DIMENSIUNEA PEDAGOGICA SI PSIHOSOCIALA A SCOLII INCLUZIVE
Motto:,,Nici unul dintre noi nu este la fel de istet ca noi toti la un loc.,,
Poate fiecare dintre noi a cautat raspunsul la intrebari de felul: "De ce nu pot face progrese semnificative în învatare toti elevii din clasa?" sau "Pot fi sprijiniti sa progreseze în învatarea de tip scolar elevii care învata mai greu?"
Copiii care nu pot face fata cerintelor scolare, cei care prezinta diverse forme si niveluri de esec scolar sunt înca prea putin cunoscuti, acceptati si abordati din punct de vedere psihopedagogic.
Atitudinea cea mai frecventa manifestata fata de acestia din partea ş 131j95b ;colii este de subvalorizare.
.Declaratia de
Democratizarea scolii si egalizarea sanselor reprezinta directii strategice care angajeaza în mod clar o mai mare responsabilitate si flexibilitate a serviciilor educationale.
Cu pasi timizi se încearca rezolvarea acestei probleme a învatamântului general, educatia celor cu cerinte speciale si sub denumirea ,,o scoala pentru toti" a luat fiinta scoala incluziva. Aceasta nu exclude, este toleranta, prietenoasa si democratica valorizând si integrând toti copiii.
Diferentele umane sunt normale si învatarea trebuie adaptata la necesitatile copilului. O pedagogie centrata pe copil este benefica pentru toti. scolile centrate pe copii sunt terenuri de instruire pentru o societate centrata pe oameni, care respecta atat diferentele cât si demnitatea fiintelor umane.
Realizarea obiectivului unei educatii scolare de succes pentru toti copiii necesita cooperarea cu familiile si mobilizarea organizatiilor voluntare ale comunitatii.
Educatia incluziva constituie o provocare pentru scoala obisnuita, fara sa reprezinte o amenintare directa pentru statutul profesional si social al cadrelor didactice si nu înseamna neaparat desfiintarea scolilor speciale.
Cadrele didactice trebuie încurajate sa experimenteze, sa exploreze noi practici la clasa în colaborare si interactiune cu colegii; este foarte importanta atât practica cât si reflectia pe marginea ei.
În evolutia scolarizarii copiilor cu cerinte speciale sunt necesare parcurgerea unor etape:
recunoasterea faptului ca exista copii care au nevoie de servicii si sprijin special;
recunoasterea de catre societate a responsabilitatilor fata de acesti copii;
integrarea treptata din scolile speciale în scolile normale;
recunoasterea drepturilor la educatie a copiilor.
Promovarea învatamântului incluziv presupune cunoasterea si punerea la dispozitie pe o scara mai larga decât pâna acum a cunostintelor si abilitatilor acumulate traditional în educatia speciala.
Deoarece este de data mai recenta aceasta problematica si provocare pedagogica iar pâna acum sistemul educational românesc a fost izolat, se impune o abordare comparativa, în planul dezvoltarii internationale.
Pentru ca personalul didactic din scolile obisnuite sa faca fata provocarii legate de integrarea copiilor cu CES , una dintre conditiile de baza este sprijinul în activitatea la clasa. Acesta poate si trebuie sa vina de la directorul unitatii scolare, de la personalul didactic cu experienta din scoala, de la cadre didactice (sau echipe de profesionisti) specializate în abordarea copiilor cu CES, de la psihologi (psihopedagogi) scolari , asistenti sociali sau de la personalul medical relevant.
Suportul poate lua diferite forme. În prezent se contureaza o tendinta crescânda de descurajare a retragerii (excluderii) din clasa. Se cauta modalitati de sprijin a copiilor cu CES chiar în clasa obisnuita. Profesorii de educatie speciala, de pilda, lucreaza tot mai mult alaturi de profesorii clasei obisnuite, în aceste clase, acordând sprijin nu numai copiilor integrati, ci si altor copii care întâmpina greutati.
