Generalitati asupra proceselor implicate in procesul de invatare

GENERALITATI ASUPRA PROCESELOR IMPLICATE IN PROCESUL DE INVATARE

Termenul cognitiv, derivat din latinescul cognoso – a cunoaste – se refera la activitatile implicate in achizitia, procesarea, organizarea si utilizarea cu 838h76i nostintelor. Cu alte cuvinte, este vorba despre toate acele abilitati asociate cu gandirea si cunoasterea.

Dezvoltarea cognitiva include toate procesele mintale care intervin in actul cunoasterii sau al adaptarii la mediul inconjurator. In acest stadiu includem reprezentarea, imaginatia, gandirea, memoria, invatarea si limbajul

a.GANDIREA:

Adesea in incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica fiinta dotata cu gandire si limbaj - ' homo cogitarius', 'homo loguens'. Cele doua fenomene psihice puse in discutie, dar nu numai ele, constituie din timpuri stravechi, emblema omului, fiindu-i specifice si deosebindu-l astfel, radical, de celelalte vietuitoare.

Intelectul si procesele cognitive superioare:

Intelectul desemneaza un sistem de relatii, activitati si procese psihice superioare (inteligenta, gandire, memorie, imaginatie, limbaj), sistem ce se constituie si functioneaza complex la nivel uman si realizandu-se doar prin modelare culturala si integrare socio-culturala, deci intelectul are la baza factori biologici si socio-culturali specifici.

Inteligenta este o forma superioara de adaptare optima, eficienta la situatii noi, problematice prin restructurarea datelor experientei. Adaptarea se realizeaza cu ajutorul a doua procese complementare: asimilarea si acomodarea, a caror interactiune asigura dezvoltarea stadiala a inteligentei, prin stabilirea unor stari de echilibru la niveluri din ce in ce mai inalte.

Stadiile dezvoltarii inteligentei:

inteligenta senzorio – motorie (0 – 2 ani) cuprinde conform teoriei piagetiene 6 substadii:

stadiul exersarii reflexelor (0 – 1 luna) – copilul exerseaza schemele senzorio-motorii simple (reflexele neconditionate) cu care se naste ;

stadiul primelor adaptari dobandite si reactia circulara primara (1 – 5 luni) - copilul coordoneaza mai multe scheme reflexe intre ele; el ramane in acest stadiu centrat pe propriul corp, adica actiunile executate de copil au efect asupra propriului corp;

reactiile circulare secundare si „procedeele destinate sa prelungeasca spectacolele senzoriale interesante” (5 – 8 luni) – reactiile circulare sunt secundare deoarece ele nu mai sunt orientate asupra propriului corp, ci asupra mediului inconjurator; apare un inceput de intentionalitate;

coordonare schemelor secundare si aplicarea lor la situatii mai noi (8 – 12 luni) – copilul este capabil de conduite inteligente in sensul ca poate sa-si subordoneze mijloacele de care dispune in vederea atingerii unor scopuri; copilul constientizeaza existenta unor obiecte, chiar daca ele sunt ascunse in spatele unor obstacole; pana acum un obiect exista doar in masura in care era direct perceput;

reactia circulara tertiara si „descoperirea de mijloace noi prin experimentare activa” (peste 12 luni) pentru a-si atinge scopurile sale copilul poate descoperi mijloace noi prin incercari in plan senzorio – motor (pentru a apuca un obiect aflat pe masa, copilul va incerca pe rand sa-l apuce cu mana, daca nu ajunge se urca pe scaun, fara succes, apoi constata ca daca trage fata de masa, obiectul vine spre el);

inventarea de mijloace noi prin combinatie mentala (la sfarsitul celui de-al doilea an) – se realizeaza trecerea la inteligenta sistematica; datorita aparitiei limbajului si reprezentarilor copilul interiorizeaza unele actiuni simple, fiind, pentru prima data, capabil sa opereze in plan mental;

stadiul preoperational (2 – 7 ani) - premisele dezvoltarii inteligentei in acest stadiu sunt dezvoltarea limbajului si a functiei reprezentativ – simbolice in general. Stadiul se numeste preoperational deoarece actiunile interiorizate nu sunt inca reversibile.In finalul stadiului apare conceptul de numar.

stadiul operatiilor concrete (7 – 12 ani ) - vorbim de stadiul operatiilor deoarece actiunile interiorizatedevin reversibile, transformandu-se in operatii.Reversibilitatea prin inversiune surprinde ceea ce este constant si identic in lucruri. Reversibilitatea prin reciprocitate apare la sfarsitul stadiului.

stadiul operatiilor formale (12 – 17 ani) - se mai numeste stadiul propozitional, deoarece acum subiectul poate opera cu enunturi verbale abstracte. Apar structuri intelectuale complexe de tipul rationamentului ipotetico – deductiv. Subiectul poate opera nu numai asupra realului, ci si asupra posibilului si este capabil de discurs argumentativ. Gandirea devine abstracta, teoretica, speculativa si reflexiva.

