b. Formularea obiectivelor de evaluare, pornind de la analiza de curriculum
Scopul studierii istoriei în perioada scolaritatii obligatorii este acela de-a forma un tânar cu o cultura comunicationala de baz&# 24524d318y 259;, capabil sa înteleaga lumea, sa comunice si sa interactioneze cu semenii, sa-si utilizeze în mod eficient si creativ capacitatiile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viata cotidiana, sa poata continua în orice faza a existentei sale procesul de învatare, sa fie sensibil la frumosul din natura si la cel creat de om.
Dintre evolutiile majore ale teoriei si practicii educative care au avut la originea lor problemele evaluarii, una dintre cel mai importante este, fara indoiala, aceea privind obiectivele educationale si taxonomiile de obiective.
Cunoscuta taxonomie a obiectivelor educationale elaborata de B.S. Bloom îsi are sorgintea tocmai în problemele de examinare si evaluare. Succesul de care s-a bucurat taxonomia lui Bloom si, în general ideea definirii operationale a obiectivelor este, fara îndoiala, expresia nevoii de rigoare în actul proiectarii si evaluarii procesului de învatamânt, caci numai pe baza obiectivelor clar definite se pot construi criterii obiective si coerente de evaluare.
Precizia si eficienta evaluarii sunt strâns legate de formularea obiectivelor si de desfasurarea demersurilor de instruire. În aceste conditii, probele de evaluare trebuie selectate si elaborate în strânsa legatura cu obiectivele (cadru, de referinta si operationale) si, mai ales în functie de gradul de complexitate al obiectivului (asimilare de cunostinte, aplicatie, sinteza, evaluare), precum si în functie de rezultatele asteptate ale instruirii (cunostinte, deprinderi sau capacitati intelectuale, priceperi si deprinderi practice, comportament ).
Verificarea si aprecierea progresului scolar al elevilor în procesul receptarii istoriei în scoala sunt operatii complexe, care suscita, mai ales în ultima vreme, ample discutii. Ele trebuie încadrate în viziunea de ansamblu, moderna privind tehnica instruirii si sarcinilor speciale ale disciplinei. În acest context, ne întrebam ce trebuie sa verificam si sa evaluam, atunci când ne propunem aceste obiective, în procesul didactic al receptarii istoriei românilor? În primul rând trebuie sa stie sa plaseze în timp si spattiu faptele; sa selecteze, sa utilizeze si sa analizeze informatiile furnizate de sursele istorice; sautilizeze în contexte noi termenii istorici învatati; sa poata fi capabil sa prezinte relatia cauza-efect din perspectiva istorica. Cred ca toate acestea trebuie sa stea în atentia celui care verifica si evalueaza procesul scolar în studiul istoriei, dar cu o conditie esentiala, si anume: sa se aiba în vedere un dozaj al obiectivelor, determinat de specialitatea artistica a domeniului investigat. În consecinta, obiectivele prioritare trebuie sa fie gradul de dezvoltare a receptivitatii istorice a elevilor si activarea cunostintelor pentru a percepe si a realiza fapte de comunicare, orala si scrisa.
În aceasta viziune, verificarea si aprecierea elevilor are în vedere, totodata, si evaluarea deprinderilor, priceperilor, aptitudinilor, în strânsa legatura cu dezvoltarea posibilitatilor de comunicare.
Cantitatea de informatii (istorico-sociale) nu trebuie sa cunostituie un obiectiv important, ci unul subsidiar.
În verificarea si evaluarea progresuli scolar la disciplina istorie sunt implicati factori precum: programa scolara (etalon al cunostintelor, priceperilor si deprinderilor pe care trebuie sa le dobândeasca elevii), profesorul si elevul.
Este recunoscut faptul ca structurarea continutului învatamântului ilustreaza implicit obiectivele educationale, tipurile de experiente de învatare menite sa contribuie la realizarea acestora, formele de organizare a instruirii si învatarii si, din perspectiva care ne intereseaza, prefigureaza modalitatea de evaluare.
Sub acest aspect am urmarit urmatoarele obiective de evaluare care sunt strâns legate de curriculum:
Plasarea, în timp si spatiu, a faptelor istorice;
Selectarea, utilizarea si analizarea informatiilor furnizate de surse istorice;
Utilizarea în contexte noi, a termenilor istorici învatati;
Prezentarea relatiei cauza-efect din perspective istorica.
Folosind un cadru de referinta mai larg decât cel dat de obiectivele educationale, adica luând în consideratie ansamblul factorilor, conditiilor si componentelor procesului de învatamânt, evaluarea - prin rezultatele ei devine o sursa de obiective, ea indica nu numai gradul în care obiectivele au fost realizate,dar si daca aceste obiective au fost corect stabilite.
|
