Comunicarea exprima identitatea noastra umana. Mijloacele de comunicare pot fi verbale sau nonverbale. Limbajul este o forma specifica de activitate prin care se realizeaza comunicarea interumana cu ajutorul limbii. Gândirea este mai bogata decât limba, dovedind un potential creativ si o autonomie mai mare decât aceasta. Cuvintele, gesturile, semnalele au fost folosite pentru a comunica, iar vorbirea a generat necesitatea gândirii. Oamenii nu au început sa vorbeasca pentru a gândi, ci pentru a comunica; dar vorbind, oamenii au început sa gândeasca. Lupta cu natura i-a silit sa colaboreze si sa-si comunice absentul, nu prezentul. Prezentul poate fi aratat, în vreme ce absentul nu poate fi decât numit. Semnificatia primelor vorbe reflecta absentul, ascunsul si viitorul. Prin limbaj oamenii pot patrunde dincolo de concret, aruncând punti peste abisuri, o revolta a prezentului depasit prin libertatea spiritului, un mod de a trece peste conditia efemera, gândurile surprinzând eternul iar cuvintele fiind mijloace de expresie. Limbajul reproduce lumea pe care o organizeaza conform structurii sale proprii. Semnificatia reala a unui mesaj depinde înainte de toate de functia predominanta în momentul comunicarii.
Comunicarea se deschide o data cu intentia transmitatorului de a comunica un anumit mesaj catre receptor. Intentia acestuia este însotita de se 15415g612p mnificatia evenimentului ce urmeaza a fi comunicat. Mesajul este elementul de legatura dintre transmitator si receptor, aducând în atentie referentul comunicarii, obiectul pe care se centreaza informatia. O conditie se impune a fi respectata: semnificatia semnelor limbajului trebuie sa ramâna relativ constanta în orice context situational. Receptorul este cel care utilizeaza mesajul si actioneaza sau reactioneaza asupra informatiei primite. Mesajele au sens numai în masura în care contin referenti ce apartin experientei comune transmitatorului si receptorului. În acest caz, intentia comunicatorului corespunde nivelului comprehensiv al receptorului, constientizând profunzimile lui de întelegere si acordând mesajele la asteptarile si actiunile receptorului. Elementelor procesului de comunicare, emitator, receptor, cod, destinatar, context, îi corespunde dupa Roman Jakobson o functie lingvistica.
1. Emitatorului îi corespunde functia expresiva ce vizeaza exprimarea directa a atitudinii subiectului cu privire la ceea ce vorbeste.
2. Contextul îndeplineste o functie referentiala ce leaga limbajul de referent, adica de persoana sau subiectul despre care se vorbeste. Despre cine, despre ce se vorbeste?
3. Destinatarul da nastere functiei conative, în care limbajul este utilizat pentru a-l determina sa adopte un anumit comportament. Limbajul puterii, al ordinii este exprimat prin modul imperativ.
4. Mesajul este autorul functiei estetic-poetice si nu se limiteaza doar la poezie sau la literatura, el pune în evidenta puterea semnelor.
5. Mesajul presupune un contact, pentru stabilirea si mentinerea comunicarii. Jakobson considera ca acesta îndeplineste o functie fatica (relationala). Prin functia fatica emitatorul încearca sa stabileasca si sa mentina contactul cu destinatarul, sa verifice daca circuitul functioneaza. Încercam sa retinem atentia celuilalt prin cuvinte sau fraze golite de sensul real (Alo? Cum merge?) scopul lor fiind acela de a mentine contactul.
6. Codul, ca forma sub care se prezinta mesajul asigura cadrul de adecvare al informatiei transmise cu cea înteleasa de receptor, îndeplineste o functie metalingvistica, ce verifica daca este utilizat corespunzator.
Orice comunicare este privita ca un act creativ ce anticipeaza stari viitoare si produce mutatii asupra normelor si conventiilor sociale. Comunicam pentru a atinge idealuri viitoare ce au ca teren de manifestare viata sociala.
