COORDONATE SOCIOLOGICE ALE CONTINUITATII SI PERMANENTIZARII EDUCATIEI

COORDONATE SOCIOLOGICE ALE CONTINUITATII SI PERMANENTIZARII EDUCATIEI

ÑCuvinte cheie : continuitatea educatiei, invatare permanenta, continuum al invatarii, perfectionare continua, perfectionare profesionala, participare sociala, constiinta critica, globalizare, pro 747c24h blematica globala, dezvoltare personala

1. Invatarea permanenta si continuitatea educatiei

Epoca si civilizatia contemporane caracterizate printr-o ampla si rapida dezvoltare economica, accelerata mobilitate sociala, profunde transformari politice si sociale, si prin progresul rapid al stiintei, tehnologiei si culturii, confirma faptul ca societatea contemporana a devenit, in masura hotaratoare o societate bazata pe cunoastere.

In ansamblul proceselor care au generat si au produs o asemenea evolutie s-a ajuns sa se recunoasca tot mai deschis si mai clar ca necesitatea invatarii permanente este iminenta, ca educatia trebuie sa fie considerata ca un proces continuu care se poate si trebuie sa fie imbogatit si perfectionat, la orice nivel si sub orice raport si ca ea trebuie conceputa si desfasurata integral, atat vertical cat si orizontal. In aceasta viziune, continuitatea procesului educational se cere sa fie asigurata, pe de o parte de la un nivel de instruire si educare la altul, iar pe de alta parte, la nivelul tuturor organizatiilor si institutiilor sociale educationale. Ceea ce implica faptul evident ca instructia si educatia trebuie sa se realizeze nu numai in scoala, ci si, cu tot atata rigoare, maiestrie si eficienta in afara scolii, intr-un « continuum al invatarii » pe toata durata vietii.

2. Caracteristici si obiective specifice ale educatiei permanente

Intre elementele caracteristice fundamentale ale educatiei permanente, pe prim plan se situeaza:

continuitatea demersului educational;

abordarea personalitatii in totalitatea dimensiunilor sale (fizice, intelectuale, afective, volitionale, morale, estetice etc.);

caracterul integrativ si unificator al tuturor componentelor si laturilor procesului educational;

realizarea educatiei permanente ca un proces general de devenire unitara si de imbogatire a tuturor resurselor personalitatii si de dezvoltare individuala care sa permita oamenilor sa poata face fata cu succes tuturor exigentelor si necesitatilor din ce in ce mai complexe si mai inedite ale lumii si ale vietii moderne;

realizarea sa in sisteme educationale institutionalizate, ca invatare formala, la locul de munca si prin activitati ale organizatiilor societatii civile, ca invatare non-formala si ca o componenta naturala a vietii de zi cu zi, ca invatare informala.

3. Sistemul obiectivelor educatiei permanente. Acesta include :

realizarea fiecarei activitati educationale in parte si a ansamblului lor, in concordanta cat mai deplin posibila, concomitent cu necesitatile individuale si cu exigentele sociale, in cadrul general al dezvoltarii sociale, in prezent si in perspectiva;

cultivarea sistematica, la nivelul tuturor membrilor societatii, a intelegerii necesitatii si importantei propriei lor dezvoltari continue, in conditiile deschiderii constiente si participarii autentice a lor la toate componentele proceselor educationale in care sunt antrenati si la care adera;

corelativ acestui obiectiv i se asociaza si acela care vizeaza asigurarea insusirii de catre toti membrii societatii a cunostintelor necesare formarii priceperilor, competentelor si comportamentelor pe baza carora, fiecare sa-si dezvolte propria sa personalitate si, prin aceasta sa poata participa activ la viata sociala in toata diversitatea si varietatea domeniilor sale.

4. Educatia permanenta, formarea si perfectionarea profesionala

Dat fiind faptul ca, atat in viata individuala, cat si in viata sociala, participarea la activitatea consacrata producerii bunurilor si valorilor materiale si spirituale, reprezinta baza existentei si dezvoltarii oricarui sistem social, unul dintre obiectivele educatiei permanente il constituie sprijinirea populatiei in formarea profesionala, perfectionarea acesteia si chiar in reconversiunea profesionala, antrenate toate de cerinte generate de dezvoltarea stiintifica si progresul tehnic contemporan, de mobilitatea profesionala din ce in ce mai profunda si mai accelerata, de caracteristicile noi ale dezvoltarii economico-sociale si culturale, actuale si viitoare. Abordarea corecta a acestui obiectiv al educatiei permanente trebuie sa fie facuta in lumina principiului potrivit caruia in perspectiva istorica, omul, factorul uman trebuie considerat unul din cele mai valoroase produse ale dezvoltarii, dar in acelasi timp, drept unul din factorii, agentii dezvoltarii, de fapt, factorul fundamental al dezvoltarii economice si sociale, intrucat in sistemul factorilor materiali, financiari si sociali ai dezvoltarii, omul este singurul in masura sa determine schimbari, sa creeze valori noi, sa produca dezvoltarea pe toate planurile.

