Deprinderile si calitatile motrice – caracteristici, procesul formarii deprinderilor motrice din p.d.v. psiho-foziologic si metodic

Deprinderile si calitatile motrice – caracteristici, procesul formarii deprinderilor motrice din p.d.v. psiho-foziologic si metodic

DEPRINDERILE MOTRICE

Deprinderile mo 414b11e trice sunt considerate componente automatizate ale activitatii voluntare pe linia motricitatii. Prin repetari numeroase, efectuate sistematic si continuu, in structuri neschimbate, miscarile componente ale unei actiuni motrice ajung la un grad inalt de perfectiune, ceea ce va permite ca deprinderea respectiva sa poata fi realizata cu usurinta si precizie, cu cheltuiala minima de energie, si fara a fi necesara participarea directa a constiintei.

Deprinderile mo 414b11e trice sunt lanturi de reflexe conditionate, complexe, care se bazeaza pe legaturi multiple intre zonele corticale vestibulare ale vorbirii, ale vederii, ale celorlalti analizatori, pe de o parte, si centrii motori interesati in coordonarea acestei activitati. Aceste legaturi care se realizeaza, se formeaza intre cele doua zone de pe scoarta cerebrala respectiv zona senzitiva si zona motorie sunt sisteme de legaturi temporale, elaborate si consolidate prin exersarea deprinderii respective.

Putem concluziona ca deprinderea motrica este un act voluntar care, prin exersare in aceleasi conditii, se automatizeaza asigurand un randament superior de precizie, stabilitate, cursivitate, expresivitate, rapiditate, coordonare, usurinta, cu un consum redus de energie nervoasa si musculara.

Educatoarea trebuie sa corecteze deprinderile motrice dobandite anterior si sa formeze altele noi, prin procesul de predare-invatare.

Aceasta ii va informa pe copii prin intermediul demonstratiei si a explicatiilor despre elementele de continut ale deprinderii, apoi va organiza exersarea globala sau fragmentara a deprinderii insotita de corectari, ajutor si sprijin.

Deprinderea se va repeta pana la realizarea parametrilor de corectitudine si eficienta stabiliti si atunci deprinderea respectiva se va putea introduce in combinatii de elemente, structuri de elemente sau miscari, realizandu-se astfel consolidarea ei. Introducerea unei deprinderi noi invatate in cadrul jocurilor, a stafetelor sau a parcursurilor aplicative, combinandu-se cu celelalte deprinderi motice insusite anterior realizeaza practic consolidarea deprinderii respective.

Continutul unei deprinderi motrice presupune o anumita structura, succesiune a miscarilor, directie, o anumita amplitudine a miscarilor, ritm si intensitate de lucru. Este bine ca educatoarea sa cunoasca in amanunt continutul si structura fiecarei deprinderi motrice pentru a putea dirija procesul de predare invatare si consolidare corect si eficient.

Indicatiile educatoarei in timpul exercitiilor, aprecierile acesteia completeaza si precizeaza senzatiile, perceptiile si reprezentarile copilului. Cunoasterea si imaginea despre actiune, ii mobilizeaza si dirijeaza efortul prescolarului spre realizarea unor exercitii cat mai corecte. Deprinderile mo 414b11e trice au cateva particularitati, dintre ele amintim: unicitatea si ireversibilitatea, inlantuirea si originalitatea.

Caracteristici ale deprinderilor motrice

Deprinderile motrice prezinta urmatoarele caracteristici subliniate de catre M. Epuran, ( Bucuresti 1993) astfel:

1.deprinderile reprezinta componente ale conduitei voluntare a omului, fiind formate in mod constient.

2.deprinderile realizeaza modificarea calitativa a executiilor obtinute ca urmare a exersarii miscarilor.

3.deprinderile contin structuri de miscari coordonate, intr-o anumita succesiune , directie, ritm si amplitudine

4. deprinderile au la baza educarea capacitatii de diferentiere fina si rapida a indicatorilor care con­stituie elementele informationale senzorial-perceptive in dirijarea actiunilor.

5.Se caracterizeaza printr-o rapida si eficienta aferentatie inversa.

6.Stabilitatea relativa in conditii constante si plasticitate in conditii variabile.

7.Sunt conditionate de factori obiectivi si subiectivi: aptitudini motrice, motivatia, nivelul instruirii, aprecierea si autocontrolul rezultatelor.

Pe langa aceste caracteristici se poate adauga faptul ca automatizarea lor, completa sau partiala,v-a conduce la economie de energie nervoasa si concentrarea atentiei subiectului catre rezul­tatul actiunii motrice, si nu pe partea de executie, de realizare aacesteia.

Unicitatea si ireversibilitate.

Fiecare actiune motrica se caracterizeaza prin anumiti parametri ai executiei, desi aparent, la fiecare repetare, se reia aceeasi miscare. Ireversibilitatea
este data de imposibilitatea efectuarii deprinderii prin modificarea succesiunii actelor sau actiunilor motrice componente.

inlantuirea (combinarea) elementelor componente ale deprinderii

acestea se succed intr-o ordine precis determinata, care asigura manifestarea lor eficienta.

Originalitatea executiei - desi se pot automatiza, deprinderile se caracterizeaza si prin posibilitatea adaptarii lor la anumite conditii de mediu .

Etapele formarii deprinderilor motrice

Formarea deprinderilor motrice a fost cercetata de catre psihologi, fiziologi, pedagogi si specialisti din diferite domenii in care se manifesta motricitatea determinandu-se, din punctul propriu de vedere, etapele ce se parcurg in formarea unei deprinderi.

Literatura de specialitate prezinta etapele de formare a deprinderilor motrice de natura fiziologica (iradierea, concentrarea excitatiei, realizarea stereotipului dinamic), psihologica (formarea reprezentarii, invatarea segmentara sau analitica, organizare si sistematizare, sintetizare, automatizare), metodica (familiarizarea, invatarea, miscarile inutile, consolidarea, perfectionarea).