Cadrul didactic itinerant joaca un rol ce reprezinta o combinatie între un profesor consultant si un tutore pentru copiii cu cerinte speciale integrati. Un asemenea profesor actioneaza în mai multe scoli, dintr-o zona geografica delimitate. El asigura consilierea necesara pentru cadrele didactice de la clasa obisnuita, evaluarea unor copii, precum si participarea directa la instruirea copiilor cu CES.
În anumite zone rurale, în care acesti copii sunt raspânditi pe arii foarte mari, sistemul itinerant poate fi singurul mod realist pentru a asigura servicii de educatie speciala, permitându-se în acelasi timp ramânerea acestora în clasele/scolile obisnuite.
Alte roluri pentru cadrele didactice în educatia integrata sunt reprezentate de profesorul (si camera) de resursa, profesorul consultant pentru CES, coordonatorul pentru CES, facilitatorul de suport, asistentul de clasa pentru cerintele speciale.
Aceste genuri de personal sunt foarte raspândite în strainatate si treptat sunt asimilate si de tara noastra.
Pentru valorizarea
cât mai eficienta a potentialului creator al fiecarui copil,
trebuie ca fiecare cadru didactic sa identifice acel set de
abilitati, talente pe care
În vederea realizarii unui climat proprice învatarii incluzive, cadrul didactic trebuie sa aiba în vedere si unele aspecte legate de managementul clasei
aspecte referitoare la ergonomia clasei. Pentru o mai buna relationare între elevi, precum si în vederea integrarii elevilor cu CES este bine ca asezarea elevilor în banci sa fie modificata periodic. Bancile pot fi asezate în semicerc, în forma literei V, în forma literei X, în cerc, etc. Astfel elevii îsi schimba periodic colegul de banca , aceasta ducând la o mai buna socializare între elevi, iar daca exista elevi cu CES acestia nu se vor simti marginalizati.
responsabilizarea elevilor cu CES. Dupa o atenta observare a tuturor elevilor si dupa stabilirea "afinitatilor" fiecaruia, cadrul didactic va putea sa împarta diverse responsabilitati elevilor, având în vedere si responsabilizarea elevilor cu CES în functie de capacitatile si înclinatiile fiecaruia. De exemplu unui elev îi plac foarte mult florile; atunci i se va trasa ca sarcina îngrijirea florilor din clasa.
stabilirea unor reguli proprii colectivului de elevi. Când într-un colectiv exista elevi cu CES, cadrul didactic trebuie sa dea dovada de abilitate si imaginatie pentru a se reusi socializarea acestora.
Promovarea învatamântului incluziv presupune cunoasterea si punerea la dispozitie pe o scara mai larga decât pâna acum a cunostintelor si abilitatilor acumulate traditional în educatia speciala.
În concluzie,se impune o redimensionare a formelor de educatie în conformitate cu schimbarile intervenite în societatea noastra, o preocupare sporita în vederea gasirii modalitatilor celor mai eficiente de a integra copiii cu CES intr-o clasa normala, fie prin perfectionarea continua a cadrelor didactice existente în scoala, fie prin apelarea la serviciile persoanelor specializate în acest domeniu. Cert este ca nu trebuie sa ignoram existenta unor astfel de cazuri în scoala pentru a fi pe deplin convinsi ca ne respectam profesia de cadru didactic.
Activitatile de predare-invatare in orientarea incluziva
ABORDAREA DIFICULTATILOR DE INVATARE
Copiii cu dificultati de invatare au nevoie de organizarea invatarii in functie de cerintele lor educative.
Acest tip de problematica cere educatorilor si profesorilor in primul rand urmatoarele actiuni complexe care se refera la intreaga clasa, deci la toti copiii:
cunoasterea copiilor a particularitatilor lor si a diferentelor dintre ei;
.individualizarea invatarii
folosirea strategiilor flexibile si deschise;
amenajarea corespunzatoare a mediului educational (ambientului) in asa fel incat el sa devina factor de interventie in invatare.
