Formarea deprinderilor de autocontrol - premisa a insusirii scrierii corecte
Ciclul primar, ca parte integranta a sistemului de invatamant, are o contributie specifica la dezvoltarea multilaterala a elevilor. Principala sarcina a acestui ciclu este aceea de a-i familiariza pe elevi cu cele mai eficiente tehnici sau instrumente ale activitatii intelectuale. Tocmai de aceea, principala functie a ciclului primar este functia instrumentala. In randul instrumentelor activitatii intelectuale, cele mai importante sunt cititul si scrisul. A invata pe micii scolari sa citeasca si sa scrie, in perspectiva evolutiei lor intelectuale viitoare, inseamna a-i invata cum sa invete, folosindu-se de aceste instrumente de cunoastere. A instrui elevii cum sa studieze inseamna a-i inarma cu tehnici pe care sa le poata folosi in mod indeopendent, in vederea acumularii unor noi cunostinte, a formarii lor multilaterale in conditiile educatiei permanente. Formatia pe care le-o asigura scoala trebuie sa permita punerea de acord a pregatirii dobandite in scoala cu noile cerinte ale contemporaneitatii, printr-un sustinut efort de autoinstruire.
Din multimea faptelor si fenomenelor de care se ocupa stiinta in baza careia s-a constit 616c29g uit ca disciplina scolara, studiul limbii romane a retinut acele elemente ale sistemului general al limbii care, insusite de elevi, sa poata asigura indeplinirea sarcinilor ce-i revin pe linia realizarii obiectivelor scolii. Prin urmare, insusirea principalelor elemente ale sistemului fonetic este necesara invatarii citirii si scrierii. Contribuind la formarea si dezvoltarea auzului fonematic al elevilor, se asigura rostirea corecta a sunetelor limbii. Cunostintele teoretice de fonetica fundamenteaza formarea deprinderilor ortoepice si a unor deprinderi ortografice. Studierea elementelor de baza ale sistemului lexical urmareste precizarea si activizarea vocabularului, ajuta pe elevi sa inteleaga mai bine valoarea cuvantului ca unitate structurala a limbii si sa distinga latura formala a acestuia de cea semantica, le dezvaluie mijloacele de imbogatire a vocabularului, contribuie la sporirea bagajului lor lexical. Dar, in cadrul studiului, locul de frunte il ocupa gramatica. In exercitarea functiei de comunicare pe care o indeplineste limba, gramaticii ii revine rolul de a coordona elementele sistemului sau general. Daca sunetele (de care se ocupa fonetica) reprezinta aspectul material al cuvintelor, iar cuvintele (vocabularul) constituie doar materialul de constructie al limbii, aceasta nu-si poate indeplini functia de comunicare decat daca elementele vocabularului sunt imbinate intre ele cu ajutorul gramaticii, definita ca ansamblu de reguli privind modificarea cuvintelor (morfologia) si imbinarea lor in propozitii si fraze (sintaxa).
Strans legate intre ele, notiunile de limba care se studiaza in scoala, desi fac parte din sectoare diferite, nu pot fi predate separat, izolat, in clase deosebite, ci numai in legatura unele cu altele. Dar, caracterizate printr-un inalt grad de abstractizare si generalizare, aceste notiuni nu pot nici sa fie predate dintr-odata, integral si la nivelul deplinei lor elaborari. Datorita specificului si stransei legaturi dintre ele, procesul predarii si insusirii acestor notiuni este un proces complex, laborios, si uneori destul de dificil. Pentru a putea rezolva cu maximum de eficienta problemele si a asigura realizarea sarcinilor studiului, acest proces trebuie organizat si desfasurat tinandu-se seama de specificul continutului predarii, de particularitatile varstei scolarilor, pe diferite trepte ale dezvoltarii lor, ca si de orientarile pedagogiei, in primul rand de principiile didactice fundamentale. Astfel, respectarea principiului insusirii constiente si active impune orientarea procesului de invatamant spre intelegerea obiectivelor si importantei disciplinei, a esentei fenomenelor de limba studiate, a relatiilor dintre ele, a legaturii lor cu practica, intelegere care implica activizarea si dezvoltarea continua a procesului gandirii, folosirea si perfectionarea folosirii operatiilor si procedeelor logice. Aceasta intelegere asigura interesul elevilor pentru studiul limbii, o atitudine lucida fata de calitatea propriei exprimari, efectuarea eforturilor necesare pentru depasirea eventualelor dificultati si dobandirea posibilitatilor de autocontrol si autoreglare a exprimarii orale si scrise, potrivit normelor limbii.
