Functia de decizie – factor comun al celorlalte functii si mijloc de materializare a tuturor actiunilor de conducere in invatamant
Decizia este una din cele mai complexe si mai importante functii ale conducerii, fiind considerata „momentul central al conducerii”, „esenta intregii activitati de conducere”, „punctul culminant al procesului conducerii” sau „factorul comun al tuturor functiilor conducerii”. Procesul de conducere este prin natura lui o inlantuire de decizii, care constituie fundamentul exercitarii oricareia din celelalte functii: prognoza – planificare, organizare – coordonare, indrumare si control. Ca functie si, in acelasi timp, ca instrument principal al activitatii oricarui conducator, decizia intervine in orice actiune pe care acesta o intreprinde, indiferent de nivelul ierarhic la care se afla.
Dintre acceptiunile date conceptului 'decizie', cea mai des intalnita este aceea de proces de alegere, in mod deliberat, a unei linii de actiune pentru a ajunge la un anumit rezultat. sau, in alti termeni, selectarea unui curs al actiunii dintr-un numar de alternative. Pentru invatamant, termenul de decizie desemneaza totalitatea hotararilor privitoare la structura, continutul si tehnologia educationala in ansamblul sistemului de invatamant sau cele care privesc un domeniu partial al acestuia. Fiecarei trepte a conducerii in invatamant ii corespunde o suita determinata de decizii, care vizeaza, in ultima instanta, satisfacerea cerintelor educatiei si a cererii de educatie, transmiterea de valori si norme in vederea formarii unor personalitati apte de inovatie si progres, capabile sa se realizeze si sa promoveze progresul intregii societati, stimularea particip 353b18d 9;rii cu raspundere la treburile obstesti.
Se intelege ca deciziile cele mai importante privesc scopul catre care tinde un conducator sau un organ de conducere. Decizia nu vizeaza insa numai scopul sau obiectivul de ales ci si obiectul activitatii, mijloacele, ordinea si natura operatiilor, precum si selectarea informatiilor. Deciziile privind obiectul si mijloacele sunt subordonate in genere celor privind scopul, cele privind operatiile depind de obiect si mijloace.
Indiferent de continut, de obiective si de metodologie, orice act de decizie implica o activitate de selectie si de optiune intre cel putin doua alternative posibile, din care una devine definitiva. In cazul in care nu este de facut nici o alegere, modalitatea de actionare in situatia determinata fiind unica, natural ca nu poate fi vorba de nici o decizie.
Importanta deciziilor – ca expresie a asumarii responsabilitatii conducatorilor si de suportare a consecintelor datorate optiunilor facute – depinde de amploarea actiunilor posibile pe care le declanseaza, de durata acestor actiuni, de numarul si calificarea oamenilor antrenati nemijlocit in realizarea lor, de volumul schimbarilor provocate in situatiile existente si de masura in care determina situatiile viitoare. Pe temeiul structurii specifice a sistemului nostru de invatamant, actele de decizie au un rol reglator, fiind instrumente de conducere a sistemului si procesului de invatamant, de dezvoltare si de perfectionare a acestora. Ele au o cauzalitate obiectiva, avand rolul de prim ordin de a exprima unitatea dialectica a invatamantului cu sistemul social global. In acest sens, deciziile din invatamant vizeaza aspectele cantitative si calitative de optimizare a continutului, metodelor si mijloacelor de instruire si educare, in raport cu nivelul de dezvoltare economica, sociala si culturala din prezent si in perspectiva.
Data fiind importanta deciziilor in activitatea de conducere si faptul ca in actul de decizie se ia in consideratie un complex larg de parametri obiectivi si subiectivi, interni si externi, necesari si intamplatori, cauzali si conditionali, ne propunem sa circumscriem cateva aspecte privitoare la tipurile de decizii, conditiile pedagogice determinante ale luarii unei decizii si mecanismul procesului deciziei.
Tipologia deciziilor
De la formele cele mai simple – „a decide b” – pana la formele mai complexe ale conducerii invatamantului – „a decide b pentru c referitor la d si e” – se constata o pluralitate de tipuri de decizii determinate de cine decide, ce decide, pentru cine, referitor la ce, in ce forma. Este necesar ca gama foarte larga de decizii sa fie sistematizata dupa anumite criterii, pentru a ne da seama de tehnologia pedagogica a procesului de elaborare a unei decizii (care poate fi stabilita si invatata stiintific, nicidecum lasata numai pe seama experientei si intuitiei), de determinarea naturii si volumului informatiilor necesare, de factorii care pot influenta continutul si calitatea acesteia, precum si de factorii care conditioneaza aplicarea ei eficace.