Etapele fiziologice ale formarii deprinderilor motrice

Etapa in care predomina miscarile inutile si lipsa de coordonare.
Miscarile inutile si dificultatile de coordonare se explica prin excitarea unei zone vaste de pe scoarta cerebrala. In sistemul nervos central patrund numeroase excitatii. Inhibitia fiind inca slaba,va permite iradierea mai multor zone senzitive si motorii astfel provocand o generalizare a raspunsurilor. Aceasta etapa se mai numeste si „etapa miscarilor grosolane, nediferentiate'.

Etapa miscarilor conform scopului actiunii, dar realizate prin contractii musculare excesive

In aceasta etapa datorita multiplelor repetari, dispar miscarile inutile, copiii reusesc in mare parte sa respecte indicatiile educatoarei, pe scoarta cerebrala se va realiza o echilibrare intre excitatie si inhibitie. Rigiditatea miscarilor,si lipsa de cursivitate a acestora se va datora delimitarii inca imprecise a comenzilor transmise muschilor agonisti si antagonisti, si contractiilor musculare exagerate.

Etapa formarii propriu-zise si a stabilizari deprinderii motrice.

In aceasta etapa se realizeaza intarirea stereotipului dinamic, prin delimitarea precisa a iradierii proceselor de excitatie si inhibitie, care alterneaza intr-o succesiune rationala, bine echilibrate, cu diferentieri fine.

In urma repetarilor multiple si sub actiunea celui de al doilea sistem de semnalizare, excitatia se concentreaza precis, in zonele interesate in programarea raspunsurilor. In aceasta etapa miscarile sunt naturale, suple, executate cu usurinta, demonstrand o perfecta coordonare, cu consum redus de energie.

Etapele psihologice ale formarii deprinderilor motrice

Etapa initiala, familiarizarea copilului cu actul motric

Aceasta etapa presupune executarea unor miscari care sa cuprinda elemente din deprinderea ce urmeaza a fi invatata. Pentru inceput se va urmari insusirea mecanismului de baza al actiunii, se va lua cunostinta de structura acesteia, se vor explica miscarile care o compun si se vor instrui principalele elemente componente, realizadu-se si primele incercari.

Educatoarea va explica si demonstra deprinderea respectiva concomitent, cu expunerea de material intuitiv daca este cazul.

In aceasta etapa copilul va primi toate informatiile despre miscare pe cale vizuala, auditiva, tactila, chinestezica, asigurandu-se elementele necesare formarii unor reprezentari complete si corecte.

Etapa invatarii segmentare sau analitice

Dupa ce copiii s-au familiarizat cu actiunea deprinderii respective, atentia se va orienta asupra corectitudinii executiei mecanismului de baza si a elementelor care o compun, urmarindu-se realizarea fiecarei faze.

In aceasta etapa copiii vor executa miscarile fara precizie, cu o incordare generala a
musculaturii, cu numeroase miscari inutile, aspect care va genera un consum mare de timp si energie. Eliminarea treptata a acestor elemente suplimentare inutile se va face prin exersari numeroase insotite de corectarea verbala, interventia directa asupra executiei fiecarui copil, acordarea ajutorului si a sprijinului, demonstrarea si explicarea continua.

Etapa organizarii si sistematizarii, sau de unificare a elementelor componente ale actiunii.

In aceasta etapa se unifica elementele componente intr-o structura urmarindu-se executarea corecta a intregii miscari, intr-un ritm optim.

Greselile continua sa se elimine pastrandu-se insa un nivel ridicat de incordare musculara si un consum crescut de energie. Copiii exerseaza miscarea global, pastreaza conditiile de exersare iar educatoarea corecteaza si acorda sprijinul necesar in functie de situatie.

Etapa sintetizarii si automatizarii

In aceasta etapa structura miscarii este corecta, se manifesta o crestere a indicilor de coordonare si o mai mica participare a atentiei, controlul simtului vizual fiind preluat de cel kinestezic si tactil.

Dirijarea constienta a miscarii nu se mai face asupra fiecarei componente, ci asupra ansamblului, timpul de executie si incordarea musculara inutila scad, micsorandu-se consumul energetic si nervos, fapt care permite marirea numarului de repetari. In aceasta etapa se realizeaza stabilirea stereotipului dinamic, iar educatoarea isi va orienta atentia spre organizarea exersarii, a corectarilor individuale si a aprecierilor.

• etapa consolidarii

In aceasta etapa se va realiza automatizarea miscarii, caracterizata prin eliberarea unei parti a controlului constient, aparitia finetii in coordonarea miscarilor si un consum optim de energie.

In etapa consolidarii deprinderea motrica va fi integrata in stafete si jocuri si parcursuri aplicative sau combintii cu deprinderi insusite anterior.

Educatoarea va organiza exersarea deprinderii motrice insistand asupra parametrilor acesteia, (viteza, ritm, coordonare), va concepe structuri cu complexitate progresiva in care sa integreze deprinderea, modificand conditiile de executie (ingreuiere, marirea distantei, cresterea numarului de repetari, introducerea de obstacole, parteneri), precum si selectarea sau conceperea unor stafete, parcursuri si jocuri dinamice atractive si solicitante.

Formarea deprinderilor motrice pe parcursul procesului instructiv-educativ, presupune derularea anumitor etape specifice invatarii

• intelegerea actiunii

Copiii trebuie sa inteleaga scopul actiunii si sa cunoasca mijloacele de care se vor folosi pentru realizarea ei.

Educatoarea trebuie sa urmareasca stimularea motivelor si a intereselor copiilor pentru a-i mobiliza in vederea insusirii actiunii.

