EVALUAREA - COMPONENTĂ CONSTITUTIVĂ A ACTIVITĂŢII PEDAGOGICE
În sens general, a evalua înseamna a formula o judecata de valoare asupra realitatii. Termenul de "evaluare", în domeniul scolar, are sensul de a atribui o nota sau un calificativ unei prestatii. Actul evaluarii în scoala este plurideterminat si multidimensional. (M. Manolescu, Evaluarea scolara - un contract pedagogic, 2002)
C. Cucos mentioneaza ca "evaluarea trebuie conceputa nu numai ca un control al cunostintelor sau ca mijloc de masurare obiectiva, ci ca o cale de perfectionare ce presupune o strategie globala a formarii. Operatia de evaluare nu este o etapa supraadaugata ori suprapusa procesului de învatamânt, ci constituie un act integrat activitatii pedagogice" (în lucrarea citata).
I.T.Radu precizeaza ca evaluarea "este mai mult decât o operatie sau o tehnica, fiind o actiune completa, un ansamblu de operatii mintale, intelectuale, atitudinale, afective despre care se presupune ca mentioneaza:
- continuturile si obiectivele ce trebuie evaluate;
- în ce scop si în ce perspective se evalueaza;
- când se evalueaza;
- cum se evalueaza;
- în ce fel se prelucreaza datele;
- pe baza caror criterii se apreciaza" (Evaluarea în procesul didactic, 2000).
V. Popescu defineste evaluarea astfel:
"Evaluarea este o operatie social pedagogica care însoteste si se insereaza în actiunea instructiv educativa, constituind punctul de plecare si premisa autoreglarii si ameliorarii continue a acestei activitati si a sistemului de învatamânt în ansamblu" (Pedagogie, coord. M. Mircescu, 2004).
Evaluarea este inclusa în procesul de integrare, de predare - învatare prin diverse modalitati cum ar fi: observare fara întrerupere, exercitii, întrebari, notarea curenta, lucrari scrise curente, teste docimologice, probele practice, etc.
I. Nicola precizeaza: "în sensul cel mai larg, evaluarea se concentreaza asupra eficientei sistemului de învatamânt, considerat ca un subsistem al sistemului social.
Ea se pronunta asupra functionalitatii sistemului supraordonat, societatea, si cel, subordonat, învatamântul, prin prisma felului în care acesta din urma raspunde exigentelor si asteptarilor celei dintâi" (Tratat de pedagogie scolara).
Charles Hadji, (1992) spune ca " în contextul educativ scolar, evaluarea actioneaza din doua perspective:
evaluarea ajuta elevii sa aprecieze eficacitatea învatarii, sa stie cum sa-si aprecieze rezultatele în învatare si da posibilitatea de autoapreciere, autocontrol, autoevaluare.
Deci, din cele prezentate mai sus reiese ca evaluarea are trei componenete
Evaluarea în învatamânt este menita sa confirme sau sa infirme acumularea de catre elevi a cunostintelor si abilitatilor unei activitati social-utile. stiinta si tehnica contemporana au creat mijloace care conditioneaza în mare masura modul de viata al lumii contemporane. Aceste mijloace determina din partea omului o tendinta de control asupra folosirii lor. Ideea necesitatii controlului asupra competentei persoanelor care le utilizeaza este pretutindeni acceptata.
Exista si motive economice care justifica evaluarea eficientei activitatii scolare. Învatamântul a devenit una dintre cele mai vaste si totodata, cel mai costisitor domeniu social. El consuma o parte tot mai însemnata din venitul national al fiecarei tari. În aceste conditii este normal ca societatea, care face investitii tot mai mari pentru educatie, sa se intereseze prin organismele sale, de eficienta acestor investitii.
Ioan Nicola, în lucrarea citata, distinge o evaluare economica si una pedagogica. Evaluarea economica are în vedere eficienta sistemului de învatamânt prin prisma raportului dintre resursele materiale si financiare investite de societate si rezultatele învatamântului, materializate de calitatile fortei de munca, în contributia sa la cresterea productivitatii muncii si accelerarea progresului social.
În cursul evaluarii are loc un proces de cunoastere, menit sa influenteze situatii, sistemul, în vederea ameliorarii lui.