Tipologia deciziilor este bazata pe combinarea a trei criterii: a) campul de actiune al deciziilor, in functie de nivelul la care se iau, importanta deciziilor, actiunile pe care le declanseaza, durata pentru care sunt dirijate fortele si mijloacele de educatiei; b) domeniile in care se aplica; c) gradul de cunoastere anticipata a efectelor deciziilor luate.
a) Dupa campul de actiune al deciziilor, nivelul ierarhic la care se iau, importanta etc., distingem in primul rand deciziile strategice si deciziile tactice.
Deciziile strategice afecteaza cel mai profund viata institutiilor de invatamant de toate gradele, intrucat se refera la obiectivele esentiale ale acestora, jaloneaza evolutia si dezvoltarea lor din perspectiva intereselor si necesitatilor fundamentale ale societatii noastre, reglementeaza aceasta evolutie si dezvoltare prin diferitele hotarari, prevederi si masuri privind intregul ansamblu al sistemului de invatamant sau diferitele sale compartimente. Deciziile strategice se transpun in legi, decrete si hotarari. Prin aria de aplicabilitate, deciziile strategice se divizeaza in:
- decizii strategice de legislatie scolara generala, care vizeaza totalitatea sistemului de invatamant, toate gradele, compartimentele, nucleele sale ierarhice;
- deciziile strategice particulare, care privesc cu prioritate anumite grade, compartimente sau domenii principale ale invatamantului, ai caror parametri functionali se cer a fi optimizati intr-o etapa determinata.
Transformarea in fapt a deciziilor strategice reclama activitatea sustinuta atat a organului central, cat si a celorlalte organe de educatie si invatamant, ale caror actiuni se inscriu pe liniile directoare anticipatoare date. Pe deciziile strategice de legislatie scolara generala se grefeaza deciziile strategice operationale fundamentate pe cercetari pedagogice bine coordonate, sunt continuu sub controlul public si in confruntare cu cercurile stiintifice de specialitate. Confruntarea problemelor de legislatie scolara cu opinia publica da siguranta ca destinele invatamantului sunt incredintate competentelor si se integreaza optimal obiectivelor urmarite.
Deciziile tactice sunt luate in cadrul stabilit de deciziile strategice, detaliindu-le si determinand programele concrete de actiune. Ele se refera la domenii mult mai restranse de activitate in comparatie cu deciziile strategice, dar necesita cunostinte de specialitate mai detaliate in anumite domenii. Spre exemplu, in cadrul aceleiasi linii strategice generale – modernizarea continutului invatamantului prin adaosuri de noi achizitii stiintifice, prin eliminarea cunostintelor depasite, prin restructurarea dupa noi criterii a acestui continut la fiecare grad si tip de scoala – numarul deciziilor tactice raportate la modalitatile concrete de realizare in cadrul fiecarei trepte ierarhice este foarte mare. Intr-un fel se pun problemele pentru Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, caruia grupuri diferite de specialisti de la una si aceeasi disciplina ii pot prezenta, pe baza aceleiasi linii strategice, proiecte de programa care prezinta deosebiri din punctul de vedere al continutului, al succesiunii materialului, al ponderii acordate lucrarilor practice si a unor capitole in raport cu altele; altfel se pun problemele in activitatea unitatilor de invatamant, unde intervin deciziile specifice ale profesorilor, exprimate in suita operatiilor actionale realizate in functie de situatiile particulare ale claselor unde predau, de priceperea si de capacitatea lor.
Tot dupa criteriul importantei, al nivelului ierarhic si al timpului de actiune al deciziilor, sunt intalnite si alte clasificari, apropiate in fond de impartirea analizata mai inainte. Astfel, se vorbeste despre decizii care vizeaza obiectivele previzionale si decizii care vizeaza obiectivele curente, precum si de decizii adaptive, in cazul aplicarii unor legi, norme, instructiuni generale (se iau de obicei de nivelele inferioare ale conducerii) si creatoare, in cazul solutionarii unor situatii inedite. De asemenea, din alt unghi de vedere, se poate vorbi de deciziile personale si de deciziile altora, decurgand din repartizarea progresiva a muncii intre mai multe persoane, repartizare care antreneaza o separatie ierarhica intre sarcina de luare a deciziei si aceea de executie.
Retinem ca in invatamant decizia este elementul definitoriu al activitatii oricarui conducator, ea intervenind in orice actiune pe care acesta o intreprinde, indiferent de nivelul ierarhic la care se afla in cadrul sistemului de invatamant.
