Indrumarea si controlul - ca functii ale conducerii in invatamant
Aducand in discutie indrumarea si controlul activitatilor din invatamant, nu ne propunem – ca si in cazul functiilor precedente ale conducerii – o analiza completa a acestora, ci urmarirea unui numar restrans de probleme, care ni se par ca prezinta o importanta deosebita. Precizam ca functiile de indrumare si control sunt prezente si permanente 323e41d la orice nivel ierarhic, in orice domeniu de actiune instructiv – educativa, ca aspecte majore ale conducerii stiintifice prin intermediul carora se asigura eficacitatea masurilor de planificare, organizare sau decizie.
Daca am asista la convorbirea dintre un subaltern cu conducatorul sau direct (elev – profesor, profesor – director, director adjunct – director, director – inspector etc.) si daca, intervenind in discutie, l-am intreba de ce fel de ajutor are nevoie pentru remedierea unor lipsuri sau pentru obtinerea unor rezultate si mai bune in munca sa, credem ca raspunsul cel mai firesc ar trebui sa fie urmatorul: „De ce ajutor am nevoie? Domnul (director, inspector etc.) … stie mai bine acest lucru”. Aceasta, pentru ca munca de conducere cere cunoasterea cat mai exacta a acelora asupra carora este exercitata, pentru ca oamenii sa fie ajutati la timp si sa-si asume responsabilitatea sarcinilor ce le revin. Cu cat o realitate este mai bine cunoscuta, nu numai sub aspectul infatisarii, dar si al cauzelor ei, cu atat se poate interveni mai eficient in desfasurarea si deci in optimizarea ei. Indrumarea si controlul trebuie sa asigure aplicarea in conditii optime a legilor cu privire la invatamant. Fara indeplinirea acestor functii nu se poate vorbi de o conducere eficienta, in stare sa rezolve la timp si in bune conditii problemele complexe ale activitatii instructiv – educative.
Totodata, cunoastem din proprie experienta ca un om, indiferent de calitatea muncii sale si indiferent de treapta ierarhica pe care este situat, cand stie ca va fi controlat, isi organizeaza si isi desfasoara propriile sale actiuni cu mai multa grija, le duce la capat cu mai mult spirit de raspundere si cu mai multa acuratete. Si, dimpotriva, cand stie ca orice ar face va fi tot una pentru el, ca nimeni nu se intereseaza de rezultatele muncii sale, atitudinea de delasare devine uneori inevitabila. Conducerea stiintifica cere intr-adevar cunoasterea precisa a realitatii si masuri concrete pentru imbunatatirea muncii.
Pentru indrumare si control – functii ale conducerii care sunt inseparabile – exista mai multe definitii, semnificatia lor fiind destul de larga si susceptibila de multe interpretari. In „Dictionarul limbii romane moderne”, verbul „a indruma” este explicat prin „a pune pe cineva pe drumul bun, a indrepta in directia potrivita”, iar substantivul „indrumare” este definit ca indreptare, dirijare, directiva, sfat. In ceea ce priveste notiunea „control”, retinem, din punctul de vedere care ne intereseaza, definitia de „analiza permanenta sau periodica a unei activitati, pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire”, precum si cea de „institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati”. Desigur, indrumarea poate fi realizata numai pe baza materialului faptic concret, motiv pentru care exercitarea ei presupune o actiune de control, adica de observare, constatare sau stabilire a unor situatii din realitatea cercetata.
