Obiectivele de referinta ale citirii la clasa I cer elevului sa identifice litere, grupuri de litere, silabe, cuvinte si enunturi în textul tiparit si în textul scris de mâna, sa asocieze sunetul cu litera, sa identifice literele mari si mici de tipar sau scrise de mâna, sa ajunga sa manifeste interes pentru lectura.
Obiectivele de referinta ale scrierii solicita ca elevul sa scrie corect litere, silabe si cuvinte, sa efectueze exercitii grafice pregatitoare (desenarea, confectionarea modelelor de litere din diferite materiale), sa manifeste interes pentru exprimarea scrisa.
Scris-cititul se întinde pe parcursul clasei I si a II-a. Activitatea de scriere este indisolubil legata de cea de citire. Alfabetizarea înseamna învatarea scris-cititului.
Limba presupune un ansamblu de reguli a caror aplicare conduce la realizarea comunicarii, iar încalcarea lor este sursa greselilor în întelegerea corecta dintre vorbitori. Spre deosebire de franceza si engleza, limbi cu o scriere etimologica, româna este o limba fonetica, unde scrisul reda pronuntarea actuala. De aceea metoda de învatare a scris-cit 11511u206l itului românei îmbina analiza cu sinteza. Ea este una fonetica, analitico-sintetica, cu accent pe studierea sunetului. Aceasta metoda consta în desprinderea unei propozitii din comunicare si analizarea acesteia pâna la nivelul sunetului ce urmeaza a fi studiat. Dupa aceasta analiza se trece la sinteza, parcurgându-se calea de la sunet, la silaba, cuvânt si propozitie. Dupa studierea sunetului nou mai întâi se învata semnul grafic, de tipar, al acestuia (litera sau grafemul), se citeste, iar la lectiile urmatoare se învata litera de mâna si se scrie. Scrierea mai întâi a literei de mâna are avantajul ca presupune un efort intelectual si fizic mai mic decât în cazul literei de tipar. Elevii învata mai întâi sa delimiteze cuvintele dintr-un enunt, fara a le desparti în silabe si sunete, reasamblându-le mai apoi în propozitii. La delimitarea cuvintelor dintr-un enunt cele mai complicate situatii le prezinta cuvintele compuse care se scriu într-un singur cuvânt sau în mai multe cuvinte.
Aceste situatii diferite ale scrierii si citirii în româna sunt normate si explicate în Îndreptarul ortografic, ortoepic si de punctuatie si Dictionarul ortografic, ortoepic, de punctuatie si morfologic, editate de regula sub egida Academiei Române. Exemple de cuvinte compuse sudate: binevoitor, deunazi, binecuvântat, binecunoscut, bineînteles etc. Seria de cuvinte care se scriu legat si despartit: altfel-alt fel, numai-nu mai, odata-o data, nicicând-nici când, deloc-de loc, defel-de fel, devreme-de vreme, demult-de mult, decât-de cât, numaidecât-numai de cât.
Exceptiile transcrierii fonetice a pronuntiei românesti se datoreaza relatiilor diferite dintre unele litere sau grupuri de litere si sunetele pe care le reprezinta: ch, gh + e, i redau sunetul k', g' (cheama, chimir, gheata, ghinda), iar literele c, g înainte de e sau i redau consoanele č, ğ (cer, cine, ger, ginta). Litera x se citeste cs (explozie) sau gz (examen). Â si î redau acelasi sunet în român sau întelept, ch urmat de e sau i si litera k redau acelasi sunet (chimic, kilometru), grupul de sunete cs poate fi scris fie prin litera x (expeditie) fie prin cs (ticsit). Scrierea lui e si a urmate de consoanele s, j: grija-grija, masura-masura, usa-usa etc. Nominativ-acuzativul si vocativul singular al substantivelor si adjectivelor feminine de declinarea I: usa, uriasa, fruntasa, grija, plaja, sarja. Diftongii ea si ia. Scrierea cuvintelor ce au diftongul ea: muresean, orasean, clujean, seama, seara teapan, zeama. Cu ia se scriu: taia, baiat, alcatuiasca-alcatuiesc, croiasca-croiesc, întemeiaza-întemeiez
Competitia dintre diftongul ie si vocala deschisa e: ecran, epoca, aerodrom, alee, agreez, efectuez spre deosebire de ieftin, iepure, iesire, baie, claie, odaie, femeie, proiect, statuie, voie, atribuie, trebuie, treier, miei, miercuri, fier, piept, pierde, vieti etc. Aceleasi probleme le au formele pronumelui personal eu, ei, ea, ele si formele verbale este, esti.
