Conducerea invatamantului si exercitarea functiei de organizare-coordonare
Organizarea si coordonarea sunt imperative dintre cele mai importante pentru conducerea sistemului social global. Ele sunt de importanta vitala si in domeniul invatamantului, ca de altfel in orice alt domeniu de activitate. Transformarea obiectivelor si, in general, a planificarilor in actiuni este o opera organizatorica si de coordonare, care solicita deosebit de mult pe conducatori, pentru ca sunt necesare masuri de zi cu zi pentru crearea cadrului necesar desfasurarii normale a muncii si pentru punerea in miscare a potentialului uman de care dispun. Nici o institutie sociala, inclusiv o institutie de invatamant nu poate fi condusa in intreaga ei complexitate decat daca se tine seama deopotriva de aspectele ei structurale si functionale, obiective si subiective, interne si externe, asa cum sunt ele in realitate.
A organiza in conceptie stiintifica inseamna a asigura coordonarea diverselor forte specializate (umane si materiale) in vederea atingerii unui obiectiv dat cu o cheltuiala minima de energie sau, intr-o alta formula, inseamnă 919h72j ; a gasi mijloacele cele mai simple, dar cele mai eficiente, pentru atingerea unui scop social, sau a folosi in mod optim mijloacele existente. Organizarea urmareste stabilirea si aplicarea complexului de masuri care asigura atingerea obiectivelor in conditiile unei eficiente maxime, reprezentand cadrul in care se realizeaza aceste obiective materializate in planuri si programe.
Organizarea in invatamant este o functie generala a conducerii la toate nivelele ierarhice. Spre exemplu, directorul de scoala are o seama de atributii organizatorice distincte in fiecare perioada a anului scolar. In perioada de inceput a unui an scolar se pun probleme organizatorice deosebite privitoare la examenele de corigenta, concursul de admitere (acolo unde este cazul), reinscrierea si transferarea elevilor, constituirea colectivelor de elevi, repartizarea pe clase a invatatorilor, profesorilor (si dirigintilor), intocmirea orarului si a cataloagelor, procurarea si distribuirea manualelor, vizita medicala a elevilor, organizarea deosebita a primei zile de scoala etc. Si pentru celelalte perioade ale anului scolar activitatile organizatorice ocupa o pondere destul de mare in totalul activitatii directorilor de scoala. Dar organizarea, dupa opinia noastra, nu este un atribut rezervat doar conducatorilor institutiilor de invatamant. Dimpotriva, intr-o scoala, toata lumea trebuie sa se gandeasca la organizare si, mai mult, sa participe la ea, fiecare profesor sa o materializeze la clasele unde preda, fiecare responsabil de comisie metodica sau de alt colectiv, fiecare om din aparatul administrativ in sectorul lui de activitate, fiecare elev, in propria lui pregatire. Este adevarat ca pe sacra ierarhica a unei scoli, in ordine descendenta, volumul muncii de conducere scade progresiv, dar nu scade pana la zero nici chiar la nivelul scolarului care, aparent, ar avea numai munca de executie. Nici la acest nivel munca de conducere nu dispare, datorita insusi faptului ca el se conduce pe sine insusi, se autoconduce. In acest sens, el isi insuseste si isi impune, mai mult sau mai putin, disciplina scolara, se hotaraste sa invete si sa participe mai mult sau mai putin la activitatile didactice si extradidactice etc. Deci nici munca de executie nu poate fi complet separata de munca de organizare si conducere, oricare ar fi nivelul ierarhic al verigii luate in considerare. Aici conducerea (si organizarea ca una din functiile ei) devine „reflexiva” si „implicita”. Insemnatatea practica a acestei conduceri este cel putin egala cu cea a conducerii propriu-zise (tranzitive si explicite), deoarece toate deciziile acesteia se transfera, ca vointa si finalizare, ultimei trepte, cea de executie. Acest aspect al problemei invedereaza latura pedagogica si psihologica a activitatii de conducere, definita si ca „stiinta de a hotari si arta de a transmite vointa”.