Indrumarea si controlul constituie, asadar, doua laturi principale ale activitatii conducatorilor si organelor de conducere din invatamantul de toate gradele. Exercitarea acestor functii trebuie facuta intr-o maniera care sa nu dea prilej sa fie interpretate ca o lipsa de incredere sau ca o sicanare, ci, dimpotriva, ca un prilej de pretuire a activitatii oamenilor. Indrumarea este anticipativa si prospectiva in momentul initierii unei activitati, concreta si efectiva in timpul desfasurarii ei, daca are la baza verificarea precisa a obiectivelor stabilite, a actiunilor intreprinse, a deciziilor luate, a programelor fixate, daca toate acestea au fost bine intelese si insusite de catre cei controlati si daca sunt corect transpuse in practica de catre ei. Pe de alta parte, prin control se verifica daca rezultatele partiale conduc la realizarea obiectivelor propuse, sunt depistate cauzele care au determinat eventualele abateri, pentru ca pe aceasta baza sa se poata da indicatii corespunzatoare si sa se poata lua masurile de corectare necesare pentru impulsionarea desfasurarii activitatilor. Pastrarea directiei in baza informatiilor furnizate de control este comparabila, in modul de exercitare, cu actiunea unui conducator de vehicul care controleaza tot timpul cu ajutorul volanului traseul optim in functie de autovehiculele, pietonii sau unele obstacole ce ar putea sa-i apara in cale.
Activitatea de indrumare si control imbraca o varietate de forme de manifestare, in functie de obiectivele propuse, de conditiile concrete si de nivelul la care se desfasoara. Astfel, din punctul de vedere al sferei de cuprindere, putem vorbi, in principiu, de indrumare si control cu caracter general sau de indrumare si control cu caracter special, tematic. In primul caz, indrumarea si controlul se exercita, de regula, in echipa, asupra tuturor domeniilor muncii unei institutii scolare, asa cum, prin analogie cu medicina, asistenta medicala se acorda unui pacient sub forma unui consult realizat de mai multi medici, de specialitati diferite, care stabilesc diagnosticul si prescriu remediile necesare luand in considerare ansamblul sanatatii organismului. In cel de-al doilea caz, indrumarea si controlul se exercita pe probleme de profil (aspectele de ordin educativ, modul in care se preda un obiect sau o grupa de obiecte de invatamant si ce rezultate se obtin etc.), care presupun o competenta si o anume specializare.
Din punctul de vedere al organelor care le desfasoara, indrumarea si controlul pot avea caracter extern, adica se exercita de organele de invatamant ierarhic superioare asupra celor care le sunt in subordine, sau caracter intern, adica se realizeaza in interiorul aceleiasi institutii scolare de catre director sau alte persoane cu atributii de conducere. Indrumarea si controlul infaptuite de organe sau persoane din exteriorul institutiei respective prezinta o seama de avantaje. Ne referim la faptul ca cei din afara au „ochiul proaspat”, actioneaza mai liber decat cei din interiorul institutiei, nu sunt inhibati de teama de a spune lucrurilor pe nume si de a lua masurile corespunzatoare. Pe de alta parte, nu trebuie sa negam nici faptul ca unii conducatori de institutii scolare, absorbiti de sarcinile curente, nu mai sesizeaza anumite deficiente cu care de altfel se obisnuiesc si, in consecinta, nici nu intreprind nimic pentru remedierea lor. Daca la inceput aceste deficiente ii revoltau, cu trecerea timpului, aceasta revolta se toceste, asemenea conducatori devenind din ce in ce mai „intelegatori” fata de lipsuri, sfarsind prin a le accepta cu un resemnat „asta-i situatia” si a le considera chiar fenomene normale. De aceea, interventia organelor de indrumare si control din exterior este salutara si obiectiv necesara, ea priveste totalitatea activitatilor din perspectiva unui evident si marcat efort de modernizare a invatamantului in toate compartimentele sale, reusind in mai mare masura sa fie impartiale, exigente si corecte fata de orice problema sau persoana pe care o analizeaza. In felul acesta, insasi reteaua de indrumare si control a institutiei de invatamant in cauza devine obiectul indrumarii si controlului.
Examinand indrumarea si controlul din punctul de vedere al timpului in care se realizeaza, putem afirma ca acestea imbraca trei forme distincte, dupa cum sunt efectuate in trei etape diferite ale activitatilor din invatamant – preventive, concomitente sau ulterioare desfasurarii acestor activitati.