Educatoarea va explica clar deprinderea, apoi va evidentia principalele elemente care stau la baza efectuarii ei. Neintelegerea actiunii de catre copii poate duce la scaderea interesului si a atentiei. Se stie ca actiunile copiilor sunt sustinute de anumite interese si motive care trebuie cultivate si intarite.

demonstrarea actiunii

Demonstrarea actiunii trebuie sa se faca in conditii cat mai apropiate de cele ale activitatii practice in cadrul careia va fi utilizata.

Demonstrarea, asociata cu explicatia, urmareste sa schiteze mental planul general al actiunii si operatiile din care este format.

Unii specialisti in domeniu si in special L.M. Tomas a aratat ca in invatare randamentul creste cu 44% daca demonstratia este insotita de explicatii complete.Acestia au aratat, ca detalierea explicatiei inainte de demonstratie are efecte negative,deoarece sustrage atentia de la observarea elementelor principale, orientandu-se spre cele de amanunt.

continuitate in repetarea actiunii

Repetarea impune o constanta a conditiilor de executie, iar esalonarea corecta a repetarilor constituie cheia succesului. W. H. Pyle, subliniaza avantajul pe care-1 prezinta esalonarea repetarilor in comparatie cu gruparea lor.

stabilirea si fixarea deprinderii prin control si autocontrol

Cunoasterea nivelului de invatare a deprinderii,a gradului de stapanire a deprinderii contribuie la stimularea interesului copiilor, la cresterea efortului pentru perfectionare.

Autocontrolul favorizeaza,de asemenea, fixarea deprinderii. Este necesar ca prescolarii sa fie obisnuiti sa-si aprecieze executiile pornind de la datele teoretice pe care le detin in legatura cu tehnica de executie a acesteia si modul cum trebuie sa realizeze deprinderea.

Reprezentarea clara a actiunii presupune cunostinte asimilate prin intermediul explicatiilor si observarea atenta a demonstratiilor. Progresul in elaborarea si intarirea stereotipului dinamic care sta la baza deprinderii este si mai evident daca repetarile sunt insotite uneori de aprecieri si de sublinierea progresului.

• aplicarea deprinderilor in conditii variate si concrete ale activitatii practice

Deprinderile se intaresc si capata valoare practica daca in etapa consolidarii lor, copiii sunt pusi in situatia de a le repeta in conditii mereu schimbate, sau in cele impuse de cerintele jocurilor si a stafetelor.

Modificarea conditiilor de repetare a deprinderilor nu trebuie sa determine schimbari in structura de baza a miscarii, ci se va urmarii numai perfectionarea capacitatii de adaptare la conditiile impuse de activitatea concreta care le solicita.

de coordonare

Etapa initiala, familiarizarea copilului cu actul motric

Etapa miscarilor conform scopului actiunii, dar realizate prin contractii musculare excesive

Etapa invatarii segmentare sau analitice

Demonstrarea actiunii

Etapa formarii propriu-zise si a stabilizari deprinderii motrice.

Etapa organizarii si sistematizarii, sau de unificare a elementelor componente ale actiunii.

Continuitate in repetarea actiunii

Etapa sintetizarii si automatizarii

Stabilirea si fixarea deprinderii prin control si autocontrol

practice

(Gh. Carstea, 1993)

Clasificarea deprinderilor motrice

Deprinderile mo 414b11e trice pot fi: elementare, complet automatizate si complexe, partial automatizate.

Deprinderile pot fi:

de baza mers, alergare, saritura, aruncare si prindere.

Acestea au fost denumite deprinderi motrice de baza deoarece ele se regasesc in compartimentul motric cotidian al individului, acoperind o gama larga de activitati.

aplicativ-utilitare echilibru, tarate, catarare, tractiuni, impingeri, transport, escaladare. Aceasta categorie include deprinderi cu o frecventa relativ mai mica de utilizare in viata de zi cu zi, dar capata o importanta deosebita in situatii speciale.

deprinderi motrice specifice ramurilor de sport atletism, gimnastica, jocuri sportive, inot, schi, patinaj.

MERSUL

Mersul este o deprindere motrica de baza, naturala care se formeaza din primul an de existenta a copilului si care se manifesta pe parcursul intregii vieti. El este modalitatea de baza, cea mai simpla si eficienta, folosita pentru deplasarea omului. Mersul angajeaza indeosebi segmentele inferioare ale corpului, dar angreneaza in mare masura si musculatura intregului corp, contribuind astfel la dezvoltarea acestuia.

Mersul in ritm vioi sau mai prelungit solicita din partea organismului un efort cu o intensitate mai mare, ceea ce va influenta pozitiv sistemul cardio-respirator

In acelasi timp mersul va contribui la tonifierea musculaturii picioarelor si a spatelui. Executat lent si insotit de miscari de respiratie, mersul poate constitui un bun mijloc de linistire a organismului dupa un efort cu o intensitate mai mare.

In activitatea de educatie fizica mersul corect, reprezinta un mijloc eficient de organizare a colectivului, asigurand deplasarilor eficienta,aspect estetic, si consum minim de energie

In timpul activitatilor trebuie sa se insiste asupra formarii unui mers corect elastic, estetic si elegant, fara oscilatii accentuate pe verticala, in lateral sau cu rasucirea trunchiului.

Exercitiile de mers pentru prescolari, trebuie sa urmareasca usurinta in deplasare, coordonarea actiunilor bratelor si a picioarelor si pastrarea tinutei corecte.

In activitatea de educatie fizica, mersul este folosit in scopuri diferite, pentru captarea atentiei, in organizarea colectivului de copii, la educarea ritmului.

Atunci cand se urmareste invatarea sau consolidarea deprinderii de mers si a variantelor acesteia ele pot constitui teme de activitate

In cadrul activitatilor de educatie fizica trebuie sa se urmareasca executia corecta a mersului, coordonarea ritmului respirator cu ritmul de deplasare si mentinerea unei atitudini corporale corecte in timpul mersului.

