motiv ca trebuie sa stea sa invete ca sa repare greseala.

Strategiile si conditiile favorabile prevenirii si eliminarii insuccesul scolar se stabilesc in functie de cauzele nereusitei scolare(familiale, psihosociofiziologica   si pedagogica).

Pentru optimizarea actului didactic, in contextul caruia sa se previna ori sa se elimine esecul scolar, factorul educativi, mai ales profesorul trebuie sa dovedeasca si sa respecte cateva conditii specifice si anume: manifestarea unei conceptii optimiste fata de educatie, dragoste si daruire fata de elevi, maiestrie pedagogica, tact pedagogic, constientizarea elevului asupra posibilitatile sale reale.

Atunci cand s-au folosit strategiile adecvate si valoroase pentru obtinerea succesului scolar si nu s-a reusit, atunci trebuie procedat in consecinta, in sensul ca elevii care se mentin intr-o situatie de nereusita scolara sa fie indreptati catre acele scoli care corespund posibilitatilor lor de pregatire scolara

c. Probleme frecvente aparute la varsta scolara mica

c. 1. ADHD este prescurtarea  pentru afectiunea Deficit de Atentie / Tulburare Hiperkinetica si semnifica o tulburare comportamentala frecvent intalnita la copii si adolescenti, considerata de multe ori ca o manifestare a carentelor educative, a rasfatului sau ca reactie la modificarile aparute in viata copilului. Cauza precisa a ADHD ramane nedeterminata.   Specialistii estimeaza ca ADHD afecteaza 3-5% din copiii de varsta scolara, baietii fiind mai susceptibili a suferi de ADHD decat fetele. ADHD se manifesta printr-un comportament hiperactiv si impulsiv al copilului, care este permanent in miscare, agitat si neatent. Acest comportament, tolerat initial datorita inteligentei si dragalaseniei acestor copii, poate degenera in timp din cauza neatentiei si nerabdarii. Pentru a indeplini criteriile standard de diagnostic, unele dintre simptomele ADHD trebuie sa apara inainte de varsta de 7 ani si sa persiste cel putin 6 luni la un  nivel neobisnuit pentru varsta copilului. Majoritatea problemelor comportamentale ale copiilor si adolescentilor cu aceasta tulburare sunt legate de impulsivitate si distractibilitate. Ei sunt „neobositi” – insa reusesc sa ii oboseasca pe cei din jurul lor, nu pot sta intr-un loc nici chiar pentru o perioada scurta de timp. Unii vorbesc mult si au dificultati in amanarea recompensei (de exemplu, daca vor sa fie dusi in parc, acest lucru trebuie sa se intample acum, nu maine sau peste o saptamana). Copiii cu ADHD au dificultati in a-si face prieteni si a respecta regulile sociale. Nu respecta limitele impuse de ceilalti si tind sa ignore cererile care le sunt adresate. De obicei trebuie sa li se repete de zeci de ori ce trebuie sa faca si in final tot nu fac acel lucru. De asemenea, le este greu sa respecte sentimentele, drepturile si proprietatea / obiectele care apartin celorlalti. Sunt deseori agresivi, dominanti – ceea ce ii face sa fie neagreati de catre ceilalti copii. Ei nu respecta regulile jocurilor si au dificultati in a-si astepta randul la joc – nu sunt preferati ca parteneri de joaca.  Copiii cu ADHD sunt la fel de inteligenti si capabili ca ceilalti copii dar nu stiu cum sa isi utilizeze resursele de care dispun. Astfel se concentreaza mai greu si uita repede ceea ce li se spune (au un deficit al memoriei de scurta durata). Deseori, aceste dificultati sunt insotite de tulburari de invatare sau de vorbire. In ceea ce priveste emotiile, acestea  sunt extrem de fluctuante – trecand rapid de la o stare de tristete la una de exaltare si invers. Pot fi prietenosi, iar in urmatorul moment sa devina ostili. Au o toleranta redusa la frustrare si pot avea „crize de nervi”.

c. 2. Probleme comportamentale la copii

1. Absenta: este un comportament evitativ, defensiv care apare in orice situatii concrete: lucrari de control, conflicte cu profesorii sau colegii. Cauzele acestui comportament variaza in functie de varsta. La cei mici apare “fobia de scoala”, care consta in faptul ca micutul refuza sa mearga la scoala. Copilul este nelinistit si suparat in momentul in care trebuie sa plece si adesea se plange de greturi sau invoca alte dureri (de cap, de burtica etc.). Poate ajuge uneori chiar pana in fata cladirii, dar nu reuseste sa intre. Cand nu este in preajma scolii promite ca se intoarce si va reusi sa ramana. Aceasta fobie este legata de trairea unei experiente traumatizante. Statistic, fobia scolara este mai frecventa la copiii singuri la parinti, cu o varsta cuprinsa intre cinci si treisprezece ani. Este legata de mai multi factori: anxietatea de despartire, o depresie in legatura cu scoala (de exemplu: un elev stralucit dupa ce a suferit o boala si a fost nevoit sa lipseasca o perioada de la scoala, nu suporta o asa-zisa “injosire” ca nu mai este la zi cu clasa), o perturbare a personalitatii sau atitudine nepotrivita si inconstienta a unor parintii care incearca sa-si tina copilul acasa pentru a-i ajuta la diverse activitati.
Esecul scolar este un motiv des pentru care se cere psihoterapia / consilierea psihologica

atat a copilului cat si a familiei acestuia.
Activitatea scolara este de fapt influientata de o proasta invatare a mecanismelor de baza (scris, citit, socotit), urmata de o ramanere in urma, “ramas de caruta” – cum se spune in popor. Aceste manifestari pot sa exprime si nevoia de a se afirma sau de a delimita exigentele parintilor, nevoia de atentie a parintilor, lipsa de incredere in sine, frica de a nu fi abandonat de parinti pentru care scoala este centrul de interes. De luat in seama sunt si factori ca mutarea din clasa, schimbarea locuintei, divortul parintilor etc.

2. Furturi mai mici: sunt cauzate de lipsa de atentie din partea parintilor, precum si de lipsa acceptarii individuale a copilului.

3. Vandalismul este o manifestare agresiva specifica fata de obiecte si proprietati. Persoana care manifesta comportament vandal prezinta un autocontrol scazut, lipsa stimei de sine, toleranta scazuta la frustrare. Cauzele acestui comportament pot fi: revolta fata de sistemul scolar sau faptul ca acel copil nu se simte bine in scoala respectiva.

4. Agresivitatea: cu cele trei forme ale sale – verbala, corporala, pasiva – poate avea urmatoarel cauze: manifestarea emotiilor negative, descarcarea tensiunii, necesitatea de a-i domina pe altii, comportamente agresive invatate in cadrul familiei, televiziune, prieteni, presiunea grupului, lipsa atentiei si a respectului, stima de sine scazuta, abuz fizic sau emotional in copilarie .