Gandirea este un proces cognitiv de insemnate centrala in reflectarea realului care, prin intermediul abstractizarii si generalizarii coordonate in actiuni mentale, extrage si prelucreaza     informatii despre relatiile categoriale si determinative in forma conceptelor, judecatilor si rationamentelor

Faptele psihice prin care se manifesta gandirea sunt: sistemele operationale de nivel intelectual, conceptele si insusirea lor prin invatare, intelegerea si rezolvarea problemelor.

Modalitati de operare a gandirii:

Operatiile gandirii sunt transformari mintale ale obiectelor si fenomenelor care nu pot fi prelucrate decat prin intermediul limbajului: analiza (desfacerea intregului in partile componente) ca si sinteza (refacerea intregului) necesita urtilizarea limbajului; comparatia (relevarea asemanarilor si a deosebirilor dintre obiectele gandirii pe baza unui criteriu), deasemenea, abstractizarea (retinerea unor insusiri prin renuntare la altele) si generalizarea (formarea claselor pe obiecte si fenomene) presupune interventia limbajului ca suport sau instrument pentru vehicularea semnificatiilor corespunzatoare.

Intelegerea:

Intelegerea este o forma de manifestare a gandirii, latura ei functionala permanenta, prin care se realizeaza decodificarea semantica a obiectelor, fenomenelor si actiunilor prezente prin raportarea lor la fondul de cunostinte acumulate si sistematizate.

Rezolvarea problemelor:

Problema este un „obstacol cognitiv” intre relatiile dintre subiect si lumea sa, „o dificultate teoretica sau practica ”, o lacuna a cunoasterii, un sistem de intrebari asupra unei necunoscute.

Situatia problematica este o structura generativa de probleme, o neconcordanta intre mijloace si scopurneconcordanta ce apare mereu in procesul de ivatare scolara.

Demersul rezolutiv reprezinta asumarea sarcinii de depasire a obstacolului cognitiv, demersurile cognitive si tehnice intreprinse in acest scop contureaza domeniul rezolvarii problemelor.

Notiunile

Notiunile sunt o condensare selectiva sau o integrare de informatii despre insusirile generale si esentiale ale anumitor clase de obiecte, fenomene si relatii. Notiunile se situeaza la diferite niveluri de generalizare si abstractizare, niciodata reductibile la un concept singular. Sistemul cognitiv uman poate fi reprezentat printr-o piramida a conceptelor universal valabila, in care dispozitia integratorilor pe verticala este fixa si absolut exacta.

Invatarea cognitiva:

Prin invatare se dobandesc noi comportamente si informatii. Diversele forme ale invatarii pot fi latente si spontane sau constiente, organizate sistematic si indreptate catre anumite obiectivesau continuturi (de exemplu invatarea scolara). Invatarea cognitiva este o forma a invatarii scolare prin care se insusesc cunostintele si operatiile intelectuale corespunzatoare obiectelor de studiu. Invatarea cognitiva este centrata pe gandire si pe toate posibilitatile ei, fiind puternic opusa memorarii mecanice a informatiilor .

b. Limbajul – „ca instrument de vehiculare a informatiei”:

Comunicarea este un proces de transmitere de informatii. Elementele unei scheme de comunicare sunt: emitatorul, codul, canalul de comunicare, mesajul, receptorul sau destinatarul, conexiunea inversa de la destinatar la emitator. Orice proces comunicational recurge la coduri, codul fiind un sistem de semne prin care se semnifica ceva. Exista doua tipuri de semnalizare: semnalizarea senzoriala pe care o intalnim si la animale si semnalizarea intelectiva sau semantica, care implica utilizare limbii.

Limbajul este un fel de ax al sistemului psihic care face posibil fenomenul de constiinta (tot ceea ce devine constient, primeste un nume, este exprimabil in cuvinte).