Ca in orice proces de invatare, si in invatarea ortografiei si punctuatiei randamentul optim este obtinut de masura in care elevii participa activ, depun un efort intelectual propriu in procesul respectiv. Acest adevar iese cu atat mai mult in evidenta in pocesul invatarii scrierii corecte. Angajarea efortului propriu al elevilor este determinat de continutul acestor deprinderi si de particularitatile fizice si psihice ale copiilor. Fiind vorba de o activitate intelectuala ce trebuie extinsa pana la nivel de deprinderi, calitatea acestora este determinata de calitatea exercitiilor efectuate de fiecare elev in parte, iar succesul in formarea acestor deprinderi este asigurat de capacitatea elevilor de a le efectua in mod independent. De aici rezulta si necesitatea de a cultiva capacitatea de munca independenta a fiecarui elev, astfel incat ei sa exerseze corect, prin efort propriu, actiunile pe care le vor interioriza pentru a ajunge in cele din urma la deprinderi. De asemenea, succesul in invatarea scrierii corecte depinde, in mare masura, de capacitatea de a se autocontrola in timpul exersarii acestor deprinderi. In conditiile in care activitatea didactica se desfasoara in colective de elevi, numai controlul efectuat de invatator, chiar daca se face sistematic, nu este suficient. El trebuie completat cu autocontrolul fiecarui elev. Acesta poate fi eficient numai daca elevii dispun de anumite instrumente de autocontrol constientizate. Asemenea instrumente vor servi elevilor in intreaga activitate de perfectionare a scrisului, pana cand acestea vor deveni instrumente de autoinstruire.
In ce priveste formarea deprinderilor de scriere corecta si a capacitatilor de autocontrol se poate face apel chiar la elementele sistemului general al limbii.
In predarea fonologiei, spre exemplu, nu trbuie sa generalizam procedeul: de la analiza fonologica la aplicatiile de ortografie pentru ca in multe cazuri norma ortografica nu corespunde cu pronuntarea normala. Deci, pentru a da elevilor posibilitatea de a se autocontrola, ar fi mai potrivit ca, in cazurile de acest fel, sa pornim de la analiza grafiei, pentru a stabili normele: in ce conditii trebuie sa se scrie e (nu: ie), a (nu: ia), ea (nu: ia) etc. Principalul neajuns al predarii consta in faptul ca pentru cazurile de neconcordanta intre norma ortografica si realitatea lingvistica nu se dau reguli in nici o clasa. La clasele mici, modul de lucru (fara indicarea normelor) este determinat de conceptia ca particularitatile psihice ale elevilor din aceste clase si insuficienta cunostintelor teoretice nu permit generalizari la nivelul regulilor. Pentru formarea deprinderilor de ortografie se recomanda apelul la analizatorii auditivi si vizuali si efectuarea cat mai multor exercitii de scriere, pentru ca ortografia sa se fixeze si prin memoria motorie. Deprinderile de ortografie a diftongilor ia, ie, oa, ua, ua, a vocalelor a si e din hiaturile i-a, i-e, a vocalelor a si a din hiaturile u-a, u-a si a grupurilor cea, gea, chea, ghea se formeaza greu. Necunoasterea normelor de ortografie face sa se mentina multa vreme greseli de tipurile: hartiie pentru hartie, ruata pentru roata, luua pentru lua, a cincia pentru a cincea, mergia pentru mergea, chiama pentru cheama etc. Pentru inlaturarea acestor neajunsuri este necesara analiza materialului lingvistic pana la relevarea posibilitatilor de autocontrol si trebuie sa indrumam in prealabil elevii dupa ce sa se conduca pentru a nu gresi. Activitatea de orientare prealabila este o conditie de baza, un moment firesc si necesar fara de care deprinderea nu se poate realiza.
