Adaptarea curriculumului la contextul local

De asemenea, conceptul central al proiectarii didactice este demersul didactic personalizat care exprima dreptul profesorului de a !ua decizii asupra modalitatilor pe care le considera optime īn cresterea calitatii procesului de īnvaatamānt, respectiv, raspunderea personala pentru a asigura elevilor un parcurs scolar individualizat, īn functie de conditii si cerinte concrete.

Noul Curriculum national accentueaza faptul cä documentele de proiectare didacticä sunt documente administrative care asociaza intr-un mod personalizat elementele programei - obiective de referinta, continuturi, activitati de invare cu alocarea de resurse (de timp si materiale) considerate optime de catre profesor pe parcursul unui an scolar.In acest context, lectia devine o oportunitate mult mai valoroasa de adaptare a procesului de predare-īnvatare la contextul de viata al elevilor, la experientele lor din viaa reala si la nevoile de dezvoltare specifice. Rolul profesoruIui si al īnvatatorului īn conceperea si organizarea activitatii īn clasa devine mult mai important.

Reforma īnvatamāntului presupune, pe lānga regāndirea curriculum-ului scolar, si schimbarea strategiilor didactice. Īn politica reformei educationale, innoirea strategiilor didactice trebuie sa ocupe o pozitie prioritara.

Drept argument pentru afirmarea acestei prioritati serveste ideea ca strategia didactica reprezinta o maniera de abordare a educatiei, necesara pentru realizarea unui scop specific prin punerea īn practica a principiilor generale de proiectare a activitatii de formare -dezvoltare permanenta a personalitatii si a metodelor de instruire integrata la nivelul unui discurs didactic eficient, adaptabil īntr-un context dat.

Se preconizeaza un model de īnvatamānt mobil si flexibil cu disponibilitati multiple de modificare si reglare functionala, de adaptare la schimbarile permanente ale realitatii. Un astfel de model va impune un ansamblu nou de obiective si strategii didactice formative. Inovatiile īn acest context vizeaza, īn principal, formarea cunostintelor si competentelor fundamentale; scoala va trebui sa ofere modele de gāndire si actiune, tehnici de munca intelectuala , modele de adaptare la cele mai diverse situatii, capacitati communicative etc. Realizarea acestor orientari este posibila numai prin implicarea elevilor īn procesul activ de īnvatare.

Strategiile interactive de predare-īnvatare inclusiv la limba si literatura romāna, nu si-au gasit, din pacate,    o raspāndire larga. Īn acelasi timp, ele sunt īn corelare cu tendintele dezvoltarii īnvatamāntului formativ . Abordarea strategiilor interactive de predare- īnvatare se bazeaza pe ideile instruirii problematizate, pe legitatile dezvoltarii gāndirii , pe formarea competentelor comunicative .

Pentru o buna aplicare a acestui nou model de īnvatamānt, trebuie avute īn vedere unele aspecte foarte importante īn ceea ce priveste stabilirea coerentei si corelatiei dintre strategiile didactice, metodele si mijloacele de īnvatamānt . Rolul si locul strategiilor didactice īn curriculumul disciplinar sunt de asemenea foarte importante.

Asadar, īn didactica si practica predarii-īnvatarii limbii si literaturii romane , pe de o parte strategiile didactice se dezvolta multilateral, iar, pe de alta parte, problema strategiilor didactice interactive īn cadrul predarii -īnvatarii limbii si literaturii romane ramāne cercetata nesatisfacator.

Curriculumul scolar prezinta o lista de competente pe care elevul trebuie sa le dobāndeasca si o lista de continuturi ca baza de operare pentru formarea competentelor. Caracterul obiectivelor reformei īnvatamāntului presupune, īn afara de īnnoirea curriculumului scolar si schimbarea strategiilor didactice. Īn politica reformei educationale regāndirea strategiilor didactice ocupa o pozitie prioritara. Drept argument pentru afirmarea acestei prioritati serveste ideea ca strategia didactica reprezinta o maniera de abordare a educatiei, necesara pentru realizarea unui scop specific prin punerea īn practica a principiilor generale de proiectare a activitatii de formare si dezvoltare permanenta a personalitatii si a metodelor de instruire integrata la nivelul unui discurs didactic eficient, adaptabil īntr-un context dat. Se preconizeaza un model de īnvatamānt mobil si flexibil cu disponibilitati multiple de modificare si reglare functionala, de adaptare la mutatiile continue ale realitatii. Un astfel de model va impune un ansamblu nou de obiective si strategii didactice formative. Inovatiile īn acest context vizeaza, īn principal, formarea cunostintelor si competentelor fundamentale; scoala va trebui sa ofere modele de gāndire si actiune, tehnici de munca intelectuala si de insertie sociala, modele de adaptare, capacitati comunicative, inclusiv īntr -o limba straina. Realizarea acestor orientari este posibila numai prin implicarea elevilor īn procesul activ de īnvatare, comunicare, cooperare.