Toate aceste forme se pot imbina in cadrul exercitarii lor de catre aceeasi persoana fizica sau acelasi organ, sau chiar de catre organe diferite. In toate aceste cazuri insa, centrul de greutate al indrumarii si controlului se afla acolo unde se concentreaza raspunderea principala a activitatii instructiv – educative, respectiv in scoala. Aici capata sau trebuie sa capete viata tot ceea ce se chibzuieste pe diferite trepte de catre diferite organe. Munca Ministerului Educatiei si Cercetarii, a fiecarui inspectorat judetean sau municipal, a colectivelor de directie din scoli nu poate fi judecata si apreciata decat dupa felul cum rodeste prin formele de activitate specifice si variate practicate in procesul de invatamant. De calitatea indrumarii si controlului depind, intre altele, nivelul si climatul in care-si desfasoara munca invatatorii si profesorii, eficienta activitatilor didactico – educative, declansarea initiativelor, vigoarea muncii. Evident ca eficienta activitatii de indrumare si control la nivelul scolii depinde in primul rand de initiativa si priceperea profesionala si pedagogica a colectivului de directie.
Care sunt obiectivele indrumarii in scoala?
Orientandu-ne dupa modul cum apar in realitatea practica am putea spune ca obiectivul fundamental al indrumarii, caruia ii sunt subsumate toate celelalte, este acela al ridicarii calitatii procesului instructiei si educatiei. Acesta este scopul cel mai de seama al muncii in invatamant si orice neoranduiala in cuprinsul respectivului proces atesta lacune in conducere. Indrumarea realizata de conducerea scolii ar ramane suspendata in gol in absenta perspectivei calitatii instructiei si educatiei. De aceea, preocuparea pentru un proces de invatamant de calitate trebuie sa apara foarte net marcata in gandirea si actiunea oricarui conducator de invatamant.
Acest obiectiv fundamental, foarte complex si larg, se fragmenteaza intr-o serie de subobiective pe care colectivul de directie le are in fata. In aceasta ordine de idei putem vorbi de asigurarea unei adeziuni constiente din partea tuturor cadrelor didactice fata de sarcinile curente si de perspectiva ale scolii.
Asigurarea unitatii de vederi si de actiune in munca colectivului de directie si a intregului corp didactic trebuie sa constituie o preocupare de prim ordin, fiind un alt obiectiv al indrumarii. Pentru aceasta este necesar sa se cultive la fiecare factor responsabil (directori adjuncti, invatatori, profesori) o viziune asupra ansamblului, simtul responsabilitatii colective si necesitatea unei atitudini unitare fata de problemele conducerii scolii. Aceasta actiune extrem de complicata are loc nu numai intr-un sens – de la director la ceilalti membri ai colectivului de directie si la corpul didactic, dar si in sens invers, in general de la educatori la director. Eforturile de dirijare, de armonizare, de solicitare a unei adeziuni unitare stimuleaza reactiile deopotriva unitare si variate ale celorlalti, astfel incat directorii primesc continuu sugestii, impulsuri de la invatatori si profesori. Unitatea de vederi nu trebuie confundata cu uniformitatea in solutionarea problemelor. Dimpotriva, este foarte firesc ca oamenii, insufletiti de o idee, de un obiectiv, cu deplina responsabilitate, sa propuna diferite cai de solutionare, altele fata de cele preconizate. Organizarea in spirit de colegialitate si colaborare a unor dezbateri in acest sens ajuta la intrezarirea unor consecinte care n-au putut fi anticipate initial, corecteaza anumite convingeri, duce la luarea in considerare a unor laturi ale problemelor care este imposibil sa nu scape la inceput. Retinem, deci, in planul relatiilor dintre director si profesori, dialectica reactiilor, unitare si variate in acelasi timp.