Exista o serie de cerinte generale fata de organizarea predarii si invatarii in clasa obisnuita in care se intalnesc copii cu dificultati de invatare:
o acesti copii au nevoie de o invatare multisenzoriala explicita care sa-i faca sa avanseze; nu este cazul sa se piarda vremea cu activitati repetitive asupra unor lucruri care s-au insusit ci mai curand sa se varieze metodele si suporturile de invatare.
o copii cu dificultati de invatare au nevoie de initiere adecvata in lectura si scriere ceea ce presupune de cele mai multe ori alte metode si mijloace decat cele folosite in mod obisnuit de educatorul clasei respective.
o Insusirea unor metode si tehnici de invatare, memorare, de redare a ideilor unui continut constituie o alta cerinta pe care educatorul o poate rezolva in clasa obisnuita.
o elevii cu dificultati de invatare au nevoie de profesori care inteleg modul lor de invatare, se pot adapta ritmului acestora si ii pot orienta sa-si depaseasca dificultatile fara a-i desconsidera.
Atitudinea si actiunea profesorului fata de elevii cu dificultati de invatare este determinata de intelegerea urmatoarei teze fundamentale domeniului in discutie: fiecare elev este unic si are valoare sa indiferent de problemele pe care le prezinta in procesul de invatare scolara. Invatarea este si ea unica la fiecare elev, in functie de:
stilul,
ritmul
nivelul sau de invatare si dezvoltare,
caracteristicile si particularitatile sale,
aptitudinile
asteptarile,
experienta sa anterioara.
Elevul vine la scoala cu un anumit stil de invatare, propriu experientei sale anterioare. Acest stil poate sa nu fie cel mai eficient pentru el.
Rolul profesorului este de a identifica stilul eficient, care se potriveste cel mai bine elevului si sa-l sprijine sa-l foloseasca. El poate realiza acest lucru tinand cont de faptul ca retinem acele informatii care au o relevanta afectiva si reusesc sa ne suscite atentia. Pe de alta parte, deprinderile deja formate trebuiesc sparte si este nevoie de construirea altor deprinderi. Efortul este mai mic in memorarea unor evenimente care prezinta importanta pentru subiect.
STRATEGIILE INCLUZIVE ALE INVATARII-PREDARII
Gordon
Porter, presedintele miscarii in favoarea incluziunii, Inclusion International,
mentiona
"Am vazut suficiente dovezi ca sa pot spune ca scolile se pot schimba si pot face activitati incluzive."
Pentru a rezolva diferitele probleme de invatare pe care le intalneste invatarea didactica trebuie antrenata perfectionarea scolii, a profesorului si parteneriatul educational cu familia si comunitatea.
Profesorii trebuie sa porneasca in rezolvarea problemelor din clasa de la urmatoarele actiuni care determina maniera incluziva:
Legat de elev:
cunoasterea individualitatii in mod global si pe anumite componente care dovedesc nevoia de interventie;
detectarea ariilor de dificultate in special cand acestea sunt intermitente sau temporale.
Legat de grup
cunoasterea relatiilor din clasa sa;
folosirea tehnicilor de negocire, cooperare, colaborare, comunicare, etc, in activitatile de grup;
Legat de propia sa persoana
sa-si foloseasca experienta intr-un mod reflexiv si empatic;
sa foloseasca colaborarea cu ceilalti profesori si cu managerul scolii;
sa se informeze permanent de practici si teorii noi pe care sa aibe dorinte si motivatia de a le implementa in activitatile sale.
Strategiile incluzive de invatare.
1.prevenirea situatiilor de inadaptare;
2.tratarea dificultatilor si tulburarilor de invatare in mediul scolar
obisnuit/clasa obisnuita.
Ele se leaga de maniera curriculara si noncategoriala de abordare a dificultatilor de invatare. Incluziunea, nu este doar o faza superioara integrarii scolare a copiilor cu cerinte educative speciale ci se refera la o alta maniera de abordare.