Deciziile care caracterizeaza activitatea la clasa au un aspect profesional foarte pronuntat si sunt legate de continutul lectiilor, de metodele de optimizare a predarii, de modalitatile de antrenare a elevilor etc. Cadrul si implicatiile unor astfel de decizii izvorasc din multiplele situatii specifice ale conducerii activitatii instructiv – educative, privesc fenomene de mica extindere si au consecinte imediate sau apropiate. Deciziile operationale de activitate curenta constituie, de regula, materia prima pentru alte decizii de acelasi gen.
b) Dupa parerea noastra, al doilea criteriu de clasificare a deciziilor nu necesita o analiza speciala, intrucat domeniile de aplicare a deciziilor tin de resortul evidentei (ansamblul invatamantului sau numai anumite grade ale acestuia; structura organizatorica; continutul invatamantului; pregatirea si perfectionarea corpului didactic; numirea, transferarea si promovarea acestuia; investitiile financiare; selectia elevilor in diverse trepte ale invatamantului etc.).
c) Cel de al treilea criteriu de clasificare – dupa gradul de cunoastere a efectelor diferitelor decizii – se refera in principal la deciziile luate in situatii de certitudine sau, dimpotriva, de incertitudine. Intre cele doua limite – adica intre efectele previzibile cu o probabilitate vecina cu certitudinea si efectele care se situeaza la limita incertitudinii – exista o infinitate de situatii in care se pot lua decizii. Deciziile luate in situatii de certitudine sunt cele care conduc la un singur rezultat, cunoscut apriori; acest rezultat este singurul posibil, el realizandu-se cu probabilitate de 100%. Majoritatea deciziilor luate la nivelele de baza ale ierarhiei conducerii se incadreaza in aceasta categorie.
Exista insa decizii care pot conduce la mai multe rezultate, realizabile cu probabilitati diferite. Acestea sunt deciziile aleatorii, in care exista o distributie de probabilitati pentru determinarea carora se recurge la analiza statistica.
Deciziile luate in situatii de incertitudine isi fixeaza jaloanele mari prin planificari de perspectiva, a caror realizare este influentata de mai multe elemente imprevizibile. Pentru acest motiv planificarile trebuie sa se caracterizeze prin elasticitate, in sensul unei permanente puneri de acord si orientari in raport cu evolutia situatiilor economice, sociale si culturale in care se desfasoara procesul de invatamant.
Conditiile si etapele procesului de elaborare a deciziilor
Inainte de a prezenta conditiile ce se impun a fi respectate in procesul luarii deciziilor, am vrea sa facem precizarea ca in raport cu clasificarea acestora dupa criteriile mentionate in paragrafele precedente, ne vom referi cu precadere la deciziile strategice luate fie la nivelul organului de control de educatie si invatamant, fie la nivelul organelor ierarhice intermediare (inspectorate scolare) sau al conducerii institutiilor scolare. De altfel, pe masura ce urcam pe treptele ierarhice superioare, deciziile au din ce in ce un mai accentuat caracter strategic, sunt putine la numar, au repercusiuni mai ample asupra sistemului de invatamant si implica un mai mare grad de responsabilitate. Pe masura ce coboram spre treptele de baza, pana la activitatea la clasa a cadrului didactic, creste frecventa deciziilor curente, aria lor de actiune se ingusteaza, iar pregatirea stiintifica in specialitatea respectiva a celor ce iau astfel de decizii joaca un rol din ce in ce mai mare. Implicatiile unor astfel de decizii fiind mai restranse ca sfera de cuprindere a populatiei scolare, in ceea ce urmeaza ne vom referi mai ales la deciziile luate la nivelul institutiilor si al organelor de invatamant. Subliniem ideea ca deciziile obisnuite luate in cadrul relatiei nemijlocite educator-scolar se complica atunci cand se iau la nivelul conducerii scolii si devin deosebit de complexe cand se iau de organele din varful ierarhiei, datorita faptului ca raza lor de actiune este foarte mare, iar interactiunile si interdependentele dintre diversele sectoare, grade, compartimente si factori interni si externi, obiectivi si subiectivi ai invatamantului au crescut, la randul lor, in complexitate. In acest cadru, se impune cu necesitate stabilirea unor conditii pedagogice dupa care sa ne ghidam in procesul luarii deciziilor.