Limbajul si gandirea sunt strans legate si interconditioneaza. Daca avem in vedere evolutia ontogenetica a individului uman, este usor de observat ca gandirea si limbajul sunt intr-o stransa unitate; copilul mic ce are un limbaj slab dezvoltat are o capacitate redusa de gandire (intelegere si solutionare de probleme); maturizarea psihica a individului presupune un nivel crescand al celor doua fenomene psihice intrucat aceasta maturizare se realizeaza prin invatare, iar invatarea este o activitate complexace solicita participarea in mod special a gandirii si limbajului (cu toate formele sale: monologat, dialogat si colocvial, scris si intern). Aceasta inseamna ca invatarea este in esenta dobandirea capacitatilor operatorii in plan mental, operatiile luand nastere prin interiorizare datorita limbajului, a actiunilor externe(dupa cum a demonstrat Jean Piaget).

Legatura dintre gandire si limbaj se evidentiaza insa si in situatiile in care diferite perturbarii ce se pot produce in cadrul unuia, influenteaza negativ si pe celelalte; altfel spus, afectarea accidentala a mecanismului complex al gandiri (intalnite in boli psihice) se manifesta si prin dificultati de comunicare.

Astfel, gandirea se formeaza si se dezvolta prin intermediul limbajului in absenta caruia am ramane la un stadiu primitiv (a se vedea cazurile de copii salbatici sau copiii surzi din nastere).

Functiile esentiale ale limbajului sunt inseparabile si sunt reprezentate de: functia de comunicare se realizeaza in unitate cu cea cognitiva si ambele sunt dependente de cea reglatorie; functia persuasiva (de convingere) ar fi imposibila in absenta rationamentelor; functia dialectica a limbajului este implicata chiar in solutionarea conflictelor problematice (apartinand gandirii), s.a.m.d.

Realitatea obiectiva are in structura sa entitatea (obiectele, fenomenele ca atare) si relatia. Relatia poate fi intre obiecte diferite, dar si intre un obiect si o insusire a sa. Deci, exista relatii interne ale obiectelor si relatii externe care le continua pe cele interne.

Reprezentarea reda preponderent entitatea, iar procesul cognitiv superior al gandirii reda preponderent relatia, sub forma ideilor.

Mecanismele corticale care stau la baza reprezentarii sunt, in buna parte cele care fac posibile si manifestarile memoriei, asa ca ne vom referi la acestea atunci cand vom aborda procesul psihic respectiv.
Privind caracteristicile reprezentarii, trebuie sa spunem ca imaginea din reprezentare este estompata fata de perceptie, intensitatea este mai slaba. Totusi imaginea se pastreaza in ceea ce este mai important, detaliile avand un caracter instabil, fluctuant. Un obiect care a fost perceput intr-un anumit cadru este reprezentat desprins din cadrul initial, putand fi recunoscut – numai obiectul ca atare – si in alt cadru. Reprezentarile devin eficiente prin activitate, prin exercitiu, sunt influentate de limbaj, sunt folosite in multiple situatii si conduse cu participarea vointei. Ele se clasifica, dupa analizatorii de referinta, in reprezentari vizuale in plan si in spatiu, reprezentari auditive (zgomote izolate, sunete simple sau melodii, versuri sau citate si alte texte), reprezentari gustative, olfactive sau kinestezice (reprezentarea miscarilor proprii).

Dupa operatiile implicate si procesele psihice carora le servesc cu precadere, deosebim:

neintentionate (involuntare);

intentionate (voluntare)

In ceea ce priveste rolul reprezentarilor, am vazut ca ele fac trecerea la procesele cognitive superioare – memoria, imaginatia, etc, si nu poate fi neglijat nici faptul ca ele ofera si gandirii un bogat material de prelucrat, fiind utile in formarea notiunilor, facilitand generalizarile. Reprezentarile au importanta deosebita in invatamant, in activitatea manageriala si de proiectare vizand luarea deciziilor, alegerea celor mai bune solutii, in domeniile cercetarii stiintifice, creatiei literare si artistice.

c. Memoria:

Memoria este procesul psihic cognitiv superior care asigura continuitate vietii si prin care se intipareste, se pastreaza si se reactualizeaza experienta noastra. Este, deci, un proces psihic fundamental. Prin memorie, se codifica, se inmagazineaza si se refolosesc, ori de cate ori este nevoie, informatiile acumulate in cursul vietii oamenilor – sub forma de imagini ale obiectelor si fenomenelor, ale unor fapte, evenimente si situatii, ca si sub forma de scheme, operatii, cunostinte, idei, norme, impresii din diferite domenii de activitate, ori sub forma de trairi afective.
Desi apare ca o banca de date cand e vorba de trecutul nostru, de bagajul nostru de cunostinte, de propria noastra identitate si formatie profesional-culturala, nu trebuie sa ne inchipuim memoria ca un depozit de dosare in care este stocata intreaga noastra experienta. Cand facem apel la datele memoriei, ne intoarcem imaginar la situatia initiala de inregistrare a materialului de memorat, iar creierul nostru reproduce ceea ce s-a fixat atunci – exact sau cat mai aproape de exact.

