ETAPE ALE PROCESULUI DE CONSILIERE SI ORIENTARE SCOLARA SI PROFESIONALA

ETAPE ALE PROCESULUI DE CONSILIERE SI ORIENTARE SCOLARA SI PROFESIONALA

Incercand o abordare exhaustiva a procesului de consiliere si orientare scolara si profesionala, Gh. Tomsa (1999) propune mai multe directii de actiune: cunoasterea personalitatii elevilor, educarea acestora in vederea alegerii carierei, informarea scolara si profesionala, consilierea si indrumarea spre anumite studii si profesii.

Dintre acestea, semnificative pentru activitatea desfasurata de consilierii scolari sunt :

Data

Faptele observate

Interpretare

Masuri de remediere a situatiilor necorespunzatoare

Observatii

Fisa de observatie elaborata de prof. S. Cristea

(Rev. de pedagogie, nr.2/1991)

Informatiile culese sa fie interpretate pe baza unor criterii bine delimitate.

Sa surprinda situatii cat mai variate, prin repetarea actiunilor de observare.

Sa utilizeze tehnici suplimentare de inregistrare, astfel incat, datele obtinute sa fie cat mai obiective si conforme cu realitatea.

1.2. Convorbirea - metoda de culegere a unor informatii prin tehnici operationale de tipul  intrebare-raspuns''; ofera posibilitatea de cunoastere a atitudinilor, opiniilor, motivelor, intereselor, aspiratiilor, cunostintelor in diferite domenii, sentimentelor, convingerilor subiectului.

Eficienta acestei metode depinde de respectarea anumitor reguli:

discutia sa aiba un caracter natural si sa abordeze in mod treptat problema in cauza;

rezultatele obtinute vor fi notate in caietul de observatii si confruntate cu datele furnizate de alte metode de cunoastere a personalitatii.

convorbirea sa se desfasoare intr-o atmosfera de incredere si intr-o ambianta naturala, obisnuita;

convorbirea trebuie organizata si desfasurata in conformitate cu anumite scopuri dinainte stabilite.

Utilizarea convorbirii de catre consilier poate fi deosebit de eficienta, intrucat ea are la baza contactul viu si permanent cu subiectul. De altfel, convorbirea este suportul consilierii psihologice propriu-zise.

1.3. Chestionarul - este un instrument prin care consilierul poate obtine o serie de date privind aspiratiile, preferintele, interesele, opiniile, atitudinile, motivatia, trasaturile de personalitate ale subiectului consiliat.

Chestionarul cuprinde in structura sa o serie de intrebari. Modul de formulare si organizare a intrebarilor - claritate, concizie, succesiune logica, adecvarea la specificul problemei si la particularitatile populatiei investigate etc. - constituie o conditie a valorii eficientei acestei metode (Chircev si Salade, 1976, p. 34).

In literatura de specialitate gasim diverse incercari de clasificare a chestionarelor. Mai semnificativa este cea realizata dupa forma intrebarilor :

chestionare cu intrebari inchise, in cazul carora subiectul trebuie sa aleaga intre 2 sau 3 raspunsuri de tipul: Da /Nu ; Intotdeauna/Uneori/Niciodata;

chestionare cu intrebari precodificate multiplu, in cazul carora subiectul trebuie sa aleaga un raspuns dintr-o serie de raspunsuri gata elaborate;

chestionare cu intrebari deschise, care ofera posibilitatea subiectului de a raspunde intr-o maniera personala;

chestionare cu intrebari mixte, in cadrul carora alterneaza intrebarile inchise cu cele deschise.

Exista, de asemenea, chestionare standardizate (de personalitate, de interese, de atitudini etc.) utilizate, de regula, ca metode de diagnoza psihologica.

1.4. Testul psihologic - proba standardizata ; consta in rezolvarea unor sarcini - identice pentru toti subiectii - masurate cu etaloane precise si raportarea rezultatelor la caracteristicile populatiei de apartenenta a subiectilor evaluati.

Testul este un instrument precis si rapid pentru aprecierea capacitatilor individuale. Este vorba, dupa cum afirma A. Anastasi, despre o masura obiectiva si standardizata a unui esantion de comportamente. In mai multe tari europene, tendinta actuala este de indepartare treptata de utilizarea bateriilor de teste specifice consilierii si de fundamentare a deciziilor de consiliere si orientare exclusiv pe baza acestora.

