Educatia- intre siie

Educatia- intre proiect si proiectare

Atāta timp cāt educatia nu se mai confunda cu dresajul, metoda a īnceput sa fie redefinita prin luarea īn considerare a relatiei dinamice īntre subiectul educational si obiectul educabil, īntre educator si educat. Dialectica predare-īnvatare nu mai poate fi contestata nici de cel mai conservator sau retrograd cadru didactic. Totul suna frumos, īnsa doar īn teorie īntrucāt, īn practica educationala, īnca se mentin mania dictarii continutului si accentul pus pe memorarea mecanica. Acest soi de profesor manifesta o alergie incurabila la orice fel de īntrebare venita din partea elevului si este un iubitor de clisee, de formule lingvistice fosilizate care stau la baza periculosului verbalism semnalat de Skinner. Egocentric, acest dresor nu va putea īntelege niciodata adevarul unor afirmatii celebre precum cea a lui Leon Bloy ( "Īntr-un real parteneriat profesor-elev, nu se stie cine da si cine primeste") sau cea a lui Wordsworth ("Copilul este tatal omului") si tine foarte mult la pozitia sa 21321m126v autoritara, cerberiana, rareori valorificata īn. transpozitie didactica . Notiunii restrictive de metoda ca. reteta, ca tehnica i se opune conceptul de procesualitate, de orientare, de demers, de componenta activa esentiala īn eficientizarea situatiei de īnvatare din cadrul procesului instructiv-educativ vazut ca management, ca dinamica ireductibila a trinomului predare-īnvatare-evaluare. Din moment ce se vorbeste atāt de mult de relatia de parteneriat dintre dascal si elevi, dintre adult si copii, problema s-ar putea pune īn felul urmator.: ce ar putea realmente īnvata un profesor de la elev(i)?

Īn metodologia actuala, elevul tinde sa devina tot mai mult un subiect eductional Īn teorie, el a dobāndit de mult acest statut, īnsa activitatea la clasa nu īti permite inovari īn vederea dinamizarii ideale a unei lectii prin contributia semnificativa a elevului. Metode precum controversa academica, instruirea asistata de calculator folosita īn laboratorul de tip AEL sunt folosite destul de rar datorita timpului limitat si densitatii absurde a disciplinelor de studiu. Īntr-adevar, metodele nu pot avea functionalitate din mai multe considerente: inadecvarea la scopul si obiectivele lectiei (de pilda, nu se pot folosi abuziv metode expozitive īntr-o lectie de fixare si consolidare a cunostintelor, īn cadrul careia elevul trebuie sa demonstreze ca are capacitatea de a opera cu notiunile asimilate, de a le aplica eficient īn contexte cāt mai diversificate, ceea ce impune recurgerea la metode bazate pe actiune precum exercitiul, lucrarile practice, proiectul, algoritmizarea), necunoasterea taxonomiei metodelor, ceea ce duce la o aplicare haotica, incoerenta, inadecvarea la specificul disciplinei (alegerea unei strategii transductive, de genul explicatiei prin metafore, la o materie care nu permite o asemenea abordare), lipsa de corelare a tuturor componentelor prin care se realizeaza tehnologia instruirii: metode, mijloace, tehnici de instruire si relatia dintre cel care educa si cel educat. O alta cauza a utilizarii defectuoase a metodelor o reprezinta formarile continue superficiale ale cadrelor didactice. O adeverinta pe care scrie n ore de pregatire īn cadrul unor cursuri speciale acopera o realitate dezamagitoare, de 2-3 ore, cāteodata chiar si una singura. Din pacate, fenomenele de scriptologie si de scriptofagie īn rāndul cadrelor didactice au luat amploare deoarece evaluarile la nivel institutional nu vizeaza fondul īnvatamāntului, cu problemele intrinseci. Nu    realizarile de facto intereseaza echipa de control, ci cantitatea si greutatea īn kilograme a dosarelor de catedra si a portofoliului individual.Se stie foarte bine ca si un curriculum vitae poate fi plusat cu realitati care nu ne reprezinta, dar care "fac impresie." Ce a rezultat din asemenea exigente pur scripturale? O rutina cronica īn activitatea educativa si o harnicie terifianta īn confectionarea unor dosare īn care utopia reformei are o aparenta de normalitate, de practica curenta, de glorioasa "implementare." Am tot mai mult impresia ca apatinem unui univers kafkian, cu functionari masinali, fantomatici prin irelevanta activitatii lor zilnice īntr-o atmosfera lugubra, depersonalizata de teroarea hārtiei, a hārtogariei. Ei bine, toata aceasta mascarada derizorie iese la iveala īn momentul evaluarii performantelor scolare ale elevilor, cānd opinia publica ia act de procentul mic de promovabilitate a acestora la examene. Īn mare parte, īnvatamantul este celebra "forma fara fond" pe care Titu Maiorescu o putea justifica prin contextual social, politic si cultural al vremii sale. Noi nu avem drept scuza decat pasivitatea si, eventual, juisarile necontrolate, dar intelectuale in toata puterea cuvantului a unor responsabili din minister care se pare ca sufera de.autism. Sa luam, de pilda, sinectica. Nu multi au auzit de aceasta metoda si, in plus, suna foarte pretentios, dar nu acelasi lucru se poate spune cand vine vorba de prezentarea, de explicarea ei.Definitia din anumite Caiete metodice m-a stupefiat: "metoda de stimulare a creativitatii prin care faci ca imaginarul sa para real si realul imaginar." Prin folosirea improprie a termenilor, cineva ar putea lesne intelege sau deduce ca e vorba de o confuzie de planuri, de lipsa de discernamant prin care se manifesta schizofrenia.Persoana care a furnizat asemenea definitie pare desprinsa dintr-o lume halucinanta, in orice caz alta decat realitatea dintr-o sala de clasa. Asa cum se vede, sinectica se refera la sine, mai exact la modalitatea copilului de a se exprima cel mai bine -pe sine, bineinteles- prin analogie. Ca sa ma convinga de senzatia sau dorul lui de libertate, el va recurge involuntar la imaginea pasarii sau a pestelui, integrate in structuri lingvistice care exprima exact aceeasi idee: "liber ca pasarea cerului" sau a te simti in lumea ta "ca pestele in apa". Acesta este paradoxul limbajului: cu cat devine mai expresiv, mai incifrat, mai metaforic, mai poetizat, cu atat mesajul devine mai subtil si mai intens in acelasi timp. Nu vom convinge niciodata pe cineva de intensitatea sentimentului de dragoste printr-o afirmatie seaca, stereotipa, ci prin asocierea ochilor fiintei iubite cu.. un soare dublu, a venelor cu. un buchet organic sublim care nu se ofileste niciodata, deci asezonal, oferit cu fiecare gest etc.In consecinta, incoerentele la nivel conceptual in definirea metodelor, in formularea itemilor in functie de care sunt structurate subiectele de la probele scrise de tip Testare Nationala sau Teza Unica nu mai mira pe nimeni si m-au lamurit asupra unui aspect: daca cel care invata matematica devine matematician, se pare ca cel care invata pedagogia nu este necesar un pedagog in sensul practic al termenului.

