FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI TEORIA SI METODOLOGIA CURRICULUMULUI
Pedagogie si Educatie
Obiectul de studiu al pedagogiei este educatia.
Pedagogia este stiinta sau arta de a educa, nefiind doar logos ci si techne.
Educatia este preocuparea indididului sau a grupului social de a-si prelungi existenta prin transmiterea experientelor si valorilor acumulate sau conturate , si care mai întâi a avut loc ptin imitatie, ritualuri, traditie, iar mai apoi prin verificare si constientizare. La început educatia sau pedagogia constituia o problema care tinea de filosofie. Ulterior pedagogia s-a desprins de filosofie actualmente putând discuta despre mai multe pedagogii. Putem astfel defini pedagogia ca fiind stiinta care are ca obiect de studiu legile educatiei, studiind esenta, idealul, continutul, metodele, mijloacele si formele educatiei si care urmareste formarea pe baze stiintifice a personalitatii precum si pregatirea pentru integrarea sociala si profesionala a acesteia.
Etimlogia termenului:
Termenul pedagogie provine din limba greaca unde pais sau paidos înseamna copil iar prin extinderea sensului tânar. Tot în limba greaca agoge înseamna crestere, conducere, educatie iar agein - agogein(infinitiv) înseamna a creste, a cultiva, a educa.
Pe de alta parte paideea înseamna educatie sau învatamînt, iar paidagogos înseamna îndrumator, pedagog, educator.
Denumirea pedagogiei se regaseste integrata în toate limbile de circulatie internationala, astfel avem pedagogy în limba engleza, pedagogie în limba franceza, pädagogie în limba germana, pedagogia în limba spaniola, pedagoghika an limba rusa.
Pedagogia - stiinta integrativa a educatiei
Pedagogia are ca obiect de studiu independent, unitar si de aprofundare educatia. Pedagogia nu se confunda cu educatia. Pedagogia este stiinta care studiaza legile educatiei.
Atunci când afirmam ca pedagogia este o stiinta înseamna ca aceasta are o esenta, un obiect, un ideal, continut, metode, mijloace si forme specifice.
Sintagma stiinta a educatiei subliniaza statutul acesteia de stiinta conform criteriului epistemologic respectiv de domeniu de studiu clar definit, care are legi specifice bine conturate, limbaj propriu, precum si metode proprii de cercetare. Aceasta sintagma intervine odata cu conceptul de unitate pedagogica ca stiinta sintetica a educatiei reprezentând centrul comunitatii disciplinelor pedagogice, si care valorifica teoriile despre educatie, precum si efectele interdisciplinare în studiul educatiei.
Caracteristici:
Pedagogia face parte din categoria stiintelor socio-umane. Educatie de altfel este un fenomen social specific uman.
Pedagogia este o stiinta cu un caracter teoretic si practic, precum si gnoseologic adica de cunoastere a adevarului.
De asemenea are caracter praxiologic, practic. Pe de alta parte pedagogia este o arta. Totodata pedagogia are caracter prospectiv studiind cum va actiona educatia în viitor .
A educa reprezinta identificarea unor actiuni anume, de formare, dezvoltare, si de influentare a personalitatii unui individ sau a unui sistem de actiuni specifice.
A educa înseamna a pune o serie de întrebari precum : Ce urmareste actiunea? Cum se realizeaza? Când se realizeaza? În ce context se realizeaza?
Educatia este o realitate sociala speciala fiin 737i89h d totodata si o actiune de umanizare.
Pedagogia raspunde la întrebarea : Ce este educatia? Cum se realizeaza educatia?
Educatia este un fenomen social uman ce asigura transmiterea acumularilor sau realizarilor obtinute de omenire de-a lungul dezvoltarii universale cu scopul dezvoltarii generatiilor tinere si a omului, a formarii personalitatii, pregatirii pentru viata si integrare sociala si profesionala. Educatia trebuie sa fie orientata înspre realizarea unor finalitati.
De aceea, educatia are si caracter axiologic adica se raporteaza la criteriile valorice prezente, atunci când îsi defineste finalitatile, continuturile, metodele, criteriile de evaluare si formare.
Educatia coreleaza tipurile de influente formale, non-formale si informale. Educatia este un proces de durata care presupune etape progresive, este o actiune cu caracter permanent(educatia continua), este un fenomen. Se pune totodata întrebarea daca este posibila educatia pentru fiecare individ. Exista cazuri în care omul este susceptibil la a fi educat. Din aceste motive trebuie sa existe o corelatie între factorii diferiti care contribuie la educatie, corelatie între educatie, dezvoltare, crestere, maturizare, între mediu si influentele externe.
Trebuie avut însa în vedere faptul ca educatia este în fapt si un proces contradictoriu care pentru a se putea realiza implica etape precum si factorul timp .
Functiile educatiei:
În raport cu societatea educatia asigura idealul educational conform Legii Învatamîntului, asigura conservarea si dezvoltarea societatii, având totodata functie culturala, axiologica, economica si politica.