Dar, in afara de aspectul individual al muncii de executie din ultima treapta a ierarhiei, stim ca intr-o scoala exista cele mai variate colective. Dupa profilul si sarcina colectivelor, facem distinctia intre colectivul didactic (organizat in consiliul profesoral, in catedre pe specialitati la scolile cu efective mari si in alte organe metodico-educative – cu o componenta mai larga sau mai restransa) si colectivele de elevi de ordin primar (clasele de elevi) sau de ordin secund, constituite din colectivitatea de clase care formeaza scoala. Toate acestea se fragmenteaza in interior si se combina, in functie de o seama de caracteristici si factori pedagogici. Functia de organizare are in vedere toate aceste colective si organe metodico-educative din scoala, nevoia de a coordona activitatile lor in asa fel incat toate sa intre in actiune cu multa precizie. Cu cat activitatile lor sunt mai variate si mai independente, iar ierarhia mai complexa, cu atat e nevoie de organizare, de ordine sau randuiala, care sa usureze coexistenta si desfasurarea activitatilor lor de tot felul.
Putem deduce, din cele aratate pana acum si din cele ce vor urma, ca functia de organizare, ca functie fundamentala a conducerii, presupune o suma de subfunctii sau activitati, care, la randul lor, se subimpart in alte subfunctiuni pana la o limita practic necesara. In aceasta lumina, activitatile de organizare in invatamant se refera la urmatoarele:
A. Structura generala de organizare in invatamant, ca produs al politicii scolare si al organizarii (iar organizarea si ca proces ce duce la structura), care cuprinde.
a) structura sistemului de invatamant (totalitatea institutiilor scolare dupa gradele de invatamant cunoscute);
b) configuratia specifica a compartimentelor profesionale si metodico-educative ale cadrelor didactice si a colectivelor de elevi existente in diverse tipuri de institutii scolare, ca si relatiile dintre aceste organisme;
c) stratificarea ierarhica si functionala a organelor de conducere, ordonate vertical sau piramidal, conform celor trei trepte ierarhice (la nivelul scolii, al judetului si la nivelul ministerial).
B. Organizarea actiunilor educationale, din punctul de vedere al obiectivelor, al mijloacelor de rezolvare si al agentilor, luand actiunile in sens de:
a).indeplinirea sarcinilor instructiv-educative la clasa, ca o conditie de viata pentru procesul conducerii in invatamant;
b) actiuni metodico-stiintifice in vederea perfectionarii corpului didactic;
c) actiunile de politica scolara, intelese ca o succesiune de decizii, prevederi si masuri privind diferite grade si compartimente de invatamant.
C. Organizarea muncii aparatului administrativ, respectiv punerea in opera a mijloacelor umane care activeaza mai ales in sectorul gospodaresc si nu atat in procesul instructiv-educativ propriu-zis (in limba franceza „administrer” are atat sensul de „a conduce” cat si pe cel de „a gospodari”, pe cand in limba romana a administra” e folosit mai mult in cel de al doilea sens).
D. Organizarea muncii diverselor categorii de conducatori din invatamant luati individual, fiecare la locul sau de munca, sub trei aspecte:
a) ca obiecti ai organizarii (cum isi utilizeaza mai intai conducatorii timpul de munca, raportul dintre ceea ce este necesar sa faca si ceea ce realizeaza concret);
b) ca autori ai diverselor structuri si sisteme organizatorice;
c) in calitate de actori-conducatori ai structurilor si sistemelor organizate.