Observatiile la nivel de clasa confirma faptul ca nu toti copiii pot face fata în mod sustinut si performant cerintelor scolare, dar ca, în acelasi timp, folosind metodele potrivite de predare - învatare - evaluare si respectând ritmul propriu al fiecarui copil, toti elevii pot înregistra progrese scolare, uneori acestea fiind remarcabile fata de asteptarile initiale.
Cadrele didactice implicate în educatia incluziva pun accentul pe dezvoltarea de activitati care comporta lucrul în echipa si cooperarea, pe respectarea identitatii culturale a fiecarui copil în parte si pe monitorizarea constanta a eficacitatii activitatilor de predare - învatare - evaluare la nivelul fiecarui copil. Principiul egalitatii de sanse reprezinta conceptul de baza al scolii incluzive, prin aplicarea caruia aceasta contribuie la anularea diferentelor de valorizare bazate pe criterii subiective, de ordin etnic sau social. Incluziunea la nivel scolar se realizeaza prin respectarea si valorizarea diferentelor socio-culturale existente în rândul elevilor si prin promovarea bogatiei si a diversitatii experient ei educative care rezulta din aceste diferente.
Construirea unei imagini pozitive despre sine este o alta nevoie a copiilor cu dificultati de invatare. Aceasta se poate realiza pe fondul unor activitati de grup orientate spre valorizarea posibilitatilor fiecaruia si pe un sistem de relatii pozitive intre profesor si elev si intre elevi. Relatiile respective trebuie sa ofere terenul increderii reciproce, al empatiei cu trairile fiecaruia, impartasirii emotiilor,sentimentelor, preocuparilor ca si a experientei de cunoastere si invatare.
Fiecare copil este inteles ca un participant activ la invatare si predare
pentru ca fiecare aduce cu sine in procesul complex al invatarii si dezvoltarii
- o experienta,
- un stil de invatare,
- un model social,
- o interactiune specifica,
- un ritm personal,
- un mod de abordare,
Scoala incluziva faciliteaza accesul tuturor la o educatie de calitate prin:
. ameliorarea si flexibilizarea curriculum-ului;
. utilizarea unor metodologii de predare - învatare - evaluare centrate pe elev;
. implicarea comunitatii în viata scolara;
. formarea cadrelor didactice din perspectiva valorilor educatiei incluzive;
. oferirea de servicii educationale conform principiului ,,resursa urmeaza copilul";
. programe de tip "A doua sansa" dedicate persoanelor care au abandonat scoala sau nu au frecventat niciodata învatamântul obligatoriu;
. îmbunatatirea atitudinilor adultilor si copiilor fata de diversitatea culturala, umana si etnica dintr-o comunitate.
Educatia pentru toti poate sa fie un mijloc de imbunatatire a educatiei in general prin reconsiderarea sprijinului care se acorda anumitor copii. Maniera in care o serie de particularitati de dezvoltare si invatare determina impartirea copiilor in categorii determinate tinde sa fie inlocuita de o maniera noncategoriala, care considera ca orice copil este o persoana care invata intrun anumit ritm si stil. Educatia pentru toti corespunde in educatia scolara scolii incluzive.
Fiecare scoala care doreste sa fie deschisa si flexibila, abordand maniera incluzivitatii, trebuie sa asigure, prin managementul pe care il propune:
- o intelegere reala a ceea ce este incluziunea, definirea procesului ca atare nu numai o simpla plasare a copiilor impreuna;
- sa recunoasca legaturile dintre educatia incluziva si valorizarea diversitatii umane. Scoala de tip incluziv este scoala de baza accesibila, de calitate si care isi indeplineste menirea de a se adresa tuturor copiilor, a-i transforma in elevi si a-i deprinde si abilita cu tainele lumii. Sa le ofere bazele culturii si civilizatiei umane, pe intelesul lor si in asa fel incat toti sa beneficieze de acestea si sa le dezvolte mai departe dupa puterile lor. Dezvoltarea unor practici educationale cat mai eficiente este fateta pragmatica a modelului incluzivitatii. Academia internationala de Educatie (AIE) (Walberg si Paik,1999) propune in acest sens o concentrare pe acele aspecte ale invatarii ce par a fi universal valabile, pe acele principii care trebuie adaptate in contextele culturale diferite, pentru ca evaluarea sa tina seama de conditiile locale. In orice cadru educatuioanl, sugestiile sau liniile directoare pentru practica se cer aplicate temeinic iar evaluarea rezultatelor trebuie facuta continuu.