Mersul se invata in coloana si in cerc, la inceput pe loc, apoi din deplasare.

Explicatia si demonstratia se vor face simultan,demonstrand miscarea din profil si din fata.

Exersarea incepe cu mers pe loc urmat de cel cu deplasare, mai intai liber, apoi in cadenta. Se vor executa frontal, evitandu-se ritmurile lente sau accelerate.

Imprimarea cadentei se face prin semnale sonore, numaratoare, numirea piciorului, sau prin marcarea fiecarei pasiri pe piciorul stang cu bataie din palme .

Exersarea va fi insotita permanent de corectarea atitudinii corpului, a capului a privirii spre inainte. Mentinerea spatelui drept si a coordonarii miscarii de brate cu cele de picioare. Desfasurarea mersului pe fond muzical sau cu cantec va stimula executia si autocontrolul copiilor.

Consolidarea deprinderii de mers se va realiza si prin adoptarea unor pozitii ale bratelor (lateral, sus, oblic, inapoi, pe ceafa, pe sold, la spate), precum si prin efectuarea unor miscari ale membrelor superioare -ridicari. inainte, inapoi, lateral, balansari.

Dupa ce copiii vor stapanii deprinderea de mers corect se va putea trece la invatarea unor variante de mers.

Variantele de mers pot fi efectuate cu diferite pozitii ale bratelor si palmelor (pe sold, pe umar, pe ceafa, lateral, sus, in fata, oblic, jos, cu pozitii sau miscari asimetrice) sau combinarea acestora

Ritmul deplasarii difera in functie de structura variantei de mers sau de obiectivul urmarit. Pentru fiecare varianta de deplasare se va adopta formatia cea mai adecvata (coloana, linie cu distante sau intervale corespunzatoare.

Pentru realizarea unui mers corect si eficient educatoarea trebuie sa-si concentreze atentia in urmatoarele directii:

executarea mersului sa se realizeze cu bratul si piciorul opus,

contactul labei piciorului cu solul sa se faca pe pingea, dupa care se ruleaza
intreaga talpa,

la mersul de front contactul cu solul se va face pe toata talpa, cu piciorul bine intins din genunchi,

in timpul mersului trunchiul este drept, barbia usor ridicata privirea inainte, iar bratele se misca alternativ inainte si inapoi, usor indoite la nivelul coatelor.

Formarea deprinderii de mers se realizeaza prin: exercitii, jocuri si stafete.

mers liber fara cadenta,

mers in cadenta,

mers cu pas de front,

mers cu pas de gimnastica,

mers pe varfuri, pe calcaie, pe marginea interioara sau exterioara a labei
piciorului,

- mers cu pas fandat,

mersul piticului,

mersul berzei,

mersul elefantului,

mers cu pasi incrucisati,

mers „de-a busilea';

mers cu spatele pe directia de deplasare,

mers cu pasi adaugati,

mers cu pas schimbat,

mers cu pas de galop,

mers cu pas de vals,

mers cu pas de polca,

mers pe loc,

-mers intr-o directie indicata,

mers in coloana cate unul,

mers in coloana cate unul tinandu-se de umeri,

mers cu pasi mari,

mers cu pasi mici,

mers cu ridicarea accentuata a genunchilor,

mers cu bataie din palme pe fiecare pasire

mers cu picioarele departate,

mers cu incetinirea si accelerarea ritmului,

mers aplecat cu mainile pe genunchi,

mers cu ridicarea genunchilor la orizontala,

mers serpuit,

mers serpuit cu ocolire de obstacole,

mers cu pasire peste obstacole,

mers cu sprijin pe palme (mersul ursului),

mers in coloana cate unul combinat cu miscari ale bratelor si oprire la
semnal,

mers pe loc combinat cu mers inainte, inapoi cu oprire la semnal,

mers in cerc,

mers in coloana cate unul, combinat cu miscarea circulara a bratelor;

mers ca 'trenul' cu mainile pe umeri, soldurile celui din fata;

mers in lant de brate cu ocolire sau trecere pe sub si peste obstacole;

mers obisnuit, combinat cu mers pe varfuri;

mers obisnuit, combinat cu mers pe calcaie;

mers obisnuit, combinat cu mers ghemuit;

mers obisnuit, combinat cu mers in gen unchi at;

mers obisnuit, combinat cu mers fandai;

mers obisnuit, combinat cu marcarea pasului;

mers cu un picior pe varf si celalalt pe calcaie;

mers cu un picior pe partea interna si celalalt pe cea externa;

mers obisnuit inainte si inapoi;

mers cu pasi adaugati, combinat cu mers cu pasi incrucisati;

mers cu pasi de urias combinat cu mersul piticului;

mers pe loc si mers cu genunchi la piept;

mers obisnuit combinat cu saritura pe ambele picioare;

ALERGAREA

Alergarea reprezinta o deprindere motrica naturala care asigura o deplasare mai rapida,prin miscarea coordonata dintre picioare si brate, cu existenta unei mici faze de zbor.

In activitatea de educatie fizica, alergarea poate fi intalnita ca deprindere motrica singulara, dar in multe cazuri se combina cu alte deprinderi cu care se constituie in structuri specifice jocurilor, stafetelor si parcursurilor.

Alergarea se compune din pasi alergatori, care se repeta identic dand caracter ciclic miscarii. Pasul alergator are urmatoarea structura:

faza de sprijin pe unul din picioare (unilateral);

faza de zbor, cand picioarele nu mai pastreaza contactul cu solul;

-faza de sprijin, de aceasta data pe celalalt picior, cand avem iarasi un
sprijin unilateral.

Se constata ca la alergare, spre deosebire de mers, deplasarea se realizeaza prin succesiunea fazelor de sprijin cu faza de zbor inaintarea fiind asigurata de catre piciorul de sprijin care, prin impulsia realizata la contactul cu solul, propulseaza corpul inainte.