Se recomanda asadar, trecerea de la īnvatamāntul traditional la cel participativ-activ, care are īn centrul lui elevul.

Analizānd pozitia cadrului didactic īn fata problemelor instruirii si ale īnvatarii, profesorul Ioan Neacsu afirma ca "educatorii sunt solicitati astazi, īn mod continuu, sa promoveze īnvatarea eficienta. si nu orice īnvatare eficienta, ci una participativa, activa si creativa." Īnvatarea interactiv-creativa este un proces evolutiv, care are la baza receptivitatea fata de experientele noi, cautate si rezolvate prin explorare, deductie, analiza, sinteza, generalizare, abstractizare, concretizare, punānd accentul pe realizarea conexiunilor īntre sensuri si solicitānd o profunda implicare intelectuala, psihomotorie, afectiva si volitionala. Īn cadrul īnvatarii interactiv-creative, elevul/studentul descopera, imagineaza, construieste si redefineste sensurile, filtrāndu-le prin prisma propriei personalitati si solicitānd procesele psihice superioare de gāndire si creatie. Ea apare ca urmare a eforturilor individuale si colective, al interactiunii educatului cu ceilalti,bazāndu-se pe schimburile sociale īn dobāndirea noului.

Pentru a raspunde cerintelor legate de adaptarea curriculumului la contextul local, scoala trebuie sa sensibilizeze si sa atraga īn parteneriate variate persoane sau institutii din comunitate care detin competente sau resurse care pot contribui la realizarea educatiei de calitate: parinti, membri ai comunitatii, autoritati locale, agenti economici, institutii guvernamentale, organizatii non-guvernamentale etc.

Care sunt dificultatile?

Experienta unor scoli demonstreaza ca, de multe ori:

. parintii elevilor sunt greu de atras īn sustinerea demersului de adaptare a curriculumului la contextul local, desi familia ar trebui sa reprezinte principalul partener al scolii īn acest domeniu;

. colaborarea cu agentii economici, care pot oferi resurse pentru procesele de īnvatare, este desul de modesta, desi aceasta colaborare ar putea juca un rol foarte important īn realizarea unui curriculum adaptat la contextul local;

. parteneniatul dintre scoala si autoritatile locale īn vederea asigurarii unor curricule scolare adaptate la realitate este destul de saraca, desi aceste doua institutii ar trebui sa conlucreze constant īn acest domeniu de interes comun;

Pentru a raspunde cerintelor specifice legate de cresterea calitatii īn sistemul de īnvatamānt, aticolulul ,,Adaptarea curriculumului la contextul local" cuprinde repere teoretice referitoare la principalele dimensiuni care fac posibila adaptarea curriculumului scolii la contextul local si la realitate: perspectiva din care trebuie privite/ operate adaptarile curriculare; caracteristici ale mediului scolar; obstacole īn fata adaptarii.

Constituirea unor grupuri de lucru si a unor echipe mixte, care sa īsi asume sarcini legate de adaptarea curriculelor scolii la realitate si la contextul local, poate reprezenta o solutie eficienta, care asigura colaborarea dintre profesori si elevi si dintre scoala si comunitate īn acest domeniu. Īn acest sens, adaptarea curriculumului la contextul local trebuie sa fie rezultatul lucrului īn grup si/sau a eforturilor de echipa.

Stimularea inovatiei si creativitatii, ca o conditie sine qua non a adaptarilor curriculare la context si la realitate presupune, la nivelul fiecarei scoli :

. elaborarea unei strategii speciale īn domeniul inovatiei si creativitatii;

. crearea unui cadru general care sa favorizeze inovatia si creativitatea;

. īncurajarea persoanelor si a grupurilor novatoare;

. diminuarea rezistentei fata de noutate si schimbare;

. implicarea tuturor membrilor comunitatii scolare īn activitati care presupun inovatie si creativitate.

Īn concluzie, problema adaptarii curriculumului la contextul local implica o serie de strategii, metode, mijloace, persoane sau grupuri cu rol decisiv īn implementarea unui astfel de proiect cu implicatii majore īn viata īntregii comunitati.

Bibliografie selectiva