Prin exercitarea functiei de indrumare se urmaresc si alte sarcini, cum ar fi: dezvoltarea unui climat psihologic in randul cadrelor didactice, favorabil mobilizarii resurselor lor intelectuale in vederea perfectionarii si desfasurarii unei actiuni proprii de cercetare stiintifica; generalizarea experientei inaintate; asigurarea unitatii influentelor educative asupra elevilor; preocuparea pentru inchegarea colectivelor de elevi pe clase si intensificarea legaturilor de cooperare dintre clase in vederea crearii colectivului scolii etc.
Intre functia de indrumare si cea de control exista o permanenta legatura. Indrumarea nu are nici un fel de valoare daca nu este adresata oportun aceluia care are nevoie de ea. Volumul indrumarii si momentul in care se realizeaza ne sunt furnizate prin exercitarea functiei de control. Indrumarea primita prea tarziu isi pierde din valoare sau poate chiar sa fie inutila, dupa cum cea primita inainte de a se resimti ca necesara, poate fi formala. Indrumarea incompleta nu-si atinge scopul, dupa cum cea care incarca pe destinatar se transforma in dadaceala sau atrage dupa sine anularea initiativei acestuia. Cantitatea si frecventa actiunilor de indrumare trebuie, asadar, stabilite rational, in functie de necesitatile constatate prin controlul exercitat. Este nevoie deci de o asemenea filtrare a actiunilor de indrumare, incat la destinatar sa ajunga la timp numai informatiile necesare si de actualitate pentru el. Iata de ce, in exercitarea functiei de control, obiectivul principal, ridicat la rangul de principiu, este cunoasterea nemijlocita a muncii cadrelor didactice, cunoasterea personalitatii lor.
Unii spun ca este indicat sa faci controlul si aprecierea muncii si nu a omului. Dar cum orice activitate poarta amprenta personalitatii, neputand fi deci separata de insusirile omului care o desfasoara, controlul si aprecierea muncii duc la cunoasterea unor aspecte esentiale ale omului insusi. Asadar, conducatorii institutiilor scolare trebuie sa priveasca cunoasterea cadrelor didactice ca pe o sarcina extrem de serioasa, pe care sa se straduiasca sa o realizeze total si sistematic, tot asa cum dirigintilor si profesorilor, la clasele unde functioneaza, le revine sarcina cunoasterii psihopedagogice a individualitatii elevilor, in functie de care isi organizeaza ansamblul actiunilor educative. De acea, functia de control nu poate fi delegata. Pentru rigurozitatea si obiectivitatea controlului, conducatorul poate fi ajutat de alti specialisti in cazul unor discipline stiintifice care-l depasesc, fiind straine de specialitatea sa, dar aceasta nu-l dispenseaza in nici un caz de indatorirea de a cunoaste in mod direct oamenii prin intermediul activitatilor pe care el le desfasoara. Prezenta specialistilor la controlul activitatilor didactice este necesara, intrucat experienta arata ca in analiza si aprecierea unei activitati didactice de catre cei ce au cunostinte limitate in specialitatea data apar tendinte de supra – sau subestimare.
Un alt obiectiv fundamental al controlului este acela de a constata masura in care activitatile desfasurate si rezultatele obtinute sunt convergente cu obiectivele inscrise in planul general al scolii sau in planificarile efectuate de alte organisme metodico – educative din scoala, in care se incadreaza activitatile respective. Se elimina astfel posibilitatea folosirii unor criterii subiective de apreciere, eforturile fiind indrumate si coordonate in lumina obiectivelor si sarcinilor stabilite pe scoala.