Directiile propuse de institutia mentionata sunt urmatoarele
1. Implicarea parintilor. Studiile au demonstrat ca incurajarea parintilor sa stimuleze dezvoltarea intelectuala a copiilor lor duce la cresterea timpului acordat invatarii de catre acestia.
2. Temele adecvate si gradual abordate. S-a demonstrat de asemenea ca, elevii invata mai mult atunci cand efectueaza teme graduale si acestea sunt periodic analizate de profesor.
3. Acordarea timpului necesar studiului. Elevii care sunt mai atent implicati in cunoasterea obiectivelor invatarii reusesc sa stapaneasca mai bine materia.
4. Predarea directa. Pentru a deveni eficienta activitatea de predare a profesorului (predarea directa) trebuie sa puna in evidenta notiunile cheie si sa urmeze pasi sistematici.
5. Proiectarea si planificarea in avans a materiei. Legarea continua a materiei propuse in procesul de predare-invatare de experienta anterioara a elevilor, precum si de materiile invatate anteriar constituie un mod de adancire si largire a invatarii.
6. Predarea strategiilor de invatare. Strategiile de predare invatare sunt atat ale profesorilor cat si ale elevilor. Oferindu-le elevilor posibilitatea alegerii strategiei proprii pentru stabilirea scopurilor si sprijinindu-i sa-si monitorizeze progresele, se obtin castiguri importante in procesul didactic. A preda elevilor stategiile de invatare este o activitate eficienta care se petrece in trei faze posibile:
modelarea prin demonstrarea comportamentelor dorite
activitati asistate in care elevii sunt ajutati direct de profesor
activitati practice in care elevii actioneaza independent
7. Sprijinul pentru invatare. Daca se preda unui singur elev si grupurilor mici de copii cu aceleasi abilitati si nevoi educationale poate fi extrem de eficienta.
8. Asigurarea invatarii temeinice. Pentru stapanirea materiei este necesar sa se invete pas cu pas si fiecare etapa sa fie consolidata.
9. Invatarea prin cooperare. Daca elevii cooperareaaza in grupuri mici de invatare, randamentul procesului de invatare creste pentru toti.
10. Educatia adaptata. Folosirea unei varietati de tehnici educative care adpateaza lectiile fiecarui elev in parte, constituie o garantie a cresterii randamentului invatarii.
STRATEGIILE INCLUZIVE ALE INVATARII-PREDARII
Gordon
Porter, presedintele miscarii in favoarea incluziunii, Inclusion International,
mentiona
"Am vazut suficiente dovezi ca sa pot spune ca scolile se pot schimba si pot face activitati incluzive."
Pentru a rezolva diferitele probleme de invatare pe care le intalneste invatarea didactica trebuie antrenata perfectionarea scolii, a profesorului si parteneriatul educational cu familia si comunitatea.
Profesorii trebuie sa porneasca in rezolvarea problemelor din clasa de la urmatoarele actiuni care determina maniera incluziva:
Legat de elev:
cunoasterea individualitatii in mod global si pe anumite componente care dovedesc nevoia de interventie;
detectarea ariilor de dificultate in special cand acestea sunt intermitente sau temporale.