In general, testele psihologice nu trebuie utilizate in exces si in toate situatiile, ci doar in urmatoarele categorii de imprejurari (cf. M. Jigau, 2001, p. 157):

cand exista un decalaj evident intre aspiratiile profesionale si resursele intelectuale, de educatie si formare ale clientului;

cand exista dificultati de comunicare sau clientul este nehotarat cu privire la viitorul sau profesional ;

cand optiunea clientului vizeaza o profesie care cere aptitudini speciale etc.

Testele raman totusi instrumente psihologice de evaluare ce nu pot fi ignorate, mai ales in situatiile in care este necesara masurarea aptitudinilor intelectuale, a principalelor trasaturi de personalitate, a potentialului creativ sau a altor aspecte comportamentale sau de temperament.

Fara a le considera tehnici exclusive de investigare a personalitatii, testele prezinta o serie de avantaje pentru procesul de consiliere si orientare scolara si profesionala :

Testele usureaza selectia, inlocuind sau completand criteriile traditionale. Aceasta selectie, bazata atat pe achizitiile dobandite cat si pe posibilitatile intelectuale, atat pe valoarea globala cat si pe capacitatile speciale ale indivizilor, va permite alegerea profilurilor scolare cat si a ocupatiilor care convin fiecaruia.

Cu ajutorul testelor se investigheaza rata progresului scolar individual intr-o anumita perioada ; subiectii indecisi sunt sprijiniti in a-si alege o ruta scolara si profesionala adecvata.

Testele stimuleaza procesul de autocunoastere, autoevaluare.

Categoriile de teste specifice consilierii si orientarii scolare si profesionale sunt urmatoarele:

de masurare a aptitudinilor intelectuale - teste de inteligenta, care vizeaza factori precum: intelegerea verbala, memoria, rationamentul, calculul numeric etc.;

de investigare a trasaturilor de personalitate;

de sondare a intereselor profesionale;

de masurare a creativitatii;

de masurare a aptitudinilor senzoriale (acuitate vizuala, auditiva, praguri senzoriale);

de masurare a aptitudinilor psihomotrice (coordonare motorie, orientare spatiala, viteza de reactie, dexteritate);

de masurare a aptitudinilor tehnice (rationament tehnic, aptitudini manipulatorii) ;

de masurare a cunostintelor (generale sau in anumite domenii profesionale) ;

de evaluare a aptitudinilor practice de lucru si rezolvare a anumitor situatii.

Aplicarea si interpretarea testelor necesita din partea consilierului o pregatire speciala in domeniul psihodiagnozei. In acest scop, el trebuie sa tina seama de cateva repere:

sa aleaga testul potrivit situatiei investigate ;

sa tina cont de limitele si conditiile speciale de utilizare prezentate de autor in manualul testului;

sa creeze un cadru adecvat unei examinari psihologice;

sa pastreze o atitudine neutra pe parcursul intregii perioade de examinare;

sa coroboreze rezultatele obtinute cu alte informatii despre subiect: istoria personala, date despre familie, rezultate scolare, aspiratii etc.;

sa corecteze permanent valoarea diagnostica si prognostica a acestor instrumente psihologice de evaluare, urmarind confirmarea sau nu a predictiilor lor;

scorurile la teste, oricat de slabe ar fi, nu trebuie prezentate in mod negativ ; consilierul va prezenta subiectului disponibilitatile de care dispune pentru anumite domenii de activitate scolara sau profesionala; fiecare calitate sau aptitudine trebuie relevata si obiectivata, evitandu-se demoralizarea subiectului.

1.5. Evaluarea produselor activitatii - metoda de obtinere indirecta de date despre subiect prin analiza produselor activitatilor desfasurate de catre acesta : lucrari de control, referate, eseuri, creatii tehnice, artistice etc. Ele ne pot furniza informatii despre capacitatea de concentrare, capacitatea de intelegere, capacitatea de elaborare mintala, volumul si precizia cunostintelor, capacitatea de aplicare a acestora in practica, aptitudinile generale si speciale, bogatia imaginatiei, creativitatea, trasaturi caracteriale si temperamentale, stilul de munca etc.

Drept criterii de analiza a produselor activitatii subiectului se considera a fi: originalitatea, expresivitatea, aplicabilitatea etc.

O importanta deosebita o prezinta analiza produselor realizate de subiect in mod spontan, in timpul sau liber. Ele ne dezvaluie cu o fidelitate sporita orientarea motivationala si interesele, arata Chircev si Salade (1976, p. 47).

