Caracteristicile individuale
cognitive
1. Abilitatea individului de a folosi diferite strategii de învatare:
munca independenta, studiul individual, munca în grup etc.
2. Competenta individului în deprinderile de baza ale
învatarii: citirea cu scop, observatia, ascultarea,
întelegerea, comunicarea.
3. Existenta unor deprinderi intelectuale: rationarea, critica,
organizarea, aplicarea cunostintelor.
4. Abilitatea individului de a folosi diversele mijloace de învatare:
manualele, lucrarile de referinta, periodicele, mijloacele
programate etc.
5. Abilitatea individului de a-si organiza propriile experiente de
învatare: identificarea nevoilor de învatare, planificarea
si îndeplinirea activitatilor de învatare, evaluarea
propriilor rezultate.
Caracteristicile non-cognitive
Acestea sunt caracteristici de natura afectiva si
motivationala; ele se refera la aspectele emotionale, motivationale
si atitudinale ale celui care învata: motivele
învatarii, atitudinile pozitive fata de
învatarea continua, interesele cognitive, curiozitatea
epistemica, încrederea în propria capacitate de învatare.
Elementul central al
educabilitatii este capacitatea individului de autodirijare în
învatare. Aceasta capacitate este data de abilitatea
individului de a-si organiza propriile experiente de
învatare.
Pe lînga faptul ca un individ poate fi educat (poate învata),
educabilitatea mai contine si ideea fundamentala dupa care
individul este capabil sa-si aleaga învatatura:
timpul, modul, locul, continutul învatarii.
Se face distinctia între educatia manifesta si
educatia latenta. Educatia manifesta se refera la ceea
ce poate realiza efectiv individul în limitele impuse de societate prin
intermediul examenelor de selectie. Aceste examene au menirea de a separa
ceea ce este mai capabil de ceea ce este mai putin capabil la un anumit
moment dat si în anumite conditii. Repetînd examenul de
selectie, se pot obtine alte rezultate. Sub acest aspect, examenele
de selectie reprezinta pentru o mare parte din indivizi (cei
respinsi) un mijloc de "inginerie sociala" si nu de promovare
educationala (cum ar trebui sa fie). Societatea
contemporana cauta sa atenueze aceasta problema.
Educatia latenta se refera la potentialul de
învatare al individului, capacitatea lui de a învata cum
sa faca fata unor situatii concrete. Educatia
latenta este educatia autentica a individului. Din perspectiva
educatiei latente, educatia apare ca un proces de intensificare sau
de crestere a educatiei, un proces de accelerare, de dezvoltare a
abilitatilor în sfera acestui concept.
Bibliografie:
Gheorghe, Tomsa, Consilierea si orientarea in scoala, Ed. Credis
|
