Demersuri curriculare aplicative la disciplina Limba si Literatura Româna (ciclul secundar)
Într-un prim înteles, curriculum erau denumite documentele ce vizau planificarea si organizarea continuturilor educationale. În secolul al XX-lea John Dewey i-a extins aria semantica la experienta de învatare a copilului organizata în scoala, "el contine organizarea asimilarii cunostintelor pentru a avantaja înclinatiile naturale ale copilului."(Surdu Emil, Fenomenul educationa, p.30l).
Limba româna, bine cunoscuta de catre elevi, contribuie la dezvoltarea tuturor laturilor constiintei lor (spirit de observatie, imaginatie, capacitate creatoare) si la "cultivarea disponibilitatii de a colabora cu semenii, de a întretine relatii i 515f52f nterumane eficiente pe diverse planuri de activitate, imperativ categoric al dezvoltarii vietii moderne", considera Constantin Parfene în Metodica studierii limbii si literaturii române în scoala(p.19).
Dupa câte am observat scopul principal al programei de limba si literatura româna pentru gimnaziu este tocmai acesta, ca limba sa fie bine cunoscuta, dar atunci cum ramâne cu literatura ? Este adevarat ca trebuie sa-ti cunosti limba si normele care stau la baza folosirii sale corecte, dar acest lucru duce la un interes tot mai scazut pentru literatura si placerea de a lectura. Exista astfel un oarecare dezechilibru în ceea ce priveste disciplina de limba si literatura româna, un dezechilibru care avantajeaza gramatica - latura concreta - si îi îndeparteaza pe elevi de a mai citi literatura, scazând interesul lor de a se cultiva prin faptul ca listele de lecturi pentru acasa, pe lânga faptul ca sunt obligatorii mai sunt si numeroase ; ideea ca trebuie sa citeasca o carte pentru ca asa spune profesorul îi face pe elevii sa fie reticenti fata de carti, si obligati de parinti sa citeasca sau sa faca rezumate le displace cu atât mai mult.
De exemplu, în programa pentru clasa a V-a, la un moment dat este mentionat un fapt care întareste cele sustinute anterior: în clasa se va parcurge nu mai mult de o pagina de lectura.
În ceea ce priveste problema lecturilor, trebuie discutate mai multe aspecte: obligativitatea lor, obtinerea lor si numarul lor relativ mare.
În primul rând aceste lecturi au scopul de a-i ajuta pe elevi sa-si dezvolte placerea de a lectura, de a citi o carte, în al doilea rând de a-si dezvolta simtul critic. Însa faptul ca ele sunt obligatorii distruge farmecul lecturii, iar copiii le citesc pentru ca asa a zis "doamna profesoara", nu pentru ca îsi doresc acest lucru. Din aceasta cauza spun ca aparitia dezbaterilor ar putea înlocui lista lecturilor suplimentare citite acasa, privita aceasta chestiune ca o obligativitate, prin lecturarea lor în cadrul acestor discutii, eliberându-I si pe elevi de dificultatea realizarii rezumatelor, care în marea lor majoritate sunt facute fie de parinti sau de alti membrii ai familiei.
O alta problema majora, întâlnita destul de des în rândul elevilor este incapacitatea de a parcurge întreaga lista de lecturi suplimentare datorita faptului ca nu reusesc sa le gaseasca: fie bibliotecile au un numar prea mic de exemplare ca sa acopere întreagul numar de cereri, fie ele nu exista. Din cauza aceasta de multe ori profesorul se trezeste ca dint-o clasa întreaga doar jumatate sau de cele mai multe ori nici macar o treime din ei nu au citit cartile recomandate, ceea ce îl pune în dificultate pe acesta sa nu-si mai poata respecta planul lectiei, pierzând timpul cu explicatii, lucru care va aduce la rândul sau alte probleme de organizare a curriculumului.
Ce ar fi daca am folosi toate acele comentarii ca punct de plecare în discutiile pe teme literare si n-am mai pierde timpul cu vestitele dictari care sunt efectiv o pierdere de timp, iar în locul acestora am putea introduce si exercitii de redactare a unei expuneri pentru prezentarea în public, în diverse împrejurari si chiar exercitii de descriere a unor modele reprezentative pentru vârsta si optiunile personale.
Din totdeauna mi-am dorit sa particip la cenacluri literare, la discutii pe tema literaturii, dar nu am facut-o niciodata din lipsa curajului, chiar din teama de a spune ceva gresit si de a ma face de rusine, stiind ca la aceste discutii participa adevarati scriitori, mari critici literari, adevaratii oameni de cultura. Dar daca am organiza noi, profesorii, dezbateri de genul acesta în cadrul orelor de literatura si am renunta cât de cât la a mai dicta comentarii ? În aceste fel le redam copiilor curajul de a spune ce gândesc, de a le dezvolta placerea de a tine în mâna o carte si de a patrunde în universul fictiunii sau cum este mentionat în programa scolara pentru clasa a VI-a, de a încuraja "exprimarea gusturilor, expunerea unor opinii despre ceva sau cineva, stabilirea unor analogii, a unei comparatii."(www.edu.ro/programe scolare).