1.6. Metoda aprecierii obiective a personalitatii a fost elaborata de psihologul roman Gh. Zapan (1957), pe baza unor cercetari experimentale desfasurate initial intre anii 1931-1933. Ea se aplica, de regula, pe o clasa de elevi, pe o grupa de studenti sau adulti care lucreaza impreuna, se cunosc intre ei si au conditii care le dau posibilitatea sa se observe si sa se cunoasca din ce in ce mai bine.

Obiectivul principal este acela de a surprinde gradul de intercunoastere dintre membrii unui microgrup si de a educa abilitatea de intercunoastere obiectiva a acestora.

Procedeul experimentat de autor este urmatorul : se ofera elevilor o anumita proba, spre exemplu, una constand din mai multe probleme de matematica, pe care acestia trebuie sa le rezolve. Dupa ce elevii rezolva proba, li se cere sa noteze, in ordine ierarhica, primii 30% dintre colegii care considera ca vor lua notele cele mai bune si ultimii 30% care considera ca vor lua notele cele mai slabe. Fiecare elev se va aprecia si pe sine, fie intre primii 30%, fie intre ultimii 30%, sau se va lasa nescris, adica va figura printre cei de valoare medie.

De asemenea, profesorul, inainte de a corecta lucrarile, va aprecia pe primii 30% si pe ultimii 30% din elevii clasei la proba respectiva. In acest fel, profesorul are posibilitatea de a-si perfectiona deprinderea de a cunoaste si aprecia obiectiv elevii.

Analog, consilierul scolar poate utiliza aceasta metoda, luand drept criteriu de referinta diverse aptitudini si trasaturi de personalitate ale subiectilor investigati.

Aplicarea curenta a metodei aprecierii obiective a personalitatii in practica consilierii si orientarii elevilor prezinta cateva avantaje:

permite o diagnoza rapida a unor capacitati intelectuale sau trasaturi caracteriale;

educarea capacitatii de apreciere si autoapreciere obiectiva la elevi;

dezvoltarea la elevi a responsabilitatii propriilor aprecieri si decizii.

1.7. Fisa de caracterizare psihopedagogica - mijloc pentru consemnarea, sistematizarea, prezentarea si organizarea datelor semnificative din diferite planuri ale personalitatii sau ale mediului de provenienta/scolar, obtinute prin metode si tehnici specifice, in scopul cunoasterii subiectului investigat.

Model de fisa psihopedagogica

Sociograma, introdusa de J.L. Moreno, este reprezentarea grafica a relatiilor interpersonale.

Informatiile obtinute prin tehnicile sociometrice sunt deosebit de utile consilierului scolar, in incercarea lui de a orienta pozitiv relatiile interpersonale din cadrul claselor de elevi. Aceste tehnici pot furniza, totodata, si date importante cu privire la pozitia ocupata de elevi in cadrul microgrupului scolar datorita prezentei sau absentei anumitor capacitati sau trasaturi de personalitate, datorita motivatiei care sta la baza alegerilor si respingerilor exprimate, precum si datorita gradului de intercunoastere al elevilor (Gh. Tomsa, 1999, p. 215).

Informarea scolara si profesionala

Pentru a ajunge la efectuarea unor optiuni scolare si profesionale realiste este absolut necesara informarea elevilor cu privire la tipurile si profilurile de studii pe care le pot urma, la posibilitatile si formele de calificare profesionala, la lumea profesiilor si dinamica ei specifica, la perspectivele dezvoltarii social-economice si oferta sociala de munca in diferite sectoare de activitate.

In practica propriu-zisa a consilierii si orientarii, informarea elevilor asupra tipurilor de scoli si a profilurilor de studii, precum si asupra profesiilor si cerintelor vietii sociale se caracterizeaza printr-o succesiune gradata de actiuni, care pornesc de la o informare cu caracter general spre una aprofundata si specializata (cf. I. Holban, 1973, p. 49).

In urma diverselor contacte cu surse de informare si in urma discutiilor purtate cu consilierul scolar, elevul se va decide asupra unui domeniu de activitate sau chiar a unei profesii. Alegerea trebuie sa-i apartina in totalitate, consilierul doar asistandu-l in evaluarea propriilor decizii. Rolul consilierului este de a-l invata pe elev cum sa obtina informatii utile, cum sa le utilizeze eficient, sa le coreleze si sa le raporteze la posibilitatile sale. Elevul trebuie sa stie ca alegerea sa nu trebuie sa fie definitiva, in sensul ca se poate reveni asupra ei.

