ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
a. stiintele auxiliare ale istoriei (arheologia, epigrafia, numismatica, papirologia, sigilografia, paleografia, codicologia, diplomatica, muzeologia, arhivistica, genealogia, cronologia);
b. disciplinele lingvisticii (fonetica, psihologia limbajului, semantica, gramatica, dialectologia, stilistica, istoria limbii, lexicologia, geografia lingvistica, paleontologia lingvistica, filologia);
c. disciplinele literaturii (istoria literara, critica literara, teoria literara);
d. teologia si disciplinele ei (sistematica: dogmatica-apologetica, polemica, irenica si morala; fundamentala-speciala: revelatia divina: VT, NT hermeneutica, exegeza; istoria Bisericii: arheologia biblica, arheologia crestina, patristica, hagiografia; practica: drept caonoic - public, privat -, pastorala - omiletica, catehetica, liturgica, hodegetica, propedeutica);
e. filosofia si disciplinele ei (etica, metafizica, estetica, logica, ontologia, sociologia
f. psihologia si stiintele ei auxiliare (psihologia organizationala, sociala, educationala, clinica, religioasa, psiho-fiziologie, patologie, terapie).
III.1.a. Izvoarele
III.1.b. Izvoare interne si externe
II.1.c. Izvoare obiective si subiective
II.1.d. Izvoare scrise si nescrise
III.2.b. Componentele lingvisticii
Lingvistica poate di definita în mai multe feluri. În primul rând ca stiinta a limbajului = glotologie = filologie = filologie comparata (MDTL p. 273; DL p. 30, 32).
Neolingvistica (MDTL p. 295) este un curent lingvistic creat de lingvistii italieni G. Bertoni si M. Bartoli. Se caracterizeaza prin importanta acordata înprumuturilor, prin negarea legilor lingvisticii si prin aplicarea cu ajutorul ariilor lingvistice a deosebirilor dintre limbile înrudite.
Lingvistica generala studiaza originea limbii, legaturile dintre limba si gândire, dintre limba si societate (MDTL p. 273).
Lingvistica sincronica studiaza faptele de limba asa cum sunt ele la un moment dat.
Lingvistica are urmatoarele ramuri:
Lingvistica matematica, care studiaza limba cu ajutorul metodelor matematice.
Lingvistica glosematica aplica teoria pozitivismului logic, considerând limba ca un sistem de relatii interne, ca obiect istoric. A fost elaborata de lingvistul danez L. L. Hjelmslev.
Lingvistica comparata studiaza comparativ mai multe limbi din punct de vedere al coordonatelor fonetice, semantice, gramaticale.
Semiologia = semiotica (MDTL p. 374) este stiinta care studiaza functiile semnelor întrebuintate în cadrul vietii sociale. Termenul a fost creat de lingvistul elvetian Ferdinand de Saussure (1916). Acesta încadra lingvistica (ca stiinta a semnelor constitutive ale limbajului) în semiologie.
Sociolingvistica (DdL p. 444-445) este acea parte a lingvisticii al carei domeniu se combina cu cel al etnolingvisticii, al sociologiei limbii, al geografiei lingvistice si al dialectologiei. Are ca scop sa scoata la lumina covariatia? fenomenelor lingvistice si sociale si ??? sa stabileasca relatia de cauza si efect.
Teoria lingvistica are ca scop sa furnizeze gramaticii particulare???. Ea comporta: a. fonologie generala; b. o teorie semnatica generala; c. o metoda încifrata? de descriere structurala; d. un corp de ipoteze despre legaturile fonologiei, semanticii si descriere structurala; e. criterii generale care sa permita sa se aleaga între descrierile diferite ale unei limbi.
Bibliografie
III.2.c. Componentele stiintei teologice
Teologia si disciplinele ei
Teologie
III.2.d. Psihologia si componentele (disciplinele) ei auxiliare
III.2.d. Filosofia
III.3.a. Bibliografii
Se numeste bibliografie o lista de semnalare a scrierilor primare referitoare la o anumita problema, cu date indicând locul si anul tiparirii, formatul etc. Se mai poate numi o lista de semnalare a unor lucrari selectate dupa un anumit criteriu: valoare, tematica, categorie de documente, perioada de timp, autor etc.