O alta dificultate o constituie scrierea corecta a diftongului oa: coada, moara, soare, cuvioasa, respectuoasa, oaste, oameni, oare. Probleme în scrierea unor triftongi: iau (suiau, îndoiai), eau (beau, vreau, sleau, miau;) scrierea diferita a literelor â si î: la început de cuvânt, inclusiv atunci când el este derivat, se scrie cu î, iar în interior de cuvânt cu â.
Consoanele duble, rar întâlnite în româna trebuie precizate: acces, accident, succes. Scrierea cu nn: înnegri, înnopta, înnora (derivate ale unor cuvinte ce încep cu n) spre deosebire de înota, îneca etc
La intrarea în scoala copilul stapâneste destul de bine sistemul fonologic si vocabularul limbii materne (aproximativ 3000-3500 de cuvinte). El nu separa însa cuvântul de obiect, ceea ce obliga scoala sa-l faca sa înteleaga faptul ca el utilizeaza cuvinte ce desemneaza obiecte sau diverse însusiri ale acestora, si ca rolul limbii este acela de vehicol principal al mesajelor verbale.
Depistarea de catre învatator a tulburarilor de auz sau de vorbire, a acuitatii auditive si vizuale, a gradului de cunostinte la citire si scriere a elevilor se face în primele ore din clasa întâi.
Deficientele de auz pot fi medicale (hipoacuzie, auz slab) sau culturale (din lipsa de exercitiu a uzului fonematic). În primul caz, copilul pronunta gresit sunetele neaccentuate si terminatiile cuvintelor. În cel de-al doilea, el nu diferentiaza consoanele b-p, c-g, t-d, s-z, s-j etc. Uneori diferentierea insuficienta a sunetelor nu se remarca în timpul conversatiei orale, ci în cadrul testelor scrise.
Defectele de vorbire cele mai frecvente sunt: bâlbâiala, pelticia, vorbirea repezita sau prea lenta etc. Pelticia (dislalia) se manifesta prin pronuntarea alterata a sunetelor s, z, s, j, t, rotacismul (r), betacismul (b, p), capacismul (c), deltacismul (d, t), fitacismul (f, v), gamacismul (g, h), lamdacismul (l), nutacismul (n, m). Corectarea acestor deficiente presupune exercitii de stimulare a musculaturii fonatorii, a limbii, a buzelor, a maxilarelor.
O alta forma a dislaliei este rinolalia, vorbirea nazalizata, cauzata de o malformatie a cavitatii nazale, a valului palatal sau a laringelui.
Alte tulburari ale vorbirii se refera la ritmul vorbirii si anume: tahilolia (o vorbire cu un ritm accelerat), bradilalia (o vorbire cu un ritm lent), bâlbâiala (întrerupere a ritmului vorbirii si repetarea unor sunete sau a unor silabe (s-s-s-scoala, ba-ba-banca). Bâlbâiala este provocata de socuri emotive sau traumatisme suportate din ontogeneza copilului. Bâlbâiala se poate agrava transformându-se în logofobie, teama de a vorbi.
Între procedeele la care se poate apela pentru eliminarea sau ameliorarea acestor deficiente de vorbire, amintim: dezbaterea unor teme în grupuri mici, unde sunt stimulati la început sa vorbeasca elevii fara deficiente, dramatizarea si reproducerea pe roluri a unor povestiri, organizarea unor activitati recreative pe baza de jocuri etc.
Un model pentru exprimarea orala îl ofera învatatorul însusi care trebuie sa se exprime cu atentie, corect, clar si tare, cu deosebire în primele clase primare.
Formarea câmpului de citire de o silaba si ulterior de un cuvânt sau de un rând, reprezinta atât un scop, cât si un mijloc eficient de învatare a cititului. Un începator nu are câmpul de citire format si se limiteaza de obicei la o singura litera. De aceea el trebuie obisnuit a uni literele în silabe inteligibile, ce permit depasirea pragului de la silaba la cuvânt.
