Aplicarea curriculumului –invitație la creativitate și inovație
Curriculum pentru educația preșcolara are in vedere parcurgerea interdisciplinara, integrata a conținuturilor pe fondul unei libertați reale a cadrului didactic in ceea ce privește planificarea activitaților zilnice. Rolul creativ, inovator al educatoarei se poate reliefa in centrarea demersurilor educaționale pe copil prin activizarea funcțiilor mintale constructive și creative ale copiilor, proces in care copiii și educatoarea se afla intr-o interacțiune și acomodare reciproca. Integrarea curriculara , definita ca proces de stabilire a unor relatii de convergenta la nivelul elementelor de continut, al obiectivelor sau metodelor, dar si la nivel de concepte sau valori apartinand diferitelor discipline scolare, presupune:
Integrarea orizontala – proces ce reuneste intr-un ansamblu coerent doua sau mai multe obiecte de studiu apartinand unor domenii (sau arii curriculare) diferite;
Integrarea verticala – reuneste intr-un ansamblu coerent doua sau mai multe obiecte de studiu apartinand aceluiasi domeniu.
Prin activitatile desfasurate in viziune integrata, folosind metoda proiectelor am urmarit ca tendinta copilului spre activitate si curiozitatea care il caracterizeaza, sa fie canalizata spre actiuni utile, in care el sa manifeste creativitate, initiativa, sa ajunga sa se angajeze direct, optional, in investigarea realitatii, in aplicarea practica a cunostintelor insusite.
In aceasta idee am urmarit ca activitatile desfasurate pe parcursul unui proiect sa se deruleze intr-o succesiune logica nu numai din punct de vedere al obiectivelor si continuturilor dar si organizatoric, asa incat sa existe o gama de activitati care strabat ca un fir rosu tot proiectul, cu rolul de a-l motiva, de a asigura o continuitate si o cursivitate procesului educativ.
Noul curriculum pune un accent deosebit pe proiectarea și derularea integrata a tuturor demersurilor educative centrate pe copil. In aceasta viziune putem vorbi de implementarea primelor elemente specifice invatarii autodirijate ce se caracterizeaza prin faptul ca educatul isi stabileste propriile nevoi de invatare (singur sau cu ajutorul altora), este capabil sa-si fomuleze obiective, sa identifice resurse materiale, umane necesare invatarii, aplica strategiile adecvate , se autoevalueaza
La varsta prescolara autodirijarea se manifesta gradual, exprimata in variante ale autonomiei. Cel mai adesea invatarea autodirijata se manifesta in activitatile de dimineata, denumite si activitati liber alese de copii, cand ei isi aleg singuri continuturile tematice iar rezultatele invatarii se stabilesc prin autocontrol, elementul esential fiind responsabilitatea in asumarea si indeplinirea sarcinilor, indrumarea exercitata de educatoare fiind din exterior.
Invatarea autodirijata are eficienta maxima daca se impleteste armonios cu instruirea asistata.
Numai cei care participa la alternativa institutionalizata pot sa-si dezvolte competente efective de autoinstruire. Conceptul invatarii autodirijate este diferit de cel al pedagogiei normative. Din aceasta perspectiva am considerat ca rolul meu de educator este de a organiza cadrul de instruire astfel incat copilul sa aiba libertatea de a-si alege continuturile, materialele care-i suscita interes.
Stiut fiind ca invatarea autodirijata pune accent pe insusire, nu transmiterea cunostintelor, am cautat sa depasesc perimetrul obiectivelor impuse (perspectiva de transmitere de cunostinte) si sa ma concentrez pe educat, pe interesele, nevoile si mai ales posibilitatile copiilor de invatare (pespectiva insusirii cunostintelor). Autonomia si pluralismul in insusirea cunostintelor sunt elementele centrale ale invatarii autodirijate. Invatarea autodirijata suporta o determinare biografica, altfel spus „invatam cum am fost invatati sa o facem”. In literatura de specialitate am identificat sase stiluri fundamentale ale invatarii autodirijate:
a) orientat spre sarcini / teme concrete;
b) planificare in comun;
c) cu cercetare spre / pe subiect;
d) centrat spre tematica;
e) centrat spre activitatea propriu-zisa de invatare;
f) stimulativ emotional.
Autodirijarea este marcata de experientele anterioare si se bazeaza pe capacitatea de autoorganizare.
