IMPORTANTA INSUSIRII CORECTE A LIMBII ROMANE IN CLASELE PRIMARE
Formarea si dezvoltarea priceperilor si deprinderilor de exprimare a gandurilor, a sentimentelor elevilor in mod corect, logic si concis, constientizarea procesului comunicǎrii si cultivarea unei vorbiri si scrieri clare si corecte sunt preocupǎri permanente ale invǎtǎtorilor, precum si a tuturor cadrelor didactice.
Ca limbǎ maternǎ, limba romanǎ se insuseste spontan incǎ din primii ani de viatǎ, in cadrul convietuirii sociale, in rela 232h77c tiile dintre copii si adulti, practica reprezentand baza initialǎ a invǎtǎrii limbii.
Ulterior, perfectionarea folosirii ei se realizeazǎ prin contributii numeroase si variate, dintre care cea substantialǎ si eficientǎ este aceea de la scoalǎ.
Aici, limba - indeplinindu-si functia de instrument de cunoastere si mijloc de comunicare - slujeste la transmiterea cunostintelor teoretice si practice din domeniul diverselor discipline, ca si la exercitarea influentelor educationale, deci la formarea profilului moral.
Prin implicarea sa, in intregul proces instructiv-educativ, limba vorbitǎ de copii la intrarea lor in scoalǎ se imbogǎteste considerabil, isi sporeste capacitatea de a exprima adecvat orice continut de idei.
Intreaga conduitǎ verbalǎ, caracteristicǎ varstei scolare, oglindeste dinamica proceselor psihice si a factorilor de instructie si educatie. De aceea, perioada scolarǎ micǎ este o perioadǎ foarte importantǎ de dezvoltare a limbajului, perioadǎ complexǎ si cu implicatii profunde in comportamentul general.
Deosebit de importantǎ este perioda scolarǎ micǎ (clasele I-IV) din urmǎtoarele motive:
- varsta scolarǎ micǎ este varsta ce corespunde cu perioada cea mai caracteristicǎ in ceea ce priveste intensitatea in organizarea exprimǎrii verbale; in aceastǎ perioadǎ, exprimarea si conduita verbalǎ sunt mai spontane, mai sincere. In perioada scolarǎ micǎ se manifestǎ o serie de particularitǎti ale limbajului, este perioada in care locul conduitei verbale de fiecare zi este luat de "vorbirea oficialǎ" care se formeazǎ si dezvoltǎ acum, in perioada scolarǎ micǎ se precizeazǎ sensul si semnificatia ce se poate acorda diferitelor cuvinte.[1]
Insusirea constientǎ si activǎ, incǎ din primele clase, a cunostintelor teoretice si dobandirea unor priceperi si deprinderi corespunzǎtoare depind, in mare mǎsurǎ, de mǎiestria cu care invǎtǎtorul organizeazǎ drumul parcurs al
gandirii scolarilor de la intuirea cuvintelor la intelegerea semnificatiei lor gramaticale, de la recunoasterea si notarea graficǎ a sunetelor, la redactarea unei compuneri, de la parcurgerea diferitelor fapte de limbǎ la generalizarea notiunilor si folosirii acestora intr-o exprimare personalǎ. Pe langǎ faptul cǎ limba reprezintǎ principalul mijloc de comunicare, tot ea este si purtǎtoarea spiritualitǎtii propriului nostru popor.
Astǎzi se acordǎ o mare importantǎ cultivǎrii limbii romane, care se realizeazǎ prin dezvoltarea oralǎ si scrisǎ a limbii. De calitatea deprinderilor de exprimare sunt fǎcute responsabile: scoala, familia si societatea. Dezvoltarea exprimǎrii constituie obiectul final al studiului limbii romane. Prin realizarea acestui obiectiv, scoala indeplineste unul din principalele sale teluri. Ea cultivǎ pe toate cǎile si pe toate mijloacele de care dispune, posibilitǎtile de exprimare ale copiilor.
Continutul vorbirii elevilor este in general sǎrac. Copii nu chibzuiesc sǎ surprindǎ exact si prin urmare sǎ redea clar esentialul celor vǎzute sau auzite. Nesesizand diversele raporturi dintre fapte, fenomene sau laturile fenomenelor, nu stabilesc legǎturi nici intre idei, din aceastǎ cauzǎ enunturile lor sunt alcǎtuite din propozitii independente. Ei nu pot comunica curgǎtor si destul de limpede propriile sentimente, ganduri, impresii. Alteori, se utilizeazǎ cuvinte ale cǎror seminificatii nu le cunosc precis. Exprimarea lor are un caracter spontan si este insotitǎ permanent de o micǎ gesticulatie expresivǎ, cu care suplinesc lipsurile comunicǎrii.
Scoala valorificǎ disponibilitǎtile intelectuale ale copiilor, capacitatea de a receptiona, zestrea de cunostinte acumulate si posibilitǎtile de exprimare dobandite in mediul familial si la grǎdinitǎ, ea perfectioneazǎ deprinderile de vorbire, lǎrgind necontenit cercul cunostintelor, insistand asupra dezvoltǎrii proceselor psihice.