Evaluarea apare necesara în relatia cu toate componentele acestui proces, care cuprinde profesori, elevi, etc.
De cea mai mare importanta este influenta pe care o are asupra dezvoltarii psihice a elevului. O evaluare obiectiva îi stimuleaza pe elevi, le sporeste încrederea în fortele proprii. Verificarea si aprecierea rezultatelor elevilor au efecte pozitive asupra dezvoltarii lor intelectuale, asupra trainiciei cunostintelor acumulate, precum si asupra formarii unor abilitati prin exercitii, activitati practice.
Actul evaluarii are influenta asupra laturii vocationale si afective. Din perspectiva rolului profesorului în activitatea scolara, este important sa nu se solicite elevilor decât ceea ce sunt în stare sa faca. Stabilirea unui raport stimulativ între nivelul cerintelor si capacitatile elevilor presupune o evaluare cât mai exacta a acestor elemente (obiective, cerinte, capacitati, posibilitati de realizare)
Evaluarea rezultatelor activitatii de învatare îndeplineste si functii de informare asupra functionarii sistemului scolar. Verificarea si aprecierea rezultatelor activitatii de învatamânt presupune nu numai aprecierea rezultatelor obtinute ci si explicarea acestor rezultate prin evaluarea muncii profesorului.
Necesitatea evaluarii se impune din variate motive:
mijloc prin care sistemul educativ este pus în raport cu celelalte subsisteme ale societatii;
mijloc de control (autocontrol), care are în vedere rezolvarea unor raporturi adecvate între componentele sistemului, îndeplinind o functie pedagogica.
Din perspectiva sociala se disting doua abordari, cu destinatii si moduri de realizare diferite.
O prima perspectiva furnizarea factorilor care gestioneaza activitatea de învatamânt, informatii privind cantitatea si calitatea elementelor de intrare (conditii, resurse), daca acestea sunt pe masura obiectivelor vizate si modul în care sunt folosite.
Totodata, prin evaluare se pun în relatie sistemul de formare a tinerilor cu nevoile societatii. Aceasta functie a evaluarii dobândeste în societatea contemporana a mare importanta, tinând seama de faptul ca învatamântul trebuie sa formeze personalitatea umana pentru un viitor greu previzibil.
Implicatiile evaluarii sunt realizate ca actiuni componente ale activitatii învatamântului si servesc sistemului însusi. Acestea se coreleaza cu destinatari diferiti: unul dintre acestia este educatorul, iar celalalt - elevul; primul sa ajunga sa faca actul educativ cât mai eficace, iar celalalt, elevul, sa devina un participant activ al propriei sale formari.
Necesitatea evaluarii se impune si din perspectiva perfectionarii activitatii instructiv educative. Ea nu se limiteaza la constatarea si aprecierea rezultatelor, ci vizeaza reglarea, ameliorarea actiunii educative. Evaluarea, asadar, îndeplineste un rol formativ si stimulativ.
Componente ale evaluarii - masurare, apreciere, decizie.
Pentru o organizare cât mai exacta a fenomenului educativ se impune o masurare a acestuia, pentru ca pe baza masurarii sa se efectueze aprecierea. Masurarea si aprecierea sunt strâns legate, ele constituie o unitate si se presupun reciproc. De aceea, termenii care denumesc aceste procese sunt uneori folositi ca termeni sinonimi (masurare, apreciere, evaluare, estimare).
Masurarea reprezinta "utilizarea unor procedee prin care se stabileste o relatie functionala între un ansamblu de simboluri (cifre, litere, etc) si un ansamblu de fenomene si obiecte sau elemente ale acestora, conform unor caracteristici pe care acestea le poseda". Masurarea nu se reduce la procedura de dimensionare cantitativa "ci trebuie privita ca proces prin care lucrurile sunt observate si diferentiate" (I. T. Radu, Evaluarea în procesul didactic, pag. 26).
Unele fenomene supuse evaluarii nu sunt masurabile. În aceste cazuri este necesar sa se apeleze la proceduri prin care pot fi sporite posibilitatile de masurare, facându-le masurabile. Deci în evaluare, cuantificarea obiectului nu este un scop în sine. Actul masurarii nu epuizeaza procesul evaluativ.