Aceste miscari si pozitii difera in functie de varianta de alergare, dar in marea lor majoritate sunt comune tuturor structurilor de alergare.

Pozitia trunchiului are o inclinare mai mare sau mai mica spre inainte in functie de viteza de depalsare, sau de varianta de alergare. n nivel dat de tipul alergarii.

Bratele sunt indoite din cot la 90, cu mainile in prelungirea antebratelor, iar miscarea lor se efectueaza numai din articulatia umarului, inainte si inapoi. Amplitudinea miscarii bratelor este data de viteza alergarii. La viteze mai mari, amplitudinea este mai crescuta. Gatul si capul se afla, in toate situatiile, in prelungirea corpului. Plecarea in alergare se face din diferite pozitii.

Concomitent cu insusirea tehnici de alergare se insista asupra corectitudinii miscarilor, pastrarea tempoului uniform, a amplitudinii miscarilor si nu in ultimul rand asupra educarii actului respirator.

In timpul alergarii sunt intalnite urmatoarele greseli:

alergare fara terminarea impulsiei.

asezarea labei piciorului cu varful orientat defectuos

alergare cu trunchiul inclinat inapoi;

incrucisarea bratelor in fata corpului;

intinderea bratelor din articulatia cotului.

Alergarea normala este cea mai simpla forma de alergare, se poate realiza in orice conditii si de aceea este cel mai frecvent utilizata in activitatea de educatia fizica a prescolarilor, specificul acestei variante este dat de faptul ca talpa ruleaza pe sol de la calcai spre varf, balansul in fata al piciorului oscilant este mai putin avantat, trunchiul se afla usor inclinat inainte, bratele, indoite din cot, se misca degajat pe langa corp, pasul avand lungime constanta si o frecventa moderata. Efectuata astfel alergarea devine supla, relaxata, avand putine oscilatii in plan vertical, orizontal si lateral. Ritmul respiratiei este constant, avand o amplitudine marita.

Alergarea se clasifica dupa:

directia de deplasare;

amplitudinea si forma miscarii pasului de alergare

suprafata de deplasare;

tempoul deplasarii.

Dupa directia de deplasare alergarea poale fi

-inainte;

inapoi;

lateral;

- oblic;

Dupa amplitudinea si forma miscarii pasului de alergare

alergare obisnuita;

-alergare cu ridicarea coapselor (genunchii sus);

alergare cu pendularea gambelor inapoi (calcaiele la sezuta);

alergare cu pendularea gambelor inainte;

alergare cu picioarele intinse in fata;

alergare cu picioarele intinse inapoi;

alergare cu pasi incrucisati (prin fata, prin spate);

alergare cu pasi adaugati;

alergare cu trecere peste obstacole.

Dupa suprafata de deplasare:

pe teren plat;

- la vale;

la deal;

- pe teren variat.

Dupa tempoul deplasarii:

- lent;

-moderat;

-rapid;

- maxim,

Explicatia si demonstratia se fac din fata si din lateral. invatarea pasului de alergare necesita explicarea cu precadere a contactului si rularii pe sol corecte a piciorului, ridicarea pronuntata a coapsei, pozitia trunchiului, pozitia bratelor si coordonarea acestora cu miscarea picioarelor.

Demonstratia se face global si fragmentar, din profil evidentiindu-se faza de zbor. Demonstratia se foloseste o data cu explicatia, care trebuie sa fie pe intelesul copiilor.

Invatarea pozitiei corpului, a contactului cu solul si a pozitiei si coordonarii bratelor cu miscarea picioarelor se face initial din alergare pe loc.

Miscarea corecta a picioarelor se insuseste prin exersarea alergarii cu genunchii sus si a celei cu calcaiele la sezut, pe loc si din deplasare.

Pentru a forma capacitatea copiilor de a utiliza alergarea in situatii variate, in faza de consolidare a deprinderi se vor introduce

exercitii de alergare pe directii diferite, cu schimbarea directiei de deplasare la semnal, sau cu ocolirea unor obstacole

se poate alerga chiar si printre obstacole.

In toate formele de exersare a alergarii obisnuite se va insista asupra corectitudinii miscarilor, pastrarii tempoului uniform, amplitudinii si ritmului respirator.

De aceea alergarea obisnuita, in etapele de invatare, nu se va exersa sub forma de intrecere, care ar denatura miscarea.

Deoarece la varsta de 9-10 ani se incheie ultima etapa de dezvoltare a coordonarii actelor motorii, este recomandat ca pana la aceasta varsta sa se formeze deprinderea corecta de alergare.

Alergarea efectuata in aer liber are o mare importanta igienica, contribuind la intarirea sanatatii. Efortul depus in timpul alergarii ajuta la educarea vointei. Prin exercitii repetate copilul isi va forma deprinderea unei alergari corecte, estetice si economice.

In structura activitatii de educatie fizica, alergarea de viteza isi gaseste locul in veriga de invatare, consolidare, atunci cand este programata ca tema de lectie, dar si in verigile de organizare a colectivului,si in cele de pregatire a organismului pentru efort, precum si in cadrul stafetelor, jocurilor dinamice si a parcursurilor.

Alergarea ca deprindere motrica de baza este prezenta si in continutul jocurilor dinamice, asigurandu-le caracterul solicitant si atractivitatea. Prin diversitatea in care se realizeaza, jocul dinamic devine la randul sau un mijloc de consolidare a deprinderii de alergare.