G. Collins (1988) reda sintetic procesul de luare a deciziei profesionale:

Alcatuirea unei liste cu : interese, abilitati, domenii de experienta, scopuri in viata, obiective profesionale, profesiunea visata;

Culegerea de informatii despre un numar de profesiuni si posibilitatile lor;

Alcatuirea unei liste evaluative a unui numar de profesiuni (alternative) si posibilitatile lor (aspecte pozitive si negative);

Decizia de a urma o alternativa;

Miscarea in directia aleasa;

Evaluarea deciziei.

Consilierea propriu-zisa

Divizarea procesului de consiliere si orientare in componente structurale sau directii principale de actiune (cunoasterea, informarea si consilierea/indrumarea) este conventionala. In practica consilierii si orientarii aceste componente se intrepatrund si se interconditioneaza, iar consilierea sau indrumarea se constituie ca un corolar, ca o rezultanta a intregului proces.

3.1. Consilierea individuala se defineste prin relatia consilier-client, in cadrul careia consilierul asista clientul in rezolvarea problemelor mentale, emotionale sau socio/profesionale. Programul de consiliere individuala se desfasoara in sesiuni (sedinte) terapeutice care confera clientului maxima confidentialitate, ceea ce permite explorarea ideilor, sentimentelor sau atitudinilor problematice.

Patsula (1985) si Conger (1988) considera ca pasii procesului de consiliere individuala sunt:

Precizarea scopului interviului/intrevederii/sedintelor de consiliere;

Initierea unei relatii de colaborare si respect mutual;

Asigurarea implicarii clientului pentru obtinerea unor rezultate viabile la care sa adere si sa se simta coparticipant;

Asistarea clientului in analiza si clarificarea problemelor sale;

Asistarea clientului in evaluarea problemelor, obstacolelor, barierelor si constrangerilor - obiective sau subiective - pe care acesta le resimte, a importantei si influentei acestora (prin analiza, rationalizare etc.);

Sprijinirea clientului in (auto)evaluarea si interpretarea rezultatelor si analiza compatibilitatii acestora cu obiectivele personale cu privire la cariera, viata personala etc.

Transformarea concluziilor in pasi ai unui plan realist de actiune.

Gysbers (1992) propune doua etape de baza in derularea procesului de consiliere individuala:

Identificarea scopurilor clientului, clarificarea problemelor

identificarea initiala a problemelor si scopurilor clientului;

ascultarea parerilor, gandurilor, sentimentelor si rationamentelor clientului;

stabilirea naturii relatiei consilier-client si precizarea responsabilitatilor partilor;

culegerea de informatii despre client, prin utilizarea instrumentelor si tehnicilor de evaluare.

Rezolvarea problemelor si atingerea obiectivelor fixate de client

asistarea clientului in indeplinirea telurilor sale cu luarea in considerare a tuturor datelor obtinute despre acesta;

dezvoltarea in comun a unui plan realist de actiune;

evaluarea rezultatelor si incheierea relatiei cu clientul, daca scopurile acestuia au fost atinse.

Janis si Mann propun un model al consilierii si orientarii in vederea alegerii profesiei care sa urmeze urmatoarele secvente (cf. M. Jigau, 2001, p. 206):

inventarierea posibilelor alternative ale optiunilor clientului;

identificarea obiectivelor personale de atins si a valorilor implicate in alegeri;

autoevaluarea personala, inventarierea sinelui, a aptitudinilor si achizitiilor in planul educatiei si formarii profesionale;

evaluarea riscurilor, a costurilor sau consecintelor negative si pozitive cu probabilitate maxima de a se produce;

cautarea de informatii suplimentare care sa faciliteze optiunea, cu asumarea de riscuri si/sau compromisuri minime;

reanalizarea consecintelor optiunii si eliminarea secventiala a acelor cai profesionale indezirabile sau de neatins in circumstantele date;

luarea deciziei si punerea in practica a alegerii facute.

Majoritatea specialistilor in domeniu arata ca cel mai dificil de realizat este primul contact dintre cel care solicita consilierea si consilier (cf. Adriana Rotaru, 2002, pp. 50-53).