In clasa I parcurg doar o parte din etapele insusirii cititului, care constǎ in familiarizarea lor cu sunete si litere corespunzǎtoare, cu citirea silabelor, a cuvintelor, a propozitiilor si a unor texte de dimensiuni reduse. Aceasta nu inseamnǎ cǎ cititul se rezumǎ doar la aspectele lui exterioare, fǎrǎ a participa din punct de vedere intelectual. Cititul in clasa I are valente instrumentale, informative si instructiv- educative.
In primii doi ani de scoalǎ elevii trebuie sǎ-si formeze deprinderea de a citi corect si constient cuvintele si textele simple, ale cǎror continut le este accesibil. Invǎtǎtorii trebuie sǎ urmǎreascǎ permanent ca elevii sǎ pronunte cuvintele pe care le intrebuinteazǎ si sǎ facǎ dovada cǎ inteleg textele citite sau ascultate.
Pentru a stimula interesul elevilor de a invǎta sǎ citeascǎ si sǎ scrie corect cu un efort pe mǎsura posibilitǎtilor pe care le au, se vor folosi exercitii cat mai variate de analizǎ si sintezǎ foneticǎ.
Lectiile de citire indeplinesc, in procesul de instruire si educare a elevilor din ciclul primar, un rol imens. Asa se explicǎ ponderea deosebitǎ pe care o detine citirea in planul de invǎtǎmant si in programele de limba romanǎ pentru clasele I-IV. Aceste lectii angajeazǎ pe elevi intr-o activitate de invǎtare multiplǎ si variatǎ prin care ei dobandesc nu numai deprinderi si tehnici de citire, ci un sistem de notiuni, de cunostinte din diferite domenii.
Cel mai important rol le revine cadrelor didactice in scoalǎ in influentarea dezvoltǎrii vorbirii copiilor si corectarea limbajului lor. Exemplul lor are atata fortǎ incat izbuteste sǎ convingǎ, sǎ anihileze influentele negative pe care mediul familiei le-ar putea exercita asupra limbajului.
In institutiile de invǎtǎmant, cultivarea exprimǎrii elevilor trebuie sǎ inceapǎ cu insǎsi ingrijirea atentǎ a exprimǎrii invǎtǎtorilor. Ele oferǎ un model viu de exprimare logicǎ, clarǎ, precisǎ, corectǎ prin cadrele didactice sprijinite si de mijloacele audiovizuale: televiziunea, magnetofonul, radioul, calculatorul. Folosite metodic, in cadrul unor lectii, aceste mijloace s-au dovedit a fi un auxiliar pretios in munca de perfectionare a deprinderilor de vorbire.
Studiul limbii romane are o situatie privilegiatǎ cǎci fiecare din compartimentele disciplinei - citirea, scrierea, gramatica, compunerea - oferǎ noi si ample posibilitǎti pentru cultivarea vorbirii.
In lectiile de gramaticǎ, transmiterea cunostintelor ca si formarea priceperilor si deprinderilor aplicǎrii lor in practicǎ, vorbirea si scrierea nu vizeazǎ sǎ asigure numai corectitudinea gramaticalǎ, ortoepicǎ, ortograficǎ si de punctuatie, dar si o cat mai bunǎ utilizare, adoptare a mijloacelor limbii la ideea comunicatǎ.
Legǎtura stransǎ intre limbǎ si gandire impune acestor lectii sǎ dezvolte concomitent cu cunostintele gramaticale si gandirea elevului, mecanismul gandirii lui, deprinderea de a forma procese si operatii mintale, fapt cu consecinte imediate asupra exprimǎrii acestora.
In evaluarea culturii uniu individ, ortografia este un indice de bazǎ, intrucat a scrie (si a vorbi) corect nu mai este astǎzi, apanajul doar al filologilor sau al oamenilor cu o instructie superioarǎ. In acest fel, problema scrierii corecte depǎseste sfera culturalǎ a individului, desi se bazeazǎ mereu pe ea, devenind o
chestiune ce vizeazǎ limba nationalǎ in general. Este vorba, evident, de varianta standard a limbii nationale, care, in multe privinte, se confundǎ cu limba literarǎ.
Existenta unor norme ortografice si de punctuatie reprezintǎ un factor important de stabilitate a limbii literare, dar simpla lor codificare in lucrǎrile de specialitate nu va da rezultate asteptate si absolut necesare atata vreme cat ele nu sunt temeinic insusite si aplicate in practica scrisului de cǎtre marea majoritate a vorbitorilor de limbǎ romanǎ. Volumul de greseli este uneori foarte mare, iar sursa lor trebuie cǎutatǎ, inainte de toate, in instructia scolarǎ precarǎ, dat fiind faptul cǎ, o bunǎ perioadǎ de timp, ortografia a fost consideratǎ o problemǎ secundarǎ a pregǎtirii limbii romane.