Responsabilitatea colectiva si individuala in luarea deciziilor si intreprinderea actiunilor pentru transpunerea lor in viata justifica necesitatea ca pe langa informarea multilaterala, organul central de invatamant si cercetarea pedagogica sa experimenteze sistematic, sa analizeze minutios atat elementele unor decizii cu finalizare imediata in invatamant (noi planuri si programe pentru diverse tipuri de scoli, noi indrumari metodice pentru cadrele didactice, modalitati de realizare a pregatirii tehnico-productive a elevilor, fise pedagogice pentru diversele cicluri scolare, tehnica docimologica etc.), cat si desfasurarea unui ansamblu de studii si experimente in baza unui program-proiect de cercetari multidisciplinare care sa vizeze o imbunatatire integrala, unitara si profunda a intregului sistem de invatamant. Aceste cercetari diversificate vor asigura continuu orientarea invatamantului spre viitor, in conditia in care rezultatele lor vor fi validate intr-un numar de scoli-pilot si extinse treptat intr-o arie suficient de larga si reprezentativa, care sa ofere factorilor de analiza si decizie garantia aplicativitatii si eficacitatii. Aceasta fundamentare se asigura recurgandu-se la cercetarea operationala, care are un domeniu extrem de larg de aplicabilitate si care face la randul ei apel la metode matematice de calcul de o diversitate apreciabila.
Tehnica cercetarii operationale este caracterizata prin urmatoarele trasaturi:
- este aplicabila numai de catre grupe formate din specialisti cu o gama foarte larga de specialitati (pedagogi, psihologi, matematicieni, automatisti, informaticieni, ciberneticieni, economisti, logicieni etc.);
- studiaza problemele prin prisma obiectivelor ce trebuie atinse, tinand seama de gradele de probabilitate diferite de realizare a acestora in diverse variante;
- trateaza toate problemele prin prisma eficientei, fapt ce permite determinarea acelor solutii care prezinta maximum de avantaje din acest punct de vedere;
- inlocuieste rationamentul personal obisnuit, intuitiv si empiric, cu rationamentul matematic care exclude subiectivitatea, imprecizia si care este acelasi pentru toata lumea;
- privita din unghi pedagogic, cercetarea operationala poate fi insusita, invatata, lucru imposibil in privinta deciziilor intuitive ale caror caracteristici nu pot fi definite si transmise altora spre insusire;
- constituie un mijloc de convingere foarte eficace, intrucat obiectivitatea rationamentului matematic nu poate fi pusa la indoiala;
- reclamand lucrul in grup, permite aprofundarea analizei fiecarei probleme, diversii membri ai echipei de cercetare relevand aspecte greu sesizabile pentru o singura persoana.
Domeniul de aplicabilitate al cercetarii operationale in problemele invatamantului este foarte larg. In rezolvarea acestei game intinse de probleme, cercetarea operationala foloseste mijloace matematic extrem de variate, care merg de la metodele clasice la cele moderne (modele deterministe – programarea liniara, programe dinamice, modele probabiliste etc.).
Subliniem faptul ca utilizarea mijloacelor oferite de cercetarea operationala in fundamentarea stiintifica a deciziilor presupune existenta unor specialisti ferm angajati, care sa fie intr-o permanenta legatura cu organul central de decizie, acesta exercitand actiunea de coordonare, preluare, aprobare si propagare a rezultatelor cercetarilor la scara nationala. Se consolideaza in acest fel si forta, si capacitatea organului central de decizie, prin faptul ca nu se sprijina numai pe datele si solutiile oferite uneori de colectivele temporar constituite pentru studiul unor probleme determinate, ci in primul rand pe informatiile si solutiile acumulate cu ajutorul unor riguroase mijloace stiintifice. Forta deciziei, care este fundamentata stiintific, creste considerabil.
Una din conditiile importante ale deciziei este reducerea, respectiv comprimarea perioadei de timp pentru luarea ei. Nu o data, unii conducatori intarzie momentul declansarii unor actiuni pana la faza in care sunt constransi de evenimente sau de alte organe superioare. De aceea, efortul pentru informarea multilaterala, pentru cercetarea temeinica, receptivitatea maxima se cere conjugat cu lupta impotriva taraganelii, a lipsei de curaj si energie in actiune, a ritmului de melc in asumarea unor responsabilitati decizionale care urmaresc ameliorari si transformari in sistemul muncii scolare. Cu cat se intarzie momentul inceperii actiunii, cu atat presiunea vietii sociale si a organelor superioare este mai mare, iar cei in cauza dispun de conditii din ce in ce mai putin favorabile luarii unor decizii corespunzatoare. Tendinta de a amana continuu luarea unor decizii indispensabile va determina aparitia treptata in randul colaboratorilor a unui climat de dezinteres, va duce la rutina, blazare si lipsa de eficacitate. Tocmai de aceea se cere conducatorilor un potential intelectual si o competenta profesionala deosebita, fermitate si clarviziune in indeplinirea sarcinilor de conducere, discernamant in stabilirea gradului de prioritate pe care-l prezinta anumite necesitati, precum si indepartarea unor “tendinte conservatoare din conceptia unor cadre privitor la modul de organizare si functionare a invatamantului”.
