"Estetica este stiinta frumosului artistic"

( T. Vianu )

EDUCATIA ESTETICA LA SCOLARII MICI

Invatamantul romanesc inscrie, in paginile istoriei sale, un capitol de o covarsitoare insemnatate pe 626e45g ntru dezvoltarea culturii atat din punct de vedere al economiei cat si al literaturii si artelor.

Marile probleme care definesc lumea contemporana (polarizarea economica si sociala, globalizarea, integrarea, degradarea mediului, explozia demografica, poliferarea conflictelor) au dus in mod firesc si necesar la conturarea si definirea noilor tipuri de educatie: educatia ecologica si protectia mediului, educatia pentru democratie si drepturile omului, educatia pentru sanatate, educatia economica si manageriala, educatia pentru timpul liber, educatia interculturala s.a.

Educatia formala desfasurata in unitatile de invatamant pe baza curriculum-ului national si educatia extrascolara sau informala au impreuna, intr-o relatie de complementaritate si conditionare reciproca, un rol important atat in transmiterea cunostintelor cat si in formarea competentelor intelectuale, a atitudinilor si comportamentelor necesare tinerilor intr-o societate democratica (Bontas I., Pedagogie. Tratat, Bucuresti, Editura BIC ALL, 2001).

estetica, Revista de pedagogie, 1990, Nr. 8).

Asa ca, printre modalitatile de realizare a educatiei estetice, se inscriu: educatia literara, educatia muzicala, educatia coregrafica, educatia plastica, educatia cinematografica etc. Toate acestea pot fi realizate atat in cadre formale de educatie, cat si nonformale sau informale. Ca forme de realizare in scoala a acestui tip de instruire, sunt lectiile la toate disciplinele de profil (literatura, muzica, desen etc.), precum si valorificarea valentelor emotional-estetice ale tuturor lectiilor predate la celelalte discipline scolare. La aceste forme se mai adauga vizitarea muzeelor si a expozitiilor de arta, vizionarea organizata de spectacole, cercuri si concursuri artistice, excursii si vizite tematice, intalniri cu mari personalitati creatoare in arta, actiuni de cunoastere a frumosului din natura si societate etc .

Alegerea, organizarea si realizarea lor se face atat in raport de obiectivele propuse, de nivelul educativ al elevilor cu care se desfasoara activitatile, cat si din motivul de a diversifica activitatile educative. In ceea ce priveste metodologia activitatilor respective, ramane la latitudinea educatorilor care le concep si le realizeaza sa aleaga metodele, procedeele si mijloacele cele mai adecvate, in raport de cele trei criterii permanente: specificul obiectului incadrul caruia se include

activitatea respectiva, obiectivele care se stabilesc a fi realizate si nivelul dezvoltarii elevilor (Neacsu I., Educatia estetica, Curs de pedagogie, Tipografia Universitatii Bucuresti, 1998).

Experienta estetica a elevului nu se acumuleaza numai in scoala. Mediul informal abunda in stimuli estetici care, integrati de catre educatori in cadrul lectiilor, se pot constitui intr-o baza de sustinere si de realizare a educatiei estetice. Chiar daca nu exista o coordonare sau un acord axiologic intre ceea ce se desfasoara in scoala si ceea ce se intampla in afara ei, educatorul ramane, in continuare, factorul modelator principal, care integreaza experientele intamplatoare si variate ale elevilor, corelandu-le si interpretandu-le impreuna cu ei, in conformitate cu standerdele axiologice autentice.

Educatia estetica ocupa un loc important in formarea personalitatii copilului si acest proces depinde de ceea ce i se ofera copilului, mai ales in perioadele sensibile ale dezvoltarii, incepand cu varsta prescolaritatii, urmarind o evolutie continua a carei finalitate este apreciata in termeni de maturizare psihoafectiva si intelectuala, care semnifica in acelasi timp o adaptare supla si posibilitati sporite de autodeterminare (Cristea M., Sistemul educational si personalitatea, diminuarea estetica, Bucuresti, E.D.P.R.A., 1994).