Adaptarea curriculumului la contextul local

De asemenea, conceptul central al proiectarii didactice este demersul didactic personalizat care exprima dreptul profesorului de a !ua decizii asupra modalitatilor pe care le considera optime în cresterea calitatii procesului de învaatamânt, respectiv, raspunderea personala pentru a asigura elevilor un parcurs scolar individualizat, în functie de conditii si cerinte concrete.

Noul Curriculum national accentueaza faptul cä documentele de proiectare didacticä sunt documente administrative care asociaza intr-un mod personalizat elementele programei - obiective de referinta, continuturi, activitati de invare cu alocarea de resurse (de timp si materiale) considerate optime de catre profesor pe parcursul unui an scolar.In acest context, lectia devine o oportunitate mult mai valoroasa de adaptare a procesului de predare-învatare la contextul de viata al elevilor, la experientele lor din viaa reala si la nevoile de dezvoltare specifice. Rolul profesoruIui si al învatatorului în conceperea si organizarea activitatii în clasa devine mult mai important.

Reforma învatamântului presupune, pe lânga regândirea curriculum-ului scolar, si schimbarea strategiilor didactice. În politica reformei educationale, innoirea strategiilor didactice trebuie sa ocupe o pozitie prioritara.

Drept argument pentru afirmarea acestei prioritati serveste ideea ca strategia didactica reprezinta o maniera de abordare a educatiei, necesara pentru realizarea unui scop specific prin punerea în practica a principiilor generale de proiectare a activitatii de formare -dezvoltare permanenta a personalitatii si a metodelor de instruire integrata la nivelul unui discurs didactic eficient, adaptabil într-un context dat.

Se preconizeaza un model de învatamânt mobil si flexibil cu disponibilitati multiple de modificare si reglare functionala, de adaptare la schimbarile permanente ale realitatii. Un astfel de model va impune un ansamblu nou de obiective si strategii didactice formative. Inovatiile în acest context vizeaza, în principal, formarea cunostintelor si competentelor fundamentale; scoala va trebui sa ofere modele de gândire si actiune, tehnici de munca intelectuala , modele de adaptare la cele mai diverse situatii, capacitati communicative etc. Realizarea acestor orientari este posibila numai prin implicarea elevilor în procesul activ de învatare.

Strategiile interactive de predare-învatare inclusiv la limba si literatura româna, nu si-au gasit, din pacate,    o raspândire larga. În acelasi timp, ele sunt în corelare cu tendintele dezvoltarii învatamântului formativ . Abordarea strategiilor interactive de predare- învatare se bazeaza pe ideile instruirii problematizate, pe legitatile dezvoltarii gândirii , pe formarea competentelor comunicative .

Pentru o buna aplicare a acestui nou model de învatamânt, trebuie avute în vedere unele aspecte foarte importante în ceea ce priveste stabilirea coerentei si corelatiei dintre strategiile didactice, metodele si mijloacele de învatamânt . Rolul si locul strategiilor didactice în curriculumul disciplinar sunt de asemenea foarte importante.

Asadar, în didactica si practica predarii-învatarii limbii si literaturii romane , pe de o parte strategiile didactice se dezvolta multilateral, iar, pe de alta parte, problema strategiilor didactice interactive în cadrul predarii -învatarii limbii si literaturii romane ramâne cercetata nesatisfacator.

Curriculumul scolar prezinta o lista de competente pe care elevul trebuie sa le dobândeasca si o lista de continuturi ca baza de operare pentru formarea competentelor. Caracterul obiectivelor reformei învatamântului presupune, în afara de înnoirea curriculumului scolar si schimbarea strategiilor didactice. În politica reformei educationale regândirea strategiilor didactice ocupa o pozitie prioritara. Drept argument pentru afirmarea acestei prioritati serveste ideea ca strategia didactica reprezinta o maniera de abordare a educatiei, necesara pentru realizarea unui scop specific prin punerea în practica a principiilor generale de proiectare a activitatii de formare si dezvoltare permanenta a personalitatii si a metodelor de instruire integrata la nivelul unui discurs didactic eficient, adaptabil într-un context dat. Se preconizeaza un model de învatamânt mobil si flexibil cu disponibilitati multiple de modificare si reglare functionala, de adaptare la mutatiile continue ale realitatii. Un astfel de model va impune un ansamblu nou de obiective si strategii didactice formative. Inovatiile în acest context vizeaza, în principal, formarea cunostintelor si competentelor fundamentale; scoala va trebui sa ofere modele de gândire si actiune, tehnici de munca intelectuala si de insertie sociala, modele de adaptare, capacitati comunicative, inclusiv într -o limba straina. Realizarea acestor orientari este posibila numai prin implicarea elevilor în procesul activ de învatare, comunicare, cooperare.