Tot legata de problema timpului este si transpunerea in practica a deciziilor in conditii bune, pentru ca daca nu capata viata, deciziile pot fi considerate in cel mai bun caz doar intentii valoroase. Efectele deciziilor in invatamant se fac resimtite pe durate de timp care sunt foarte variabile, in functie de natura acestor decizii. Bineinteles ca si in acest context se pun probleme privitoare la felul cum este transmisa o decizie, la felul cum este inteleasa de catre cei ce o transpun in practica, la operativitatea transmiterii ei, astfel incat ea sa ajunga pana la ultimul executant.
Motivarea deciziilor ofera, de regula, garantia de succes a indeplinirii lor. La deciziile luate in mod curent de conducatori, aceasta motivare se face mai intai in fata propriei lor constiinte etice si profesionale, trebuind ca mai intai ei sa fie convinsi de justetea masurilor luate si a dispozitiilor date. Deciziile trebuie explicate in detaliu si precis de catre conducatori, motiv pentru care ei trebuie sa aiba o disponibilitate spirituala pentru a le argumenta si pentru a-i convinge pe colaboratori sa fie alaturi de ei acolo unde si cand e nevoie. De altfel, o decizie este valoroasa in masura in care are la baza o motivare si un inalt nivel de intelegere, iar actiunile de infaptuire sunt in concordanta cu capacitatile celor care participa la aceste actiuni.
De asemenea, un conducator trebuie sa se asigure de faptul ca deciziile luate n-au fost uitate si sa urmareasca executarea lor, utilizand sistemul de control de tip feedback. Pentru a realiza acest lucru, el nu se rezuma numai la canalele de informatie ierarhica, filtrata, ci recurge la o informatie vie, directa, declansand cu acest prilej noi actiuni, luand noi masuri de corectare sau de impulsionare, adaptand la specific diversele decizii rezultante.
O alta conditie care decurge in mod direct din precedenta consta in aceea ca decizia presupune obligatia tuturor celor carora li se adreseaza de a contribui la indeplinirea ei, dar este necesar sa ramana suficient loc pentru decizii secundare sau derivate in decursul executarii, pentru ca fiecare sa poata contribui la imbunatatirea ei de detaliu, la adaptarea ei conform imprejurarilor concrete, la gasirea mijloacelor, metodelor si procedeelor celor mai eficiente de realizare. Subliniem acest lucru, deoarece caracterul absolutizant al prevederilor unor decizii, aplicarea lor intr-un mod ultradefinit, fara adaptarea continua la realitati, impiedica posibilitatea contributiei creatoare a fiecaruia la promovarea noului si la asimilarea a ceea ce e cu adevarat modern.
In privinta succesiunii etapelor procesului de elaborare si adoptare a deciziilor, majoritatea specialistilor subscriu la urmatoarele trei:
a) etapa de pregatire a deciziei, in cadrul careia se contureaza solutiile posibile pentru rezolvarea problemei considerate;
b) etapa de determinare a solutiei optime si de luare propriu-zisa a deciziei;
c) etapa de transmitere, de motivare a deciziei si de control a modului de executare.
In cadrul fiecarei etape sunt cuprinse o serie de faze, de regula in aceeasi succesiune logica, indiferent daca este vorba de decizii luate in cadrul activitatii profesionale sau de decizii care privesc alte activitati. Cum unele dintre aceste etape sunt in fapt conditii, care au fost analizate in paginile anterioare, nu mai insistam asupra lor. Dorim insa ca in incheierea acestui subcapitol sa subliniem alte cateva probleme principale.
Mai intai, faptul ca faza de luare propriu-zisa a deciziei incununeaza toata munca depusa pana in acel moment, finalizeaza eforturile conducatorului si le concretizeaza.
In al doilea rand, revenind asupra unei idei exprimate anterior, asigurarea conditiilor de aplicare a deciziilor in actiuni determinate trebuie sa ocupe un loc primordial in activitatea conducatorilor.
Tocmai de aceea subliniem, in al treilea rand, ca procesul luarii unei decizii poate fi considerat incheiat in momentul in care cel ce ia decizia se convinge ca ceea ce a gandit si a hotarat isi gaseste deplina aplicabilitate in practica, ca persoanele insarcinate cu realizarea ei sunt convinse ca ceea ce fac este in folosul lor si al colectivitatii.
|
