Educatia si directiile ei de dezvoltare īn lumea contemporana

Societatea contemporana, prin dinamica accelerata a schimbarilor structurale si profunzimea acestora, ridica aproape īn permanenta noi sarcini carora educatia trebuie sa le faca fata. A 23223n136x naliza devenirii istorice a umanitatii releva faptul ca exista tendinta stabilirii unei corelatii tot mai strānse īntre calitatea demersului educational si progresul social-economic si cultural al omenirii, fapt ce impune adecvarea cāt mai buna a activitatilor instructiv-educative atāt la solicitarile de moment cāt si la cele de perspectiva ale societatii.

6.1. Paradigma educatiei contemporane

Dezvoltarea societatii a determinat impunerea progresiva a principiilor noii paradigme educationale (Wurtz, B., cf. Cucos, C., 1996):

Introducerea noilor tipuri de caracterului permanent al educatiei

Necesitatea permanentizarii educatiei a fost intuita īncepānd cu clasicii pedagogiei universale īnsa conditiile socio-economice ale secolului īn care traim impun prin īnsasi esenta lor realizarea acestui tip de educatie. Educatia permanenta presupune expansiunea cantitativa si calitativa a   educatiei prin multiplicarea situatiilor de īnvatare, dincolo de granitele spatio-temporale ale scolii, pe tot parcursul vietii individului.

Altfel spus, educatia permanenta desemneaza un proces integrator al tuturor actelor si modalitatilor educationale īntr-un continuum spatio-temporal si defineste un proces omogen de instructie si educatie, extins pe īntreaga viata a individului, de la tinerete pāna la batrānete, fara nici o sectorizare artificiala.

Educatia permanenta se impune ca urmare a influentei conjugate a urmatorilor factori:

cresterea exponentiala a volumului de informatii;

cresterea gradului de perisabilitate a informatiei;

accelerarea ritmului de producere al schimbarilor;

cresterea duratei medii de viata;

cresterea duratei timpului liber;

Principalele forme de realizare a educatiei permanente sunt autoeducatia si educatia adultilor. Prezentam īn continuare aspectele definitorii ale acestor doua modalitati esentiale de obiectivare a educatiei permanente.

Autoeducatia

Autoeducatia se defineste ca fiind activitatea constienta si complexa a fiintei umane desfasurata īn scopul desavārsirii propriei personalitati. Din aceasta perspectiva subiectul uman, eliberat de orice dependenta sau constrāngere actionala, īsi stabileste, implicit sau explicit, propriile scopuri si obiective educationale si īsi mobilizeaza adecvat resursele īn vederea valorificarii maxime a informatiilor disponibile pentru atingerea finalitatilor si dezideratelor propuse.

Profesorii au astfel ca una dintre principalele lor īndatoriri dezvoltarea capacitatii de autoeducatie a elevilor, capacitate care nu apare īnsa īn mod spontan, aceasta fiind produsul unei activitati organizate si de durata īn scoala. Dezvoltarea capacitatii de autoeducatie a elevilor presupune luarea īn calcul si transpunerea īn practica a urmatoarelor directii de actiune:

dezvoltarea curiozitatii si instinctului de explorare al elevului prin utilizarea unor strategii didactice activ-participative si prin asigurarea unei proportii corecte īntre informatiile de factura declarativa (cunostinte "gata facute", prezentate īn forma lor finita) si informatiile de factura procedurala (care solicita īn vederea elaborarii si achizitionarii efort propriu din partea elevului);

dezvoltarea unor strategii si abilitati de munca intelectuala capabile sa conduca la autonomia cognitiva a elevului, recomandāndu-se īn acest sens a se evita trasarea unor sarcini de tip strict reproductiv sau algoritmic;

cultivarea independentei si intereselor elevilor, īncurajarea acestora īn a explora domeniile de cunoastere resimtite ca fiind īn acord cu aptitudinile si aspiratiile lor;

educarea vointei elevilor si a capacitatii acestora de depune un efort constant īn vederea realizarii sarcinilor impuse sau autoimpuse;

ajutarea elevilor atāt īn ceea ce priveste organizarea judicioasa a bugetului de timp cāt si īn constientizarea exigentelor ce decurg din idealul de viata pentru care elevul a optat;

cultivarea capacitatii de autoevaluare si reflectie personala a elevului, de estimare a corecta atāt a posibilitatilor si limitelor proprii cāt si a modalitatilor de surmontare a acestora;