Mijloace de invatare

- alergare pe loc;

alergare intr-o directie indicata;

alergare in cerc;

alergare alternata cu mers;

alergare alternata cu ghemuire;

alergare cate doi, unul dupa altul;

alergare in coloana cate unul cu oprire la semnal si apoi schimbarea de directie;

alergare cu imprastiere si regrupare;

alergare cu ocolire de obstacole;

alergare cu trecere pe sub diferite obstacole;

alergare cu imprastiere si regrupare la semnal in locuri indicate;

alergare pe varfuri cu plecare si oprire la semnal;

alergare cu trecere peste diferite obstacole;

-alergare organizata cu schimbare de ritm si de directie, in coloana cate unul sau cate doi;

alergare cu ruperi ele randuri si trecere in diferite formatii;

alergare cu sarcini: ocoliri de obstacole si purtarea unui obiect;

trecere din mers in alergare si invers;

alergare in ritm dirijat- mai tare, mai incet

alergare serpuita;

alergare cu trecere peste sau pe sub diferite obstacole;

alergare cu plecari din diferite pozitii;

alergare in linie dreapta in conditii de intrecere;

alergare combinata cu trecere peste obstacole pe sub obstacole si printre obstacole;

alergare libera, inainte si lateral

alergare printr-un culoar;

alergare pe o linie dreapta trasata pe sol;

SARITURA

Sariturile sunt deprinderi motrice naturale care au un larg caracter aplicativ in viata cotidiana a omului.

Sariturile presupun o solicitare mai mare, mai intensa a organismului copiilor din p.d.v. al executiei prin momentul de impingere energica in picioare, implicand astfel forta acestora, prin coordonarea intre miscarea bratelor si cea a picioarelor, amortizarea la aterizare si nu in ultimul rand orientarea in spatiu si timp.

In functie de tipul de saritura si gradul lor de dificultate acestea influenteaza educarea unor trasaturi pozitive ale personalitatii prescolarilor (hotarare, curaj, vointa, stapanire de sine, incredere in fortele proprii).

Sariturile sunt actiuni motrice in care corpul paraseste solul, pentru a reveni dupa un timp mai scurt sau mai lung. Acest lucru se realizeaza prin impulsia energica a picioarelor pe sol, fapt ce asigura autopropulsarea.

Executarea sariturilor impune cunosterea unei tehnici de executie a miscarilor specifice sariturii respective, aceasta reprezentand conditia de baza pentru o executie corecta si eficienta a sariturii .

Sariturile dupa structura lor pot fi:

Sarituri pe loc -cu desprindere pe verticala si impingere pe 1 sau 2 picioare

Cu deplasare

sarituri cu desprindere de pe un picior, sau 2 in lungime si in inaltime;

sarituri cu desprindere de pe doua picioare, in lungime, in inaltime si in adancime;

sarituri succesive pe un picior

Sarituri ca mingea

Descrierea executiei

Din pozitia stand, cu mainile pe solduri se realizeaza o impingere energica in picioare in urma careia se produce o saltare – desprindere pe verticala a corpului copilului. Aceasta desprindere va fi mai mare sau mai mica in functie de forta proprie de impingere a fiecarui copil Aterizarea se va face prin amortizare realizata de semiindoirea genunchilor si rularea talpilor de pe pingea pe calcaie

Mijloace de invatare

stand, ridicare pe varfuri si revenire ( bratele pot fi pe sold, pe langa corp,pe umeri );

stand, usoara indoire a genunchilor si revenire;

stand, desprindere pe verticala, revenire;

sarituri ca mingea pe loc legate, realizate individual sau pe perechi sau in diferite formatii de cerc, sir, coloana
- jocuri cu deprinderea de saritura pe ambele picioare sau intr-un picior;

sarituri cu deplasare in diferite directii, inainte, inapoi, lateral stanga- dreapta si intoarcere.

Saritura in lungime de pe loc

Din pozitia stand departat cu bratele inainte se executa balansarea bratelor inapoi, odata cu indoirea genunchilor, se realizeaza impingerea energica in picioare simultan cu ducerea bratelor spre inainte. Are loc desprinderea in lungime si urmata de aterizare in pozitia ghemuit.

Demonstrarea si explicarea sarituri se va face concomitent din profil si din fata.

Mijloace de invatare

stand departat, bratele inainte, balansarea
bratelor inapoi, odata cu indoirea genunchilor si revenire;

ghemuit, ridicare in stand, odata cu ducerea br. inainte, revenire;

stand departat, bratele inainte, balansarea
bratelor inapoi, odata cu indoirea genunchilor, revenire si trecere in ghemuit;

stand departat, bratele inainte, balansarea
bratelor inapoi, odata ou indoirea genunchilor, impingere si saritura spre inainte cu aterizare in ghemuit;

stand, sarituri cu deplasare inainte pe ambele picioare – „ broscute”

ghemuit, sarituri cu deplasare inainte dlin ghemuit in ghemuit;

sarituri in lungime de pe loc;

jocuri cu deprinderea de saritura in lungime de pe loc;

stafete care sa cuprinda si deprinderea de saritura in lungime de pe loc

Saritura in adancime

Stand departat pe banca de gimnastica, cu bratele inainte, se executa balansarea bratelor inapoi, simultan cu indoirea genunchilor se realizeaza impingerea in picioare concomitent cu ducerea bratelor spre inainte, realizandua-se desprinderea si zborul spre sol,cu aterizare in pozitia ghemuit

Demonstratia se realizeaza din profil si cu fata spre executanti odata cu explicatia punandu-se accent pe aterizare.

Formatia de lucru este coloana, la inceput pe una apoi in stadiul de consolidare pe 3-4. O atentie deosebita trebuie sa acordam stabilitatii aparatelor de pe care se va sari, precum si pregatirea zonei de aterizare, corespunzator inaltimii aparatelor. Pentru insusirea corecta a sariturii in adancime trebuie sa executam cateva exercitii pregatitoare, la inceput pe sol apoi de pe banca.

Exercitiile pregatitoare se vor adresa miscarii corecte de aterizare amortizare pe doua picioare cu accent pe indoirea accentuata a genunchilor, ducerea bratelor inainte si mentinerea capului sus.