Între cele mai cunoscute teorii comunicationale amintim: teoria matematica a comunicarii, modelul general al lui Gebner (cineva percepe un anumit eveniment si reactioneaza într-o anumita situatie prin anumite mijloace pentru a face disponibile, într-o forma sau alta, materialele si continuturile ce privesc contextul si anumite consecinte), modelul sociologic (comunicatorul îsi acordeaza mesajul la asteptarile si actiunile grupurilor carora li se adreseaza), modelul tranzactional ce considera comunicarea nu ca o relatie sau interrelatie, ci ca o tranzactie în care omul inventeaza si atribuie semnificatii pentru a-si realiza scopurile. Acest ultim model releva cateva trasaturi ale comunicarii, si anume: dinamismul, complexitatea, continuitatea, circularitatea, unicitatea, ireversibilitatea.
Teoria învatarii considera ca relatia dintre stimul si raspuns ofera cheia învatarii si comunicarii, fiind un act evident si masurabil. El stabileste o relatie cu mediul, comportamentul da un raspuns determinat de orice stimul si are consecinte menite a reduce tensiunea, a reveni la starea de echilibru, de normalitate, armonizând relatia dintre subiect si mediu. Transmitatorul se raporteaza la receptor fie instrumental, pentru a obtine un raspuns si un efect planificat si previzibil, fie din necesitate. Receptorul utilizeaza mesajul din convingere sau din constrângere.
Teoria informatiei accentueaza importanta, definirea si posibilitatea masurarii informatiei într-un mesaj. Exista o teorie matematica ce cuantifica continutul mesajului, al canalelor de comunicare, al eficientei codificarii, al receptarii si al decodificarii. Ea presupune o relatie esential instrumentala între comunicator si receptor.
Teoria congruentei sustine ca atunci când exista echilibru cognitiv, participantii se opun schimbarii, iar când echilibrul se schimba ei tind sa restabileasca starea initiala. Conform acestei teorii, comunicarea restabileste starea de echilibru pâna în momentul când apar noi informatii ce perturbeaza starea sistemului.
Teoria sistemelor sociale considera ca actiunea sociala se caracterizeaza prin motivatia de a atinge un anumit scop vizând obtinerea de recompense si evitarea frustarilor.
Teoria interactiunii simbolice: prin comunicarea inter si intra personala, alaturi de contactul cu obiectele semnificative ale contextului social subiectul îsi dezvaluie o imagine coerenta despre sine si despre ceilalti, compatibila cu perceptia pe care o au altii despre el. În general, comunicarea dintre indivizi si societate este, în mare parte, imprevizibila, raspunsurile continând elemente de creativitate si libertate. Individul transmite propriile mesaje si realizeaza o comunicare între lumea exterioara si cea launtrica atunci când recepteaza mesaje.
Teoria fenomenologica apreciaza ca fiecare individ traieste experienta unei lumi-viata pe care o considera reala si pe care încearca sa o înteleaga printr-un fond de cunostinte dobândit prin experienta. Rezulta astfel un univers individual, energizat si orientat de propria sfera motivationala, în care un loc central îl ocupa interesul propriu. În functie de acest cadru, anumite mesaje prezinta relevanta sau se pierd în zona de fond.
Indiferent de natura teoriei ce defineste comunicarea, ea presupune: sa fim receptati (auziti sau cititi), sa fim întelesi, sa fim acceptati, sa provocam o reactie (schimbare de comportament sau de atitudine). Succesul comunicarii se rezuma la sase întrebari:
1. De ce comunic? (Care este scopul meu real de a scrie sau de a vorbi? Ce sper eu sa realizez? Schimbare de atitudine? Schimbare de opinie? Care este scopul meu? Sa informez? Sa influentez? Sa conving? Sa fraternizez cu cineva? Sa fac o conversatie? ).
2. Cui? (interlocutorul). Cine este cu precizie receptorul meu? Ce fel de persoana este? Ce personalitate are? Educatie? Vârsta? Statut social? Cum va reactiona la continutul mesajului meu? Ce stie despre continutul mesajului meu? Mult ? Putin? Nimic? Mai mult sau mai putin ca mine?