Abia in ultima vreme lucrurile s-au indreptat, problemele de ortografie si punctuatie ocupand partea cuvenitǎ in preadarae limbii romane.
Predarea limbii romane reprezintǎ un drum lung si prin excelentǎ favorabil actiunii de dezvoltare a vorbirii elevilor. Aceastǎ actiune nu poate fi sporadicǎ ci trebuie sǎ fie permanent prevǎzutǎ in toate activitǎtile elevilor si sǎ se desfǎsoare organizat, sistematic si metodic, in fiecare din compartimentele disciplinei.
1. IPOTEZA LUCRǍRII - MOTIVAREA EI -
"Necunoasterea regulilor gramaticale duce la grave greseli de exprimare si chiar la neputinta de intelegere intre vorbitorii aceleasi limbi".[3]
De aceea studiul limbii este unul dintre obiectivele de bazǎ ale scolii. In scoala primarǎ, studiul limbii are un scop practic, acela de invǎtare a vorbirii si scrierii corecte.
Insusirea unui limbaj corect si bogat joacǎ un rol important in activitatea de aprofundare a cunoasterii si implicit in dezvoltarea gandirii si personalitǎtii elevilor.
Invǎtǎtorul joacǎ un rol important in dezvoltarea exprimǎrii elevilor in cultivarea limbii, prin care dezvǎluie copiilor frumusetea limbii noastre, care-i deprinde sǎ vorbescǎ frumos, sǎ rosteascǎ in mod corect slova romaneascǎ.
Insusirea normelor de ortografie si de punctuatie, incǎ din clasa I si formarea priceperilor si deprinderilor de scriere si citire corectǎ, constituie una din sarcinile de bazǎ ale studierii limbii romane.
Pe elevi trebuie sǎ-i facem sǎ dobandeascǎ priceperi si deprinderi temeinice de folosire corectǎ a limbii, atat in comunicarea oralǎ cat si in cea scrisǎ. Am pornit de la faptul cǎ elevii trebuie pusi in situatia de a observa, de a analiza, de a motiva si de a aplica faptele de limbǎ.
Ipoteza de la care plec in aceastǎ lucrare "" constǎ in aceea cǎ insusirea normelor de ortografie si punctuatie reprezintǎ un obiectiv fundamental al invǎtǎmantului primar, fǎrǎ de care nu putem concepe pregǎtirea, educarea si formarea unui om civilizat, sau al unui viitor om civilizat, intr-o Romanie plinǎ de renastere spiritualǎ.
De aceea, avand in vedere complexitatea procesului de predare a limbii romane la varsta scolarǎ micǎ, problemele pe care le implicǎ se referǎ la:
bazele psihologice si lingvistice ale invǎtǎrii normelor de ortografie si punctuatie;
etapele procesului de insusire a normelor de scriere corectǎ, coerentǎ;
adecvarea strategiilor de formare a deprinderilor de ortografie si punctuatie, de evaluare a acestora continuu;
prevenirea si combaterea dizortografiei.
Desi numeroase lucrǎri trateazǎ unele aspecte metodologice cu privire la inarmarea elevilor cu instrumentele exprimǎrii corecte, totusi acestea nu oferǎ in
Procesualitatea insusirii si dezvoltarii normelor de ortografie si punctuatie la clasele I-IV
mod sistematic solutii metodologice adecvate si suficiente privind insusirea normelor de scriere corectǎ, la varstǎ scolarǎ micǎ.
Etapa pregramaticalǎ (clasele I-II) etapǎ in care elevii opereazǎ cu notiunile gramaticale fǎrǎ sǎ le denumeascǎ si sǎ le defineascǎ.
De asemenea elevii sunt familiarizati cu unele cunostinte simple de limbǎ, pe cale oral-practicǎ, prin exercitii de limbǎ, de ortoepie pe care le fac la citire, scriere, la dezvoltarea vorbirii.
Etapa gramaticalǎ (clasele a III -a si a IV - a ).
In aceastǎ etapǎ elevii isi insusesc, in mod stiintific, notiunile de limbǎ prin reguli si definitii. In acest scop, ii ajutǎ si "experienta lingvisticǎ" dobanditǎ in prima etapǎ. In consecintǎ, alegerea si abordarea temei referitoare la insusirea normelor de ortografie si punctuatie nu este intamplǎtoare, ci motivatǎ de documentarea stiintificǎ realizatǎ, din care reiese cǎ problematica lectiilor cu continut ortografic este insuficient abordatǎ, de aceea ipoteza care corespunde lucrǎrii este urmǎtoarea:
"Este de presupus cǎ in urma realizǎrii practice a unei lectii de insusire a normelor de ortografie si punctuatie la clasele I-IV prin folosirea anumitor strategii didactice, unele se vor dovedi mai eficiente si vor putea fi folosite pentru prevenirea greselilor specifice de ortografie si punctuatie si insusirea corectǎ a vorbirii."
|