Legat de grup
cunoasterea relatiilor din clasa sa;
folosirea tehnicilor de negocire, cooperare, colaborare, comunicare, etc, in activitatile de grup;
Legat de propia sa persoana
sa-si foloseasca experienta intr-un mod reflexiv si empatic;
sa foloseasca colaborarea cu ceilalti profesori si cu managerul scolii;
sa se informeze permanent de practici si teorii noi pe care sa aibe dorinte si motivatia de a le implementa in activitatile sale.
Strategiile incluzive de invatare.
1.prevenirea situatiilor de inadaptare;
2.tratarea dificultatilor si tulburarilor de invatare in mediul scolar
obisnuit/clasa obisnuita.
Ele se leaga de maniera curriculara si noncategoriala de abordare a dificultatilor de invatare. Incluziunea, nu este doar o faza superioara integrarii scolare a copiilor cu cerinte educative speciale ci se refera la o alta maniera de abordare.
Observatiile la nivel de clasa confirma faptul ca nu toti copiii pot face fata în mod sustinut si performant cerintelor scolare, dar ca, în acelasi timp, folosind metodele potrivite de predare - învatare - evaluare si respectând ritmul propriu al fiecarui copil, toti elevii pot înregistra progrese scolare, uneori acestea fiind remarcabile fata de asteptarile initiale.
Cadrele didactice implicate în educatia incluziva pun accentul pe dezvoltarea de activitati care comporta lucrul în echipa si cooperarea, pe respectarea identitatii culturale a fiecarui copil în parte si pe monitorizarea constanta a eficacitatii activitatilor de predare - învatare - evaluare la nivelul fiecarui copil. Principiul egalitatii de sanse reprezinta conceptul de baza al scolii incluzive, prin aplicarea caruia aceasta contribuie la anularea diferentelor de valorizare bazate pe criterii subiective, de ordin etnic sau social. Incluziunea la nivel scolar se realizeaza prin respectarea si valorizarea diferentelor socio-culturale existente în rândul elevilor si prin promovarea bogatiei si a diversitatii experient ei educative care rezulta din aceste diferente.
Construirea unei imagini pozitive despre sine este o alta nevoie a copiilor cu dificultati de invatare. Aceasta se poate realiza pe fondul unor activitati de grup orientate spre valorizarea posibilitatilor fiecaruia si pe un sistem de relatii pozitive intre profesor si elev si intre elevi. Relatiile respective trebuie sa ofere terenul increderii reciproce, al empatiei cu trairile fiecaruia, impartasirii emotiilor,sentimentelor, preocuparilor ca si a experientei de cunoastere si invatare.
Fiecare copil este inteles ca un participant activ la invatare si predare
pentru ca fiecare aduce cu sine in procesul complex al invatarii si dezvoltarii
- o experienta,
- un stil de invatare,
- un model social,
- o interactiune specifica,
- un ritm personal,
- un mod de abordare,
Scoala incluziva faciliteaza accesul tuturor la o educatie de calitate prin:
. ameliorarea si flexibilizarea curriculum-ului;
. utilizarea unor metodologii de predare - învatare - evaluare centrate pe elev;
. implicarea comunitatii în viata scolara;
. formarea cadrelor didactice din perspectiva valorilor educatiei incluzive;
. oferirea de servicii educationale conform principiului ,,resursa urmeaza copilul";
. programe de tip "A doua sansa" dedicate persoanelor care au abandonat scoala sau nu au frecventat niciodata învatamântul obligatoriu;
. îmbunatatirea atitudinilor adultilor si copiilor fata de diversitatea culturala, umana si etnica dintr-o comunitate.
Educatia pentru toti poate sa fie un mijloc de imbunatatire a educatiei in general prin reconsiderarea sprijinului care se acorda anumitor copii. Maniera in care o serie de particularitati de dezvoltare si invatare determina impartirea copiilor in categorii determinate tinde sa fie inlocuita de o maniera noncategoriala, care considera ca orice copil este o persoana care invata intrun anumit ritm si stil. Educatia pentru toti corespunde in educatia scolara scolii incluzive.