Prima sedinta trebuie sa se desfasoare intr-un loc special ales (cabinetul de consiliere); incaperea trebuie sa asigure intimitate si securitate ; consilierul si clientul trebuie sa aiba o pozitie care sa le permita contactul vizual direct (de preferat ca intre cei doi sa nu existe mobilier-bariera, fiind recomandat amplasamentul in coltul unei mese sau in fotolii fata in fata); punctualitatea trebuie impusa ca o prima regula.

Conversatia introductiva (spargerea ghetii) se poate realiza prin abordarea unor subiecte marunte, aparent fara legatura cu problema concreta. Consilierul poate incepe prin a povesti o intamplare recenta, o experienta personala pentru a da impresia celui consiliat ca toata lumea poate sa aiba diferite probleme si ca el, clientul, nu este singurul care intampina dificultati. De asemenea, comportamentul nonverbal al consilierului trebuie sa incurajeze exprimarea celui consiliat: un zambet, o privire blanda, o strangere de mana etc.

Consilierul trebuie sa precizeze, inca de la inceput, caracterul confidential al intalnirii, sa isi delimiteze competentele (asistare si sprijin) si sa se asigure de colaborarea clientului.

In cazul in care conversatia debuteaza dificil se pot adresa intrebari-invitatii, de genul: Poti sa-mi spui ce te preocupa ? ; Crezi ca am putea aborda impreuna problema ta ? ; Eu te ascult. etc. Informatiile parvenite vor fi consemnate imediat sau inregistrate (reportofon, camera video etc.), cu acordul prealabil al celui consiliat, reconfirmand caracterul strict confidential.

Asadar, prima sedinta de consiliere are ca obiectiv principal stabilirea relatiei de consiliere si identificarea problemei.

Durata eficienta a unei sedinte de consiliere este intre 40-60 minute.

Incheierea sedintei este un alt moment dificil. Este recomandabil ca limita de timp sa fie stabilita la inceputul intrevederii. Sublinierea incheierii sedintei se poate face fie    printr-o propozitie directa, Timpul nostru s-a terminat  fie prin rezumarea celor discutate. Se stabileste urmatoarea intalnire, de comun acord (Crezi ca ne mai putem vedea ?) ; nu se admite impunerea ei de catre consilier.

Obiectivul imediat al urmatoarei sedinte de consiliere trebuie considerat a fi identificarea problemei si a solutiilor acesteia.

In identificarea problemei trebuie sa se aiba in vedere faptul ca orice relatare are un continut cognitiv, facand referire la evenimente, persoane, lucruri, dar si un continut afectiv, exprimat verbal/nonverbal. Acest continut afectiv este cel care genereaza, de fapt, dificultatile de identificare a problemei. Pentru clarificari se folosesc parafrazarile, rezumarile, intrebari cat mai variate.

Un model de fisa a sedintelor de consiliere poate avea urmatoarea structura:

conversatia introductiva;

elaborarea schitei cazului:

formularea problemei, stabilirea cauzelor posibile, a factorilor determinanti ;

intocmirea unei scurte caracterizari/descrieri a problemei/cazului pe baza informatiilor obtinute ;

realizarea unui plan de interventie sau a unui contract scris - ce se realizeaza impreuna, ce face clientul, cum se va evalua periodic evolutia situatiei etc.

punerea in aplicare a planului - rezolvarea problemei cu ajutorul unor tehnici specifice de interventie pentru care consilierul opteaza, in functie de caracteristicile clientului.

Incheierea/terminarea sedintelor de consiliere este, de asemenea, un moment delicat ; se cere mult tact, intelegere si abilitate din partea consilierului. Aceasta etapa este necesar sa se desfasoare din urmatoarele motive (M. Jigau, 2001, p. 210):

au fost atinse obiectivele propuse;

clientul nu colaboreaza sau nu se mai prezinta la sedinte;

clientul nu trece la actiune;

lipsa de profunzime sau de semnificatie a sedintelor, datorita confuziei, nehotararii sau sub-motivarii clientului pentru rezolvarea situatiei cu privire la cariera.

Uneori, incheierea sedintelor de consiliere apartine clientului. In aceste situatii, motivele pot fi:

credinta clientului ca si-a atins scopurile;

teama clientului ca ar putea fi descoperite, in procesul consilierii, anumite aspecte sau puncte slabe ale vietii sale pe care doreste sa le ascunda;

esecul consilierului de a raspunde asteptarilor clientului;

lipsa de implicare a clientului si renuntarea voluntara la consiliere.