În raport cu individul educatia contribuie la dezvoltarea potentialului biopsihic, la dezvoltarea cognitiva, informationala, formarea prin autoinstruire, formarea pragmatica, la formarea instrumentala de a percepe, a alege, a rezolva, a conduce, a comunica, a actiona rational.
În raport cu sine corelarea, armonizarea, compensarea influentelor formale-informale prin parteneriat educational, promovarea progresului diferentiat, promovarea unor criterii de înnoire, selectare, învatare, aprecierea valorilor.
Educatia poate fi considerata:
este un model interactionist, individul interactioneaza cu mediul si invers. Jean Piaget pleaca de la premisa fundamentala ca structurile cognitive si afective pe care evolutia le hraneste, si cu care ea însasi este hranita au aparitii emergente in interactiunile dintre copil si mediu , dintre subiect si obiect.
stadiul reglarii simple
stadiul reglarii reprezentative articulate
B. subperioada gândirii operatiilor concrete
stadiul operatiilor simple
2. stadiul organizarii operatiilor conctere(operatii complexe)
2 ani - 3 ani si 6 luni
3 ani si 6 luni- 5 ani si 6 luni
5 ani si 6 luni - 7-8 ani
7/8 ani - 8/9- ani
9/10 ani - 11/12 ani
III.
Perioada operatiilor formale
11-12 ani - 14 ani
14-19 ani
Stadialitatea judecatii morale(L. Kohlberg)
|
I. |
Nivelul premoral sau preconventional 1. stadiul moralitatii ascunse(evitarea pedepsei) 2. stadiul hedonismului instrumental naiv (conformarea la norma pentru recompensa) |
4-10 ani |
|
II. |
Nivelul moralitatii conventionale 3. stadiul moralitatii bunelor relatii (respecarea normei pentru a fi apreciat) 4. stadiul moralitatii legii si ordinii (respectarea normelor si legilor din necesitatea reglementarii conduitei tuturor si beneficul personal) |
10-13 ani |
|
III. |
Nivelul autonomiei morale sau al interiorizarii si acceptarii 5.stadiul moralitatii contractuale(acceptarea democratica a legii) 6. stadiul moralitatii principiilor individuale de conduita |
Dupa 13 ani |
Stadialitatea dezvoltarii psihosociale (E. Erikson)
|
|
Stadiul tendintei de încredere versus neîncredere |
0-1 an |
|
|
Stadiul tendintei de autonomie vs. dependenta |
1-3 ani |
|
|
Stadiul tendintei de initiativa vs. vinovatie |
3-6 ani |
|
|
Stadiul tendintei de sârguinta vs. inferioritate |
6-12 ani |
|
|
Stadiul tendintei de identitate vs. confuzie |
12-18/20 ani |
|
|
Stadiul tendintei de intimitate vs. izolare |
20-30/35 ani |
|
|
Stadiul tendintei de realizare vs. rutina |
35-50/60 ani |
|
|
Stadiul tendintei de integritate vs. disperare |
Dupa 60 ani |
MEDIUL CADRU SOCIO-UMAN AL DEZVOLTĂRII PSIHO-INDIVIDUALE
Mediul reprezinta ansamblul conditiilor înconjuratoare (ambientale) în care omul traieste, se dezvolta, actioneaza si creaza. Mediul este constituit de totalitatea stimularilor materiale si ale situatiilor sociale cu care individul uman vine în contact si interactioneaza.
Deosebim un mediu natural ecologic si un mediu social(psiho-social) global.
Mediul natural este reprezentat de conditiile de clima, relief, fauna. vegetatie. Este atât factor al existentei cât si factor care influenteaza dezvoltarea omului.
Mediul ecologic(în limba greaca oikoc înseamna casa, locuinta), reprezinta conditiile care determina relatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. Ideal este ca mediul de viata sa fie pur si nepoluat. Mediul îsi extinde sfera de cuprindere incluzând si preocuparea pentru asigurarea conditiilor psiho-sociale favorabile vietii.
În cadrul mediului psiho-social este posibila aparitia poluarii psiho-sociale, de ex. dezordinea sociala, relatii interpersonale viciate.
Între conditiile psiho-sociale favorabile distingem:
organizare sociala(democratica),
- relatiile interindividuale , profesionale si de viata sa fie demne si civilizate, bazate pe competitie sociala, cooperare, respect, ajutor, apreciere a valorilor, responsabilitate, independenta, creativitate.
Între conditiile psiho-sociale nefavorabile distingem: organizare sociala arbitrara, autoritarista, cu relatii bazate pe neîncredere, invidie, discriminare, care genereaza tensiuni sociale, atitudini si fapte antiumane.
Conditiile de mediu si culturale pot fi modificate în directia transformarii lor, acestea fiind favorabile modelarii în directii constructive, elevate, si eficiente dezvoltarii personalitatii.
