DIFERENTE INTRE EDUCATIA INTEGRATA SI EDUCATIA INCLUZIVA
Educatia integrata poate fi abordata din perspective diverse, dintre care mai importante sunt urmatoarele:
În plan teoretic, asemenea 525d31f abordari, dintr-o perspectiva sau alta, sunt perfect posibile si semnificative pentru patrunderea în profunzime a analizei fenomenelor respective, dar in planul actional-practic, în educatia integrata, sunt implicate, în proportii diferite, toate cele patru aspecte. Insistenta mai mare sau mai mica pe o latura sau alta este determinata de o serie de factori ce tin de calificarea specialistului, scopul urmarit, tipul de handicap si gravitatea acestuia, vârsta subiectului, conditiile didactico-materiale etc. Interventia noastra, în prezentul material, se realizeaza de pe pozitiile psihologiei, dar transpun, în acelasi timp, o serie de aspecte implicate pentru celelalte trei laturi, ceea ce face posibila întelegerea multidimensionala a educatiei integrate.
Din punct de vedere psihologic, prin educatia integrata a copiilor cu handicap se urmareste dezvoltarea la acestia a unor capacitati fizice si psihice care sa-i apropie cât mai mult de copiii normali, a implementarii unor programe cu caracter corectiv-recuperator, stimularea potentialului restant, ce permite dezvoltarea compensatorie a unor functii menite sa le suplineasca pe cele deficitare, crearea climatului afectiv pentru formarea motivatiei pentru activitate, în general, si pentru învatare, în special, asigurarea unui progres continuu în achizitia comunicarii si a cognitiei, formarea unor abilitati de socializare si relationare cu cei din jur, formare de deprinderi cu caracter profesional si de exercitare a unor activitati cotidiene, dezvoltarea comportamentelor adaptative si a însusirilor pozitive ale personalitatii, care sa faciliteze normalizarea deplina.
Ca atare, educatia integrata are un scop nobil, ce vizeaza o egalizare a sanselor pentru toti copiii si asigurarea demnitatii personale, prin asigurarea posibilitatii de desfasurare a activitatii în mediile si colectivitatile cele mai favorabile dezvoltarii individului. Desigur, în asemenea medii de activitate, se formuleaza si un cuantum de exigente fata de membrii colectivitatii, iar acestea sporesc pe masura cresterii calitatii mediului. De multe ori, copilul handicapat nu poate raspunde în mod eficient cerintelor specifice comunitatii normalilor si, daca esecurile se repeta pe perioade lungi de timp, el se poate deforma si chiar regresa în plan psihic. Exista solutii de prevenire a acestor esecuri, ce se concretizeaza în pregatirea suplimentara a copilului cu handicap pentru integrare si pe parcursul integrarii manifestarea unei atentii deosebite din partea cadrului didactic si formularea fata de copilul handicapat a unor cerinte gradate pe principiul de la simplu la complex si, în mod special, fiecare copil cu handicapat trebuie sa beneficieze de un program adecvat si adaptat de recuperare, care sa dezvolte maximal potentialul fizic si psihic pe care îl are. Când handicapul cppilului este grav (profund) sau când acelasi subiect prezinta deficiente asociate, aceste dificultati ale integrarii sporesc, dar marea majoritate a copiilor cu handicap prezinta forme usoare sau lejere, ceea ce le permite o adaptare, relativ buna, la comunitatea copiilor normali, mai cu seama atunci când se îndeplinesc conditiile enumerate mai sus.
În analiza evolutiei sistemului de organizare a educatiei integrate se constata existenta unor nuante cu semnificatii diferite, ce exprima atitudinea specialistilor si a practicienilor fata de organizarea activitatilor ce se deruleaza atât în învatamântul special, cât si în scolile obisnuite care cuprind în grupele de copii si pe cei cu handicap. In tara noastra, înca ele la începutul acestui secol, au aparut asa numitele "institute medico-pedagogice" pentru copii cu handicap sever, în special mintal, iar dupa anul 1950 reteaua de scoli speciale a cunoscut o dezvoltare mai deosebita. Cu aceasta ocazie, a aparut si o preocupare noua, legata de adoptarea continutului educatiei speciale si care era destinata, în egala masura, dezvoltarii potentialului psihic al copiilor cu handicap si a valorificarii abilitatilor dobândite în scopul integrarii lor socio-profesionale. O asemenea perspectiva conducea spre ideea de integrare, devenita ulterior conceptul de baza al recuperarii, reabilitarii, instructiei si educatiei, pentru a asigura insertia social-profesionala a handicapatilor cât mai aproape de cea a normalilor. În conceptia româneasca s-a conturat cadrul favorabil ca acest subiect handicapat sa fie pregatit pentru dobândirea unor calitati psihice si fizice, care sa-i faciliteze exercitarea unor profesiuni si a unor comportamente cu caracter adaptativ la conditiile societatii. Pregatirea handicapatilor este realizata, în aceste conditii, prin sistemul învatamântului special, când se punea accent pe dezvoltarea abilitatilor interactive, pe însusirea operatiilor instrumentale cu semnificatii în stimularea potentialului psihic restant, astfel încât sa determine comportamente relativ asemanatoare cu cele ale normalului, întrucât formarea constructelor personale permite evitarea marginalizarii si dezvolta capacitati pentru îndeplinirea unor roluri potentiale speciale.
|