Sub anumite fatete, consilierea individuala se aseamana cu psihoterapia, arata M. Jigau (op. cit., p. 214), sub alte aspecte, activitatile cu scop terapeutic sunt total absente. Procesul de consiliere este si prilej de invatare, de transfer de experienta de la un mentor la un discipol, este procesul dezvoltarii individuale sub aspectele utile siesi, dar si societatii.

Din aceasta perspectiva, obiectivele principale ale consilierii individuale sunt (op. cit., pp. 214-216):

modificarea comportamentelor indezirabile: identificarea comportamentelor tipice ale persoanei, evaluarea eficientei si impactului acestor comportamente in situatii concrete de viata, schimbarea comportamentelor (se propun altele, in acord cu dorintele clientului, considerate, in comun, dezirabile si aducatoare de succes, incepand cu modul de a saluta, zambi, multumi, solicita etc.);

stimularea capacitatii de a actiona rational (Ellis, 1972) presupune parcurgerea catorva pasi:

analiza acelor experiente traite care sunt sau au fost sursa unor suferinte, deceptii, regrete, frustrari, stari de anxietate;

evidentierea imaginii sau credintei (irationale, nejustificate) pe care o are persoana despre cauzele acestor trairi cu efecte negative in plan emotional;

punerea in lumina a consecintelor acestor situatii de disconfort personal, a dificultatilor de relationare normala cu altii;

demolarea imaginii sau credintei pe care persoana o apara cu argumente logice, rational-emotionale;

negocierea unui mod nou de a actiona in situatii similare celor care au declansat starea respectiva.

stimularea capacitatii de a actiona in consens cu realitatea (Glasser, 1965);

centrarea actului consilierii pe problema clientului (Rogers, 1966).

Cat priveste metodele si tehnicile specifice consilierii individuale acestea au fost prezentate cu prilejul abordarii principalelor orientari teoretice in consilierea psihopedagogica. Sarcina consilierului este aceea de a selecta cat mai riguros si in concordanta cu personalitatea clientului, varsta, educatia si nivelul de cultura al acestuia, metodele si tehnicile cele mai potrivite pentru solutionarea problemelor cu care clientul se confrunta. In acest sens nu exista un retetar specific, decat unele indicatii in legatura cu rolul fiecarei metode si tehnici in parte.

Consilierea individuala apare ca o forma particulara de invatare, cu scop adaptativ la realitatea sociala, culturala, profesionala. Rolul cel mai important al consilierii individuale este acela de a ajuta la cristalizarea unei imagini de sine pozitive si reale, puternice si generatoare de energie si resurse pentru actiune, care sa confere prestigiu, o reala mandrie de sine, satisfactie si succes social prin performantele obtinute.

4.2. Consilierea de grup este data de procesul de relationare a consilierului cu un grup ai carui membri au o problema comuna.

Scopul general pentru care se deruleaza consilierea in grup este acela de a facilita si intari invatarea, a practica si exersa acele comportamente sociale dezirabile, favorabile dezvoltarii personalitatii, insertiei socio-profesionale reusite, planificarii si punerii in practica a unui proiect cu privire la cariera etc.

Prin prezentarea propriilor experiente (pozitive si negative), grupul conduce la cristalizarea unui sentiment de comunitate, avand la baza nevoia de afiliere, apartenenta, se clarifica dorinte, nevoi si optiuni, iar autorealizarea pozitiva a fiecarui membru este raportata la dinamica grupului. Se creeaza, astfel, un mediu care dezvolta participantilor capacitatea de a obtine informatii si abilitati, de a-si forma atitudini constructive. In interiorul grupului, subiectii invata ca nu sunt singurii care intampina dificultati, care au griji si temeri.

Asadar, obiectivele consilierii de grup sunt considerate a fi urmatoarele:

sprijinirea fiecarui membru al grupului in dezvoltarea propriei individualitati;

asistarea in procesul de autocunoastere;

dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;

dezvoltarea abilitatilor sociale de interactiune cu ceilalti si de adaptare la sarcinile din aria sociala;

formarea abilitatilor de rezolvare a problemelor si de luare a deciziilor, transferarea acestor abilitati in mediul social cotidian;

dezvoltarea sensibilitatii pentru nevoile celorlalti si a abilitatilor empatice;

sprijinirea fiecarui membru in formularea de scopuri specifice, observabile si masurabile.