Pe langa nefunctionalitatea metodelor explicabila prin cauzele mentionate, la care se adauga si ignorarea reperelor psihogenetice ale elevului, respective stadiile dezvoltarii gandirii de la concret la abstract, exista si metode rele prin ele insele. Violenta fizica, mai mult sau mai putin moderata, nu a disparut din spatiul institutional reprezentat de scoala. Insasi numita Lia Olguta Vasilescu din Comisia parlamentara pe probleme de invatamant doreste legalizarea ei ca. metoda didactica. In Occident nici macar nu s-ar putea concepe asa ceva. Cu viziunea retrograda si chiar protocronista a distinsei doamne, care pare a nu se adapta la viziunea globala a prezentului, avem impresia ca Agamita Dandanache, cel care nu poate depasi mental epoca "de la patuzsopt" sau cea a lui "Mihai Bravu" are multi avatari iar paseismul rabufneste in puseuri penibile prin invective la adresa intelectualilor precum Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu sau Gabriel Liiceanu, respectati si ascultati in aulele marilor universitati din Occident. Atitudinea filistina, intoleranta, ignoranta care caracterizeaza mediul social se rasfrange si in mediul educational. Pe asemenea fundal, copilul incepe sa fie vazut ca o mostra organica de inocenta pe cale de disparitie iar un profesor interesat -si interesant- il va observa si il va stimula sa-si exteriorizeze punctul de vedere, insa in mod civilizat. De fapt, acesta este cel mai greu lucru: sa-l faci pe copil sa inteleaga ca polemica, persuasiunea si argumentarea nu se confunda cu aroganta si invectiva. Demagogia politicianista, lipsa unei conduite adecvate a oamenilor in diverse situatii, pasivitatea si refuzul asumarii responsabilitatii sunt fluxuri negative venite din zona educatiei informale (mass-media, anturajul, mediul familial, experientele de socializare etc) care intra in contradictie cu cea formal-institutionala. Intrucat initiativa invatarii revine individului atunci cand vorbim de educatia informala , prin definitie eterogena si de durata, rolul educatiei formale este limitat. Profesorul poate, insa, sa ofere principii si criterii pe baza carora copilul sa poata face distinctia intre estetic si inestetic, intre moral si imoral, intre calitate si cantitate, intre esential si insignificant, intre complex si superficial, intre comunicarea reala si retorica demagogica. Principiile favorizeaza dezvoltarea unui caracter puternic, nu volumul mare de achizitii teoretice insusite mecanic, reproductiv pentru nota mare si pentru media globala din toti cei patru ani de gimnaziu. Intrebarea recurenta a elevului care il stanjeneste oarecum pe dascal se refere la utilitatea sau aplicabilitatea pe termen lung a cunostintelor invatate De obicei, raspunsul apare ca o descurajare a elevului nedumerit, desi profesorul stie in sinea lui ca "personalitatea in transformare" din fata lui are dreptate. Copilul nu se poate abtine sa nu fie el īnsusi si te īnvata ca exista mai multe moduri īn care se poate pune problema. Īntrebarile lui concretizeaza discrepanta dintre orizontul sau de asteptare si oferta educationala asincronica. scoala īnca este un turn de fildes izolat de problematica lumii contemporane, abordata de cele mai multe ori doar īn ore demonstrative sau de dirigentie. Nu putem vorbi de eficienta metodelor activ- participative din moment ce continuturile programelor scolare sunt neatractive. Conteaza enorm si personalitatea profesorului, abilitatea sa de a le integra īn anumite strategii, dar functionarea unui sistem presupune interactiunea tuturor componentelor sale. Faptul ca elevii nu citesc carti adevarate, ca nu au pasiunea lecturii, ci doar datoria consultarii cartilor de comentarii si a culegerilor spune multe despre nivelul lor de cultura.

Din punctul meu de vedere, educatia, īn ciuda proiectarilor didactice facute de fiecare profesor īn parte (planuri de lectie, proiectarea pe unitati de īnvatare), a ramas tot la stadiul de proiect, de "purgatoriu nobil, dar penibil si fara perspectiva", asa cum spune I. D. Sārbu īn extraordinara sa nuvela, Caz disciplinar.