Bibliografiile sunt un auxiliar pretios al cercetarii. Ele sistematizeaza informatii cu continut istoric, formeaza deprinderile si tehnicile de informare si documentare.
Cunoasterea bibliografiei a devenit o necesitate impusa de amploarea informatiei si diversificarea cercetarii în general. Aceasta diversificare, aceasta amploare a reclamat operativizarea informatiei si scurtarea perioadei de informare.
Se mai numeste bibliografie si stiinta care se ocupa cu tipariturile vechi (editii, format, dimensiuni), respectiv disciplina bibliografului. Fiind o ramura a stiintei cartii, aceasta bibliografie se încadreaza în teoria cartii, fiind paralela cuistoria cartii, cealalta ramura a stiintei cartii.
Lucrarile semnalate într-o bibliografie pot apartine literaturii (ca produs stiintific de domeniu) nationale, regionale, internationale sau literaturii într-o anumita limba.
Bibliografia poate semnala lucrari pe masura aparitiei si atunci se numesc bibliografii curente sau deschise; pot semnala lucrari aparute anterior si se numesc retrospective. Bibliografiile pot aparea sub forma de carti, periodice sau la sfârsit de lucrari.
Bibliografiile pot fi împartite în mai multe grupe (categorii), dupa scopul pentru care au fost întocmite, extindere, genul publicatiilor cuprinse, data aparitiei, locul editarii etc.
III.3.b. Repertoriile
III.4.a. Lucrarile de sinteza
Lucrarile de sinteza sunt acele opere scrise care înmanunchiaza la un moment dat tot sau aproape tot ce se stie într-un anumit domeniu. Este expunerea stiintifica a unei parti importante sau însemnate a unei discipline sau materii. Se deosebeste de manual (destul de greu), care cuprinde o materie mai vasta, dar nu totdeauna tratata într-o maniera vasta???. De pilda, în istorie astfeld e lucrari sunt: sitneze generale de istorie, care înglobeaza toata istoria omenirii de la începuturi pâna la data scrierii respectivei sinteze. Mai exista sinteze pe perioade bine delimitate de timp sau pe arii bine definite de spatiu: istoria universala veche, istoria universala medievala, istoria universala moderna. istoria veche a României, istoria moderna a României. Mai pot exista si sinteze regionale: istoria veche a Europei.
Acelasi sistem îl putem întâlni si în domeniul istoriei Bisericii: istoria universala a Bisericii, respectiv istoria religiilor; istoria Bisericii crestine în Europa - sinteza regionala; istoria Bisericii crestine în România - sinteza nationala.
Lucrurile pot fi extinse astfel la diversele stiinte sau domenii (discipline, ramuri) ale stiintelor, ca literatura, psihologia, filosofia etc.
Lucrarile de sinteza înglobeaza totalitatea cunostintelor la un moment dat, atât pe baza cunoasterii tuturor izvoarelor cât si pe baza comentariilor asupra lor.
Lucrarile de sinteza sunt alcatuite de obicei de colective de specialisti, coordonate sau nu de un grup mai restrâns de coordonatori. Aceeasi situatie se repeta de obicei si în cazul sintezelor cu caracter regional. Lucrarile nationale de sinteza sunt scrise mai ales de autori individuali.
III.4.c. Indexurile
III.5.a. Cataloagele
Cataloagele sunt acele lucrari care cuprind semnalari ale existentei documentelor primare. Cuvântul catalog indica liste de carti descrise în ordinea cuvintelor.
În completarea indexurilor functioneaza si revistele de referate, care sunt publicatii de informare sub forma de referat, adnotare, al care se adauga o succinta descriere bibliografica. Referatul este o recenzie scurta. Într-o biblioteca, ele se clasifica astfel:
III.5.c. Enciclopedia
Enciclopedia este un tip de dictionar, de obicei de mari proportii, care da indicatii precise si ample în legatura cu toate domeniile de cunostinte sau numai într-un anumit domeniu. Titlurile si subiectele sunt ordonate tot în ordine alfabetica sau urmând o ordine logica si organica. Se deosebeste de dictionarul enciclopedic, care are un riguros caracter analitic (contine si lexicul, înregistreaza toti termenii stiintifici si de limba), dare se limiteaza la definitia lor si indicarea folosirii lor.