Un principal mijloc de autocontrol este exprimarea articulata, chiar daca scrierea nu corespunde intotdeauna cu pronuntia. ,,A articula clar si a pronunta exact, afirma Robert Dottrens, este un semn de buna crestere si pentru invatatori o calitate profesionala." Cultivarea atenta si sub toate aspectele a limbii vorbite este cu atat mai importanta, cu cat ea influenteaza nemijlocit limba scrisa. Calitatea limbii vorbite reprezinta, in ultima instanta, unul dintre cele mai eficiente instrumente de prevenire a greselilor de scriere ale elevilor, de autocontrol.
Dar, cum am mai aratat, exista cazuri in care scrierea cuvintelor nu coincide cu pronuntarea lor, asa ca elevii trebuie pusi in situatia de a observa, de a analiza, de a motiva si de a aplica faptele de limba. Prin motivarile ortografice urmarim aprofundarea rationala a faptului lingvistic. Intrucat cunostintele bazate pe rationament sunt mai durabile, prezentarea regulilor de ortografie, pornind de la cuvantul scris la cel vorbit, devine necesara. Astfel, motivarile ortografice vor constitui un mijloc eficient de formare a unor deprinderi de exprimare corecta, scrisa si orala, si de precizare a cunostintelor de limba. Cuvantul, ortograma, grupul de cuvinte, ca unitate ortografica, va fi retinut mai usor, intrucat prin motivarea ortografica, scrierea sa e sustinuta logic si gramatical, devenind un proces constientizat, care va impune rostirea corecta si va duce la evitarea oscilatiilor si nesigurantei.
In ceea ce priveste sistemul vocabularului, se intalnesc adesea cazuri in care un cuvant este folosit impropriu (de exemplu: ,,Grupul de copii zumzaia ca un stupar.", ca si cand stupar ar fi sinonimul lui prisaca si nu numele omului care se ocupa cu stuparitul), sau propozitii in care se afla cuvinte din aceeasi familie lexicala: ,,Citind cartea <<Amintiri din copilarie>>, cititorul ramane fermecat." Pentru inlaturarea acestor neajunsuri, este necesar sa acordam o mai mare atentie imbogatirii, precizarii si infrumusetarii vocabularului elevilor. Prin continutul tuturor lectiilor, dar mai ales al celor de limba romana (citire, lectura, comunicare), se largeste considerabil orizontul de cunostinte al elevilor si le formeaza un numar mare de reprezentari si notiuni. Insusindu-le prin intermediul limbii, elevii isi insusesc, concomitent si echivalentul lor verbal, concretizarea lexicala. Impreuna cu imbogatirea vocabularului, elevii vor cunoaste valoarea lui (ca material de constructie pentru gramatica), precum si caile de imbogatire a acestuia. Inca din clasele mici elevii afla ca sunt cuvinte asemanatoare ca forma dar cu intelesuri diferite (omonime, omografe), cuvinte care au acelasi inteles (sinonime) sau cuvinte cu inteles opus (antonime). Familiarizarea cu aceste notiuni , fara definitie si fara termenul care le denumeste se sprijina pe acumularile obtinute de copii prin practica. Odata cu insusirea unor asemenea cunostinte se urmareste imbogatirea si precizarea lexicului elevilor, dar si crearea unui suport, a unui punct de sprijin pentru acumularea altor cunostinte. De aceea, in exemplificarea antonimelor, spre exemplu, e bine sa se foloseasca nu numai cuvinte deosebite ca forma, ci si derivate cu prefix negativ (disciplinat - indisciplinat, odihnit - neodihnit, coase - descoase).