Functia de organizare se contureaza in momentul de fata, sub aspectul realizarilor teoretice, ca o disciplina de sine statatoare, respectiv ca o stiinta a organizarii, din care se definesc si se dezvolta discipline speciale cu caracter aplicativ si practic pronuntat, in raport cu activitatile intreprinse de oameni in societate (politice, economice, educative, artistice, militare etc.). Studiile si lucrarile destinate organizarii generale sau elaborate pe diverse domenii de activitate sunt numeroase si adeseori voluminoase. Exista opinia, poate si din acest motiv, ca functia de organizare nu ar constitui o parte integranta a conducerii, ca intre organizare si conducere exista deosebiri radicale, intrucat ele reclama aptitudini si orientari foarte distincte. Se pleaca de la premisa ca activitatea de conducere se desfasoara in cadrul unei structuri organizatorice date, ca misiunea prioritara a conducatorului incepe de-abia atunci cand pune in miscare mijloacele de care dispune, asa cum sunt ele, pentru a obtine anumite rezultate. Credem ca la mijloc este vorba de semnificatia diferita care se da organizarii. In conceptul de organizare intra intr-adevar, in primul rand, determinarea organelor constitutive ale sistemului si ale institutiilor de invatamant, gradul de complexitate a structurii unui sistem definind si gradul sau de organizare. Dar, in cazul nostru, structura metodico-organizatorica nu este ceva existent prin ea insasi, ci este creata de conducator, in conformitate cu legitatile interne ale procesului pedagogic. Ca atare, structura organizatorica constituie oarecum aspectul de „anatomie”, de „statica” a invatamantului, care capata valoare si da roade numai impreuna cu cel de „fiziologie”, de „dinamica” a acestuia.
Problema care se pune in analiza unei structuri organizatorice este aceea a formarii si functionarii ei optime, a dinamicii ei in diversele perioade de existenta. Or, activitatile de organizare nu se incheie o data cu proiectarea structurii organizatorice. Nevoile de organizare sunt permanente, pentru ca intervin continuu probleme legate de repartizarea sarcinilor si responsabilitatilor in functie de volumul de munca, de succesiunea cronologica a executarii operatiilor in cadrul unor actiuni complexe, de calitatile personale ale executantilor etc. Pornim si de la premisa ca, inainte de a fi pusa in practica, o idee trebuie sa fie organizata, iar o idee complet neorganizata, fara un mecanism si un cadru normativ, ori moare, ori are o viata foarte scurta. Orice decizie se executa cu ajutorul procesului de organizare. Astfel, daca nimeni nu este responsabil pentru o anumita activitate sau gen de activitati, daca toata lumea se ocupa un pic cam cu de toate si de nimic in mod special, avem de-a face cu o harababura paralizanta. Peste tot si fara intrerupere un conducator bun are in vedere utilizarea personalului din subordine in functie de capacitatile sale de munca, urmareste realizarea optima a sarcinilor, inlatura risipa de timp si consumul inutil de munca. Ca atare, un conducator va trebui sa utilizeze in mod corespunzator personalul sau, evitand risipa de valori umane. Se pot intalni doua cazuri in care utilizarea necorespunzatoare genereaza tensiuni in randul salariatilor:
a) folosirea lor egoista, care consta in nepromovarea unor elemente deosebite, despre care se pretinde ca sunt absolut necesare in posturile pe care le detin (este vorba de asa numita tezaurizare a cadrelor);
b) teama de a fi inlocuiti face pe unii conducatori sa se inconjoare de mediocritati in dauna intereselor institutiei si ale elementelor capabile, care nu pot fi astfel promovate.
In privinta raportului dintre organizare si conducere, foarte interesant ni se pare punctul de vedere potrivit caruia totalitatea activitatilor care constituie sarcina unui organizator sunt exprimate printr-o multime (Mo), iar suma activitatilor care constituie sarcina unui conducator printr-o multime (Mc). Raportul dintre multimea activitatilor de organizare stiintifica (Mo) si multimea activitatilor de conducere (Mc) poate fi:
a) De
intretaiere 
(fig. nr.3), cand studiile de optimizare a structurii
organizatorice sunt elaborate de catre specialistii in probleme de
organizare (consilierii sau expertii in probleme de organizare), iar
conducatorul propriu-zis conlucreaza la aceste studii numai in parte
sau se limiteaza doar la verificarea si corelarea lor, dupa care
se ia hotararea.
b) De includere 
(fig.nr.4), cand optimizarea structurii este
facuta de conducatorul care ia si hotararea. In acest
caz, optimizarea poate fi facuta atat prin metode
stiintifice, cat si prin metode intuitive, de rutina.