5. Permanentizarea educatiei si pregatirea pentru participare la viata social-politica si civica

Pe langa contributia pe care o aduce la sporirea eficacitatii profesionale, ca urmare a formarii, reciclarii si reconversiunii si, pe aceasta baza, la sprijinirea populatiei pentru a se putea adapta rapid si convenabil la mobilitatea profesionala crescanda si la promovarea profesionala, educatia permanenta este chemata sa contribuie masiv la pregatirea membrilor societatii pentru participarea lor activa la viata sociala, politica si civica si pentru intelegerea marilor probleme ale colectivitatii nationale si internationale in care traiesc. In acest sens, este necesara asigurarea accesului tuturor la cunostintele si la mijloacele care permit aprofundarea si asimilarea problematicii socio-politice si cultural-stiintifice globale. Sub acest raport, idealul democratic al obtinerii participarii colectivitatilor sociale la dezbaterea, analiza si solutionarea problemelor cu care ele se confrunta si la dirijarea constienta si colectiva a proceselor sociale, economice, politice, ramane doar o aspiratie nobila, atata vreme cat membrii colectivitatilor respective nu sunt in posesia elementelor de cunoastere, a convingerilor si deprinderilor necesare antrenarii lor in aceste tipuri de activitati. Un loc aparte in aceasta directie, il ocupa eforturile ce se impun in vederea dobandirii de catre fiecare individ a constiintei critice asupra propriei sale situatii si a colectivitatii sociale din care face parte, precum si a echiparii lor cu toate mijloacele necesare dezvoltarii personale, ca membri ai comunitatii sociale.

Seria obiectivelor educatiei permanente nu poate omite, intre altele, si considerarea remedierii insuficientelor si lacunelor inregistrate in formarea personala prin invatamantul de tip scolar, primit anterior; favorizarea intelegerii intre diferitele grupuri si categorii sociale si profesionale (ex. generatiile succesive), sprijinirea populatiei in utilizarea cat mai corespunzatoare si mai reconfortanta a timpului liber, care devine o coordonata permanenta a societatilor si civilizatiilor contemporane, precum si deprinderile practice, in asemenea domenii ale vietii individuale, familiale si sociale ca ingrijirea sanatatii, educatia copiilor, modul de hrana, consumul, etc. etc.

Intre telurile ultime ale educatiei permanente ar putea fi inscrise, ceea ce s-a spus deja in dezbaterile contemporane ale problemei: a sprijini pe fiecare membru al societatii nu numai «sa invete cum sa invete», nici numai «sa fie in masura sa devina», ci sa ajunga a fi «stapanul si autorul propriului sau destin», dovedind, potrivit cerintelor actuale, nu numai capacitate de adaptare continua la schimbare, deschidere la nou, capacitate si dorinta de perfectionare continua, ci si capacitatea de creatie si inovatie, in efortul de autodezvoltare.

6. Educatia permanenta in societatea cunoasterii si informatizarii

Natura specifica, obiectivele si configuratiile de ansamblu ale societatii cognitive, reclama in mod firesc evaluarea permanenta si actualizarea obiectivelor fundamentale, continutului, metodelor si tehnicilor de actiune, ca si a infrastructurilor materiale, organizationale si manageriale ale sistemului educatiei permanente. Ceea ce genereaza cerinte mereu noi si deschide noi orizonturi si campuri de actiune in directia perfectionarii continue si inovarii sistemului si a practicii educatiei permanente, pentru ca aceasta sa raspunda cat mai adecvat exigentelor aflate intr-o continua expansiune si dinamica tot mai alerta.

In acest sens, astazi se impune elaborarea unei strategii coerente si comprehensive de invatare permanenta, care are ca domenii prioritare de actiune :

garantarea accesului universal si continuu la invatarea de calitate, pe parcursul intregii vieti, a tuturor membrilor societatii;

promovarea educatiei si a invatarii permanente in vederea dobandirii si reinnoirii cunostintelor si capacitatilor necesare pentru o participare sustinuta in noua societate cognitiva;

promovarea educatiei si a invatarii, intemeiate prioritar pe necesitatile, cerintele si aspiratiile individuale si colective;

dezvoltarea efectiva a metodelor si tehnicilor de predare-invatare si a modalitatilor celor mai potrivite de organizare a proceselor educationale, in masura sa asigure eficient, realizarea continuu-ului invatarii permanente;

adaptarea ofertei de formare, de educatie si de calificare astfel incat oamenii sa isi poata proiecta si planifica singuri modalitatile de combinare a invatarii, cu munca, cu viata de familie si cu celelalte componente ale vietii fiecarui membru al societatii ;

asigurarea unor standarde de calitate superioara in materie de educatie si calificare, care sa garanteze, pe de o parte concordanta necesara intre cunostintele, abilitatile si competentele obtinute si profesiunile, ocupatiile si locurile de munca, iar, pe de alta parte, capacitatea de adaptare a oamenilor la exigentele in procesele de continua schimbare si transformare a acestora, determinate de evolutiile si mobilitatea sociala, profesionala si ocupationala viitoare.

Realizarea acestor obiective impune cresterea evidenta a nivelului investitiilor in resursele umane, a oamenilor, cea mai eficienta modalitate de dezvoltare si de valorificare la maximum posibil a potentialului de care dispune orice sistem social, a singurei valori producatoare de noi valori.