Astfel se face ca, la nivelul invatamantului prescolar putem spune ca preponderent este stilul centrat spre o tema concreta, abordata din prisma metodei proiectelor. Copilul este cel care, bazandu-se pe experienta anteriora, dar mai ales ca urmare a satisfacerii curiozitatii de cunoastere, este cel care propune tema; impreuna cu educatoarea stabileste continuturile tematice (harta proiectului) dar si modalitatea de realizare, eventual chiar si sursele de informare.
In acelas timp putem spune ca invatarea autodirijata este o activitate bazata pe autoresponsabilizare; la aceasta varsta nu putem vorbi de o responsabilizare stricta a copiilor in ceea ce priveste invatarea, dar putem responsabiliza familia in sprijinirea copiilor sa investigheze, sa le faciliteze identificarea raspunsurilor, sa stimuleze curiozitatea copiilor. Conform conceptiei asigurarii calitatii educatiei, nu numai copilul este beneficiar al acestui proces, ci si parintii. Tocmai de aceea, ei au inteles ca trebuie sa fie responsabili fata de nevoile copilului.
Invatarea autodirijata este un proces cognitiv si emotional. Trebuie avut in vedere ca un context emotional optim (conceput pentru a stimula) favorizeaza procesul de invatare. Invatarea autodirijata se bazeaza pe incredere in sine, pe optimism si, deopotriva pe curiozitate.
Placerea de a invata si trairile satisfactiei asociate sunt esentiale. Pornind de la ideea ca deosebit de important este sa-l invatam pe copil cum sa invete, am utilizat cu deosebire metode interactive de grup, astfel incat succesul grupului a fost impartasit de catre toti membri prin efortul depus in realizarea sarcinii. Fara a se opune invatarii clasice, invatarea autodirijata reprezinta o noua calitate a acesteia prin obiectivele pe care le urmareste privind formarea personalitatii umane.
In abordarea si dezvoltarea proiectului „Farmecul toamnei”, am aplicat principiile autoinvatarii, antrenand copiii la stabilirea unui inventar de continuturi prin folosirea metodei starbusting (explozia stelara). Astfel, pornind de la tema centrala, copiii au fost incurajati sa formuleze cat mai multe intrebari de tipul:
v CE? Ce se intampla cu copacii?, Ce fac oamenii pe ogoare? Ce pregatiri fac mamele? Ce se intampla in livezi?
v CINE?: Cine vine dupa toamna?, Cine folosește toate darurile toamnei?
v UNDE?: Unde pleaca pasarile calatoare?, Unde a plecat vara?, Unde se duc frunzele?
v CUM? . Cum este vremea?, Cum ne imbracam?, Cum sunt zilele?;
v DE CE? De ce cad frunzele?, De ce ploua?, De ce pleaca pasarile calatoare?
Impreuna stabilim modalitatea de a afla raspunsurile: povesti, poezii, cantece, experimente, plimbari, observari, intreba parintii, fratii mai mari, cauta raspunsuri in carti, la TV, pe internet ( cu ajutorul parintilor), etc. Pe masura ce unele intrebari isi afla raspunsul pot sa apara alte intrebari, functie de care se poate stabili gradul de interes al copiilor, accesibilitatea subiectului si de aici oportunitatea stabilirii duratei: proiectul se poate finaliza sau, dimpotriva poate fi dezvoltat, extins. Experientele de invatare in grup sunt marcate de dialog, rolul educatoarei se redimensioneaza si capata noi valente, depasind optica traditionala prin care ea este doar un furnizor de informatii, devenind un coparticipant, alaturi de copil la activitatile desfasurate.
Astfel, in activitatea de observare „Gustul toamnei”, am utilizat metoda mozaic (jigsaw), impartind copiii pe 4 grupe de studiu, fiecare avand acelasi cos cu legume. In cadrul fiecarei echipe am distibuit copiilor un ecuson cu imaginea unei legume. Copiii cu aceeasi leguma pe ecuson, din fiecare echipa, s-au regrupat si au avut sarcina de a observa leguma respectiva, devenind astfel experti in tema data. Ei au aplicat algoritmii cunoscuti de investigatie, s-au completat, si-au impartasit constatarile, au adresat intrebari, au comparat soiuri diferite ale aceluiasi fruct (marimi, stadii de coacere diferite), apoi si-au formulat o apreciere comuna.
Copiii s-au reintors la grupul initial si fiecare expert a transmis cunostintele asimilate colegilor din echipa, intr-un mod scurt, concis. Au facut apoi comparatii intre legumele aflate in cos (cate doua legume: roșie-ardei, varza-conopida) stabilind caracteristici comune, dar si deosebiri. (elemente ale metodei diagrama wenn). In etapa de evaluare, fiecare grup si-a prezentat rezultatele intregii clase.