Masurarea nu este lipsita de orice judecata de valoare. Faptul de a atribui valori numerice unor câmpuri pe care le descriu si care privesc fenomenul evaluat, reprezinta un început de valorizare. Masurarea este primul pas în evaluare, exactitatea ei depinde de calitatea instrumentelor utilizate si de modul în care sunt folosite.
Aprecierea presupune emiterea unei judecati de valoare asupra fenomenului evaluat, pe baza datelor obtinute prin masurare, acordându-se semnificatie acestora prin raportarea la un termen de referinta, la un sistem de valori sau criterii.
Ea defineste procesul de judecare a valorii rezultatelor masurarii.
Evaluarea este un concept mai cuprinzator decât masurarea si aprecierea. Departajarea acestor doua procese, masurarea si aprecierea, se impune nu numai din considerente teoretice ci, mai ales, datorita implicatiilor practice. Pentru realizarea functiilor de diagnoza (constatare a efectelor actiunii pedagogice) si prognoza (previziune referitoare la capacitatea elevului de a face fata la noi situatii educationale), este necesara prelucrarea datelor obtinute si interpretarea lor.
Masurarea constituie un grad de obiectivitate mai mare decât aprecierea, desi nu exclude complet orice subiectivitate. Important este ca aceasta sa se manifeste între limite cât mai restrânse. Masurarea încorporeaza si elemente de apreciere, unele dintre acestea anticipând chiar actul de evaluare, iar aprecierea se realizeaza, uneori fara masuri autentice.
Se impune, asadar, evitarea atât a absolutizarii masurarii cât si exagerarea dificultatilor în realizarea acesteia. Se formuleaza deseori astfel de aprecieri: este un elev foarte bun, este foarte amabil este o clasa omogena, etc, fara ca astfel de aprecieri sa aiba la baza unele masurari. În domeniul educatiei se întâlneste frecvent astfel de paradoxuri: fenomene ce sunt mai greu de evaluat sunt cele ce reprezinta obiective de o mai mare valoare pentru formarea omului. În multe cazuri, masurarea nu este atât de riguroasa pe cât o cere aprecierea. În ansamblu, în orice masurare sunt implicati
doi factori:
populatia a carei rezultate sunt evaluate (grupe de subiecti, populatia "tinta")
variabila în functie de care se face investigatia (I. T. Radu - 1999, pag. 30-31).
Fara a contesta masurarea în educatie, ca mijloc de cunoastere exacta a starii fenomenului evaluat, unii autori atrag atentia asupra unor riscuri pe care le comporta absolutizarea acestei actiuni provocate de evaluare. În ceea ce priveste educatia, îndeosebi în problema evaluarii rezultatelor scolare, acestea s-au orientat mai ales în urmatoarele domenii:
la început cercetarile s-au orientat spre însusirile psihice ale subiectilor;
a doua directie, care i-a urmat acesteia, s-a orientat spre testele scolare;
a treia a fost orientata spre evaluarea efectelor învatamântului în plan economic, socio-cultural, calitatile vietii si conditia umana;
în fine, a patra directie a reprezentat-o extinderea asupra activitatii, a conditiilor, factorilor si proceselor de care depind rezultatele obtinute.
Pe baza masurarii si aprecierii se adopta acea decizie care se considera ca fiind cea mai eficienta.
1.3. Tendinte actuale în evaluare
Importanta evaluarii în actul didactic presupune punerea pe noi baze si flexibilizare a procesului evaluator, în învatamântul preuniversitar. "Reforma în domeniul evaluarii rezultatelor scolare ale elevilor trebuie sa se produca în sensul crearii unui sistem nou de evaluare, bazat pe criterii unitare, la nivel national, de apreciere a performantelor elevilor si nu în sensul revizuirii si îmbunatatirii sistemului traditional" (R. B. Jucu si M. Manolescu, Pedagogia, 2001, pag. 216).