Figura 3 Figura 4
In primul caz, situatia este tipica pentru intreprinderile economice, unde functia de organizator este detinuta, datorita diviziunii accentuate si specializarii muncii, de persoane sau servicii speciale. Si atunci insa, activitatea de organizare stiintifica este inseparabila de conducere, avand in vedere ca nu efectuarea proiectelor de organizare, ci aprecierea si verificarea lor, controlul si corectarea aplicarii acestora sunt atribute ale conducerii.
Cum se pune problema determinarii structurii organizatorice in invatamant? Din cele trei caracteristici ale acesteia, mentionate de noi anterior (vezi punctul A-a, b, c), ne vom referi indeosebi la a doua, pe care o putem privi, in stadiul actual al cunostintelor noastre, mai analitic. In cadrul structurii generale exista anumiti factori sau dimensiuni relativ mai constante, care decurg din evaluarea treptelor sau gradelor de invatamant stabilite prin lege, precum si anumite dimensiuni variabile, conferite de permanenta adaptare a fiecarui grad de invatamant la cerintele sociale, care se afla intr-o continua si rapida evolutie. Factorii variabili (permanenta reorganizare a continutului invatamantului, vastul proces de reevaluare a formelor de pregatire, a tipurilor de scoli de acelasi grad, infiintarea unor scoli noi, sectii sau facultati etc.) dau structurii organizatorice a invatamantului un caracter dinamic. Acest dinamism intrinsec al structurii (privita la modul general) scapa structuralismului de orientare predominant statica.
Ca mijloc de reprezentare a structurii organizatorice si a modului cum se pune problema raportului dintre organizare si conducere in invatamant, sa ne referim la ansamblul compartimentelor metodico-educative in care sunt integrate din fiecare tip de scoala, modul cum acestea sunt constituite, precum si principalele legaturi ce se stabilesc intre ele in vederea realizarii in cat mai bune conditii a obiectivelor instructiei si educatiei tineretului scolar. Este cunoscut faptul ca in cadrul fiecarui grad de invatamant, cadrele didactice se constituie in diverse organisme profesionale si cultural-educative, intra in anumite relatii active, iar aceste relatii formeaza, in totalitatea lor, structura organizatorica, respectiv angrenajul prin care se desfasoara procesele de conducere la nivel institutional in toata amploarea lor. Structurile organizatorice tip pentru acelasi grad de invatamant sunt posibile intr-o masura destul de mare, pentru ca exista, in general, o omogenitate functionala evidenta.
Practica conducerii scoate insa la iveala faptul ca succesul sau insuccesul din orice domeniu de activitate umana (sociala, administrativa, stiintifica, de invatamant etc.) chiar daca este conceputa pe criterii optime din punct de vedere logic, depinde de priceperea si responsabilitatea cu care cei ce se integreaza in respectiva structura isi desfasoara munca. Structura organizatorica devine roditoare prin actiunea vie a conducatorilor si a celorlalti membri care o compun, ea nu pretuieste decat in masura in care are o functionalitate care permite indeplinirea exemplara a sarcinilor, dezvoltarea initiativei, ii orienteaza pe oameni din punctul de vedere al conceptiei si al practicii. Daca nu isi indeplineste aceasta menire, ea poate fi considerata o structura moarta. In aceasta lumina consideram noi ca structura si functionalitatea ei pot fi gandite separat, dar nu exista decat impreuna si in raport de stricta corespondenta, motiv pentru care organizarea, in ansamblu, este un atribut al conducerii, face parte integranta din aceasta, iar conducerea diverselor organisme, interese, comportamente ale membrilor este in mare masura o subfunctie a organizarii (si controlului).