Grupurile constituite in vederea derularii activitatii de consiliere si orientare fac parte din categoria celor care au un scop si o durata anterior precizate. Marimea grupului poate varia de la 5-6 persoane pana la maxim 20, astfel incat sa permita interactiuni optime intre participanti. Este de dorit ca marimea grupului sa fie pastrata pe toata durata programului. Un grup deschis, desi mai flexibil, este mai greu de asistat de catre consilier ; apar noi patternuri de comportament, probabil si noi atitudini, iar echilibrul grupului este greu de mentinut. Grupurile inchise, pe termen scurt, cu scopuri precise, sunt, in general, mai eficiente in programele de consiliere scolara.

Cat despre locul de desfasurare a sedintelor de consiliere, este bine sa existe o sala special amenajata in acest scop, ferita de zgomote si cu dotarile necesare.

In ceea ce priveste etapele pe care consilierea de grup le parcurge in procesul de rezolvare a problemelor cu care membrii grupului se confrunta, acestea sunt urmatoarele:

Stadiul initial

In primele intalniri/sedinte de consiliere de grup se urmareste realizarea unei cat mai bune cunoasteri interpersonale intre membrii grupului si intre acestia si consilier. In acest scop, se recomanda exercitiile de auto/prezentare. Acestea se pot desfasura prin prezentare individuala - fiecare isi spune numele, insotit de o scurta autocaracterizare (preferinte, aspiratii, interese, trasaturi de personalitate etc.) - , prezentare in perechi - participantii sunt grupati 2 cate 2 si se prezinta unul celuilalt, dupa care fiecare din ei il prezinta pe partenerul sau grupului etc. De asemenea, tot in prima sedinta de consiliere de grup, se vor stabili, de comun acord, regulile dupa care va functiona grupul (exemplu : punctualitatea, respectul reciproc, respectarea varietatii opiniilor etc.).

Consilierul are obligatia ca, la inceputul fiecarei sedinte de consiliere sa prezinte tema si obiectivele urmarite. Temele puse in discutie pot fi propuse de consilier si oferite grupului sau pot fi propuse de membrii grupului (exemplu : comunicarea, succesul personal, stilul de invatare, timpul liber, cariera personala, viata sexuala, preventia consumului de droguri etc.). Discutiile vor fi abordate intr-o maniera empatica, consilierul incercand sa comunice cu grupul fara a lasa impresia ca este atotstiutor si, mai ales, evitand tendinta de a domina grupul de pe pozitia de adult. Este foarte important si contactul vizual intre participanti (dispozitia in cerc/semicerc se considera a fi cea mai propice) ; se recomanda folosirea unor exercitii de relaxare, precum si crearea unei ambiante adecvate temei alese.

Stadiul intermediar

Pe masura ce grupul se dezvolta apar probleme care solicita atentia consilierului. Un aspect important se refera la observarea comportamentului verbal/nonverbal, acesta din urma furnizand informatii deosebit de importante despre nivelul de interactiune si comunicare intre membrii grupului. O alta problema este mentinerea unui nivel optim de control asupra grupului in sensul focalizarii discutiilor pe tema aleasa si crearii unui climat de securitate pentru membrii mai putin asertivi.

Stadiul final

In aceasta etapa nivelul mare de coeziune a grupului reflecta convergenta dintre membrii sai ; domina componenta emotionala, favorizand receptarea influentei exercitate de catre grup; subiectii tind sa arate interes pentru gandurile si preocuparile celorlalti; unii dintre ei vor exprima regrete in legatura cu finalizarea sedintelor de consiliere, ceea ce indica preocuparea pentru pierderea suportului oferit de grup (cf. M. Plosca, Augusta Mois, 2001, p. 28).

Pe parcursul ultimelor sedinte de consiliere este util ca membrii grupului sa recapituleze ceea ce au invatat in timpul activitatii in grup, sa evalueze castigurile pe planul dezvoltarii unor strategii de rezolvare a problemelor cu care se pot confrunta in mediul extern grupului.

Cat priveste metodele specifice consilierii de grup, multe din metodele utilizate in consilierea individuala se pot aplica si in consilierea de grup. Totusi, unele metode sunt specifice grupului. Redam cateva dintre acestea (op. cit., pp. 29-32):

Structurarea se refera la definirea scopurilor si comunicarea lor, stabilirea limitelor discutiilor in vederea realizarii obiectivelor propuse (Corey & Corey, 1992). Consilierul accentueaza importanta comunicarii intre membrii grupului, incurajeaza formarea unor abilitati de ascultare activa si organizeaza munca in grup astfel incat membrii percep scopurile si evalueaza castigurile in fiecare etapa.