Un alt obiectiv al controlului, determinat de caracterul dinamic al societatii noastre, de rapidele si profundele transformari care au loc pe toate planurile, este acela de a urmari modul cum se manifesta progresul neincetat in activitatea instructiv - educativa desfasurata de profesori. Poate ca nici o alta activitate umana nu reclama intr-o masura atat de mare inovatia, miscarea ascendenta, schimbarea si devenirea, ca aceea de educator. De aceea, in nici un alt sector de activitate rutina, scleroza si lipsa de aderenta la ceea ce este viu si nou nu este mai nociva pentru interesele de perspectiva ale societatii. Iata de ce persoanele care au responsabilitatea conducerii trebuie sa aiba permanent in vedere preconizarea unor masuri menite sa bareze calea aspectelor negative de mai sus si sa sprijine neincetat, printr-o metodologie adecvata, evolutia corpului didactic in directia dorita de societatea noastra.
In literatura pedagogica din tara noastra exista o seama de studii si lucrari substantiale, in care sunt abordate problemele de indrumare si control exercitate atat de organele de conducere de la nivelul scolii, cat si cele efectuate de organele ierarhic superioare. Caile, formele si metodologia desfasurarii acestor functii si atribute ale conducerii gasesc o serie de rezolvari reusite pe terenul celor aratate pana acum. Vom incerca sa evidentiem in continuare alte aspecte pedagogice legate de indrumare si control.
Se poate afirma ca totalitatea formelor si metodelor practice de conducere intr-o institutie de invatamant constituie tot atatea mijloace de indrumare, control si evaluare a rezultatelor obtinute in activitatea instructiv–educativa. Am putea adauga ca insesi informatiile desprinse din documentele operationale de planificare – din planuri – din bilanturile de la sfarsit de semestru sau de la sfarsit de an scolar, in care se face analiza muncii, din diversele rapoarte, statistici, studii etc. reclama o anumita orientare a muncii de indrumare si control. Trebuie insa evitat ca asemenea materiale sa depaseasca limitele necesarului, ca ele sa nu se transforme in mijloace de tracasare, sa devina un scop in sine si sa constituie astfel o piedica in desfasurarea normala a muncii celor ce le elaboreaza.
Diversitatea mecanismelor de indrumare si control este foarte mare, mergand de la testul individual al conducatorului aplicat celui indrumat si controlat si pana la formele sociale largi, care se realizeaza la scara nationala prin sistemul informational–cultural al publicatiilor de specialitate, radioteleviziune, cursuri de perfectionare etc. Controlul social al profesorilor se realizeaza si prin aprecierile facute de elevi in timpul scolaritatii, dar mai ales dupa absolvire, intrucat drumul pe care si-l aleg sau si l-au ales absolventii in complicata structura a profesiunilor a fost sau este influentat, total sau in buna parte, de drumul pe care l-au parcurs in procesul de invatamant. Fiindca un profesor noteaza pe elevi in timpul scolaritatii de multe ori, dar acestia ii dau lui, dupa absolvire, un singur calificativ si, de regula, nu se inseala.
Cei ce indruma si controleaza trebuie sa fie prezenti atat la educatorii care desfasoara o activitate valoroasa, cat si la aceia dintre ei la care actiunile stereotipe, anacronice, formale sunt mai frecvente. Bineinteles ca invatatorii si profesorii din prima categorie, respectiv cei care si-au creat un prestigiu din rezultatele deosebit de bune obtinute in munca instructiv – educativa, care si-au structurat propria personalitate si stilul de munca dupa valorile si normele pedagogice inaintate ale invatamantului nostru, nu mai au nevoie de o dirijare, de o indrumare si un control atat de pronuntate ca cei din cea de-a doua categorie. Nu este nici un secret faptul ca in practica se constata o intensitate inegala a muncii diferitilor educatori, o diversitate de stiluri si de metode in pregatirea unor actiuni, dificultati mai mari sau mai mici, pricinuite de insasi pregatirea lor ca educatori. Superioritatea celui ce face indrumarea si controlul rezida tocmai in capacitatea lui de a se situa pe o pozitie activa atat in cazurile in care evidentiaza succesele si realizarile in munca, cat si atunci cand semnaleaza deficientele, greselile, propunand masuri efective de indreptare a unor stari de lucruri. De aceea, pe buna dreptate se apreciaza ca nu pot fi absolviti de raspundere pentru starea de fapt din unele unitati de invatamant si cei care au avut sarcina sa le indrume si sa le controleze. Aceasta, pentru ca indrumarea si controlul raman sterile si nefinalizate daca nu se soldeaza cu o analiza corecta si profunda a cauzelor care au determinat aspectele negative si daca nu se fixeaza cat mai precis si cat mai in detaliu obligatiile si raspunderile necesare redresarii, respectiv imbunatatirii muncii, imbogatirii informatiilor stiintifice de specialitate si psihopedagogice, care sa permita ulterior dezvoltarea autocontrolului.