Memoria se caracterizeaza prin cateva trasaturi esentiale, care ii sunt imprimate de integrarea ei in structura proceselor si activitatilor specifice. Memoria este activa, selectiva, contextuala, mijlocita, organizata logic si sistemic .

In investigarea si evaluarea nivelului de dezvoltare si eficienta al memoriei se iau in considerare urmatorii parametri: volumul, trainicia, fidelitatea, completitudinea, promptitudinea.

Dupa diverse criterii, memoria poate fi clasificata si pot fi delimitate mai multe forme ale acesteia. Astfel, dupa prezenta sau absenta intentiei, scopului si controlului voluntar in procesele de engramare, pastrare si reactualizare, delimitam memoria involuntara si memoria voluntara. Dupa gradul de intelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanica sau logica. Dupa modalitatea informationala preferentiala, s-au identificat memoria imagistic-intuitiva si memoria verbal-simbolica. In fine, dupa criteriul timpului, se delimiteaza: memoria senzoriala, memoria de scurta durata si memoria de lunga durata .

Inca din invatamantul prescolar se insista asupra pregatirii elementare a memoriei copiilor pentru invatarea scolara. Memoria logica se dezvolta mult in perioada preadolescentei, iar in adolescenta tinerii se obisnuiesc cu studiul temeinic, organizat, cu argumentarea si sustinerea unor teme si opinii, memoria avand acum un rol deosebit. Intreaga activitate psihica, care cuprinde memoria, gandirea, inteligenta umana, functioneaza “la intreaga capacitate” intre 24 – 35 de ani, iar uitarea, pierderea din materialul memorat are, la orice varsta si un rol pozitiv – se uita balastul, elementele memorate neimportante, neplacute pentru noi sau care si-au pierdut utilitatea, uitarea asigurand uneori si protectia creierelor noastre in situatii de supraincarcare, de astenie, de stress. Dupa varsta deplinei maturitati, oamenii incep, treptat, sa uite, insa, si unele elemente utile din materialul memorat.

Putem spune ca nu mai mira pe nimeni faptul ca persoanele in varsta retin foarte bine fapte, intamplari, date memorate in tinerete si nu-si mai aduc aminte de fapte recente, unele petrecute cu o zi inainte. Elementele intiparite recent, “se fixeaza la varstnici pe o memorie imbatranita, cu neuroni mai putini, fiindca unii au murit, cu trecerea anilor, iar ceilalti au imbatranit.
Concluzia este ca memoria trebuie exersata. Oamenii in varsta trebuie sa lupte impotriva sclerozarii.

In numele educatiei permanente, trebuie sa citim, sa ne informam la zi, prin toate mijloacele moderne, cu problemele specialitatii pe care o exercitam sau am exercitat-o, cu materiale din domeniul disciplinelor socio-umane, sa ne facem o placere si o bucurie din a descoperi lucruri noi pe care nu le-am stiut. Si – de ce nu ? – sa impartasim si celor din jurul nostru ceea ce ne bucura pe noi si ne face sa privim viata cu mai mult optimism.

d.Imaginatia

Imaginatia este procesul cognitive de elaborare a unor imagini sau proiecte noi pe baza combinarii, transformarii datelor experientei anterioare. Este o adaptare activa, imaginatia producand imagini, idei, obiecte noi. Datorita ei isi poate planifica viitorul, anticipand rezultatele muncii . Interactioneaza cu toate functiile psihice. Memoria ii furnizeaza material pentru combinatiile sale, imaginatia exploreaza necunoscutul, iar gandirea verifica justetea ipotezelor sale si valoarea rezultatelor obtinute. Nivelul limbajului influenteaza evocarea cunostintelor si precizia gandirii – avand un rol indirect in procesul imaginativ. Produsul imaginativ explica intreaga personalitate. Afectivitatea, tensiunea emotionala asigura energia necesara procesului imaginativ. Evocarea experientelor trecute depinde foarte mult de starea de spirit, de interese. Motivele intretin o receptivitate creascuta pentru anumite elemente ale realului, generand noi structuri. Trairile afective pot produce faze de maxima productivitate, bucuria unui succes stimuland imaginarea evenimentelor ce vor urma.

Formele imaginatiei sunt: imaginatia involuntara (visul din timpul somnului si reveria) si imaginatia voluntara (reproductiva, creatoare si visul de perspectiva).

Imaginatia se sprijina pe memorie, perceptie si gandire. Rationamentul riguros verifica, apreciaza valoarea rezultatelor obtinute in procesul imaginativ.