Se recomanda asadar, trecerea de la învatamântul traditional la cel participativ-activ, care are în centrul lui elevul.

Analizând pozitia cadrului didactic în fata problemelor instruirii si ale învatarii, profesorul Ioan Neacsu afirma ca "educatorii sunt solicitati astazi, în mod continuu, sa promoveze învatarea eficienta. si nu orice învatare eficienta, ci una participativa, activa si creativa." Învatarea interactiv-creativa este un proces evolutiv, care are la baza receptivitatea fata de experientele noi, cautate si rezolvate prin explorare, deductie, analiza, sinteza, generalizare, abstractizare, concretizare, punând accentul pe realizarea conexiunilor între sensuri si solicitând o profunda implicare intelectuala, psihomotorie, afectiva si volitionala. În cadrul învatarii interactiv-creative, elevul/studentul descopera, imagineaza, construieste si redefineste sensurile, filtrându-le prin prisma propriei personalitati si solicitând procesele psihice superioare de gândire si creatie. Ea apare ca urmare a eforturilor individuale si colective, al interactiunii educatului cu ceilalti,bazându-se pe schimburile sociale în dobândirea noului.

Pentru a raspunde cerintelor legate de adaptarea curriculumului la contextul local, scoala trebuie sa sensibilizeze si sa atraga în parteneriate variate persoane sau institutii din comunitate care detin competente sau resurse care pot contribui la realizarea educatiei de calitate: parinti, membri ai comunitatii, autoritati locale, agenti economici, institutii guvernamentale, organizatii non-guvernamentale etc.

Care sunt dificultatile?

Experienta unor scoli demonstreaza ca, de multe ori:

. parintii elevilor sunt greu de atras în sustinerea demersului de adaptare a curriculumului la contextul local, desi familia ar trebui sa reprezinte principalul partener al scolii în acest domeniu;

. colaborarea cu agentii economici, care pot oferi resurse pentru procesele de învatare, este desul de modesta, desi aceasta colaborare ar putea juca un rol foarte important în realizarea unui curriculum adaptat la contextul local;

. parteneniatul dintre scoala si autoritatile locale în vederea asigurarii unor curricule scolare adaptate la realitate este destul de saraca, desi aceste doua institutii ar trebui sa conlucreze constant în acest domeniu de interes comun;

Pentru a raspunde cerintelor specifice legate de cresterea calitatii în sistemul de învatamânt, aticolulul ,,Adaptarea curriculumului la contextul local" cuprinde repere teoretice referitoare la principalele dimensiuni care fac posibila adaptarea curriculumului scolii la contextul local si la realitate: perspectiva din care trebuie privite/ operate adaptarile curriculare; caracteristici ale mediului scolar; obstacole în fata adaptarii.

Constituirea unor grupuri de lucru si a unor echipe mixte, care sa îsi asume sarcini legate de adaptarea curriculelor scolii la realitate si la contextul local, poate reprezenta o solutie eficienta, care asigura colaborarea dintre profesori si elevi si dintre scoala si comunitate în acest domeniu. În acest sens, adaptarea curriculumului la contextul local trebuie sa fie rezultatul lucrului în grup si/sau a eforturilor de echipa.

Stimularea inovatiei si creativitatii, ca o conditie sine qua non a adaptarilor curriculare la context si la realitate presupune, la nivelul fiecarei scoli :

. elaborarea unei strategii speciale în domeniul inovatiei si creativitatii;

. crearea unui cadru general care sa favorizeze inovatia si creativitatea;

. încurajarea persoanelor si a grupurilor novatoare;

. diminuarea rezistentei fata de noutate si schimbare;

. implicarea tuturor membrilor comunitatii scolare în activitati care presupun inovatie si creativitate.

În concluzie, problema adaptarii curriculumului la contextul local implica o serie de strategii, metode, mijloace, persoane sau grupuri cu rol decisiv în implementarea unui astfel de proiect cu implicatii majore în viata întregii comunitati.

Bibliografie selectiva