In clasele primare, insusirea scrierii corecte se bazeaza pe reprezentarile realizate mai ales cu contributia analizatorilor vizuali si auditivi. De aceea, perceptia vizuala a modelului, reprezentarile grafice insusite pe cale vizuala sunt puncte de sprijin ale insusirii regulilor ortografice si de punctuatie. Totodata, ele pot constitui instrumente de autocontrol. ~inand seama de acest lucru se pot afisa in clasa tabele cu ortograme si fise ortografice. In aceste tabele, ortogramele vor fi prezentate pe rand si vor fi expuse un timp suficient pentru a fi insusite si fixate, dupa care vor fi inlocuite cu altele noi. Observarea si citirea situatiilor ortografice si de punctuatie, pe text, e bine sa se realizeze in legatura cu fiecare text oferit de manual, iar in explicarea ortogramelor sa se precizeze ca liniuta de unire marcheaza rostirea impreuna a cuvintelor pe care le uneste. Asadar, elevii au urmatoarele posibilitati de a se controla:
- se scrie ia daca poate fi inlocuit cu a lua; daca nu se poate inlocui, se scrie i-a (i-a dat i a dat ei, i);
- in cazul neam, daca poate fi inlocuit cu popor se scrie intr-un cuvant, daca nu, se scrie ne-am (ne-am dus i am dus pe noi, ne).
Tot in vederea formarii capacitatilor de autocontrol este foarte important ca exercitiile de copiere sa nu se faca mecanic, fapt care ar duce la scrierea cu multe greseli: omisiuni sau adaugiri de litere, cuvinte, semne de punctuatie etc. Copierea presupune: citirea textului de copiat, citirea fiecarei propozitii, reluarea cuvintelor sau a grupurilor mici de cuvinte, citirea si apoi scrierea lor din memorie. Urmeaza recitirea fiecarei propozitii scrise, verificarea scrierii semnelor de punctuatie, iar in final, recitirea integrala a textului copiat cu operarea unor corectari. In cazul dictarilor, dupa terminarea acestora, invatatorul citeste in intregime textul. Citirea invatatorului trebuie sa aiba un ritm corespunzator, atat puterii de urmarire a elevilor, cat si efectuarii eventualelor corectari. Elevii sunt lasati sa-si citeasca singuri lucrarea facand astfel autocontrolul. O mare importanta o au dictarile cu prevenirea greselilor care constituie o metoda foarte frecventa de verificare a modului in care s-au inteles explicatiile date in legatura cu insusirea unei norme de scriere. Exercitiile prealabile au menirea de a clarifica anumite neintelegeri si de a preveni fixarea gresita a regulilor de scriere. De exemplu, dupa ce textul care urmeaza a fi dictat s-a scris la tabla, se realizeaza observarea si citirea situatiilor ortografice si de punctuatie, se explica unele forme ortografice si folosirea semnelor de punctuatie, scrierea unor cuvinte. Explicatiile le dau elevii cu ajutorul invatatorului. Se sterge textul de pe tabla, apoi se trece la dictarea propriu-zisa.
Corectarea de catre elevi a propriei teme ajuta la formarea deprinderilor de scriere corecta. Se considera ca, indiferent de ce s-a intamplat inainte de dictare, indiferent de forma si de masura pregatirii, este necesara revizuirea activa a celor scrise. Elevii trebuie sa-si confrunte scrisul spontan cu regulile care-l justifica (G.Lombardy). Pentru a proceda cu metoda, copilul trebuie ajutat. I se poate spune, de exemplu, sa-si citeasca de mai multe ori textul, pentru fiecare lectura propunan-du-i-se un obiectiv, un punct de vedere, o categorie de fapte pe care sa o aiba in atentie: o data pentru a verifica ortografia cuvintelor, o data pentru verificarea semnelor de punctuatie. Copilului i se lasa libertatea de a consulta orice document crede de cuviinta: manualul, caietul, un dictionar, Indreptarul, eventual carnetul lui de ortografie sau de a intreba invatatorul atunci cand are nedumeriri.
Formarea la fiecare elev a capacitatii de a se autocontrola, reprezinta o conditie de baza in realizarea unei scrieri corecte. De rapiditatea cu care isi sesizeaza propriile greseli depinde posibilitatea de prevenire a greselilor si de corectare timpurie a acestora. Elevii mici observa cu destula greutate propriile lor greseli, dar, pe baza experientei acumulate treptat, ajung sa faca acest lucru imediat sau chiar in momentul comiterii lor. De aceea, in orice activitate de scriere este necesar sa se urmareasca formarea si dezvoltarea capacitatilor de autocontrol, de a sesiza cu usurinta si cat mai repede greselile.
|
