COMUNICAREA EDUCATIONALA
LICEUL PEDAGOGIC „C.D. LOGA” CARANSEBES
Comunicare reprezinta instiintare, stire, veste, raport, relatie, legatura. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Desi pare simplu intelesul comunicarii este mult mai complex si plin de substrat. Comunicarea are o multime de intelesuri, o multime de scopuri si cam tot atitea metode de exprimare si manifestare. Nu exista o definitie concreta a comunicarii insa se poate spune cel putin ca, comunicarea inseamna transmiterea intentionata a datelor, a informatiei.
Ce se intelege prin comunicare:
- o provocare constant&# 959f53j 259; pentru psihologia sociala;
- o activitate;
- satisfacerea nevoile personale;
- legatura intre oameni, etc.
Mecanismul comunicarii educationale
Un loc central in activitatea de predare-invatare il detine comunicarea educationala deoarece rolul profesorului nu este numai acela de a detine cunostinte de specialitate si cunostinte psiho-pedagogice, ci si de a transmite aceste cunostinte, intr-un limbaj specific, elevilor carora se adreseaza. Avand la baza limbajul, ca si proces psihic superior, comunicarea educationala isi propune transferul de informatii de la profesor la elev, dar si asigurarea feedback-ului de la elev la profesor.
Vazuta astfel, comunicarea didactica este rezultatul activitatii a cinci componente distincte:
R
In ceea ce priveste clasificarea tipurilor de comunicare exista mai multe criterii de analizat:
1. Dupa criteriul parteneri distingem urmatoarele forme:
o comunicarea intrapersonala (cu sine insusi);
o comunicarea interpersonala (intre doua persoane);
o comunicarea in grup mic (in cazul unei relatii grupale de tipul fata in fata).
2. Dupa criteriul statutul interlocutorilor avem urmatoarele forme
o comunicare verticala (intre parteneri cu status-uri inegale);
o comunicare orizontala (intre parteneri cu status-uri egale).
3. In functie de finalitatea actului educativ distingem urmatoarele forme
o comunicare instrumentala;
o comunicare subiectiva;
o comunicare accidentala.
4. In functie de capacitatea de autoreglare distingem
o comunicare unidirectionala (nu intereseaza feedback-ul);
o comunicare multidirectionala (cu feedback determinat de prezenta interactiunii Emitator – Receptor).
5. In functie de natura continutului
o comunicare referentiala (vizeaza un anumit adevar stiintific);
o comunicare operational-metodologica (vizeaza intelegerea acelui adevar, felul in care trebuie operat pentru ca acel adevar sa fie descifrat);
o comunicare atitudinala (valorizeaza cele transmise, situatia comunicarii si partenerul);
o comunicare verbala;
o comunicare nonverbala;
o comunicare mixta;
o comunicare pareverbala.”
Analizand problema comunicarii didactice, Constantin Cucos, in lucrarea „Pedagogie”, sustine ca exista trei categorii de subsisteme de semne, folosite in activitatea de predare – invatare: verbal, paraverbal si nonverbal.
Subsistemul verbal reprezinta totalitatea cuvintelor folosite in comunicarea didactica, altfel spus, limbajul folosit la clasa, limbaj care trebuie sa indeplineasca mai multe functii: de comunicare, de apel – orientata spre destinatar, si o functie expresiva, ce vizeaza locutorul.
Subsistemul paraverbal detine un rol fundamental in comunicarea didactica deoarece „modul cum sunt pronuntate sau rostite cuvintele incarca emotional ideile circumscrise de acestea, transformand dialogurile obisnuite – aparent banale – in instante expresive modelatoare.”
Subsistemul nonverbal cuprinde gesturile, mimica fetei si tinuta fizica a profesorului, care insotesc limbajul verbal, adaugand semnificatii suplimentare mesajului predat.
Concluzionand putem spune ca subsistemul nonverbal si subsistemul paraverbal au un loc bine determinat in activitatea de comunicare didactica, ceea ce inseamna ca avem de-a face cu o adevarata conduita didactica ce este evidentiata – dupa M. Diaconu – prin trei aspecte:
1. „Randamentul comunicarii didactice este determinat de stapanirea continuturilor verbale, claritate si coerenta in exprimare;
2. Randamentul comunicarii didactice nu depinde insa numai de stapanirea continuturilor verbale. Daca prin componenta verbala se exprima referential si explicit un anumit continut categorial, prin componenta para si nonverbala se exprima atitudini. Acestea vizeaza continutul transmis, receptorul si situatia comunicarii. Prin orientarile lor atitudinale (pozitive, nagative, neutre) profesorul si elevii potenteaza sau franeaza comunicarea, sporesc sau diminueaza efectele continuturilor didactice.
3. Comunicarea para si nonverbala pregatesc terenul pentru mesajul verbal. Inainte de a traduce si accepta rational importanta unei demonstratii, elevul are sentimentul importantei continutului ce i se propune.
Rolul afectivitatii nu trebuie desconsiderat si dintr-un alt considerent s-a demonstrat experimental ca informatiile receptionate pe un fond afectiv pozitiv sunt mai bine retinute si invers.”
|