Dezvoltarea capacitatii de autoeducatie a elevilor este importanta deoarece daca pāna la vārsta preadolescentei educatia ocupa o pondere mai mare decāt autoeducatia, moment īn care pentru un timp acestea devin egale ca importanta si extensie, dupa adolescenta autoeducatia īncepe sa detina treptat o pondere semnificativ mai mare decāt educatia, permanentizāndu-se īn timp.

Educatia adultilor

Īn anul 1792, Condorcet spunea ca educatia trebuie sa cuprinda toti cetatenii, indiferent de vārsta, asigurānd pentru acestia atāt facultatea de a-si pastra cunostintele cāt si pe aceea de a dobāndi altele noi iar mai tārziu, īn anul 1798, la Nottingham a luat fiinta prima scoala pentru adulti. Daca atunci, īn anii imediat urmatori Revolutiei franceze, educatia adultilor avea un caracter compensator, reparator, motivele ce o propulsau fiind preponderent de factura iluminista, īn prezent impunerea acestui tip de educatie este dictata de specificul dinamicii societatii contemporane.

Īn prezent se vorbeste tot mai mult īn prezent de conceptul de "societate educativa", societate a carei functionare este dependenta īnsa de mai multi factori, dintre care amintim existenta unor masuri convergente de stimulare a educatiei permanente, existenta unui necesar de resurse materiale si umane adecvate si existenta timpului fizic disponibil pentru realizarea educatiei adultilor.

Formele de organizare a educatiei adultilor includ:

cursuri de reciclare

cursuri de perfectionare

universitati populare

Desi importanta, realizarea efectiva a educatiei adultilor se dovedeste a fi īn practica o activitate complexa, dificila si pretentioasa iar considerarea adultului drept un elev la scara mai mare si transpunerea pedagogiei de tip strict scolar la nivelul adultului este sortita esecului din urmatoarele motive:

curiozitatea universala, specifica copilariei, scade, motiv pentru care este necesar ca informatiile transmise sa fie axate cāt mai mult posibil pe domeniile de interes ale adultului;

puterea de memorare a adultului este mai redusa, ceea ce impune o structurare logica si psihopedagogica optima a volumului de informatii;

plasticitatea eu-lui este si ea īn scadere, actiunea de modelare a personalitatii dovedindu-se adesea extrem de dificila deoarece adultul se caracterizeaza uneori prin conservatorism, rigiditate si rezistenta crescuta la schimbare;

la nivelul adultului exista convingerea, adeseori īndreptatita, ca informatia din scoala este aproape inutila īn plan profesional, manifestāndu-se o anumita rezistenta fata de sistemul scolar clasic si discursul de tip academic;

teoria nu mai poate fi, la acest nivel, disociata de practica, fapt ce impune necesitatea unei permanente dublari a discursului teoretic cu exemple prezentānd o relevanta practica autentica;

puterea autoritara a profesorului scade, pe de o parte datorita diferentei de vārsta adeseori mica īntre educator si educat si pe de alta parte datorita faptului ca rolurile sociale marcheaza profund personalitatea adultilor;

Recomandam ca solutii posibile pentru desfasurarea optima a educatiei adultilor tactul pedagogic, diplomatia si trezirea si captarea interesului adultului prin modul de prezentare si natura informatiilor transmise. Īn acest context demersul instructiv-educativ va fi conceput de o maniera īn care relatia ierarhica de tip profesor-elev sa nu devina foarte evidenta, fiind necesar ca profesorul sa fie perceput de catre adult drept consilier pentru anumite teme sau probleme practice si nu ca profesor īn sensul strict al cuvāntului.