Argumentul meu în aceasta problema este tocmai ceea ce sustine si intereseaza curriculum: viziunea comunicativ-pragmatica si nu predarea în si pentru sine a unor cunostinte.
Consider ca aceaste dezbateri (prin aceasta încurajez abordarea stilului american de predare) vor fi îndragite de elevi si vor dori sa participe în numar tot mai mare, lucru care nu este deloc rau. Bineînteles ca fiecare dezbatere de acest fel va tine cont de gradul de instruire al elevilor, de vârsta lor si de interesul lor.
Ţinând cont si de existenta examenului de capacitate, comentariile nu pot disparea total din planul de învatamânt, dar pot fi folosite ca o baza de la care sa se porneasca în abordarea literaturii, pentru ca, sa fim realisti, în clasa a V-a un elev nu are înca, capacitatea de a realiza singur un comentariu literar, dar poate avea un punct de vedere. si asa cum spunea profesoara mea de literatura din liceu, "când analizam o opera literara orice parere este verosimila, în literatura nimeni nu greseste."
Pe lânga toate acestea, am putea adauga faptul ca elevilor nu li se va mai parea brusca trecerea de la comentariile realizate si dictate de catre profesori - la nivelul ciclului gimnazial -, cu disparitia lor la nivelul liceului, diminuându-se si dificultatea de a realiza singuri comentarii literare. De ce sa nu tinem cont si de parerea lui X, atunci când îl comentam pe Eminescu, pe Caragiale sau pe Voiculescu ? De ce sa ne rezumam doar la ceea ce a sustinut Calinescu, Manolescu, Eugen Simion sau Crohmalniceanu despre scriitorii literaturii noastre ? Sa lasam si alte voci sa fie auzite !
Trecând la partea concreta a acestei discipline, limba, am observat un interes ridicat fata de folosirea corecta a semnelor ortografice si de punctuatie, precum si cunoasterea normelor care stau la baza folosirii corecte a limbii române, deoarece curriculum vizeaza "limba în functiune", si nu "limba ca sistem abstract", amintind aici de Ferdinand de Saussure, care face primul diferenta dintre langue si parole, ajutându-ne sa întelegem mai bine felul cum trebuie abordata limba. Ceea ce m-a încântat a fost faptul ca în abordarea problemei limbii, majoritatea exercitiilor propuse sunt exercitii de comunicare orala.
Din punctul meu de vedere, acest lucru este de bun augur deoarece, asa cum am mai spus, dezvolta intentia de comunicare si curajul de a interveni în actul comunicarii, iar acest lucru ajuta elevul în concretizarea sa la nivelul personalitatii, dându-i încredere de sine.
Nu trebuie uitat nici faptul ca un rol la fel de important, poate mai important îl are abordarea în scris a limbii, deoarece majoritatea erorilor gramaticale sunt realizate în scris, iar daca partea aceasta, partea teoretica este bine pusa la punct, în comunicarea orala nu vor mai exista greseli de exprimare, greseli de acord, greseli de vocabular s.a.m.d..
Dupa cum spunea o vorba veche din popor, "repetitia este mama învatarii", cred ca aceasta este solutia în ceea ce priveste predarea limbii, de aceea cred ca este bine venita completarea cunostintelor elevilor de la un an la altul, doar ca pentru ciclul gimnazial cumulul de informatii este mult prea mare, iar la un moment dat elevul ajunge sa se piarda în amalgamul de amanunte si sa piarda esenta. Va ajunge sa confunde felul pronumelelor, adjectivul pronominal sa devina pronume, diateza activa pronominala sa devina diateza activa, articolul genitival sa devina articol adjectival, ca sa nu mai vorbim de verbele copulative si cele predicative.
În acelasi timp profesorul este obligat sa respecte programa, iar din lipsa timpului, caci temele sunt mult prea vaste, fie parcurge materia fara sa aprofundeze pentru a reusi sa le abordeze pe toate, fie nu reuseste sa le parcurga pentru ca unele teme sunt mult prea complexe si necesita o explicatie amanuntita, ceea ce duce la decalarea orelor si în final la scoaterea celor pe care nu mai reuseste sa le predea, iar cei ce au de suferit sunt elevii.
Daca programa s-ar "aerisi" aceste probleme ar disparea, iar elevii ar întelege atât teoretic, cât si practic gramatica limbii române si normele sale.