Socializarea umana
Reprezinta o învatare sociala prin care copilul si adultul dobândesc cunostiinte , valori, atitudini, modele de comportament, norme, obiceiuri, tehnici de lucru, reguli de interactiune, limbaj. Mecanismul de transmisie a acestor elemente culturale îl reprezinta interactiunea verbala dintre copil si adult. Scopul socializarii este diferit de la soicietate la societate si depinde de ceea pentru ce îi pregateste societatea pe copii.
Exista trei elemente sociale importante în cadrul socializarii :
- persoana seminificativa(mama, tatal, profesorul, modelul de viata ales, etc.),
sistemul de practici educationale,
relatiile de comunicare intreumane.
Principalii agenti ai socializarii sunt:
familia,
scoala,
grupul de aceeasi vârsta,
institutiile sociale, economice, culturale, politice,
- comunitatea locala,
- mijloacele de comunicare în masa.
Mediul social familial - Familia
Familia reprezinta nucleu de baza al societatii, îndeplinind o functii biologice, economice, de socializare si educativa.Casatoria si familia sunt ocrotite prin Declaratia universala a drepturilor omului, iar în tara noastra si prin Codul familiei, si specificari chiar în Legea învatamântului.
În ceea ce priveste educatia în familie specialistii au deosebit mai multe stiluri:
a.stilul autoritar: parintii sunt calzi, fermi, au standarde pentru copii lor, îi încurajeaza, permit luarea deciziilor si asumarea de reponsabilitati. Copii din aceste familii sunt prietenosi, coperanti, încrezatori în sine, responsabili, politicosi, adaptabili, curiosi, competenti.
b.stilul autoritarian: parintii sunt duri, pedepsesc, impun o disciplina severa, pretind supunere, nu acorda recompense. Copiii din aceste familii sunt neprietenosi, putin sociabili, timorati, artagosi, dependenti.
c. stilul permisiv: parintii acorda libertate completa copilului, copilul face ceea ce doreste, parintii sunt pasivi sub aspectul disciplinei.Copiii din aceste familii sunt imaturi, agresivi, lipsindu-le încrederea în sine si autocontrolul.
d. stilul indiferent: parintii nu se intereseaza de copii, nu le ofera copiilor nici un fel de responsabilitati. Copiii sunt impulsivi, deseori au un comportament delicvent.
În cazul parintilor putem distinge urmatoarele defecte: incapabili sa îsi iubeasca copiii, teama permanenta pentru copiii, hiperprotectionism, perfectionism, spirit posesiv, narcisism, nervozitate.
educatie recurenta- liceu, învatamântul superior,
educatie prin formare continua.
educatie transformatoare: comportamente simple, corectarea si eliminarea defectelor,
educatie conservatoare: de ocrotire, prevenire, rutina.
educatie întemeiata pe principii stiintifice,
educatie empirica, ca mestesug,tehnica,etc.
-criteriul axiologic: educatie reusita, eficienta, ineficienta.
-criteriul pragmatic:activitati educative oportune-inoportune, creative.
-criteriul normativ-deontic: cu respectarea normelor si prescriptiilor deontologice, a regulilor procedurale, activitati educative obligatorii, permisive, interzise.
TIPURILE DE EDUCAŢIE
Tipurile curente de educatie sunt:
educatia formala(în limba latina formalis înseamna oficial),
educatia non-formala(în limba latina non-formalis înseamna în afara formelor de educatie);
educatia informala( în limba latina informalis înseamna fara forma, involuntar, inconstient, neasteptat).
Este constituita din actiuni intentionate, educatia realizându-se prin sistemul de scoli, respectiv prin sistemul de învatamînt care este structurat pe cicluri si ani de studiu sau pe o perioada de vârsta specifica.
lectii cu tematica generala.
lectii cu deschidere pentru informatia primita în cadrul non-formal sau informal,
- lectii desfasurate de catre profesori care au specialitati diferite sau de echipe de profesori,
lectii pe teme extrascolare de actualitate, ore de sinteza,
completarea învatamântului din clasa cu studiul independent,
introducerea unor discipline optionale, abordarea din punct de vedere interdisciplinar, pluridisciplinar si transdisciplinar,
activitati de evaluare în care sunt incluse observatii critice cu privire la activitatile extrascolare,
atragerea comunitatii locale în parteneriat cu scoala.
Din perspectiva teoriei educatiei distingem:
Educatia intelectuala(cu paragigmele: intelectualista, formativista, constructivista, etc.)
Eduactia morala
Educatia religioasa
Educatie estetica
Educatie fizica
Educatie tehnologica
Educatie sexuala
Noile educatii: Educatie ecologica; Edicatie pentru drepturile omului; Educatie pentru democratie; Educatie pentru pace.
Vezi:
Elena Macavei: Teoria educatiei . vol. I si II. Editrua Aramis, Bucuresti.
Mariana Momanu: Introducere in teoria educatiei. Editura Polirom, Iasi, 2002.
|
