Etapele elaborarii unui curriculum
Curriculumul este rezultatul unui proces de constituire si fixare a unor reguli si principii prin care se asigura proiectarea atât a lectiilor de psihologie, cât si a celor de sociologie si în general a oricarei proiectari de logica, economie politica sau cultura civica. Specialistii în domeniul curriculumului au formulat tipuri variate de etapizare a curriculumului, tipuri care decurg atât din gândirea problematicii care t 17217n1322r rebuie sa faca obiectul unei proiectii didactice cât si din cerintele de transmitere a cunostiintelor.
L. Hainaut în lucrarea "Liniile de forta ale elaborarii unui curriculum" (tradusa în limba româna în anul 1981) stabileste urmatoarele etape în elaborarea unui curriculum:
Definirea scopurilor generale, urmarite prin conceperea si aplicarea unui nou curriculum.
Definirea orientarilor fundamentale ale politicii educa-tionale. Deci în functie de gradul de centralizare si descentralizare politica, de nivelele regionale si locale, în functie de standardele institutionale si a celor de tip cultural se fixeaza orientarile fundamentale în deciziile specifice.
Proiectarea continuturilor, aceasta sarcina revine într-un fel pedagogilor în efortul de a trece de la nivelul politic la cel tehnic. Analizând deciziile de politica educationala, pedagogii trebuie sa elaboreze acel curriculum national care sa exprime în continutul sau caracteristicile politicilor nationale cu privire la educatie. Între politica nationala si curriculumul national exista un raport de corespondenta biunivoca ce consta în punerea în evidenta a modelului în care politicul impune educatiei mesajele sale si impune elaborarea unui curriculum national care influenteaza si da un anumit sens politicii nationale.
 |
Trecerea de la un plan politic al obiectivelor globale la un plan tehnic, care este acela al specificarii continuturilor este considerata ca fiind o trecere deosebit de importanta, dar si delicata, dificila, deoarece este momentul în care managerii învatamântului si specialistii în domeniul pedagogiei iau locul responsabilitatii si în acelasi timp trebuie sa evite anumite deformari de ordin educational. De aici rezulta necesitatea scoaterii scolii de sub incidenta unor practici politice cu caracter nociv.
Definirea obiectivelor referentiale ca premisa pentru stabilirea obiectivelor operationale pe categorii psiho-com-portamentale. Obiectivele de referinta, denumite în unele lucrari si obiective tinta, privesc optiunea pentru un nivel mediu de generalitate, prin necesitatea unei formule flexibile de interpretare pe linia raportului existent între politica obiectivelor nationale, a obiectivelor prescrise de catre stat si obiectivele prevazute de catre scoala si instructia scolara. scoala are o relativa independenta în raport de obiectivele prescrise în curriculumul national. Astfel avem de-a face cu raportul dintre universal si particular, dintre stat si scoala în sensul evitarii procesului de aplicare dogmatica a prescriptiilor curriculumului national de catre toate scolile. Exista un raport dialectic între obiectivele educationale cuprinse în curriculumul de stat si acelea care tin de specificul local.
Studiul populatiei vizate si al continuturilor educationale care fac obiectul procesului instructiv. Aceasta etapa are scopul de a realiza o compatibilitate între elevii vizati si obiectivele educationale stabilta în etapa anterioara, astfel încât continuturile ce urmeaza a face obiectul unei proiectii didactice sa aiba efectele scontate. În al doilea rând se urmareste sa se evite neclaritatile si sa se personalizeze cunostiintele ce fac obiectul proiectarii didactice.
Aceasta etapa stabileste gradul de complexitate dar si gradul de dificultate pe care urmeaza a-l avea o proiectie didactica, motiv pentru care proiectiile didactice trebuie sa fie diferentiate si sa urmeze un grad crescând de complexitate si de dificultate. De aceea programele analitice, planificarea semestriala si anuala trebuie sa tina seama de gradul de dificultate si de aperceptia culturala pe care o au elevii.