Greseli:

lipsa de coordonare in timptil zborului;

in timpul zborului nu se executa extensia.

aterizare rigida si dezechilibrata;

nu se aterizeaza langa banca in ghemuit;

se pun mainile pe saltea.

Mijloace de invatare:

stand, sarituri pe ambele picioare, pe loc;

stand, ridicarea bratelor sus, trecere in ghemuit;

ghemuit, ridicare in stand odata cu ridicarea bratelor inainte, revenire;

stand departat, balansarea bratelor inapoi, odata cu
indoirea genunchilor, ridicarea bratelor sus si trecere in ghemuit;

ghemuit saritura pe verticala si revenire

stand departat pe banca de gimnastica, saritura cu
pasire si aterizare in ghemuit;

saritura in adancime;

-jocuri cu deprinderea de saritura in adancime;

stafete cu deprinderea de saritura in adancime si o alla deprindere motrica de baza.

Exercitii cu deprinderea de saritura

„Sarituri ca mingea, ca lacusta';

stand, santun usoare pe ambele picioare pe varfuri, pe loc mainile pe solduri;

„Sarituri ca vrabiuta', „ca broasca';

stand, sarituri pe ambele picioare cu deplasare inainte si inapoi, cu bratele in diferite pozitii: sus, lateral, oblic, pe sold;

stand departat cu mainile pe solduri, sarituri din aceasta pozitie cu deplasare inainte si inapoi;

-„Sarituri ca iepurasul';

ghemuit, sarituri din ghemuit in ghemuit cu bratele in diferite pozitii;

din sprijin ghemuit pe un picior, celalalt inapoi indoit sau in alta pozitie, sarituri cu deplasare;

saritura in adancime de pe banca si aterizare in ghemuit pe o saltea;

sarituri intr-un picior pe loc sau cu deplasare inainte, cu mainile in diferite pozitii;

sarituri pe ambele picioare cu deplasare in diferite directii;

sarituri pe loc cu ridicarea simultana a genunchilor la piept;

sarituri pe loc, atingand cu mana un obiect suspendat;

sarituri pe loc, atingand cu fruntea diferite obiecte suspendate;

stand cu mainile pe sold: saritura cu departarea picioarelor in aer si aterizare cu ele apropiate, genunchii indoiti, cxccutandu-sc pe loc si cu deplasare;

stand cu mainile pe sold: saritura cu departarea picioarelor in aer si aterizare cu ele incrucisate;

stand cu mainile pe solduri: saritura cu departarea picioarelor inainte-inapoi (cu forfecare);

stand cu mainile pe sold: saritura cu departarea picioarelor lateral si revenire

sarituri din ghemuit in ghemuit;

ghemuit: saritura cu extensia trunchiului si ridicarea bratelor sus, cu aterizare in stand sau ghemuit;

stand pe un capac de lada, banca de gimnastica, saritura in adancime cu aterizare pe ambele picioare si indoirea usoara a genunchilor;

saritura cu ridicarea genunchilor si trecere peste o sfoara, o minge,
-stand cu mainile pe solduri: sarituri pe loc cu ducerea alternativa a unui picior lateral, inainte si inapoi;

stand cu mainile pe solduri: sarituri cu departarea si apropierea picioarelor lateral si inainte-inapoi cu deplasare inainte, inapoi, lateral;

ARUNCAREA SI PRINDEREA

Aruncarea si prinderea constituie deprinderi motrice de baza cu un larg caracter utilitar, avand valoare aplicativa multipla atat in viata cotidiana , cat si in activitatea de joc si cea recreativa. Multitudinea procedeelor de aruncare si prindere, diversitatea obiectelor ce pot fi utizate, finalitatile urmarite cat si numeroasele posibilitati de organizare a exersarii va contribui la dezvoltarea motricitatii generale a copiilor.

Aruncarea reprezinta proiectarea in spatiu a unor obiecte cu forme diferite prin actiunea fortei de aruncare proprie fiecarui copil – individ.

Prinderea consta in reactia spontana a membrelor superioare prin care se intercepteaza si se retine un obiectul respectiv. O exersare, repetare multipla si indelungata a acestor miscari va conduce spre o precizie mai mare in realizarea lor.

Invatarea si exersarea acestor deprinderi favorizeaza cresterea indicilor de coordonare motrica, influenteaza forta si tonifierea musculaturii bratelor, educa viteza de reactie si executie a miscarilor, a simtului chinestezic, a orientarii in spatiu si a aprecierii miscarii si deplasarii obiectului respectiv.

Exersarea pe perechi sau in grup, aruncarea unui obiect de la un partener la altul si prinderea acestuia asigura formarea capacitatii de cooperare a copiilor.

Toate aruncarile si prinderile, indiferent de varianta, au unele elemente comune:

toate aruncarile de pe loc au o pozitie de baza a picioarelor iar actiunea bratelor se realizaza in 3 variante – de la piept, deasupra capului, deasupra umarului.

aruncarile din deplasare au ca faze elanul, miscarile efectuate in timpul
aruncarii si faza finala;

prinderea include faza de asteptare, faza de intampinare, faza de amortizare si faza de retinere.

Succesiunea invatarii :

- tinerea si transmiterea mingii cu 2 maini

- rularea mingii pe sol cu mana indemanatica si apoi cu cealalta

prinderea mingii rostogolite pe sol-cu doua mani de pe loc;

- si din deplasare:

aruncare individuala si prindere cu 2 maini in sus si la perete

Formatiile eficiente sunt cercul, sirul, sau liniile fata in fata.

Explicatia si demonstratia se realizeaza concomitent, educatoarea demonstrand miscarea din profil.

Prinzatorul se situeaza cu fata pe directia din care vine obiectul, cu picioarele departate,obiectul se va intampina cu bratele intinse inainte.