3-4. Unde si când? Locul si contextul. Unde va fi interlocutorul când va primi mesajul meu? În birou sau în apropierea unui alt obiect interesant? Ce elemente ale mesajului meu sunt cunoscute, astfel încât va fi nevoie sa-i reamintesc faptele? În ce moment soseste mesajul meu? Pot raspunde la o problema ridicata de interlocutorul meu etc.? Ce relatie am eu cu ascultarorul? Atmosfera este încarcata sau colocviala?
5-6. Ce? Cum? Ce vreau sa spun? Ce sper? Ce doreste interlocutorul? Ce informatii pot omite? Ce informatii pot da pentru fi clar, concis, amabil, constructiv, corect, complet? Cum voi comunica mesajul meu? În cuvinte? În imagini? În cuvinte sau imagini? Ce cuvinte? Ce imagini? Ce mod de comunicare va fi mai apreciat? Cum voi organiza informatiile pe care vreau sa le transmit?
Principalul mijloc de comunicare este limba vorbita. Fiecare popor îsi are codurile lingvistice proprii ce reflecta ideile, mentalitatile, viziunea asupra lumii. Bogatia limbajului unei persoane este dovada profunzimii ei culturale. Viata noastra launtrica nu poate exista fara limbajul interior.
Continutul informational receptat poate fi actualizat în proportie de 50% daca chestionarea este apropiata procesului de însusire a mesajului transmis si numai de 25% în cazul când exista o perioada de timp între receptarea si chestionarea subiectului. Memorarea si actualizarea sunt determinate de motivatia individului, în special de interesul pe care receptorul îl manifesta pentru informatia comunicata. Pe masura ce statutul social detinut de persoana comunicatoare creste ca importanta în ierarhia sociala, sporeste interesul pentru ascultarea si receptionarea mesajelor. Cerintele unei ascultari optime sunt: încurajarea celorlalti, obtinerea întregii informatii, ameliorarea relatiilor cu ceilalti, rezolvarea problemelor, o mai buna întelegere a oamenilor.
Din perspectiva structuralista, limba este un ansamblu de semne, iar fiecare element se defineste prin ansamblul de relatii cu celelalte elemente. Un prim mijloc de comunicare prin intermediul limbajului este forma orala. Oamenii comunica între ei indiferent de nivelul cognitiv, limbajul natural fiind mai putin elaborat, fara rigoarea stiintifica pe care o impune comunicarea specializata. Comunicarea scrisa a aparut mai târziu si a avut la început un caracter elitist, deoarece numai o comunitate restrânsa, de natura aurului, dupa Platon, putea beneficia de semnele scrise.
Vechiul Testament se refera la primul înscris atunci când Moses primeste Tablele Legii, pastrate cu sfintenie mai multe milenii. Se naste întrebarea: conventia dintre semnele scrise era a oamenilor si Dumnezeu a folosit-o sau conventia apartinea lui Dumnezeu si a transmis-o oamenilor. Înscrisurile egiptene si ale Greciei antice sunt anterioare lui Hristos. Sumerienii si semitii (akkadienii) au reusit sa-si faureasca o literatura originala ce a dat nastere literaturii hittite si hurrite, dupa care au influentat literaturile canaanene si iudaice (poporul sumerian s-a format în Mesopotamia de sud, în jurul anilor 3000 î Hr). Cel mai vechi mit sumerian este mitul lui Ghilgames. Printre inscriptiile si textele din Sumer se numara si cele legislative: Codicele regelui Ur-Nammu.