Forme de colaborare si sprijin reciproc(scoala - familie)
Ca si în cazul copiilor, familiile sunt foarte diferite, necesitatile lor de a fi sprijinite sau posibilitatile de a oferi sprijin sunt extrem de diveres. Fiecare familie are potentialul si nevoile sale unice, care trebuie valorizate corespunzator de catre scoala.
Comunicarea si colaborarea eficienta dintre profesori si parinti se bazeaza pe cateva elemente:
Respectul (reciproc) - poate fi modelat adesea de catre cadrele didactice. Este important sa se plece de la premisa ca parintii sunt cei mai importanti "profesori" din viata copilului; respectul si tactul oferit de cadrul didactic fata de complexitatea unor probleme poate induce respectul reciproc.
Atitudinea impartiala, care solicita gândirea pozitiva si deschisa despre familii, evitarea judecatilor evaluative si dezaprobatoare. Atitudinea impartiala înseamna incurajarea familiilor de catre profesori sa-si evalueze propriile decizii, fara a influenta cu propria lor parere.
Empatia fata de parinte poate fi usor sesizata de acesta prin deschiderea la dialog si comunicare sincera, sensibila.
Formele de colaborare sunt:
Activitatile de oferire a informatiilor - în cadurl acestora familiile primesc informatiile din partea persoanelor autorizate. Exemple de acest fel de activitati sunt: avizierele, scrisori si bilete, carnetele de corespondenta, telefoane, publicatii, programe de întalnire cu parintii, sedinte.
Activitatile de împartasire a informatiilor - cele mai obisnuite activitati de acest tip sunt sedintele cu parintii - profesor.
Informatiile sunt oferite de asemenea prin intermediul unor carnete în care se noteaza istoria devenirii copilului, performantele acestuia, dar si problemele întampinate.
Sprijinul colaborativ pentru curriculum-ul. Parintii pot juca rolul de profesori acasa si pot supraveghea studiul suplimentar al copilului în scopul sprijinirii.
Pregatirea parintilor - cere atât parintilor cât si spcialistilor sa-si aloce timp pentru pregatirea si programele educationale ce vor fi aplicate.
Situatiile de non-colaborare dintre familie si scoala sunt frecvente. Ele sunt cauzate de motive diverse, de perceptii diferite ale parintilor si cadrelor didactice cu referire la valoarea scolii, a copiilor, etc.
Grupurile de sprijin constituite din parinti (ai copiilor cu CES)
Parintii acestor copii au nevoie de a se intâlni cu alti parinti care au copii cu CES, mai ales daca este vorba de probleme de acelasi fel sau asemnatoare. Aceste grupuri le ofera acestora sansa de a-si comunica informatii, de a da si de a primi un suport emotional, de a lucra ca o echipa cu interese comune in favoarea copiilor. Modalitatile de organizare si activitatile propuse pot fi foarte diverse in functie de problematica si potentialul copiilor, a scolii, a contextului comunitar. Important si esential în buna functionare a grupului este cultivarea sentimentului de comunitate.
Implicarea parintilor ca factori de decizie este esentiala
Parintii copiilor cu CES îsi stabilesc cel mai adesea anterior venirii la scoala relatii cu specialisti si servicii ale comunitatii. Informatiile oferite de parinti pot fi incluse in luarea deciziilor privitoare la copiii cu CES.
Formarea unei echipe de sprijin care sa includa si parintii
Functionarea unor asemenea echipe este optimizata daca ele cumprind si parintele copilului ca si cadru didactic care preda la clasa respectiva. Uneori chiar si membri al personalului nedidactic al scolii pot aduce date utile la reuniunile acestei echipe. Instituirea unei colaborari autentice între cadrele didactice, elevi, familiile lor si specialisti este un proces complex, care cere timp, energie prundenta, adesea mult bun simt si buna credinta. Este important de mentionat ca în acest proces nu numai copiii sunt cei care învata.
|