In invatamantul prescolar se predau urmatoarele forme de aruncare,

aruncarea cu una sau ambele maini, de pe loc sau din deplasare,

la distanta, tinta sau partener.

Exersarea poate fi organizata frontal, pe perechi, pe grupe si individual. Invatarea incepe cu aruncarea lansata cu doua maini de pe loc, cu rostogolirea mingii pe sol, apoi aruncarea azvarlita la distanta, tinta fixa si tinta mobila.

Fiecare procedeu de aruncare-prindere va fi programat ca tema pe parcursul a mai multor activitati, care sa asigure insusirea mecanismului de baza. Dupa invatare, aceste deprinderi vor fi consolidate in stafete, jocuri dinamice.

Reusita procesului de instruire a aruncarilor si prinderilor esle conditionata de numarul obiectelor asigurate pentru activitate, care sa permita un numar mare de repetari.

In etapa de invatare un rol deosebit il au demonstratiile si corectarile repetate, favorizand atat aruncarea cat si prinderea, prin dimensiunea si greutatea obiectelor, cat si prin lungimea distantelor si suprafata tintelor.

In etapa de consolidare a acestora deprinderi se vor utiliza cu frecventa mare jocurile dinamice.

Gradarea exercitiilor de aruncare si prindere se poate realiza, in functie de complexitatea miscarilor de aruncare prindere, in functie de volumul si intensitatea executiilor.

Inaintea aruncarii si prinderii mingii se va invata transmiterea mingii de la copil, la copil cu 2 maini, prin lateral stanga dreapta cu rasucirea trunchiului, pe deasupra capului, printre picioare.

La inceput aruncarea si prinderea se vor invata de pe loc, mingea se arunca cu ambele maini in sus si se prinde, apoi mingea se arunca in sol si se prinde in momentul ricosarii, aruncare la perete si prindere. Prinderea se invata mai greu decat aruncarea.

Mijloace de invatare

- stand cu mingea in mana: aruncarea mingii in sus si prinderea ei, cu doua
- stand cu mingea in fata, tinuta cu ambele maini, presarea ei (strangem mingea);

stand, cu mingea tinuta in fata, jos, cu ambele maini, ridicarea ei sus,priveste mingea, revenire;

stand, cu mingea tinuta in fata, jos cu ambele maini, ghemuire cu asezarea mingii pe sol, 'ghemuieste-te cu mingea', revenire;

stand departat, mingea langa piciorul drept, indoirea trunchiului inainte,trecerea mingii langa piciorul stang si revenire, apleca-te la minge, schimba locul mingii';

rostogolirea mingii cu ambele maini, apoi cu o mana;

stand departat, rostogolirea mingii inapoi printre picioare;

sezand departat, trecerea mingii dintr-o parte in cealalta, langa bazin, cu ambele maini prin fata sau pe sus;

sezand departat, rostogolirea mingii printre picioarele unui scaunel asezat in fata la 2m distanta;

stand sau sezand, aruncarea mingii in perete, in sus, cu cadere pe sol si prinderea ei;

stand departat sau sezand, cu bratele lateral, trecerea mingii de
dintr-o mana in cealalta prin inainte pe sus si pe jos;

stand sau sezand, ridicarea alternativa a unui picior cu trecerea mingii dintr-o mana in cealalta pe sub piciorul indoit;

sprijin pe genunchi, rostogolirea mingii pe sol cu doua maini, aplecare inainte pentru a lovi mingea cu capul;

sprijin pe genunchi, rostogolirea mingii alternativ cu o mana si cu cealalta, spre stanga si spre dreapta;

stand, aruncarea mingii in sus cu ambele maini si prinderea ei tot cu ambele maini;

- din mers, rostogolirea mingii cu o mana pe linia unui cerc;

stand, aruncarea mingii cu o mana si prinderea ei cu doua maini;

stand, aruncarea mingii cu ambele maini si cu o mana in perete, prinderea ei cu ambele maini;

lovirea mingii in sol cu o mana si prinderea ei cu ambele maini;

stand departat, aruncarea mingii inapoi printre picioare cu ambele maini si cu una;

stand departat, trecerea mingii dintr-o mana in cealalta, cu schimbarea ei in fata sau in spate;

stand departat, balansarea bratelor inainte cu trecerea mingii dintr-o mana in alta;

stand departat, indoirea trunchiului inainte si rostogolirea mingii pe sol in jurul unui picior si a ambelor picioare,

stand departat, cate doi fata in fata, aruncarea mingii de jos cu ambele maini si prinderea ei;

stand departat, aruncarea mingii in sus cu ambele maini si prinderea ei;

stand departat, in formatie de cerc, aruncarea mingii spre stanga, apoi spre dreapta de jos si prinderea la piept cu doua maini;

rostogolirea mingii pe sol cu o mana, cu deplasare in diferite variante de mers si alergare, ocolind mai multe obstacole sau rostogolind-o pe sub diferite obstacole;

sprijin pe genunchi, lovirea mingii cu genunchiul si rostogolirea ei;

asezat incrucisat, cu bratele intinse lateral, trecerea mingii dintr-o mana in cealalta (sus se schimba mingea);

sezat cu genunchi indoiti, mingea sub talpi, palmele sprijinite pe sol inapoi, rularea mingii cu talpile, intre varfuri si calcaie, dinainte inapoi si dinapoi inainte;

asezat, mainile sprijinite inapoi, cate doi fata in fata la 2m distanta,
lovirea mingii alternativ cu toata talpa, trimitand mingea partenerului;

asezat, mainile sprijinite inapoi, cate doi fata in fata la 2m distanta,lovirea mingii cu varfurile picioarelor;

asezat departat, mainile sprijinite pe sol inapoia bazinului, lovirea mingii cu marginile interioare ale labelor picioarelor, trimitand mingea de la un picior la altul;