Limbajul nonverbal cuprinde aproape un milion de semne si semnale. Din totalul mesajelor, aproximativ 7 % sunt verbale (numai cuvinte), 38 % sunt vocale (incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea si alte sunete guturale), iar 55% sunt mesaje nonverbale. De asemenea, 35% din comunicare revine comportamentului verbal iar limbajul trupului detine 65%. Sensurile emotionale elementare - bucurie, surpriza, mânie, frica - sunt stabile si capata forme stereotipe. Sensurile emotionale complexe - ipocrizie, viclenie, zâmbet afirmativ - sunt dependente de coduri culturale, de traditii si educatie. Paralimbajul exprima forme comportamentale utilizate prin transmiterea de semnificatii fara a utiliza sisteme lingvistice de semne. 87% dintre informatiile mediului sunt preluate de ochi. Modul de a te aseza pe scaun, de a mânca evidentiaza un stil national. Gesturile mâinilor si ale bratelor au o semnificatie comunicationala: strângerea brutala a mâinii înseamna agresivitate, cea moale dovedeste slabiciune de caracter, frecarea mâinilor dezvaluie o atitudine negativa, mâna întinsa cu palma în jos exprima o pozitie dominatoare, agresiva. Minciuna este însotita de ducerea mâinilor în fata: nas, ochi, gura, urechi. Utilizarea mâinii ca suport pentru cap denota plictiseala. Împletirea bratelor sau a picioarelor semnifica nevoia de protectie, pe fondul unui climat ostil, insecurizat.
Gestica obiectiveaza starea noastra psihica launtrica. S-a constatat ca persoanele ce încruciseaza bratele si picioarele asimileaza cu 38% mai putine informatii. Cele care sprijinite în scaun încruciseaza picioarele afiseaza un refuz nedorit. În culturile europene, australiene si neozeenlandeze, încrucisarea picioarelor dovedeste o atitudine nervoasa. Distanta dintre parteneri în timpul comunicarii are semnificatii: pentru o atmosfera intima, de prietenie, de sinceritate distanta optima este de 15 - 40 cm. Pentru clarificarea statutelor sociale, distanta optima este de la 46 cm pâna la 122 cm. În activitatea publica, spatiul dintre emitator si receptor trebuie sa fie de peste 3,60 m.
În cultura moderna se remarca un stoc de elemente ce se transforma în produse culturale prin mass-media ajungând catre un segment comunitar, catre o plaja de consumatori. În cazul comunicarii de masa, actorii nu sunt indivizii, ci colectivitatile. Stilurile de exprimare ale creatiilor artistice sunt proprii fiecarei culturi si nu pot fi întelese decât atunci când sunt cercetate tipurile de public, de receptori cuprinsi într-un context etnobiografic. Comunicarea de masa cuprinde colectivitati bine organizate, depasind diversitatea auditorului. Mijloacele de comunicare în masa sunt adecvate publicului receptor, alcatuit din ce persoane extrem de variate, cu interese diferite. Mass-media creeaza o anumita structura a asteptarilor publicului si produce transformari calitative asupra audientei. Prin ea receptorii primesc informatii selectate conform propriilor nevoi. Comunicatorii si mesajele sunt selectati cu scopul de a satisface nevoile comunicative ale unei audiente. Prin selectarea si orientarea stirilor publicate editorii îsi asuma urmatoarele obiective: influentarea prin plasarea stirilor (la început, mijloc sau sfârsit de program sau pagina), influentarea prin titluri (ele stabilind dispozitia si sistemul de valori al articolului), prin alegerea evenimentelor (utilizarea unor cuvinte ce discrediteaza sau cresc prestigiul unei persoane), prin selectia fotografiilor, prin explicatiile ce însotesc fotografiile, utilizarea editorialelor pentru distorsionarea faptelor.
Întreaga activitate mass-media este una de productie de piata si în plan secund una de comunicare. În comunicarea de masa se disting trei sisteme separate: societatea ca sursa, comunicatorii de masa, societatea ca audienta.
1. Din ce elemente este alcatuita structura procesului de comunicare?
2. Numiti cele sase întrebari ale unei comunicari de succes.
3. Care sunt modalitatile de manipulare a informatiilor de catre editorii de stiri?
Completati spatiile libere cu raspunsurile corecte:
Conform teoriei lui Jakobson, fiecarui element al procesul de comunicare îi corespunde o functie specifica, si anume:
|