Luand drept punct de reper, in vederea analizei pe orizontala a structurii organizatorice, un anumit tip de scoala – cea obligatorie de 10 ani, spre exemplu – constatam ca invatatorii si profesorii sunt antrenati intr-un sistem complex de organe de conducere si metodico-educative, cum ar fi consiliul de administratie, consiliul profesoral, catedrele sau comisiile metodice pe specialitati, comisia dirigintilor.
Organele metodico-educative, fie ca au o componenta mai restransa, fie una mai largita, sunt formate in principal din aceleasi cadre didactice. Cu alte cuvinte, aceleasi persoane se interfereaza in mai multe relatii de grup, dupa felul in care functiile si activitatile lor se incadreaza intr-o structura organizatorica sau alta dintre cele existente in prezent in aceste tipuri de scoli. Toate aceste organe sunt concepute ca unitati functionale operative, dupa criteriul competentei specializate.
Consiliul profesoral este organul colectiv de decizie, de coordonare si indrumare, care asigura participarea directa si organizata a cadrelor didactice la dezbaterea problemelor instructiv – educative. Intr-un fel, consiliul profesoral asambleaza si activitatile incadrate in celelalte compartimente metodico – educative, carora le corespund anumite functiuni dominante, dupa modalitatile de realizare a instructiei si educatiei. Aceasta deoarece in cadrul consiliului profesoral, ca organ al gandirii pedagogice colective, sunt discutate in mod multilateral, obiectiv si principial, toate aspectele principale ale activitatii cadrelor didactice, aici experienta pozitiva devine cunoscuta si eventual generalizata, aici se formeaza si se cristalizeaza opinia colectiva unitara a corpului didactic. Sta in putinta consiliului profesoral sa ajute in acest fel la buna desfasurare a procesului complex al muncii din scoala, intrucat in centru atentiei sale sunt aspectele de importanta majora si de interes general.
Oricat de bine ar fi organizata activitatea consiliului profesoral, pentru scolile mari, cu mai multe randuri de clase si cu mai multi profesori de aceeasi specialitate, aceasta nu poate cuprinde si aprofunda toate laturile muncii stiintifice, metodice si practice din scoala. Tocmai de aceea munca stiintifico-metodica si practica se continua si capata un caracter mai concret in cadrul catedrelor sau comisiilor metodice, care pun in centrul activitatii lor imbunatatirea calitatii procesului de invatamant pe specialitati distincte, prin discutarea aspectelor concrete, esentiale, legate nemijlocit de munca de instruire si educare a elevilor, prin realizarea schimbului de experienta intre cadrele didactice, prin sprijinirea cadrelor tinere etc.
Desigur, ar mai fi multe de spus in legatura cu faptul ca structura actuala a invatamantului este din toate punctele de vedere conceputa in lumina unei conduceri democratice, ca principiile stabilite de stiinta organizarii generale ar putea fi, intr-un mod specific, aplicate si la structura organizatorica a conducerii invatamantului, ca sa nu mai vorbim de celelalte subfunctii ale functiei de organizare privitoare la aspectele educationale, ale muncii aparatului administrativ si a diverselor categorii de conducatori din invatamant. Consideram ca din cele relatate se contureaza in mare problemele care definesc domeniul functiei de organizare in invatamant, ca si efectele activitatii de organizare asupra structurii si functionalitatii acestuia. Permanenta organizarii si reorganizarii este determinata de permanenta schimbarilor care au loc in viata sociala, de cerintele pe care fiecare etapa de dezvoltare a societatii le pune in fata sistemului si procesului de invatamant. Activitatile organizatorice nu sunt un scop in sine, ci au o determinare obiectiva, reclama fundamentare profunda, cer o argumentare stiintifica, iar validitatea lor este data de sporirea eficientei invatamantului in raport cu scopul educatiei in societate.
|
