BUGETUL PENTRU EDUCATIE
Bugetul pentru educatie reprezinta ansamblul resurselor pedagogice, de natura financiara, definitivate la nivel de decizie politica centrala, teritoriala sau locala.
Bugetul pentru educatie este constituit ca un subsistem al sistemului de resurse financiare care formeaza bugetul unui stat. Acest subsistem angajeaza 'partea din bugetul statului repartizata pentru organizarea, functionarea si dezvoltarea educatiei si invatamantului' intr-o anumita perioada de timp determinata (vezi Dictionar de pedagogie, 1979, pag.52, 53).
Marimea bugetului pentru educatie probeaza conceptia existenta la nivelul unei anumite societati despre rolul activitatii de formare-dezvoltare a resurselor umane in contextul unor finalitati sociale, de anvergura economica, politica si culturala. Din aceasta perspectiva, semnificativa devine tendinta de crestere continua a procentului pe care il reprezinta bugetul pentru educatie in cadrul bugetului statului.
in tarile dezvoltate ponderea cheltuielilor pentru educatie reprezinta peste 20% din bugetul national (in Romania sub 10%). Prin raportare la produsul intern brut (P.I.B.), bugetul pentru educatie atinge urmatoarele niveluri:
- 6-7%, procent mediu la nivel mondial;
5,5%, procent care reprezinta 'pragul minim de finantare a invatamantului', calculat la nivel mondial
- 6,5-7%, procent mediu la nivel european;
- 5,5-6,5%, procent mediu in fostele tari comuniste
- 7,5%, procent atins de tarile care au optat pentru o reforma a invatamantului;
- 9-10%, procent asigurat in tarile care au realizat in ultimele decenii o dezvoltare economica semnificativa (vezi Birzea, Cezar, coordonator, 1993, pag.35, 36).
in cazul Romaniei, finantarea invatamantului este stabilita prin Legea invatamantului (nr. 84/1995) 'in limitele a cel putin 4% din produsul intern brut, in concordanta cu urmatoarele cerinte:
a) considerarea dezvoltarii invatamantului ca o prioritate nationala pentru pregatirea resurselor umane la nivelul standardelor internationale;
b) profesionalizarea resurselor umane in concordanta cu diversificarea continua a pietii muncii;
c) dezvoltarea invatamantului superior si a cercetarii stiintifice universitare pentru integrare la varf in viata stiintifica mondiala' (vezi Legea nr.84/%9'95, art. 169(1)).
Functionalitatea bugetului reflecta calitatea investitiei proiectate la nivel gloBal pentru dezvoltarea societatii prin intermediul educatiei. in acest context semnificative sunt urmatoarele tendinte de orientare si valorificare a bugetului, in mod special pentru: a) prelungirea duratei invatamantului de baza, general si obligatoriu; b) asigurarea continuitatii intre nivelurile' si treptele scolare, cu deschidere spre educatia permanenta; c) realizarea obiectivelor specifice educatiei permanente (pe verticala sistemu-lui/vezi cheltuielile care vizeaza pregatirea postscolara, respectiv postuniversitara, perfectionarea profesionala, educatia recurenta, educatia familiei etc. - pe orizontala sistemului/vezi cheltuielile care vizeaza complementaritatea programelor de educatie for-mala-nonformala-informala).
Structura bugetului reflecta dimensiunea functionala conferita resurselor financiare la nivel de politica a educatiei. Realizarea sa depinde de conceptia factorilor de decizie macrostructumla despre rolului educatiei in, societate in raport cu: cultura, economia, politica, religia etc; conceptia factorilor de decizie pedagogica in legatura cu fenomenul de criza a resurselor financiare, intalnit in societatea ultimelor decenii, in general, in tarile aflate in tranzitie, in mod special.
Conditiile Romaniei postdecembriste, au impus scolii si educatiei o anumita 'austeritate bugetara'. Analistii vorbesc chiar de 'o politica de suMnantare' care deterioreaza nu numai oferta publica de educatie ci si calitatea acesteia. Ea este amenintata de 'structura deficitara a bugetului: 80% din cheltuilile curente sunt alocate salariilor'. in defavoarea investitiilor necesare pentru dotarea materiala si pedagogica a scolii la nivelul cerintelor societatii prezente si viitoare (vezi Birzea, Cezar, coordonator. 1993, pag.34).
Solutiile reformatoare necesare la nivelul bugetului pentru educatie vizeaza urmatoarele aspecte structurale (idem, vezi pag.33-37):
a) crearea 'mcanismelor de mobilizare si de recuperare a costurilor prin antrenarea altor surse de finantare in special in cazul invatamantului profesional si superior'
(vezi rolul sistemului de administrare locala, bazat pe diferite modalitati de impozitare sponsorizare, descentralizare etc);
b) 'evaluarea exacta a costurilor si a beneficiilor activitatii din invatamant pentru optimizarea gradului de utilizare eficienta a resurselor existente;
c) 'reconsiderarea valorii investitiei in invatamant si a caracterului de prioritate nationala a dezvoltarii educatiei' prin dublarea cheltuililor in acest domeniu de maxima importanta sociala;
d) mobilizarea 'resurselor de organizare sociala' (ajutor de somaj, asistenta sociala etc.) la nivelul unor servicii de educatie permanenta cu functie de reciclare, recali^-ficare, perfectionare profesionala;
e) identificarea treptelor si formelor de educatie care pot percepe taxe, cu respectarea principiului egalizarii sanselor la educatie, fundamental in conditiile unei societati democratice;
f) stimularea invatamantului particular in conditii de proiectare si de realizare definitorii la nivel de alternative educationale.
Restructurarea conceptiei despre finantarea educatiei depinde nu numai de cantitatea bugetului proiectat ci, in primul rand, de calitatea finalitatilor pedagogice asumate la nivel macro si micro-structural.
Aceasta restructurare constituie mai mult decat o problema de economie sau de planificare a educatiei. Ea reprezinta o problema de filosofie a educatiei care vizeaza depasirea situatiei actuale, in cadrul careia, de regula, 'politica educatiei reflecta mo-dalitatatile de finantare si nu invers'. Altfel, politica educatiei va ramane mereu dependenta de fluctuatiile economiei, conditionate de actiunea unor factori obiectivi dar si subiectivi (vezi De Landsheere, Viviane, 1992, pag.37).
|