Universalizarea reprezinta atat un mecanism de grup cat si o tehnica de consiliere. Ca mecanism de grup se refera la acel tip de interactiune prin care membrii, ascultandu-se unii pe altii, invata ca nu sunt singurii care au o anumita problema. Ca tehnica de consiliere, universalizarea presupune a-l invata pe cel care a exprimat o idee, o traire ca nu este singur. Tehnica are impact pozitiv mai ales asupra subiectilor care se simt izolati.

Linking (realizarea de legaturi) este o tehnica ce consta in evidentierea similaritatilor si diferentelor in gandirea subiectului (Berg & Landreth, 1990). Consilierul poate face legaturi intre semnificatia si modul de exprimare a sentimentelor. Prin observarea comportamentului in cadrul grupului se analizeaza corespondenta intre limbajul verbal si nonverbal. Aceasta tehnica promoveaza interactiunea intre membrii grupului si favorizeaza coeziunea grupului.

Confruntarea constructiva nu consta in atacarea comportamentului celorlalti, ci ajuta subiectul sa inteleaga mai bine impactul propriului sau comportament asupra membrilor grupului (Corey & Corey).

Folosirea interactiunii aici si acum urmareste diminuarea discutiilor despre trecut. Grupul trebuie sa se concentreze pe ceea ce se intampla in prezent, sa ajute la rezolvarea problemelor in cadrul activitatilor comune.

Blocarea implica interventia in orice comunicare destructiva pentru un grup sau pentru majoritatea membrilor grupului (Berg & Landreth, 1990). Blocarea se poate referi la unele intrebari sau afirmatii neconstructive, la intreruperea discutiilor despre un membru al grupului etc.

Feed-back-ul pozitiv (Egan, 1990) are in vedere evidentierea aspectelor pozitive ale unei situatii ; stimularea atitudinilor de incurajare intre membrii grupului conduce la reducerea anxietatii.

Demonstratia poate fi utilizata pentru a exemplifica un model comportamental sau o deprindere. Este de dorit ca demonstratia sa fie urmata de exercitiul fiecarui participant, asigurandu-se feed-back pozitiv.

Exemplu: Pentru tema Comunicare eficienta se demonstreaza caracterul agresiv al intrebarii De ce ?. Se formeaza perechi si li se cere sa isi aleaga rolul de emitator /ascultator. Ascultatorul adreseaza intrebari dupa fiecare propozitie enuntata de catre partener. Se va constata ca firul expunerii este deviat, povestirea fiind ratata.

Studiul de caz este una dintre cele mai folosite metode in consilierea de grup. Cazurile propuse studiului pot fi: de tip analitic - se prezinta o situatie si se cere analiza caracteristicilor, a notelor particulare ale cazului, in vedera generalizarii lor; de tip anticipativ - se prezinta o situatie ipotetica si se cere asumarea unui comportament sau identificarea unui sfarsit posibil. Cazul trebuie sa fie legat de experienta membrilor grupului, de problemele acestora.

Exemplu : Maria s-a hotarat sa se pregateasca pentru cariera didactica. Parintii ei ar prefera, din motive financiare, sa studieze stiinte economice. De altfel, pentru a-si implini visul de a deveni profesoara, Maria trebuie sa mearga la studii intr-un alt oras, pe cand stiintele economice le-ar putea studia locuind in continuare cu parintii. Ajut-o pe Maria sa isi gaseasca argumentele cu care sa isi convinga parintii sa o lase sa studieze litere.

Metoda permite dezvoltarea abilitatii de rezolvare de probleme.

Sfaturi utile in sedinta de consiliere, atat individuala, cat si de grup (Adriana Rotaru, 2002):

Incepeti cu discutii marunte, aparent nesemnificative, pentru spargerea ghetii.

Folositi ventilarea, procedeul prin care se exprima, se discuta sentimentele si atitudinile care tensioneaza clientul/grupul, pentru aducerea lor la suprafata.

Oferiti suport celui consiliat, incurajati-l, aparati-l (de el insusi).

Fiti realisti, nu vindeti iluzii.

Aveti curajul confruntarii, urmata de un plan de rezolvare adecvat si oportun.

Invatati-i sa valorifice toate situatiile intalnite, chiar si conflictul.

Accentuati ceea ce este general in experienta umana, pentru a permite evaluari comparative.