Termenul enciclopedie înseamna educatie, formare ciclica a cunostintelor. A fost utilizat prima data de Rabelais (1532) pentru a defini complexul de cunostinte umane. Spre deosebire de dictionar, enciclopedia nu explica legatura dintre semnificant si continutul acestuia, ci cunostinte generale, de obicei grupate alfabetic în articole. Enciclopedia poate fi universala (trateaza toata cunoasterea umana) sau speciala (trateaza o materie sau un grup de materii înrudite).
Dictionarele si enciclopediile sunt surse secundare, dar de importanta deosebita în activitatea de informare, prin bogatia de date pe care o ofera. Cunoasterea dictionarelor si enciclopediilor este o necesitate.
Diversificarea dictionarelor si enciclopediilor impune o evidenta si o sistematizare tot mai riguroasa a lor. Ele sunt surse deosebite în activitatea de informare, datorita continutului bogat în informatii, caracterului sistematic în care sunt expuse acestea, datorita operativitatii cu care pun în fata cautatorului date, evenimente, personalitati, bibliografie.
Dictionarele si enciclopediile sunt importante mai ales pentru faza depistarii bibliografiei si informatiei.
Dictionarele si enciclopediile sunt de mai multe fleuri:
III.5.d. Antologii
Antologiile sunt culegeri de lucrari alese, caracteristice, în versuri sau în proza, dintr-unul sau mai multi autori pentru o perioada a unei literaturi, pentru o anumita orientare, pentru o anumita tema, pentru anumite idei. Antologiile pe criteriu caloric s-au bucurat de o întinsa circulatie în literatura noastra. Antologie este sinonim cu florilegiu = culegere de texte alese.
Când antologia are o destinatie didactica, se numeste crestomatie. Crestomatia poate fi deci o selectie dupa criterii functionale, nu dupa criterii artistice sau gusturi personale.
Se mai numeste crestomatie si o culegere de texte din diferiti autori reprezentativi pentru valoarea lor filologica, istorica, documentara.
Exemple:
x x x, Antologia poetilor de azi, de I. Pillat si Perpessicius
Aron Pumnul, Lepturariu românesc I-IV, Viena 1862-1865
editorial: articol introductiv din partea redactiei
articol de fond
articole stiintifice (studii, contributii, articole critice)
note, însemnari, documente
bibliografii
cronica activitatii institutiei editoare
discutii, recenzii
informatii diverse
În cadrul periodicelor întâlnim mai multe grupe de publicatii.
a. reviste stiintifice
Revistele stiintifice de specialitate sunt cele mai importante între periodice (exemple: Studii si cercetari de istorie veche; Studii clasice; Revista de Teologie)
reviste stiintifice din domenii vecine cu specializarea
reviste stiintifice cu caracetr general
Mai pot exista si reviste cu caracter mixt, cu articole tehnice si stiintifice si articole de popularizare selecte.
Prima revista stiintifica a fost Le journal des Savants, aparuta la 5 ianuarie 1866 la Paris, editata de Denis de Sallo.
b. presa
Prin termenul de presa se întelege totalitatea publicatiilor (periodice sau cotidiene) considerate ca mijloc de informare al publicului. Presa mai poate fi definita ca un ansamblu de procedee servind la difuzarea ideilor prin scris, imprimare, imagine si sunet. Presa reprezinta un important mijloc de informare si influentare a opiniei publice în principalele aspecte ale vietii sociale, economice, culturale. Presa reprezinta o modalitate de comunicare a opiniilor si atitudinilor diverselor clase si grupari sociale, fata de problemele actuale. Dupa orientare si scop, presa poate fi politica, literara.
Ziarul este o publicatie periodica, de obicei cotidiana, în care se tiparesc stiri si informatii politice, sociale si culturale. Ziarul urmareste în primul rând informarea operativa a opiniei publice asupra evenimentelor actuale.
III.7.1.Liste de lucrari pe teme.Cercetare bibliografica de specialitate. De obicei se utilizeaza pentru a stabili stadiul cercetarilor intr-un domeniu.
III.7.2.Sinteze referative.Au scopul de a stabili studiul cercetarilor si sunt strâns legate de testele de lucrari pe teme.
III.7.3.Sinteze anlitice.Subiectele si temele sunt desfacute pe domenii mici analizate fiecare separat.
|