Din pacate, în gimnaziu se pun bazele întelegerii limbii, iar daca aceasta baza nu are fundatia solida, tot ceea ce se cladeste pe ea nu va avea stabilitate. În liceu, gramatica a devenit, în cele din urma, un optional care este luat în considerare doar de sectiile filologice/umane si prea putin de cele reale, chiar daca aceasta materie este prevazuta în programa pentru bacalaureat.
Melente Nica, în Predarea ortografiei în gimnaziu (p.7), aduce în discutie un punct de vedere destul de interesant si anume faptul ca în gimnaziu accentul se pune prea mult pe morfologie si sintaxa si prea putin pe dezvoltarea vocabularului si pe formarea deprinderilor de scriere corecta. Chiar si oamenii culti fac greseli de vocabular sau de scriere, pentru ca forma corecta a cuvintelor nu se retine întotdeauna.
Dupa terminarea gimnaziului elevul trebuie "sa cunoasca normele si modelele de structurare a fornelor de comunicare orala si scrisa, si implicit sa înteleaga structura si functionarea limbii literare, ca un sistem unitar în permanenta dezvoltare ; sa-si puna în aplicare cunostintele de limba pentru a percepe si a realiza fapte de comunicare, atât oral cât si în scris, adaptându-se dinamic si eficient la strategiile si regulile interactiunii sociale; sa-si exprime în mod original, într-o forma accesibila, clara si armonioasa, proriile idei, judecati si opinii. "( Constantin Parfene, Metodica studierii limbii si literaturii române în scoala, p.16). Manualele ne prezinta idealul unei predari eficiente a limbii la nivel teoretic, dar în realitate lucrurile nu se întâmpla deloc asa. Pentru ca elevii cunosc limba româna din familie, mai mult sau mai putin corect, profesorul nu trebuie sa-i învete pur si simplu limba româna, ci "sa le perfectioneze vorbirea , transformând-o într-o vorbire gramaticalizata, conforma cu normele însusite în mod constient." (Aristide Hazgan, Metodica predarii limbii si literaturii în scoaa generala si liceu, p. 37).
În ciclul gimnazial se largeste sfera cunostintelor teoretice si se acorda o importanta deosebita procesului de abstractizare si constientizare. Calea principala de formare a deprinderilor de utilizare corecta a limbii prin studiul gramaticii este exercitiul. Cunostintele gramaticale însusite în ciclul gimnazial trebuie sa duca la întelegerea faptelor de limba în interdependenta lor, la stabilirea de relatii corespunzatoare între acestea si la formarea unor deprinderi temeinice si trainice de scriere corecta. Aceasta, cu atât mai mult cu cât la liceu, planul de învatamânt nu mai prevede ore aparte de gramatica a limbii române.
Asa cum arata însa D. Macrea (Lingvistica si cultura, p.94), "efortul pentru scrierea si vorbirea corecta nu se sfârseste odata cu scoala, ci el continua prin colaborarea tuturor factorilor culturali - literatura, publicistica, teatru, radio si televiziune -, care, fiecare în felul lor, asigura limbii forma optima îndeplinirii functiei ei de comunicare." Cu alte cuvinte ceea ce elevul învata în scoala reprezinta piatra de capatâi pe care fiecare în parte o va pastra si va cladi pe ea adevarate temple închinate limbii, fie o va lasa sa se degradeze devenind de nerecunoscut.
O solutie la toate aceste probleme ar fi aceea ca disciplina de limba sa fie reintrodusa ca materie obligatorie în liceu, si nu ca optional, deoarece în acest fel cantitatea de informatie pe care trebuie sa o asimileze elevul va fi predata esalonat si nu va mai exista acea "îndopare" care nu este bine vazuta de elevi, dar mai ales de profesori, care sunt obligati sa-si pregateasca lectiile în asa fel încât sa acopere tot curriculum-ul.
Un mare neajuns al predarii limbii române este acela de a-i spune elevului cum sa scrie corect, fara a-i motiva de ce se scrie asa. Prin aceste ore se comunica, se însusesc, se consolideaza si se întregesc cunostintele elevilor.
Max Müller afirma ca, gramatica este "sufletul si sângele unei limbi". Aceasta presupune, din partea celor care se ocupa de educatia elevilor, o cunoastere aprofundata a faptelor de limba, pentru a oferi ei însisi modele de exprimare. Acelasi lucru pe poate aplica si la nivelul literaturii.
Noi, profesorii, suntem modele pentru cei care la un moment dat ne vor lua locul la catedra, iar pentru aceasta trebuie sa le oferim cele mai bune motive sa ne urmeze exemplul.
Bibliografie selectiva :
Cureteanu, Silvius, Nica, Melente, Predarea ortografiei în gimnaziu, Bucuresti, Editura didactica si pedagogica, 1980.
Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii si literaturii române în scoala, f.l., editura Polirom, f.a.
Surdu, Emil, Fenomenul educational (curs pentru uzul studentilor).
|