Definirea cailor si mijloacelor informationale. În aceasta etapa se realizeaza o analiza de adaptare a strategiei didactice de realizare a curriculumului la conditiile concrete ale practicii scolare. Pentru aceasta se efectueaza inventarierea resurselor care privesc în primul rând infrastructura cu care este dotata scoala si materialele de suport didactic (diapozitive, filme etc).
În practica
pedagogica mai exista însa si alte etape alaturi de
cele prezentate de
Politica educationala.
Obiectivele generale (finalitatile sistemului educational), vorbidu-se de profiluri de formare în sensul ca acest curriculum national are în vedere o varietate de profiluri educationale care decurg din obiectivele generale ale sistemului educational, obiective ce se cer a fi finalizate. În al doilea rând se încearca a se vorbi de obiectivele generale din alta perspectiva - elaborarea planului de învatamânt pentru nivele educationale si selectarea disciplinelor care constituie materialul de functionare al scolii nationale. Astfel se procedeaza la esalonarea disciplinelor scolare în functie de complexitatea mesajului acestora si de potentialul psihic de asimilare a lor de catre elevi. În acest fel se stabilesc obiectivele de învatare pe an scolar. În felul acesta avem de-a face cu procesul de progresie a însusirii continuturilor în functie de fiecare an scolar, selectarea continuturilor pe discipline prevazute pe fiecare an scolar si stabilirea modalitatilor de evaluare a cunostiintelor pe discipline si pe durata lor în timp.
Experimentarea programelor si revizuirea acestora reprezinta un alt moment cuprins în curriculumul national. De aici se prevede un moment important - continuturile procesului de învatamânt ca fiind continuturi ale educatiei. Continuturile procesului de învatamânt sunt selectionate si sistematizate sub aspect didactic în documentele scolare care au o functie reglatoare si chiar de monitorizare a procesului de învatamânt, motiv pentru care se elaboreaza planurile de învatamânt. În al doilea rând se elaboreaza programele pe discipline (programe-cadru) care cuprind ariile tematice ce urmeaza a fi transmise scolii. În al treilea rând se elaboreaza manualele scolare, care în ultimii doi ani au luat forma manualelor alternative.
Transpunerea didactica a continuturilor învatamântului presupune utilizarea riguroasa a unui sistem de operatii - procedee, tehnici si mijloace psiho-pedagogice prin intermediul carora se asimileaza sistemul de cunostiinte programat a se comunica. Transpunerea didactica a continuturilor didactice presupune o explicitare a conceptelor dar si posibilitatea utilizarii lor intelectuale. Continuturile educatiei înglobeaza si au o sfera mai larga decât continuturile procesului de învatamânt deoarece continuturile activitatilor scolare nu se suprapun întotdeauna cu a acelora educationale, fiindca continuturile educatiei înglobeaza în ele si valori pe care elevii le asimileaza prin mijloace si metode mai putin sistematizate si deci asimileaza cunostiinte din afara sferei didactice, adica se asimileaza cunostiinte din experienta vietii, din universul social care este mult mai larg decât universul scolar. Este vorba de o educatie informala oferita de mijloacele de comunicare în masa, de presa, de lecturi particulare etc. Un rol important în sfera de resurse educative îl au institutiile culturale ale societatii care se regasesc în volumul de cunostiinte, în volumul cultural al scolarilor si elevilor.
Între continuturile procesului de învatamânt si continuturile educative se stabilesc raporturi de complementaritate, astfel ca sfera si calitatea continuturilor culturale se pot regasi în continuturile educative iar propunatorul (cadrul didactic) are rol esential în stabilirea acestei relatii de complementaritate. Un curriculum global, integral, cuprinde ambele tipuri de continuturi, fiindca ambele se regasesc într-o finalitate unica - formarea personalitatii elevului si stimularea interesului acestuia spre educatia permanenta.
|