Unul din elementele esentiale ale modernizarii procesului evaluativ, spun autorii Pedagogiei din care am citat, este introducerea unor criterii unitare, a unor indicatori de performanta. Acestia reprezinta rezultatele observabile anticipate ale activitatilor desfasurate, definite ca niveluri acceptabile ale obiectivelor proiectate. Nivelurile de performanta pot fi ierarhizate: "inacceptabil", "acceptabil", "bine", "foarte bine" si eventual "excelent".
Indicatorii de performanta trebuie sa aiba câteva caracteristici:
vizibilitatea - posibilitatea identificarii si observarii directe;
adecvarea - evidenta legaturii cu obiectivul evaluat;
masurabilitatea - sa poata fi apreciata existenta indicatorilor calitativi si nivelul de realizare a celor cantitativi;
relevanta - sa se refere la performantele de fond si nu la cele conjuncturale.
În Curriculum-ul National (pag. 204) se precizeaza ca standardele curriculare de performanta sunt standarde nationale, necesare în conditiile introducerii unei oferte nationale diversificate, concretizata în elaborarea unui plan cadru de învatamânt, a unor programe si manuale noi.
Standardele curriculare de performanta sunt criterii de evaluare a calitatii procesului de învatare. Ele reprezinta enunturi susceptibile sa indice în ce masura sunt atinse obiectivele curriculare de catre elevi.
Elaborarea standardelor are în vedere:
obiectele cadru si cele de referinta ale disciplinei;
caracteristici psiho-pedagogice ale vârstei scolare avute în vedere.
Aceste criterii unitare, numite descriptori de performanta, realizeaza o evaluare cât mai obiectiva si totodata, furnizeaza elevilor si profesorilor informatii relevante despre nivelul de pregatire atins.
Structura si rolul examenelor se afla în plin proces de transformare. Se are în vedere deplasarea accentului de la evaluarea de cunostinte la sfârsitul unui ciclu scolar, la evaluarea de capacitati, competente, aptitudini. În consecinta, evaluarea curenta trebuie regândita în mod deosebit prin centrarea acesteia pe capacitatile si abilitatile specifice fiecarei discipline. Se pune problema regândirii sistemului de abilitati si competente precum si adecvarea tipurilor de instrumente de evaluare utilizate.
Introducerea unui sistem de criterii - descriptori de performanta - raspunde si necesitatii de asigurare a compatibilitatii în acordarea notelor, în functie de calitatea raspunsului dat de elev. Principalelor argumente ce se aduc în favoarea introducerii, adoptarii si utilizarii unor astfel de criterii calitative sunt:
potentialul lor formativ în sensul constientizarii de catre elevi a cerintelor, a sarcinilor de lucru si a performantelor asteptate;
stimularea capacitatii elevului de autoevaluare a nivelului sau de pregatire în diverse momente ale procesului de învatare;
cresterea consistentei si transparentei procesului de apreciere si de notare în scopul sporirii credibilitatii judecatii de valoare în cadrul evaluarii curente, cu consecinte directe asupra examenelor (A. Stoica);
Se apreciaza ca acest lucru este esential pentru fundamentarea unei judecati de valoare bazata pe criterii stabile si pentru asigurarea compatibilitatii în notare la nivel national.
Folosirea criteriilor de acordare a calificativelor are urmatoarele avantaje:
ofera profesorului sprijinul necesar în evaluarea elevilor în vederea atingerii acestor performante;
creeaza un climat mai putin stresant pentru elev care accepta criteriul profesorului în aprecierea rezultatelor sale.
Experienta didactica demonstreaza faptul ca în procesul de elaborare a descriptorilor de performanta pentru acordarea calificativelor accentul trebuie pus pe unele aspecte mai sensibile: (A. Stoica, coord. - Descriptorii de performanta)
identificarea unor elemente de competenta care presupune un grad accentuat de obiectivitate în aprecierea elevilor;
corelarea directa la curriculum format (intentionat) si formularea descriptorilor si a altor materiale într-un limbaj accesibil elevilor;
Folosirea sistemului de apreciere prin intermediul descriptorilor de performanta are în vedere obtinerea unor efecte importante:
cresterea încrederii elevilor privind aprecierea performantelor scolare;
cresterea sensibila a validitatii procesului de apreciere a performantei asteptate în cazul folosirii si a altor instrumente de evaluare în afara de cele traditionale.
|