Un începator întelege cu greu cele citite, lui fiindu-i necesara si pronuntia corecta si cu voce tare a celor citite. Sensul unui cuvânt citit se poate afla printr-o unire a trei operatii mintale: perceptia vizuala (câmpul de citire), pronuntarea cuvântului si perceperea lui auditiva. Pentru realizarea saltului de la silaba la cuvânt sunt necesare exercitii repetate. Se utilizeaza în acest scop alfabetul mobil. În jocurile de transformare a unor cuvinte, unitatea respectiva de transformare este tot silaba, spre exemplu: ma-ma, ra-ma, ma-ra etc
Scrisul la începatori presupune un lant de procese cognitive, si anume: reprezentarea corecta a literei ca semn grafic al unui sunet, reconstituirea în minte a componentelor ei grafice, identificarea ordinii în care se scriu aceste semne grafice, distingerea sensului miscarii mâinii pentru a contura aceste semne grafice.
Pentru însusirea scrisului învatatorul are în atentie asezarea corecta în banca a elevului: sa stea drept, fara a apleca pieptul pe banca, între piept si banca sa fie o distanta mai mare de 3 cm. Scaunul sau banca sa nu fie prea înalte, picioarele copilului sa nu atârne, ci sa fie rezemate de podea; scaunul si banca sa nu fie prea scunde fiindca îngreuneaza circulatia sângelui. Corpul elevului trebuie sa fie asezat într-o pozitie comoda: umerii sa fie tinuti la aceeasi înaltime, antebratele sa stea pe banca, mâna dreapta pentru scris, iar stânga pentru sprijin, coatele nu trebuie sa atinga corpul, la o distanta de 10-15 cm. Copiii trebuie sa-si fixeze coatele la extremitatea bancii, mâna dreapta putându-se misca liber de la dreapta la stânga. Capul trebuie tinut în asa fel încât distanta de la ochi la vârful condeiului sa nu fie mai mica de 30 cm. Stiloul se tine cu trei degete (mare, mijlociu si aratator), caietul se tine paralel cu muchia bancii, putin oblic si aplecat spre stânga.
Nerespectarea acestor reguli antreneaza deficiente de vedere si afecteaza dezvoltarea corecta a coloanei vertebrale.
În activitatea de învatamânt principiul continuitatii capata dimensiuni aparte deoarece el este structurat pe trepte de scolaritate, pe clase, pe lectii, pe numeroase alte sisteme proprii procesului didactic. Prin Legea învatamântului educatia prescolara este inclusa în structura sistemului de învatamânt pentru asigurarea continuitatii între activitatea din etapa prescolara si cea primara. În Programa activitatii instructiv-educative a învatamântului prescolar se stipuleaza sprijinirea copilului pentru a dobândi cunostinte, capacitati si atitudini necesare activitatii viitoare în scoala, precum si vietii sale ulterioare în societate
Ciclul Achizitii fundamentale este alcatuit din grupa pregatitoare de la gradinita si din clasele I si a II-a ale ciclului primar, si are ca obiective cadru:
a) vorbire în ritm accelerat
b) vorbire nazalizata
c) întreruperea ritmului vorbirii si repetarea unor sunete sau a unor silabe
a) grupa mica si mijlocie de la gradinita,
b) grupa pregatitoare de la gradinita si clasele I si a II- a din învatamântul primar,
c) clasele a II-a, a III-a si a IV-a.
Continuitatea obiectivelor cadru între gradinita si scoala se realizeaza prin:
a) Masuri psihopedagogice, cunoasterea Programei de educare a limbajului la grupa pregatitoare, utilizarea în cadrul aceleiasi durate si structuri a lectiei a jocului ca mijloc de relaxare, dar si ca mod de învatare,
b) Masuri organizatorice, cunoasterea Programei de educare a limbajului la grupa pregatitoare, utilizarea în cadrul aceleiasi durate si structuri a lectiei a jocului ca mijloc de relaxare, dar si ca mod de învatare,
c) Masuri psihopedagogice, cunoasterea Programei de educare a limbajului la grupa pregatitoare, masuri medicale.
|