Copilul care invata activ este propriul sau initiator si organizator al experientelor de invatare, capabil sa-si restructureze si sa-si reorganizeze in permanenta achizitiile proprii. In acest fel contribuim la stimularea copiilor sa-si elaboreze proiecte personalizate de invatare, sa-si asume responsabilitatea desfasurarii invatarii, constientizand, aplicand, autoevaluand, gestionand si dobandind progresiv autonomie in propria formare.
Este astfel realizata conjugarea eforturilor ambilor agenti educationali (educatorul –educatul) in construirea cunoasterii, aceasta relatie fiind redimensionata: educatul isi asuma rolul de subiect al propriei formari, iar educatorul este ghidul sau in demersurile intreprinse.
Copilul ajunge treptat sa descopere placerea de a invata, ceea ce contribuie la dezvoltarea increderii in propriul potential, stimularea dorintei de cunoastere.
Deosebit de important mi se pare sa oferim copiilor oportunitatea de a-si valoriza experienta in egala masura cu formarea deprinderii de a aprecia o situatie, un subiect din cat mai multe perspective. Pentru aceasta, in derularea poiectului „Farmecul toamnei”, am antrenat copiii intr-un joc avand la baza abordarea integrata a conținutului, copiii fiind antrenați in soluționarea unei probleme: care este raspunsul la cearta legumelor (din poezia ”Supa de zarzavat”) . Pentru a afla care este ”cea mai leguma” trebuie facute investigații de detectiv, motiv pentru care ei vor fi ”detectivii legumelor”, demersurile educaționale fiind astfel concentrate pe principiile invațarii de tip aventura: cercetarea dovezilor (caracteristicile legumelor), alcatuirea portretului robot al legumelor (pictura), interogarea, chestioarea martorilor, specialiștilor, concluzionarea.
Astfel, organizand activitatea unei zile pe modelul inlanțuit de integrare am pus in prim plan competențele transversale (invața sa invețe) pe care le-am urmarit de-a lungul disciplinelor vizate:
-activitațile liber alese: știința ”Legume sub lupa” –copiii descopera caracteristicile esențiale ale legumelor, utilizand preponderent analizatorul vizual; biblioteca ”Din secretele legumelor” –utilizeaza sursele scrise de informare, se documenteaza pentru a compara rezultatele concrete cu cele ”standard”, arta –picteaza legumele (pe contur dat –portretul virtual), reprezentandu-le plastic caracteristicile personale
-activitați pe domenii experiențiale: activitate matematica –copiii efectueaza operații cu grupele de legume (grupare dupa criteriul dat, regruparea elementelor identificate, aprecierea cantitații prin corespondența biunivoca)
-activitați liber alese: pentru ca investigațiile culese de detectivi facute nu sunt suficiente pentru a stabili care leguma va primi steluțe, copiii sunt antrenați in jocul-exercițiu ”Detectivii intreaba, specialiștii raspund”, utilizand metoda cubul, apoi se organizeaza jocul energizant ”Steluțele legumelor” in care, prin metode schimba perechea copiii acorda steluțe pentru cea mai leguma (dulce, roșie, iute, subpamanteana, etc)
Oferindu-le copiilor un mediu de invatare interactiv, incitator si dinamic, contribuim la dezvoltarea activismului si a creativitatii, intretinand motivatia gnoseologica, favorizand astfel implicarea activa in sarcina de invatare.
Invatarea autodirijata conduce la dezvoltarea spiritului investigativ, a gandirii divergente, a unei atitudini creative si active in procesul educational. Invatarea devine astfel o aventura a cunoasterii in care copilul participa activ, iar educatorul asigura o atmosfera ce constituie un factor ce influenteaza comportamentul de invatare al copilului, instaurand un climat favorabil unei conlucrari fructuoase .
In concluzie se poate spune ca invatarea autodirijata se fundamenteaza pe increderea in sine, pe optimism si curiozitate; ea produce rezultate daca copilul constientizeaza si evalueaza emotiile ce il insotesc , are capacitatea de automotivare (dorinta si vointa de a invata).
Bibliografie :
1. I. Cerghit, I. Neacsu –„Prelegeri pedagogice”, Iasi, Ed. Polirom, 2001
2. C. Cretu-„Psihopedagogia succesului”, Iasi, Ed. Polirom, 1997
3. C.L. Oprea –„Pedagogie. Alternative metodologice interactive”
|