Printre dezideratele indrumarii si controlului am mai mentiona: aprecierea faptelor si rezultatelor reale ale oamenilor, nicidecum a aparentelor sau parerile altora; compararea acestor fapte si rezultate cu cerintele, respectiv cu obiectivele gradului de invatamant si ale disciplinelor de invatamant ai caror titulari sunt; intre cei ce controleaza si cei controlati sa existe relatii de la om la om si nu de la judecator la acuzat; cand unii conducatori exagereaza in critica lipsurilor propriilor lor colaboratori, trebuie vazut daca nu cumva ei urmaresc prin aceasta sa si le ascunda pe ale lor; constatarile si recomandarile facute cu ocazia controlului sa fie formulate cu cea mai mare grija, iar concluziile sa fie comunicate celor interesati imediat sau intr-un timp cat mai scurt, pentru ca masurile preconizate sa fie cat mai utile dirijarii eficiente a actiunilor care duc la rezolvarea obiectivelor.
Observatiile, concluziile, recomandarile rezultate din activitatea de control si indrumare socotim ca este bine sa fie transmise in plen consiliilor profesorale, consiliilor de administratie, catedrelor sau comisiilor metodice (in functie de ceea ce s-a controlat), pentru a asigura astfel cadrul organizatoric necesar dezbaterii lor temeinice, aprofundate si sub toate aspectele. Schimburile de idei, analiza oportunitatii si a posibilitatilor de realizare a unor actiuni, adoptarea in comun a unor hotarari sunt cerute atat de democratismul care sta la baza activitatii acestor organe, cat si de necesitatea intelegerii cat mai profunde a problemelor discutate si a felului cum pot fi materializate in viata instructiv – educativa.
Aprecierea pozitiva publica a cadrelor didactice care se achita cu pasiune si spirit de raspundere de sarcinile care le revin are o deosebita importanta, pe de o parte pentru cei in cauza, intrucat recunoasterea meritelor, a receptivitatii lor fata de cea ce este modern si valoros contribuie la cresterea satisfactiei pe care le-o ofera profesiunea de educator; pe de alta parte, pentru ceilalti, intrucat are valoare de exemplu. Bineinteles ca avem in vedere aprecierile pozitive facute cu loialitate, absolut corespunzatoare realitatii; cele care nu se fac cu obiectivitate genereaza disensiuni, relatii neprincipiale, daunatoare, constituind o primejdie pentru atmosfera morala si productivitatea muncii colectivelor didactice.
Indrumarea si controlul activitatii cadrelor didactice capata la directorii si inspectorii care au aceasta atributie, importanta pe care o au pentru educatori activitatile didactico – educative insesi. De aici ratiunea, pe curbe diferite, ca la preocuparea cadrelor didactice pentru cautarea unor mijloace, metode si procedee care sa sporeasca eficienta procesului instructiv – educativ, sa se asocieze dorinta lor, de aceeasi intensitate, de a primi la clasa sau la actiunile din afara clasei pe cei angajati in activitatea de indrumare si control. Poate exageram cand proiectam un asemenea echilibru intre vointe si dorinte de valori diferite, tocmai pentru a sublinia importanta acestor functiuni ale activitatii de conducere.
|
